APELUL LA CEZAR

Festus, noul guvernator roman al Iudeii — Dușmanii Sf. Pavel porniți să-i facă rău — Un nou complot împotriva vieții apostolului — Sf. Pavel nu este dispus să accepte o renunțare în privința curții romane și să stea la judecată în fața Sinedriului — Apelul la curtea Cezarului — Festus nedumerit în privința acuzației pe care ar putea să o formuleze — Sf. Pavel chemat să-și spună versiunea vrăjmășiei poporului său împotriva sa.

„Ajunge ucenicului să fie ca învățătorul lui și robului să fie ca domnul lui”. Mat. 10:25.

W.T. 15 Sept. 1916 (pag. 282-283)

Felix, guvernatorul roman al Iudeii, a fost urmat de Festus, și, dornic să intre în grațiile evreilor, l-a lăsat pe Sf. Pavel prizonier, deși, după cum a mărturisit, îl găsise pe apostol nevinovat de vreo încălcare a legii romane și a fost convins că dușmanii lui erau la nebunie geloși pe el. Cei doi ani de întemnițare ai Sf. Pavel fără îndoială i-au permis excelente posibilități de studiu matur al Planului Divin prezentat în Scripturi.

Este imposibil pentru noi la această distanță chiar și să presupunem cu o anumită corectitudine care să fi fost motivul în permi-terea ca reprezentantul Său credincios să fie astfel izolat și împiedicat de la privilegiile de serviciu. Pe de o parte, poate să fi fost pentru a da apostolului odihnă, liniște, posibilitate în continuare de studiere a Adevărului. Pe de altă parte, poate să fi fost pentru a-i da o lecție de răbdare, supunere și încredere în Dumnezeu, că serviciile lui nu erau indispensabile, că deși Domnul nu-l va despărți de El și în final îl va elibera, totuși nu era indispensabil pentru Planul Divin. Acestea sunt lecții importante de învățat pentru tot poporul Domnului, în special pentru toți cei care sunt legați în vreun fel însemnat de serviciul Lui.

Sau poate că Domnul avea o lucrare pentru apostol de făcut în Cezareea, unde avea posibil contact cu ofițerii garnizoanei și unde ei aveau posibilități să observe pe acest om și să aprecieze puterea lui Dumnezeu de a-l susține în necazurile lui. Putem fi siguri că apostolul și-a lăsat lumina să strălucească la fiecare ocazie potrivită și de-asemenea putem fi siguri că osteneala lui „în Domnul n-a fost zadarnică”, oricare a fost și oricum a fost acceptată ori folositoare pentru alții. Chiar dacă nu avea nici o ocazie de a servi pe alții, dar dacă lucrarea harului se realiza în inima lui, nu era în zadar; și credința ne cere să acceptăm chestiunea referitoare la înțelepciunea aranjamentului, fără îndoieli.

Cazul Sf. Pavel adus la Festus

Festus, noul guvernator, a plecat imediat la Ierusalim, centrul provinciei sale, pentru a face cunoștință cu oamenii de frunte ai poporului, printre care trebuia să prezideze ca guvernator și judecător. El era un caracter total diferit de predecesorul său. Sf. Pavel îi spune „nobile Festus”, și istoria confirmă apelativul.

Dușmanii Sf. Pavel erau porniți să reali-zeze împotriva lui prin noul guvernator ceea ce nu reușiseră să facă prin Felix. Profitând de faptul că o persoană oficială nouă, natural, ar dori să facă impresie favorabilă în privința rezolvării prompte a cazurilor prizonierilor acuzați de revoltă, răscoală, neloialitate, conducătorii evrei au adus repede cazul Sf. Pavel în atenția lui Festus. Totuși, după prezentarea argumentelor lui Tertulus pentru a influența negativ mintea guvernatorului, le-a fost frică să aibă un proces în fața lui, datorită slăbiciunii cauzei lor, deoarece nu aveau nici o mărturie de vreo faptă rea din partea apostolului, care să fie recunoscută ca fiind împotriva legii romane ori împotriva privilegiilor unui cetățean roman.

Aparent explicația lor a fost că purtarea apostolului fusese un atac împotriva religiei lor, chestiuni pe care guvernatorul roman, nefamiliar cu obiceiurile lor religioase, nu era pregătit să le aprecieze. Deci i-au sugerat lui Festus că la urma urmei disputa lor cu Sf. Pavel era mai mult pe linie religioasă decât civilă, și, de aceea, lucrul de dorit ar fi ca prizonierul să fie predat Sinedriului în Ierusalim pentru judecată, conform legii iudaice. Între timp, se puseseră la punct planuri prin care, în numele lui Dumnezeu și al religiei, și „pentru binele cauzei”, apostolul urma să fie asasinat în drum spre Ierusalim.

Vai, asemenea nedreptate criminală nu se poate pune numai pe seama evreilor din acea vârstă; ci în fiecare vârstă și aproape în fiecare sistem religios, dezechilibrul mintal a fost astfel, încât, în aprinderea de moment, s-au susținut și s-au comis crime atroce în numele lui Dumnezeu și al sfințeniei! Ce lecții putem învăța din aceste extrase de istorie! Când va învăța omenirea că deoarece Dreptatea este temelia Guvernului Divin (Ps. 97:2), tot ce este contrar cu ea trebuie să fie neplăcut pentru Dumnezeu? Când vom învăța că rezultatele nedreptății vor fi în cele din urmă mai păgubitoare înfăptuitorului decât celui păgubit?

Sf. Pavel apelează la Cezar

Guvernatorul Festus și-a recunoscut ignoranța în religia evreilor și n-a făcut nici o obiecție la judecarea prizonierului de către curtea religioasă a concetățenilor săi. La întoarcerea în Cezareea, el a adus propunerea evreilor înaintea lui Pavel, deoarece apostolul era cetățean roman, întrebându-l dacă era dispus să accepte o renunțare în privința curții romane și să stea la judecată înaintea Sine-driului evreiesc.

Apostolul a replicat prompt că n-ar consimți la aceasta; că, fiind cetățean roman, avea dreptul la privilegii romane, și, de aceea, a cerut judecarea cazului său la curtea Cezarului în Roma, capitala imperială. El cunoștea bine animozitatea concetățenilor săi și-și dădea seama că aceia care cu doi ani în urmă au fost gata să-l asasineze, probabil erau tot neschimbați în inimă.

((79))

Cursul Sf. Pavel dă un exemplu bun pentru toți din poporul Domnului în împrejurări similare. Este o greșeală făcută de unii membri bine intenționați ai familiei Domnului să presupună că învățătura Învățătorului despre nonrezistență înseamnă că urmașii Lui nu trebuie să facă nici un efort pentru ei înșiși. Este privilegiul nostru să ne folosim de ori ce drept acordat nouă de legile țării în care trăim. Este potrivit pentru noi să apelăm, dacă putem, la curți mai înalte sau mai bune pentru a obține acea dreptate care nu s-ar obține la curțile mai joase. Dar, după ce asemenea resurse și remedii legale au fost epuizate, poporul Domnului trebuie să se supună la rezultate, nu murmurători, nu împotrivitori la deciziile legii.

O altă chestiune demnă de remarcat este că, după cât arată raportul, apostolul nu și-a ocărât, nici nu și-a calomniat poporul, Sine-driul, ori pe alții asociați cu acuzatorii și persecutorii săi. Lecția pentru poporul Domnului de astăzi este să nu vorbească rău de nimeni. Să se folosească de orice drept, privilegiu și posibilitate legală, și să accepte rezultatele finale ca fiind de la Dumnezeu.

Regelui Agripa i se cere să-l ajute pe Festus

Festus a fost pus într-o poziție deosebită. Trimițând pe apostol la Roma, deoarece era obligat s-o facă în cazul apelului unui cetățean roman, din necesitate el trebuia să trimită niște acuzații; și, fiind un om drept, dorea ca acuzațiile să fie adevărat declarate. De aceea, căutând să știe ce acuzații putea formula împotriva apostolului, dacă era vreuna, el era în dificultate.

Curând după aceea au avut loc în Cezareea ceremoniile instalării lui Festus. Regele Agripa din Galileea și-a arătat considerația luând parte la ele. Deși edomit, regele declara credința evreiască; și Festus, care nu avea nici o cunoștință despre ea, a îmbrățișat posibilitatea de a avea ajutor în formularea acuzațiilor împotriva Sf. Pavel, a cărui vină, dacă avea vreuna, putea fi înțeleasă numai din punct de vedere evreiesc; deci apostolul a fost chemat să-și spună versiunea vrăjmășiei poporului său împotriva sa în fața regelui Agripa, a căpitanilor principali ai forțelor militare și a cetățenilor de vază.