Vol. 14 Iulie-August 2007 Nr. 5
FIUL RISIPITOR
„Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu și-i voi zice: «Tată, am păcătuit împotriva cerului și înaintea ta.” Vers. 18.
R 5434 W. T. 1 aprilie 1914 (pag. 106-108)
În privința pildei Fiului Risipitor au fost făcute comentariile următoare: „Una dintre capodoperele Marelui Învățător” David Gregg, D. D. „A fost numită în mod potrivit cununa și mărgăritarul tuturor pildelor Evanghelia în cadrul Evangheliei!” D. S. Clark, D. D. „Frumusețea și patosul ei sunt neegalate în tărâmul ficțiunii” R. H. McKim, D. D. „Seamănă mai mult cu o alegorie completă decât oricare altă pildă a Domnului nostru” New Century Bible. Nici o altă pildă n-a influențat atâtea inimi” W. E. Burton, D. D.
Cadrul pildei arată obiectivul pentru care a dato Învățătorul. În această pildă, ca și în cele analizate anul trecut în toamnă, El căuta să arate fariseilor că poziția lor în privința vameșilor și a păcătoșilor era greșită. El arăta aici că atitudinea lor greșită față de poporul de rând era posibil să-i coste partea lor în Împărăție.
În pildă, tatăl care avea doi fii evident reprezintă pe Iehova Dumnezeu. Cei doi fii reprezintă cele două clase generale în care se împărțea națiunea lui Israel. Fiul mai mare reprezintă pe cei care stăteau pe scaunul lui Moise și care au rămas loiali lui Dumnezeu în pretenția lor exterioară cel puțin, și în străduința lor exterioară de a ține Legea Lui. Fiul mai mic reprezintă poporul de rând, nu atât de stricți religios în privința idealurilor lor. Această clasă, fiul mai mic, și-a folosit greșit privilegiile și ocaziile ca membri ai națiunii lui Israel, ca beneficiari ai făgăduințelor divine. Ei și-au risipit ocaziile în mulțumirea de sine. Erau cunoscuți de alții și ei se recunoșteau ca vameși și păcătoși neîncercând să ducă o viață evlavioasă.
Această clasă a fiului mai mic, a vameșilor și a păcătoșilor, își simțea degradarea, întocmai cum este descris în pildă. Ei erau flămânzi spiritual. Erau zdrențăroși. Simțeau dorința de a se întoarce în Casa Tatălui, dar ezitau să se întoarcă. Exact pe astfel de caractere le-a încurajat Isus spunând: „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și vă voi da odihnă”. Isus reprezintă Casa Tatălui și a îndemnat pe clasa fiului mai mic dintre evrei să aibă încredere că Tatăl îi va primi dacă vor veni la El pocăiți.
Pilda ne spune că unii din această clasă, pocăiți, s-au întors la Dumnezeu și au fost iertați cu generozitate. Și nu numai că au fost iertați, dar datorită pocăinței lor li s-au acordat manifestări speciale ale favorii lui Dumnezeu. Reîntorcândune la pildă, tot acest lucru a fost ilustrat prin faptul că risipitorul și-a simțit foamea și nenorocirea și a zis: Mă voi întoarce la casa tatălui meu. Și pe când era încă departe, tatăl l-a văzut, a fugit spre el, l-a îmbrățișat, l-a compătimit și l-a sărutat. Iar risipitorul a zis: „Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău”. Dar tatăl a zis slujitorilor săi: Aduceți cea mai bună haină și îmbrăcați-l cu ea; puneți-i un inel în deget și încălțăminte în picioare; aduceți vițelul cel îngrășat și tăiați-l. Să mâncăm și să ne veselim, căci acest fiu al meu era mort și a înviat, era pierdut și a fost găsit.
Aplicarea pildei
Ce măreț ne ilustrează aceasta Iubirea lui Dumnezeu lungimile și lățimile și înălțimile și adâncimile ei! Cea mai bună haină și celelalte atenții date celui pocăit ilustrează bine pregătirile pe care le-a făcut Dumnezeu pentru toți cei care se întorc din căile păcatului la El. Haina și toate binecuvântările sunt date prin Cristos acoperindu-le toate imperfecțiunile naturii decăzute. Vițelul îngrășat reprezintă în mod clar ((1006)) „ospățul de lucruri grase” pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru clasa care se căiește. Isa. 25:6-8.
Dacă facem o aplicare specială a pildei, putem spune că timpul a fost Cincizecimea, când Tatăl la acceptat pe risipitor, l-a sărutat și a pus pe el haina dreptății lui Cristos, dată prin sacrificiul Său și acordată fără plată tututor celor care în acest Veac vin la Tatăl prin El. Ospățul și veselia pot bine reprezenta promisiunile binecuvântate ale lui Dumnezeu, aplicabile celor care sunt acoperiți cu haina dreptății lui Cristos și acceptați în familia lui Dumnezeu prin concepere de Spirit sfânt.
Acesta este Ospățul Nunții reprezentat în altă pildă a Domnului nostru (Mat. 22:2-14). Fratele mai mare din lecția noastră a fost de fapt invitat dar a refuzat. N-a vrut să intre. A fost gelos că tatăl a primit pe tânărul risipitor. Acest spirit gelos din partea fariseilor se pare că a împiedicat pe mulți dintre ei să aprecieze darul lui Dumnezeu în Cristos. Întocmai cum se arată în pilde, ei au refuzat să intre.
Pilda îl reprezintă pe tatăl implorându-l pe fiul mai mare să intre și să stea la ospăț, bucurându-se de revenirea fratelui său; dar el a fost mânios și a refuzat. La fel clasa fratelui mai mare dintre evrei n-a arătat spiritul potrivit celor pentru care au fost intenționate privilegiile împărătești, toți aceștia trebuind să fie blânzi, iubitori, asemănări ale iubitului Fiu al lui Dumnezeu în bunăvoința lor generoasă față de toți care doresc să vină la Tatăl.
Refuzul fratelui mai mare de a participa la festivități ne amintește de altă pildă a Domnului cu privire la Ospățul Nunții (Luca 14:15-24). Cei care au fost inițial invitați n-au apreciat; unul a mers la gospodăria lui, iar altul la negustoria lui. Ei n-au onorat pe gazda care-i invitase la banchetul său. Atunci slujitorii au fost trimiși pe drumuri și pe ulițe să adune pe toți cei care doreau să vină, iar apoi au fost trimiși să invite pe toți de peste tot care doreau să participe la ospăț; și în final a fost găsit numărul deplin preorânduit să fie din această clasă.
Principiile se aplică larg
Deși pilda din lecția noastră a ilustrat cele două clase de evrei, principiile prezentate în ea sunt aplicabile în mod mai general. De exemplu, există în lume caractere nobile cărora le place să facă ce este drept oameni care au moștenire bună prin naștere și după naștere au mediu de viață bun, și care aparent ar trebui să fie primii aleși de Dumnezeu ca să fie comoștenitori cu Fiul Său în marea Împărăție care va binecuvânta omenirea în general. Totuși, Scripturile sunt clare, că nu se poate aștepta ca mulți de acest fel să fie din clasa Împărăției nu fiindcă Dumnezeu nu este dispus să-i primească din cauza educației, bogăției și bunelor moravuri, ci fiindcă tocmai aceste caracteristici îi fac să fie mai puțin gata să accepte condițiile.
Toți sunt păcătoși, fie că știu fie că nu. Toți ar trebui să fie destul de onești ca să mărturisească acest fapt; și Dumnezeu cere chiar această onestitate, chiar această mărturisire a nevoii noastre, înainte ca meritul lui Cristos să ne poată fi atribuit ca acoperire a neajunsurilor. Această clasă mai bună, reprezentată prin fratele mai mare, pare să simtă că în comparație cu straturile mai joase ale societății ei sunt însăși perfecțiunea și că Dumnezeu sigur îi dorește. Declarația Lui însă este că nu mulți mari, nu mulți de neam ales, nu mulți învățați, nu mulți înțelepți sunt aleși, ci mai ales lucrurile neînsemnate ale acestei lumi, bogați în credință, să fie moștenitori ai Împărăției.
Dumnezeu evident dorește să aibă o clasă destul de onestă ca să-și recunoască propriile imperfecțiuni și propria nevrednicie de favorurile Sale. Făcând astfel, El îi va binecuvânta cu o cunoștință despre ei înșiși și despre dreptatea Sa; în timp ce alții, mulțumiți de sine și nedispuși să accepte harul lui Dumnezeu în Cristos sau să-și mărturisească nevoia de vreo acoperire pentru neajunsurile lor, nu sunt destul de umiliți ca să fie din clasa pe care Domnul o dorește pentru marea lucrare a slavei în curând.
Astfel se întâmplă că majoritatea celor care acceptă favoarea lui Dumnezeu și devin copiii Săi sunt din clasa fratelui mai mic cea descrisă de apostol nu mulți bogați, nu mulți de neam ales, nu mulți învățați, nu mulți înțelepți, ci mai ales săracii acestei lumi, bogați în credință. Aceștia au ureche să audă invitația „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă”. Aceștia au inimi să răspundă la această invitație. Ei își dau seama de starea lor nenorocită și de nevoia lor de ajutor, pe când ceilalți care trăiesc vieți mai deschise adesea nu recunosc nevoia lor de iertare și ajutor.
Poate că nici o altă pildă n-a fost de atâta ajutor pentru cei săraci și nevoiași, pentru cei păcătoși și cei slabi care au dorința să se întoarcă din căile păcatului și să fie primiți înapoi în familia lui Dumnezeu. Ei văd propria lor imagine în această pildă și sunt încurajați că ea Îl prezintă pe Tatăl ca fiind dispus să-i primească. Este cu totul contrar ideii nutrite în general de păcătoși. Caracterul Tatălui ceresc le-a fost atât de denaturat de crezurile Veacurilor Întunecate, încât ei se tem de El și nu așteaptă o primire bună din partea Lui. Pe măsură ce ideea corectă despre caracterul lui Dumnezeu ajunge la cei săraci și depravați, ei primesc o sugestie de speranță din această pildă și din alte Scripturi. Această speranță duce și ajută pe mulți la o întoarcere deplină și la o predare deplină Dumnezeului întregului har.
Risipitorul este prezentat ca venindu-și în fire, trezindu-se la înțelegerea necesității sale acute, ajungând la o cunoștință a faptului că tatăl său are din belșug și probabil va fi dispus să-l lase să aibă o parte din binecuvântarea pe care el n-o merită. Expresia lui, „Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu”, reprezintă atitudinea care ar trebui să fie a tuturor celor care se pocăiesc atitudinea pe care toți creștinii ar trebui să-i ajute s-o obțină o sprijinire pe iubirea și mila Tatălui ceresc și pe pregătirea pe care El a făcut-o în Cristos Isus, pentru iertarea păcatelor lor și pentru primirea lor din nou în iubirea și grija Sa, pentru întoarcerea lor în staul și la armonie cu Cel de la care curg toate binecuvântările.