CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 30 AUGUST

Încrede-te în Domnul și fă binele; locuiește în țară și umblă în credincioșie. Psalmul 37:3

Când ne gândim la bunătatea Domnului, promisă lumii în general la timpul Său potrivit, în patria dulce, și când ne uităm înapoi și vedem grija Sa îndurătoare asupra celor din vechime care s-au încrezut în El, ce să spunem în privința noastră, a celor din Veacul Evanghelic, care avem mare avantaj în orice privință față de cei din vechime și față de cei din veacurile viitoare, prin aceea că avem favoarea și binecuvântarea specială a Domnului în cunoașterea planului Său îndurător și în adoptarea în familia Sa? Nu vom socoti oare că Acela care a fost plin de grijă în trecut, care Se va bucura să dea binecuvântări în viitor, este acum pregătit și doritor să toarne peste fiecare din noi, în calitate de copii ai Săi, binecuvântări, mai ales spirituale, potrivit dispoziției și credinței noastre de a le primi? Dacă pe când eram noi încă păcătoși Dumnezeu ne-a iubit așa încât ne-a răscumpărat, cu atât mai mult acum când suntem iertați și acceptați în familia Sa, și adoptați și făcuți viitori comoștenitori cu Domnul nostru Isus, oare nu putem să anticipăm continuu, zi de zi, binecuvântările și favorurile pe care El ne asigură că este bucuros să ni le acorde? Fără îndoială credința se poate încrede în El, vie ori ce! În timp ce Domnul Își toarnă Spiritul asupra robilor și roabelor Sale, ei trebuie să caute să fie vase golite — goale, ca El să le poată umple — lărgite tot mai mult ca să fie umplute tot mai mult cu Spiritul lui Dumnezeu. W. T. 1904-284 (R 3431:5) (Cântarea 216)