CREDINCIOŞIA FAŢĂ DE OCAZII

Luca 19:11-27

„Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios peste puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!”

Matei 25:21.

R5492 W. T. 1 iulie 1914 (pag. 202-204)

Nu trebuie să confundăm Pilda Minelor cu Pilda Talanţilor. Ele învaţă lecţii complet diferite. În cazul talanţilor, suma dată fiecăruia dintre servitori era diferită. În cazul minelor era aceeaşi — fiecare servitor a primit o mină — aproximativ 16 dolari. Această pildă, de aceea, se ocupă de ceva care este comun tuturor din clasa la care se face referire.

((901))

Scopul prezentării pildei este declarat în lecţie. Domnul şi ucenicii Săi se apropiau de Ierusalim, unde El trebuia să fie răstignit nu peste mult timp. Ucenicii presupuseseră că, dimpotrivă, Împărăţia Mesianică va fi stabilită imediat în putere şi onoare mare. Această pildă a fost intenţionată să-i informeze că va trece o perioadă de timp considerabilă înainte ca Împărăţia să fie stabilită.

Ucenicii ştiau că împăraţii Palestinei erau numiţi de împăratul roman şi ei avuseseră nu demult o experienţă pe această linie, când unul dintre Irozi a plecat la Roma, căutând o numire în fruntea unei împărăţii. Unii care îl urau au trimis un mesaj la Roma, discreditându-l şi arătându-şi preferinţa pentru alt împărat. Isus a folosit această împrejurare ca o ilustraţie în cazul Său. El era Persoana numită pentru Împărăţia Mesianică a lumii; dar El avea să meargă în cer şi acolo să Se înfăţişeze înaintea Tatălui Ceresc, marele Suveran sau Împărat al Universului. El avea să fie învestit de Tatăl cu autoritate conducătoare şi mai târziu să Se întoarcă pe Pământ şi să-Şi exercite domnia.

Exact aceasta este prezentarea chestiunii dată nouă în mod profetic (Ps. 2:8). Reglementarea divină este că Mesia, după ce-Şi va termina lucrarea, va solicita în cer o Împărăţie pe care providenţa divină o pregătise deja şi pe care profeţia divină o prezisese deja. „Cere-Mi şi-Ţi voi da popoarele de moştenire şi marginile pământului în stăpânire.”

„Puneţi-le în negoţ până mă voi întoarce”

În perioada interimară a absenţei Învăţătorului — în cer, aşteptând învestitura divină pentru guvernarea pământului — El a încredinţat ucenicilor Săi, servitorilor Săi, altfel numiţi fraţii Săi, fiecăruia câte o mină. I-a lăsat cu libertate deplină să-şi folosească cea mai bună judecată şi să-şi arate iubirea şi zelul în serviciul Său. La întoarcerea Sa, Se va socoti cu toţi aceşti servitori, şi gradul zelului şi al eficienţei lor ca servitori va fi arătat prin rezultate; şi răsplăţile date lor vor fi proporţionale.

Pilda face deosebire între aceşti servitori consacraţi ai lui Dumnezeu şi masele poporului. Ea arată că maselor poporului nu le-a fost încredinţat nimic; şi că nu se face nici o judecată, nici o răsplată în cazul lor la întoarcerea Stăpânului ca Împărat. El a dat minele numai servitorilor Săi — numai servitorii Săi au avut responsabilitatea acelor mine şi numai cu acei servitori Se va socoti sau îi va ţine răspunzători, fie pentru răsplată fie pentru pedeapsă în privinţa acestei chestiuni.

Analizând ce înseamnă sau ce simbolizează mina, trebuie să ţinem minte faptul că deoarece aceeaşi sumă a fost dată fiecăruia, împlinirea trebuie să arate ceva binecuvântare sau responsabilitate dată în fiecare caz în mod egal întregului popor consacrat al lui Dumnezeu — tuturor celor care sunt servitorii Săi. Există doar un singur lucru la care ne putem gândi că este dat tuturor din poporul Domnului exact în aceeaşi măsură. Ei nu au talanţi şi ocazii la fel, ci, dimpotrivă, foarte deosebite. Unii au bogăţie mai multă, alţii mai puţină; unii au capacitate intelectuală mai mare, alţii mai mică; unii au un mediu mai favorabil sau mai nefavorabil decât alţii. Nici unul dintre aceşti diferiţi talanţi nu aparţin de această Pildă a Minelor.

Mina este la fel pentru toţi; ea reprezintă îndreptăţirea. Lucrul pe care îl face Răscumpărătorul pentru toţi cei care devin urmaşii Lui este să-i îndreptăţească de toate lucrurile în mod generos. Aceasta îi pune pe toţi pe o bază de egalitate exactă; căci îndreptăţirea compensează pentru fiecare individ în măsura în care el este deficitar — în măsura în care de la natură îi lipseşte perfecţiunea, standardul divin.

„Fii credincios până la moarte”

Toţi cei care în prezent devin copii ai lui Dumnezeu, servitori ai lui Dumnezeu, urmaşi ai lui Cristos, trebuie să primească de la Domnul, ca bază pentru această relaţie, mine — iertarea fără plată a păcatelor — îndreptăţirea. Pe această bază el are o poziţie în faţa lui Dumnezeu şi orice face sau se străduieşte să facă va fi spre onoarea sa. Pentru că toţi sunt calificaţi în mod egal prin îndreptăţire, rezultatele vor arăta gradul de zel iubitor care stăpâneşte pe fiecare servitor. Cei care iubesc mult vor servi mult. Cei care iubesc puţin vor neglija să-şi folosească ocaziile. După cum cel din pildă a câştigat zece mine, tot aşa astfel de caractere nobile ca sf. Petru, sf. Pavel, sf. Ioan şi alţii, s-au sacrificat tot mereu în serviciul divin. În zelul lor ei au socotit toate lucrurile pământeşti numai ca pierdere şi gunoaie, ca să fie plăcuţi Învăţătorului lor, viitorul Împărat.

Aceştia, şi toţi cei ca ei, care cu bucurie sau cheltuit zeloşi în serviciul Domnului, vor avea cele mai mari răsplăţi, după cum este arătat prin cuvintele Domnului: „Prea bine, rob bun; fiindcă ai fost credincios în foarte puţin, primeşte stăpânirea peste zece cetăţi”. În pildă a venit altul care a raportat un câştig de cinci mine. El nu făcuse atât de bine ca şi primul, dar făcuse bine. El a primit aceeaşi laudă: fusese credincios, deşi mai puţin credicios decât primul. A primit de la stăpânul său totuşi acel „Bine”; dar răsplata a fost mai mică — stăpânire peste cinci cetăţi. Aceasta va însemna un loc mai puţin influent în Împărăţia Mesianică.

Apoi a venit un servitor spunând: „Doamne, iată-ţi mina pe care am păstrat-o învelită întrun ştergar”. Acesta reprezintă o clasă care spune: „M-am străduit să-mi păstrez îndreptăţirea. Mam străduit să trăiesc drept şi cinstit, dar nu m-am sacrificat. Sunt bucuros să pot spune că nu am pierdut nimic. Mi-a fost frică să-mi folosesc ocazia, să-mi folosesc privilegiul; pentru că mi-am dat seama că vei aştepta profit considerabil ((902)) din suma pe care mi-ai dat-o”.

În pildă stăpânul i se adresează totuşi acestuia ca unui servitor, dar unul rău, care a ştiut voia stăpânului său, care se angajase în serviciu, dar care a fost găsit necredincios în privinţa acestuia. Dacă n-ar fi pretins că este un servitor, n-ar fi primit nici o mină şi n-ar fi avut nici o responsabilitate. El ar fi trebuit să-şi folosească privilegiul şi ocazia. Ar fi trebuit să trăiască pentru stăpânul său. Dacă nu atât de activ şi atât de direct ca ceilalaţi, ar fi trebuit cel puţin să folosească mina încredinţată lui, aşa încât ar fi avut ceva rezultate de arătat.

Putem presupune că acesta reprezintă o clasă considerabilă a acelora care au intrat într-un legământ cu Domnul ca să fie servitorii Lui şi care au primit îndreptăţirea de la El, dar care au neglijat să-şi respecte angajamentele de sacrificiu de sine în serviciul Său. Această neglijare indică lipsa lor de zel iubitor; şi toate acestea înseamnă că ei nu vor fi potriviţi să aibă parte în Împărăţie. Domnul Se referă la această clasă în câteva ocazii; de exemplu, ei sunt reprezentaţi prin fecioarele nechibzuite, care nau intrat la nuntă; şi astfel aceştia nu vor deveni membri ai Miresei, Soţia Mielului.

„Mântuiţi, dar ca prin foc”

Aceeaşi clasă pare a fi ilustrată de sf. Pavel când, vorbind despre aceeaşi încercare a Bisericii la sfârşitul acestui Veac, declară: „Focul acelei Zile va dovedi cum este lucrarea fiecăruia”. El continuă să spună că acei care zidesc cu aur, argint şi pietre scumpe nu vor suferi nici o pierdere, ci vor primi o răsplată deplină; în timp ce alţii zidind pe aceeaşi Stâncă, Cristos Isus — aceeaşi îndreptăţire prin credinţă — vor suferi pierderea timpului şi a tuturor ocaziilor lor. El adaugă totuşi, că ei vor fi mântuiţi, dar ca prin foc.

Noi înţelegem că aceasta înseamnă că această clasă de servitori care îşi păstrează îndreptăţirea, căutând să trăiască o viaţă liniştită şi cinstită, dar care nu sacrifică aşa cum s-au angajat, nu vor fi pierduţi, în cel mai rău sens al cuvântului. Ei vor pierde într-adevăr premiul cel mare — cea mai înaltă binecuvântare — Împărăţia; dar fiindcă ei rămân totuşi servitori şi iubesc dreptatea, vor fi mântuiţi ca prin foc; adică, prin necazuri. În final ei vor câştiga viaţa veşnică pe plan spiritual, dar vor fi inferiori clasei Mireasă. Ei par să fie reprezentaţi în Scripturi ca fecioarele, însoţitoarele Miresei, care o urmează. Psalmul 45:14.

Aceştia par să fie ilustraţi iarăşi în Apocalipsa, capitolele 14 şi 7. Aici Biserica aleasă este menţionată ca fiind cei 144.000, care vor sta pe Muntele Sionului, pentru că L-au urmat pe Miel oriunde a mers. Apoi este înfăţişată o mare mulţime care vine din marea strâmtorare, spălându-şi hainele şi ajungând la un loc înaintea Tronului, în loc de a ajunge pe Tron. Acestora le sunt date ramuri de palmier, în loc de coroane. Ei sunt biruitori, dar nu „mai mult decât biruitori”. În această privinţă ei nu sunt cu totul asemănări ale iubitului Fiu al lui Dumnezeu şi nu sunt socotiţi vrednici de a fi membri ai clasei Miresei Sale, care vor împărtăşi cu El onorurile, gloriile şi serviciile în Împărăţia Sa, aşa cum se arată în această pildă.

Frica exprimată de acest servitor care spune, „Căci m-am temut de tine”, ne aminteşte de cuvintele apostolului cu privire la aceeaşi clasă. El spune că Cristos la a Doua Venire a Sa va elibera pe aceia care în tot timpul vieţii lor au fost supuşi robiei de frica morţii. Consacrarea servitorilor Domnului este spre moarte, şi cei care se tem de moarte se tem să-şi îndeplinească votul lor de consacrare. Ei nu vor fi vrednici de aprobarea Domnului ca servitori credincioşi. Cu toate acestea, există multe vase în casa Împăratului — unele de onoare mai mare şi altele de onoare mai mică. 2 Timotei 2:20, 21.

„Acei vrăjmaşi ai mei”

Gloriosul Mesia nu va începe lucrarea cu lumea şi în special cu duşmanii Săi, până când nu va fi terminat lucrarea cu servitorii Săi la a Doua Venire a Sa. Aceasta este declaraţia pildei şi este susţinută de numeroase Scripturi. Când Isus S-a rugat în noaptea dinaintea răstignirii Sale, El a spus: „Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi iai dat Tu ... şi pentru cei care vor crede în Mine prin cuvântul lor” (Ioan17:9, 20). Astfel vedem lucrarea Veacului Evanghelic schiţată de Domnul nostru. Este numai pentru alegerea servitorilor Săi şi pentru încercarea şi probarea acestora. Aceasta este cu scopul de a stabili care dintre ei vor fi găsiţi vrednici de a fi asociaţi cu El în marea Împărăţie Milenară pe care a decretat-o Dumnezeu, şi a cărei lucrare va fi pentru binecuvântarea şi ridicarea întregii omeniri.

Astfel Psalmul al doilea arată că Răscumpărătorul nu Se va ruga, nu va cere pentru lume, până când la a Doua Venire a Sa va fi gata să-Şi stabilească Împărăţia, mai întâi Biserica Sa fiind adunată în glorie. Atunci va cere pentru păgâni. Prin cuvântul păgâni sau Neamuri se înţelege toţi cei care nu sunt în părtăşie cu Dumnezeu, „vrăjmaşi prin fapte rele”. Psalmul continuă să spună că Mesia îi va trata aspru pe păgâni. „Le vei sfărâma în bucăţi ca pe vasele unui olar” etc. Aceasta, interpretată prin alte Scripturi, înseamnă că inaugurarea Împărăţiei lui Mesia va aduce un mare Timp de Strâmtorare, numit simbolic foc sau judecăţi înfocate. „El Se va descoperi într-o flacără de foc, aducând răzbunare.” Tot ce aparţine de instituţiile prezente, care este contrar standardelor divine de dreptate, va fi aspru clătinat şi în cele din urmă distrus.

Totuşi, Domnul răneşte ca să poată vindeca. Lecţiile Timpului de Strâmtorare vor fi folositoare; după cum citim: „Când se împlinesc judecăţile Domnului pe pământ, locuitorii lumii ((903)) învaţă dreptatea”. Aceste judecăţi nu vor continua în nici un sens peste toţi în toată mia de ani a Împărăţiei lui Mesia, ci vor fi aplicate numai acelora care le merită. Prin urmare, judecăţile vor fi în mod special severe la început. Toţi cei care vor învăţa dreptatea se vor elibera prin aceasta; şi pe măsură ce vor veni în armonie cu Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, partea lor va fi binecuvântările, ridicându-i treptat la perfecţiune umană.

„Tăiaţi-i înaintea mea”

Primul gând ar putea fi să deducem că aceste cuvinte înseamnă că Împăratul Gloriei va fi neînduplecat — crud şi lipsit de compătimire cu duşmanii Săi. Ne-am putea întreba cum arată acest lucru compătimire! El ne sfătuieşte să ne iubim duşmanii şi să facem bine acelora care ne tratează rău. Treptat vom ajunge să înţelegem că aceasta va fi tactica pe care o va urma marele Împărat. El va face cel mai mare bine pentru duşmanii Lui aducând asupra lor pedepse pentru cursul lor greşit — ruşine, anunţarea lor publică, dispreţ. Aceste lucruri vor fi necesare pentru a-i trezi la o apreciere a adevăratei lor condiţii şi pentru a le arăta privilegiile lor.

Nu trebuie să uităm că în timpul acestui veac procedeul Domnului cu servitorii Săi credincioşi este să le permită încercări înfocate pentru a-i proba şi instrui. Să nu ne mire prin urmare că judecăţile înfocate asupra lumii sunt planul Stăpânului, nu pentru a-i aduce daune, ci pentru a o binecuvânta. Citim că drept rezultat al predicării sf. Petru la Cincizecime, adevărurile au lovit din plin inimile ascultătorilor — „Îi tăia la inimă”. Dar ne dăm seama că aceasta a fost o mare binecuvântare, în aceea că i-a pregătit pentru Mesajul Milei Divine. Astfel citim aici despre uciderea de către Domnul a duşmanilor Lui; ei vor fi tăiaţi la inimă. O imagine a acestui măcel este dată în Apocalipsa, unde Domnul este prezentat în maiestate glorioasă, cu o sabie ieşind din gura Sa, pentru a lovi cu ea naţiunile (Apocalipsa 19:15). Binecuvântată lovire! Cu cât va începe mai curând, cu atât va fi mai bine pentru lume, am putea spune; totuşi ne amintim că pentru toate lucrurile timpul lui Dumnezeu este cel mai bun.

O imagine asemănătoare a înaintării Împărăţiei lui Mesia ne este dată în limbaj figurat, după cum urmează: „Războinic viteaz, încinge-Ţi sabia la coapsă, măreţia Ta şi splendoarea Ta ... şi mâna Ta cea dreaptă va învăţa pe alţii lucruri înfricoşătoare. Săgeţile Tale sunt ascuţite; sub Tine vor cădea popoare şi săgeţile Tale vor străpunge inima vrăjmaşilor împăratului”. Psalmul 45:3-5.

Aici stabilirea Împărăţiei lui Mesia în putere, glorie mare şi maiestate este prezentată în imagini ilustrative; şi săgeţile ascuţite ale Adevărului Divin sunt prezentate măcelărind oştile erorii. Acest măcel îngrozitor va însemna o mare binecuvântare; căci Domnul loveşte pentru a vindeca, şi când Cuvântul Său taie la inimă, efectul este să distrugă pe duşman. Dacă duşmanii Domnului nu vor fi aduşi astfel în supunere Lui, nimic nu va rămâne pentru ei decât stingerea finală menţionată de sf. Petru: „Şi oricine nu va asculta de Prorocul acela, va fi nimicit din mijlocul poporului”. Fapt. 3:23.