CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 11 MARTIE
Și voi, fraților, ca și Isaac, voi sunteți copii ai făgăduinței. Galateni 4:28
Cristos, Capul nostru, și noi membrele Lui, suntem antitipul celui care a fost numit „Râs", sau „Vesel". Și nu avem noi mai multă bucurie decât alții, chiar și în acest timp de acum? Este adevărat, noi avem parte deplină în încercările, greutățile, necazurile și dezamăgirile care fac întreaga creație să suspine și să simtă împreună durerile nașterii, totuși noi avem ceea ce ei nu au „pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere", stăpânind în inimile noastre și permițându-ne să „ne salte inima de bucurie în toate întristările noastre", știind că necazul lucrează răbdare și toate diferitele roade ale Spiritului care, atunci când vor fi desăvârșite în noi, ne vor duce la bucuria și veselia deplină a împărăției cerești. Și dacă acest nume, Vesel, ni se aplică nouă într-o așa măsură în prezent, ce vom spune despre viitorul glorios, când uniți cu Învățătorul nostru în gloriile împărăției Lui, vom face ca cunoștința și binecuvântarea Domnului să umple tot pământul și să aducă râs și veselie omenirii, care acum este slabă și suspină sub administrarea păcatului și morții? „Lăudat fie Dumnezeu de la care curg toate binecuvântările!" W. T. 1901-263 (R 2861:5) (Cântarea 27)