CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 20 OCTOMBRIE
Ferice de cei prigoniți din cauza dreptății, căci a lor este împărăția cerurilor. Matei 5:10
Textul nostru aplică principiile generale enunțate de Domnul nostru. „În împărăția lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri." Aceasta nu este pentru că puterea divină nu ar fi capabilă să ne apere de necazuri, nici pentru că Domnul nostru nu ar fi interesat de bunăstarea noastră, ci dimpotrivă, pentru că, potrivit încercărilor divine puse asupra bisericii, noua natură poate fi dezvoltată, educată, cristalizată numai prin probe și încercări pe care ea le va suporta prin membrii ei pământești în trup, prin loialitate față de Domnul. Aceste încercări vin pe diferite linii: credință, ascultare, statornicie, iubire etc. Și răsplata este promisă numai învingătorilor. Dar mulțumim lui Dumnezeu, ne este promis har pentru ajutor în timp de nevoie. Dacă inimile noastre sunt loiale și facem cât putem de bine, Domnul Se va îngriji de restul. W. T. 1909-39 (R 4326:1) (Cântarea 151)