CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 12 APRILIE
Domnul este îndurător și milostiv, încet la mânie și plin de bunătate. Psalmul 103:8
Textul nostru ne amintește că Domnul este îndurător și milostiv, încet la mânie și plin de bunătate, și vedem acest lucru bine ilustrat în cazul Israelului trupesc prin experiențele din pustie, prin istoria poporului Domnului în acest Veac Evanghelic, a Israelului spiritual nominal, și de asemenea în cazul celor credincioși. Oare nu ne putem da seama cu toții cât de răbdător și milostiv a fost Domnul cu noi în diferitele noastre experiențe ale vieții? Oare nu putem noi vedea cum ar fi fost pe deplin îndreptățit să ne anuleze legământul cu mult timp în urmă, și că numai din mila și dragostea Sa ne-a fost îngăduit să ajungem până aici pe calea către împărăția cerească? Desigur, o înțelegere a acestor lucruri ar trebui să ne facă atât umiliți cât și încrezători. Mai mult, Domnul ne informează că El mai are o cerință, și anume, că dacă noi apreciem măreția și mila Lui prin Cristos în cazul nostru, să exercităm în mod asemănător milă și îngăduință față de alții care ar putea să ne greșească. Într-adevăr, atât de serios ne imprimă Domnul în minte această chestiune, încât El declară în mod hotărât că nici unul dintre noi nu poate menține legătura cu El decât dacă dezvoltă acest spirit, acest caracter, în relația cu frații Săi și cu confrații slujitori. Cât de generoși, de atenți, de moderați, de iertători, ar trebui toate acestea să ne conducă să fim în legăturile noastre cu frații, în special cu aceia care ne-au rănit sau vătămat în vreo măsură pe noi sau interesele noastre. W. T. 1907-270 (R 4056:1) (Cântarea 161)