CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 15 IUNIE

Și toată mulțimea aceasta va ști că Domnul mântuiește nu prin sabie, nici prin suliță; căci lupta este a Domnului și El vă dă în mâinile noastre. 1 Samuel 17:47

Ce lecție poate scoate „noua creație" de acum din această istorie din vechime? David, al cărui nume înseamnă preaiubit, în multe privințe a simbolizat pe Cristosul, Cap și corp. Experiența sa cu Goliat ilustrează bine, mai întâi de toate conflictul Domnului nostru cu Adversarul în timpul ispitirii de patruzeci de zile în pustie. Biruința Domnului nostru asupra lui Satan cu acea ocazie, loialitatea Sa față de Tatăl și față de lucrarea încredințată Lui, jertfirea de Sine, au însemnat biruința pentru toată omenirea doritoare să fie în armonie cu Dumnezeu și cu aranjamentele Sale. Oare nu ne-a declarat El: „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea"? Biruindu-l pe Satan, prințul acestei lumi, El a câștigat în același timp o biruință asupra tuturor oștirilor răului și servitorilor păcatului. El a rămas credincios lui Dumnezeu și relației Sale prin legământ și responsabilității Sale, și a aruncat în Adversar cu pietricica adevărului: „Este scris". După cum Goliat a căzut înaintea lui David, la fel Satan a fost învins de Domnul nostru, care a declarat: „Am văzut pe Satan căzând ca un fulger din cer", și a declarat de asemenea ca rezultat al biruinței Sale: „Toată autoritatea Mi-a fost dată în cer și pe pământ", și a trimis pe ucenici în numele Său să lupte în mod asemănător prin puterea Sa și să iasă biruitori și în cele din urmă să aibă parte cu El în împărăția Sa care va „binecuvânta toate familiile pământului." W. T. 1908-233 (R 4216:4) (Cântarea 327)