EVLAVIA ATRAGE PERSECUŢIE

„De fapt, toţi cei care voiesc să trăiască în evlavie în Hristos Isus vor fi persecutaţi.”

2 Timotei 3:12 .

R 5394 W. T. 1 februarie 1914 (pag. 39-40)

Evlavia reprezintă în general starea de dreptate, opoziţie la păcat, după cum Dumnezeu este opus păcatului — o stare în armonie cu dreptatea, după cum El este drept; generozitate, blândeţe şi iubire, după cum El este generos, blând şi iubitor. Există caractere blânde, generoase şi nobile în lume, care nu sunt creştini. Aceştia pot avea mai multă sau mai puţină împotrivire din partea altora care au o dispoziţie rea — după cum întunericul întotdeauna se împotriveşte luminii; totuşi, aceşti oameni nobili exercită moderaţie în dreptatea lor — nu sunt drepţi peste măsură. Ei nu merg până la extremă în religia lor, după cum se spune uneori. Aceste caractere fine ar putea să aibă ocazional unele persecuţii, din punct de vedere politic sau altfel; dar chiar şi duşmanii acestora vor avea respect faţă de ei.

Dar apostolul în textul nostru limitează persecuţia la „cei care trăiesc în evlavie în Hristos Isus”. Care este deosebirea între a trăi evlavios şi a trăi evlavios în Cristos Isus? Răspundem că datorită relaţiei lor speciale cu Cristos Isus, poporul lui Dumnezeu are o iluminare specială. Ei văd mai clar principiile Dreptăţii lui Dumnezeu. Ei au o regulă mai strictă după care este guvernată viaţa lor. Alţii nu văd aceste lucruri mai adânci ale Planului divin şi aranjamentul special pe care Dumnezeu l-a făcut cu Biserica.

Cei care sunt „în Hristos Isus” au o cunoştinţă inteligentă a faptului că au intrat într-un Legământ de Sacrificiu. Ei îşi dau seama că nu trebuie să-şi compromită religia în nici un mod; ei nu trebuie să se compromită nici cu păcatul, nici cu lumea. Ei trebuie să susţină principiile dreptăţii, chiar în detrimentul intereselor lor pământeşti.

Cei evlavioşi dar nu în Cristos Isus — cei care au o măsură de Evlavie — ar putea să se complacă în multe lucruri care nu ar fi greşite pentru lume — n-ar fi păcătoase, imorale, crude. Totuşi creştinul îşi consacră tot timpul, talentul, influenţa şi banii pentru acel serviciu, potrivit cu ceea ce înţelege el a fi Cuvântul lui Dumnezeu şi spiritul acestui Cuvânt. Omul lumesc drept s-ar putea simţi liber să dea din banii săi pentru diferite cauze şi scopuri, care ar fi raţionale şi potrivite în ele însele, în timp ce creştinul s-ar întreba: Care este voia Domnului, calea Domnului?

Restricţiile administratorului creştin

Creştinul este restrâns în folosirea banilor; căci el întotdeauna se gândeşte cum ar vrea Domnul să-i folosească. Creştinul îşi foloseşte banii pentru predicarea Evangheliei şi publicarea ei în diferite moduri; în timp ce alţi oameni ar putea să-şi folosească banii pentru mari binefaceri şi dotări pentru colegii. Creştinul ar gândi: Există multe ocazii pentru oameni să primească educaţie în cele pământeşti, şi cred că Domnul ar vrea ca eu în calitate de copil al Lui să-I folosesc banii ca să-i ajute pe oameni să primească educaţie spirituală.

La fel în folosirea timpului; omul natural ar putea spune: Vom alege o anumită seară pentru a merge la o operă bună. Nu vom merge într-un loc de reputaţie proastă, dar vom petrece un anumit timp în fiecare sezon la operă. Sau poate vom sprijini arta, muzica şi literatura. Trebuie să adoptăm o cale care va câştiga aprobarea societăţii. Acesta ar fi cel mai înţelept lucru. Dar creştinul spune: Timpul meu, banii mei sunt consacrate Domnului. Eu sunt administratorul Lui, le pot folosi pe acestea într-un mod mai bun. Un om lumesc poate sprijini arta şi să cheltuiască o mie de dolari — sau zece mii de dolari — pe o singură pictură, pentru că el doreşte ca arta să înflorească. Sau ar putea cumpăra o piesă frumoasă de sculptură pentru a-şi împodobi casa, dar nu acesta este cursul meu. Eu trebuie să mă gândesc care este voinţa Domnului pentru mine ca servitorul Său.

Creştinul are limitări pe care omul lumesc nu le are. Dar suntem bucuroşi pentru toţi ((1072)) bărbaţii buni şi femeile bune, care pot fi buni şi nobili chiar dacă nu sunt în Cristos Isus. Suntem bucuroşi să-i apreciem. Există oameni nobili în lume. Există unii evlavioşi în afara Bisericii, evlavioşi într-un anumit grad; şi este posibil ca ei să ajungă să vadă ceva din Adevăr, dacă sunt cu adevărat caractere nobile. Evlavioşii acestei lumi vor primi o binecuvântare în timpul Restituirii. Orice lucru evlavios pe care l-au făcut, fiecare act de generozitate, îşi va primi răsplata. Şi prin cultivarea sentimentelor lor mai înalte, ei vor avea mai puţini paşi de îndreptat.

Cei evlavioşi în mod special sunt persecutaţi

Persecuţiile care vin asupra celor evlavioşi în Isus Cristos sunt speciale. Nu trebuie să aşteptăm multe din acestea de la Corpul lui Cristos. Nu ne aşteptăm ca un om să-şi folosească pumnul pentru a-şi lovi propriii ochi, nici nu aşteptăm ca o mână s-o rănească pe cealaltă. Se poate ca pielea de pe o mână să fie mai aspră şi uneori să o zgârie pe cealaltă. Dar noi nu putem fi membri ai aceluiaşi Corp şi să ne persecutăm unul pe altul. Persecuţia este ceva ce este intenţionat şi este căutat sau urmărit. Persecuţia nu este numai un act sau un cuvânt — ea este o succesiune de cuvinte rele şi de fapte în vederea pedepsirii unora pentru aderarea la o opinie sau la o cale de conduită.

Astfel persecuţia vine de la o anumită clasă numită de Isus lume. Dar clasa pe care Isus a numit-o lume sunt cei care au avut o formă de evlavie, dar n-au avut puterea ei. Creştinătatea are contrafacerile ei, aşa cum banii au contrafacerile lor. Astfel apostolul vorbeşte despre o clasă care vrea să-şi ia numele Domnului şi foloseşte greşit acel nume. Şi există oameni în lume astăzi care nu cunosc diferenţa dintre adevărat şi contrafăcut — dintre Adevăr şi eroare — şi care nu vor să ştie şi se feresc să li se spună. Ei ştiu cumva că ar veni asupra lor o anumită măsură de condamnare dacă ar recunoaşte faptele reale şi nu ar acţiona conform lor.

Ei nu sunt toţi oameni răi, în nici un caz. Există foarte mulţi oameni buni printre neghină; dar nu există deloc grâu adevărat printre neghină — nu există hrană adevărată. Dar această neghină pozează ca Biserica lui Cristos; sistemele neghină pozează ca creştinism. Şi de la această clasă vin de obicei persecuţiile. Ele încearcă să scoată afară grâul, sau să-l înăbuşe şi să-l facă neroditor. Aşa a fost şi în zilele Domnului nostru. Cei la care S-a referit Domnul ca persecutori nu erau neamurile din zilele Sale, ci acei lumeşti dintre evrei — acei care nu erau pe deplin consacraţi Domnului, dar care gândeau că sunt.

Nicodim a fost un caracter frumos şi Gamaliel a fost un caracter frumos — şi aşa au fost mulţi care nu au devenit ucenicii lui Cristos. Evident că mulţi căutau dreptatea; ca, de exemplu, tânărul care a venit la Domnul şi L-a întrebat: „Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” Domnul a răspuns: „Cunoşti poruncile”. Tânărul a spus: „Învăţătorule, toate aceste lucruri le-am păzit din tinereţea mea”. El a fost un caracter nobil şi Isus privindu-l l-a iubit, chiar dacă nu era ucenic. Şi Isus i-a spus: „Îţi lipseşte un lucru; du-te, vinde tot ce ai, dă la săraci şi vei avea o comoară în cer; apoi vino, şi urmează-Mă luându-ţi crucea”. Dar el a plecat întristat. El nu a vrut să devină un membru în Cristos Isus. El nu a vrut să dea tot ce avea Domnului. El era foarte bogat — „avea multe averi” şi a preferat să ţină la averea sa. Marcu 10:17-22.

Au fost alţii care au trecut prin multe formalităţi şi ceremonii şi care au ţinut diferitele îndemnuri ale Legii şi sărbătorile şi posturile ei; dar ei nu au fost „israeliţi cu adevărat în care nu era vicleşug”. Şi mai târziu ei au devenit persecutori ai lui Cristos şi ai celor care umblă în urmele Lui de sacrificiu.

Creştinii pretinşi sunt cei care persecută

Tot aşa, şi cei care trăiesc evlavios în Cristos Isus îşi au persecuţiile lor, nu atât de mult de la clasa lumească, ci de la creştinii pretinşi. Există o clasă în bisericismul de astăzi care are multă mândrie şi satisfacţie de sine. Ei sprijină o instituţie mare. Dacă ceva pare a fi duşmănos acestei instituţii, ei sunt plini de mânie şi dornici să persecute. Unii spun privitor la cei care vestesc Adevărul Prezent şi care trăiesc o viaţă evlavioasă ca urmaşi ai lui Isus Cristos: Dacă îi lăsăm pe aceşti oameni în pace şi îi lăsăm să înveţe aceste lucruri, tot ceea ce am susţinut de secole se va spulbera. Oare Luther nu ne-a transmis Adevărul? Nu a dat Calvin bisericii Adevărul? Nu avem noi învăţăturile lui Wesley? Nu, nu; nu vom primi aceste „învăţături noi”!

Dar vedem că aceşti oameni persecută Adevărul şi pe reprezentanţii lui din cauza înţelegerii greşite. Ar trebui să avem o mare simpatie şi să nu fim foarte supăraţi pe ei. Aceasta nu înseamnă că ar trebui să fim bucuroşi de persecuţie — orice persecuţie „deocamdată pare o pricină de întristare şi nu de bucurie” (Evrei 12:11). Dar dacă ştim că suferim pentru dreptate, atunci ştim că Spiritul lui Dumnezeu rămâne peste noi. Numai cei care ştiu că suferă pentru Cristos şi care primesc aceasta cu bucurie pentru că este voinţa lui Dumnezeu, se pot bucura, pentru că persecuţia produce în ei rezultate binecuvântate. Deci

„Să rămânem liniştiţi sub a Sa grijă tandră,
Pentru că El va face furtuna să înceteze;
Şi spaima de aici va alunga
Aducând pacea care va urma.”

„DOMNUL DUMNEZEUL TĂU TE VA ÎNCERCA”

De ce permite Dumnezeu ca poporul Său să sufere? De ce nu-i scuteşte de suferinţă pe acei care sunt ai Lui, aşa cum un părinte iubitor şiar scuti copilul? Scripturile răspund: pentru că Dumnezeu realizează un mare Plan care în cele din urmă va aduce binecuvântări tuturor celor care ((1073)) vor lucra drept; căci Dumnezeu doreşte să arate rezultatele rele ale păcatului, efectele lui care produc deteriorare. Scopul lui Dumnezeu este ca după ce se vor sfârşi cele şase zile de Păcat şi Moarte, în a şaptea zi să fie o binecuvântare pentru toată creaţia gemândă. „Stăpânul, Domnul va şterge lacrimile de pe toate feţele.” Isaia 25:8.

Şi există un motiv special de ce Dumnezeu permite ca persecuţia să vină asupra celor consacraţi ai Săi. „Domnul Dumnezeul tău vă încearcă”, vă probează. De ce? Ce încearcă El? Noi pretindem că suntem copiii Săi loiali. Pretindem că predăm tot ce avem. Şi acum „Domnul Dumnezeul vostru vă pune la încercare ca să ştie dacă iubiţi pe Domnul Dumnezeul vostru, din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru”. Deut. 8:2; 13:3.

Cât de mult veţi îndura? Cu câtă răbdare veţi îndura? Până la ce limită veţi îndura? Cei care vor îndura cel mai mult şi vor îndura cu cea mai multă răbdare, vor da dovadă de cel mai bun caracter. Şi cei care demonstrează cel mai bun caracter vor avea poziţiile cele mai înalte în Împărăţie. Fiecare va primi o poziţie conform credincioşiei sale. Dar după cum o stea se deosebeşte de altă stea în strălucire, aşa va fi şi în Împărăţie. Cel care luptă cea mai mare luptă împotriva naturii sale şi demonstrează mai multă dragoste şi zel al inimii sale, acela va avea un loc înalt.

„Cum merge lupta ta?
Bătălia de-o viaţă cu tot ce-i rău?
Conflictul tău nu este josnic şi scopul tău nu-i egoist;
E un război de uriaşi şi împăraţi.
Nu da atenţie mulţimii de vrăjmaşi!
Lupta împotriva vrăjmaşilor este încă partea Bisericii.
Alătură-te lui Dumnezeu şi vei birui;
Vai de omul împotriva căruia Satan nu luptă!”