LUCRĂTORI ÎN VIE

Mat. 20:1-16

„Căci El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni și trimite ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți.” Matei 5:45.

R 5473 W. T. 1 iunie 1914 (pag. 171-172)

Această pildă este greu de interpretat așa încât toate aspectele ei să-și găsească împlinirea. Marele Învățător a dat-o ca pildă a Împărăției; prin urmare știm că se aplică la experiențele Bisericii în timpul acestui Veac Evanghelic. Dacă ar fi să aplicăm diferitele intervale de timp menționate la diferite epoci din acest Veac, am întâmpina dificultăți; căci apostolii și alții, chemați devreme în acest Veac, nu au trăit și nu au muncit de-a lungul întregii perioade. Iarăși, dacă am aplica-o așa, ne-am confrunta cu afirmația că numai cei de la începutul Veacului au avut o promisiune clară în privința răsplății — că toți ceilalți au avut numai asigurarea că vor primi ceea ce li se cuvine.

Altă dificultate pe care am întâlni-o în interpretarea pildei este cum să aplicăm murmurarea celor care au fost chemați primii și răsplătiți ultimii. Alte Scripturi ne arată că apostolii și alții, chemați primii în Veacul Evanghelic, vor avea schimbarea învierii lor înaintea celor care vor fi în viață la a doua Venire a lui Cristos. Sf. Pavel declară că morții în Cristos vor învia întâi, și apoi aceia dintre noi care suntem în viață vom fi schimbați. Mai mult, ar fi de neconceput ca apostolii și alții din Biserica timpurie să murmure la răsplata care le va fi dată.

Toate aceste dificultăți trebuie avute în minte când încercăm să găsim o soluție la această pildă care să se potrivească cu experiențele Bisericii în ansamblul ei în timpul Veacului Evanghelic.

Dacă încercăm să aplicăm pilda la experiențele individuale ale poporului lui Dumnezeu, avem de asemenea dificultăți. Aplicând-o astfel, am putea spune că acei care încep o viață creștină devreme și sunt găsiți credincioși în serviciul Domnului la apusul vieții, ar fi cei chemați primii și cărora lea fost promisă răsplata. Alții care vin mai târziu și care servesc cauza Domnului numai cu o parte din timpul, puterea și talentul lor, ar corespunde cu cei care au fost chemați mai târziu — unii chiar în ceasul al unsprezecelea. Dacă interpretăm pilda că vrea să spună că toți aceștia vor primi o răsplată asemănătoare indiferent de timpul petrecut în serviciul Învățătorului, am avea totuși dificultate cu faptul că acei chemați cel mai devreme au murmurat, s-au plâns, au fost nemulțumiți.

Dimpotrivă, suntem convinși că, în mod sigur, oricine ar murmura împotriva voinței Domnului și a aranjamentelor Sale drepte și iubitoare pentru poporul Său, nu va obține niciodată răsplata Împărăției dincolo de văl. Putem fi siguri că oricine primește de la Învățătorul calificativul „Bine, servitor bun” și schimbarea învierii, va fi departe de a murmura. Ei se vor bucura și se vor veseli, și se vor simți mai mult decât răsplătiți pentru fiecare mic serviciu și sacrificiu. Cum putem deci aplica această pildă în mod consecvent, în armonie cu învățăturile altor Scripturi privitoare la răsplata clasei Împărăției? Ne putem gândi numai la un mod, și anume să aplicăm pilda în întregime la ((935)) experiențele vieții prezente a clasei Împărăției, în special ale celor care trăiesc la sfârșitul acestui Veac Evanghelic.

În parte aplicabilă la evrei

Timp de o mie șase sute de ani și mai bine evreii au așteptat prima Venire a lui Mesia și ocaziile binecuvântate care vor veni atunci. Când Isus Șia început misiunea, El a propovăduit, „Împărăția cerurilor s-a apropiat”, și a dat evreilor privilegiul de a intra în ea. Acel privilegiu a fost un „dinar,” sau o răsplată pentru străduința lor credincioasă de a ține Legea toată viața. Dar când a fost dată oferta Împărăției, unii vameși și păcătoși au fost atrași — unii care înainte neglijaseră serviciul lui Dumnezeu și lucrarea în vie. Acești lucrători noi au fost primiți de Domnul Isus și li s-a dat ocazia să devină ucenicii Lui.

Privilegiul uceniciei a fost dinarul sau răsplata. Cărturarii și fariseii, care fuseseră credincioși Domnului Dumnezeu toată viața lor, au considerat că ei ar fi trebuit să aibă o oarecare întâietate sau prioritate față de vameși și păcătoși; și ei au murmurat la toate aranjamentele ca fiind incorecte, care nu le dădeau lor primele ocazii ale Împărăției. Dacă vameșii și păcătoșii urmau să obțină privilegiul binecuvântat al uceniciei cu Mesia, atunci desigur, gândeau ei, lor li se va da o favoare încă și mai mare. Ei au murmurat că Isus i-a primit pe vameși și pe păcătoși și a mâncat cu ei.

Una dintre pildele Învățătorului a fost destinată ca o mustrare specială pentru farisei pe această linie. Fiul risipitor a reprezentat o clasă dintre evrei care nu trăiau la înălțimea privilegiilor lor, iar fratele mai mare a reprezentat pe aceia care au căutat continuu să fie în mod serios și activ angajați în lucrarea Tatălui. Când unii din această clasă risipitoare au primit Mesajul Iubirii lui Dumnezeu de pe buzele lui Isus și ale ucenicilor Lui, și s-au întors la Casa Tatălui și au fost tratați cu îndurare și li s-a dat același privilegiu de a fi fii ca și acelora care nu se rătăciseră, ci lucraseră cu credincioșie, clasa fratelui mai mare a fost ofensată. Ei au murmurat și au refuzat să participe la ospăț. Astfel au existat unii care au fost primii în ceea ce privește ocazia dar ultimii în ceea ce privește binecuvântarea, și alții care au fost ultimii și cei mai mici au găsit ocazia de a primi binecuvântarea divină mai devreme și mai eficient.

Aplicabilă și la creștini

Lecția generală a pildei ar părea să fie aceea că noi ar trebui să apreciem faptul că orice are Dumnezeu să ne ofere este un dar. Ar trebui să intrăm în serviciul Lui cu loialitate iubitoare față de principiu, față de dreptate. Dacă am servit mai mulți ani, acel privilegiu al serviciului ar trebui prețuit; și interesul nostru în cauza Domnului ar trebui să ne facă fericiți. Dintr-un astfel de punct de vedere al aprecierii privilegiului de serviciu, noi ar trebui să fim bucuroși să vedem lucrarea Domnului continuată, bucuroși să vedem că și alții intră în serviciu și bucuroși să-i vedem că primesc aceeași răsplată pe care o sperăm pentru noi. Numai cei care au un astfel de spirit larg, o astfel de apreciere a privilegiilor viei, o astfel de simpatie pentru „atât de mulți câți va chema Domnul Dumnezeu” — numai aceia vor fi potriviți pentru Împărăția propriu-zisă, pregătiți pentru a primi privilegiile speciale ale cunoștinței și ocaziei când Împărăția va fi gata să fie anunțată.

După cum împărăția tipică a fost oferită evreilor din timpul lui Isus, și după cum cei care au fost mai noi în serviciul divin au primit aceleași ocazii pentru o parte în Împărăție cu cei care au fost angajați de mult timp, așa se pare că trebuie să fie și la sfârșit sau în timpul Secerișului, la sfârșitul acestui Veac Evanghelic. Cei care au căutat toată viața lor să fie credincioși Domnului și să servească cauzei Sale ar trebui să-și amintească faptul că ei au avut privilegiu și binecuvântare cu atât mai mare. Dacă unii vor intra în serviciul divin mai târziu, ei trebuie să fie primiți cu bucurie ca servitori împreună cu ei.

Într-adevăr, toți cei care sunt servitori, conform Cuvântului Domnului, ar trebui să-L roage pe Stăpân să trimită și alți lucrători în vie, în loc să fie invidioși pe alții care ar putea veni. Și deoarece acum vine o cunoștință mai mare a Adevărului prezent ca o răsplată pentru toți cei care lucrează în via Domnului, să nu fim surprinși dacă aceasta va fi distribuită în mod egal acelora care au venit recent și acelora care sunt de mult timp în serviciul Stăpânului.

Mai degrabă să ne bucurăm în căile Domnului. Să nu ni se supere inimile din cauza îndurării Lui față de aceia care au intrat în serviciu tocmai în timpul celui de-al unsprezecelea ceas. Oare nu sunt ei frați? Sub condițiile Regulii de Aur n-ar trebui noi să dorim ca și ei să aibă aceleași binecuvântări de care ne bucurăm noi? Orice înălțare din partea celor care sunt de mai mult timp în serviciul Domnului — orice sentiment din partea acestora că ei trebuie să aibă mai multe manifestări ale favorii Domnului acum — este evident greșită. Domnul vrea ca noi să fim mai mult asemenea Lui. Și aceasta este sugestia acelora care au ales Textul de Bază pentru această lecție. Fiți asemenea Tatălui vostru; căci El este bun cu cei nerecunoscători. „El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni și trimite ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți.” Mat. 5:45.

Lecții din textul de bază

Noi învățăm tot mai mult că într-un sens foarte larg și important strămoșii noștri din timpul Veacurilor Întuncate au pierdut concepția corectă a caracterului lui Dumnezeu și a planului Său pentru mântuirea omului. În loc să-L înfățișeze în crezuri ca fiind iubitor și îndurător, ei L-au înfățișat în culori total diferite. Crezurile Veacurilor Întunecate, care ne-au fost transmise nouă, ne-au dat vederi colorate și deformate ale învățăturilor Bibliei. ((936)) Numai în anii recenți au început cei care studiază Biblia să discearnă acest fapt. Aproape toți oamenii inteligenți au înlăturat acum crezurile ca fiind iraționale în orientarea generală a învățăturii lor — în reprezentarea lor că Dumnezeu Și-a propus de la început un iad de foc și de tortură veșnică pentru aproape toate creaturile Sale umane, numărând mii de milioane, și un Paradis de fericire numai pentru o mână de sfinți, câțiva aleși.

Dar vai, în timp ce noi ne dădeam seama de rătăcirea crezurilor noastre și le înlăturam, mulți dintre noi n-am reușit să observăm cât de diferite sunt învățăturile lor de învățăturile Bibliei! Dar acum Biblia este căutată din nou. Ochelarii colorați ai crezurilor care ne-au distorsionat vederea sunt sfărâmați în bucăți. Noi învățăm să citim Biblia în lumina ei clară și proporțional primim binecuvântare.

Observați de exemplu acest text: „ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri”. Fratele Calvin, Bloody Mary (în traducere „Maria cea sângeroasă — Maria Tudor, regina Angliei între 1552-1558 — n. t.)și alte mii din aceștia în timpul Veacurilor Întunecate au comis atrocități oribile în numele religiei, în numele lui Isus, în numele Tatălui, gândind că îl imită pe Dumnezeu, că sunt asemenea Tatălui lor din cer. Dar vai, ei nu L-au cunoscut corect! Ei au urmat ilustrații făcute de demoni care-L reprezintă pe Dumnezeul Cel Atotputernic, plin de har, Tatăl îndurărilor, ca foarte diavolesc în planurile și aranjamentele Sale pentru creaturile umane. Acum vedem ce a vrut Isus să spună când a zis: „Ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri”. Acum includem restul afirmației: „Căci El este bun cu cei mulțumitori” și „El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni și trimite ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți”.

Doi dintre cei mai nobili ucenici ai lui Isus au prins gândul greșit, chiar dacă au fost un timp în mod personal prezenți cu Învățătorul. Cu cât mai mult ar trebui să-i scuzăm pe cei care, în timpul unei lungi perioade de creare energică a crezurilor și de neglijare a studiului Bibliei, au pierdut orice înțelegere corectă a caracterului divin!

Cei doi ucenici la care ne-am referit au fost Iacov și Ioan, fiii lui Zebedei. Când Domnul și ucenicii Săi au rămas fără hrană, Iacov și Ioan s-au dus într-o cetate din Samaria să cumpere pâine. Samaritenii au întrebat de ce Isus nu venea în cetatea lor pentru a vindeca pe bolnavii samariteni ca și pe evrei. Când au aflat că misiunea Lui la acel timp era exclusiv pentru evrei, ei s-au supărat și au spus: Atunci cumpărați pâine de la evrei; noi nu vă vom vinde nimic. Atunci Iacov și Ioan indignați că Învățătorul lor, moștenitorul tuturor lucrurilor, era astfel dezonorat, au cerut permisiunea lui Isus să ceară foc din cer peste samariteni ca să le ardă cetatea. Acești ucenici gândeau că ei au spiritul lui Dumnezeu. Dar Isus a spus: „Nu știți de ce duh sunteți însuflețiți; căci Fiul Omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască”.

Și dacă acești doi ucenici dragi au avut nevoie să fie corectați — au avut nevoie să li se arate că aveau un spirit greșit dorind să distrugă pe samariteni — cu cât mai potrivită ar fi dojana lui Isus pentru cei care în numele lui Dumnezeu ar destina pe toți împotrivitorii lor la o eternitate de tortură!

Dar așa am fost unii dintre noi, în ignoranța noastră, în superstiția noastră, în beția cu crezul nostru — ca rezultat al băutului din vinul doctrinei false (Apoc. 17:1-5; 18:3). Mulțumim lui Dumnezeu pentru eliberare! Lăudat fie numele Lui pentru vederile mai sănătoase care ajung la poporul Lui! Zorile Dimineții noii Dispensații aduc iluminare. Soarele Dreptății se ridică; stafiile trecutului se risipesc la ivirea razelor luminătoare. „Spuneți lumii întregi aceste vești binecuvântate!”

Caracterul glorios al Dumnezeului nostru

Acum când citim Textul nostru de Bază, vedem că ne spune că Dumnezeul nostru este îndurător, iubitor, milos, bun, chiar și față de cei nemulțumitori, de cei nedrepți, chiar și față de cei păcătoși, astfel că noi ar trebui să fim blânzi, generoși, iubitori, ar trebui să facem bine la toți oamenii când avem ocazia și în special la cei din Casa Credinței. Această viziune a lui Dumnezeu atrage inimile noastre; și cu cât Îl studiem mai mult pe acest Dumnezeu al Iubirii, cu atât ne dăm seama mai mult că El este singurul Dumnezeu iubitor și adevărat, și că toate concepțiile noastre greșite anterioare au fost nereale, neiubitoare, neadevărate — dumnezei fabricați de noi — și cu atât vedem mai mult că țările civilizate și-au creat idoli crezuri cu condei, tipar, cerneală și hârtie, mai oribili decât oricare alții făcuți vreodată de păgâni din fier, piatră, bronz sau lut.

„Cum gândește omul în inima lui, așa este el.” Dacă idealul inimii sale, Dumnezeul la care se închină este crud, răzbunător, plin de ură, diavolesc, ar fi un miracol dacă acel bărbat sau femeie care s-ar închina unei astfel de divinități false n-ar deveni, mai mult sau mai puțin, contaminați și n-ar fi conduși, mai mult sau mai puțin, la o gândire greșită și la o purtare greșită. Dar când avem în fața ochilor minții pe Dumnezeul cel iubitor și adevărat ca ideal, ne schimbăm și ne transformăm tot mai mult zi de zi în timp ce discernem caracterul îndurător al Creatorului nostru. În mod inconștient copiem acest ideal înalt, și tot mai mult suntem transformați prin înnoirea minții noastre și tot mai mult dovedim voia cea bună, plăcută și desăvârșită a lui Dumnezeu în viața noastră zilnică.

Să ținem tare de ceea ce este bun — Cuvântul sigur al lui Dumnezeu. Să îndepărtăm teoriile omenești ale Veacurilor Întunecate, care ne-au ((937)) prezentat în mare măsură în lumină falsă Mesajul divin. Astfel vom da atenție cuvintelor Învățătorului: „Veți cunoaște Adevărul, și Adevărul vă va face liberi”.

„Cine se-ncrede în acest Cuvânt are dulcea speranță a vieții,
Sfârșitul confuziei, al erorii și al certei.
El harul său împarte sufletului ce caută Adevărul,
Care umil se supune stăpânirii lui drepte.”