Vol. 16 Ianuarie-Februarie 2009 Nr. 2
ȘAPTEZECI DE SLUJITORI UNȘI
„Fiindcă nu voi sunteți cei care veți vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi.” Matei 10:20.
R 5362 W. T. 1 decembrie 1913 (pag. 364-365)
Rânduirea pentru slujire a fost timp de secole un motiv de ceartă. Indirect aceasta a condus la persecuții sângeroase în trecut. Mulțumim lui Dumnezeu, acele zile au trecut, în ceea ce privește majoritatea creștinilor! Și totuși, fiindcă masele nu înțeleg clar subiectul rânduirii, există întotdeauna pericolul unei repetări a persecuției pe această linie. Prezbiterienii, baptiștii, metodiștii, luteranii, episcopalii, cu toții au avut partea lor în persecuții, bazați pe idei greșite în privința rânduirii pentru slujire în timpurile trecute ei s-au persecutat unii pe alții în această privință.
Pretenția era că nimeni nu putea fi predicator sau învățător dacă nu avea o rânduire specială; că pentru cel nerânduit a predica sau a învăța era o răzvrătire împotriva aranjamentului divin; și toți cei care urmau învățătura lui sau care îl susțineau, erau eretici, și, ca atare, nu meritau simpatie, ci mai degrabă persecuție.
Rânduirea nu este legată de o ceremonie, sau formă, cum presupun mulți. Ea înseamnă o autorizare, o împuternicire de a predica. Baptiștii îi împuternicesc pe cei care sunt de acord cu crezul lor să-l predice. Prezbiterienii își împuternicesc ucenicii, după cum fac și luteranii, metodiștii etc. Romano-catolicii și episcopalii pretind o rânduire de la Dumnezeu că toți episcopii lor sunt urmași ai apostolilor și sunt înarmați cu autoritate apostolică; și prin urmare cei care nu sunt împuterniciți sau rânduiți de către episcopii lor nu au dreptul să predice, ci sunt eretici. Din punctul lor de vedere, toți ceilalți protestanți sunt eretici, predică fără autoritate.
Dar spiritul de toleranță crește; și în ultimii doi ani episcopalii au ridicat embargoul care era asupra celorlalți protestanți până la punctul că un slujitor episcopal poate predica de la amvonul altei denominații, sau, unui slujitor nerânduit de către episcopali i se poate permite să predice de la amvoanele lor. Dar aceasta este o concesie foarte modernă.
Ideea corectă a rânduirii este prezentată în studiul de astăzi. Isus deja numise doisprezece pentru a fi apostolii Săi speciali; și acum El a rânduit sau a numit încă șaptezeci, nu ca să fie apostoli, ci să fie slujitori sau misionari în general. N-a fost nici o ceremonie legată de numirea sau rânduirea lor, după câte arată mărturia. Isus i-a trimis numai, spunându-le ce să vorbească. Textul nostru de bază explică problema spunând: „Nu voi sunteți cei care veți vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi”.
Strict vorbind, apostolii nu primiseră încă Spiritul Tatălui în mod direct. Spiritul Tatălui fusese dat Fiului, și Fiul a fost cel care a împărtășit acel Spirit celor care au plecat să predice în numele Său. Tatăl n-a recunoscut, autorizat sau rânduit în mod direct pe nimeni să predice mesajul Evangheliei, până la Cincizecime. Sf. Petru explică acolo că Spiritul sfânt turnat peste ucenicii care erau de față era de la Tatăl și prin Fiul. Fapt. 2:32, 33.
În altă parte este explicat că Spiritul sfânt nu a fost dat înainte deoarece Isus nu fusese glorificat. Era necesar ca Isus să sufere, să Se înalțe la cer și să-Și prezinte meritul în folosul ucenicilor, înainte ca Tatăl ceresc să-i recunoască drept fii ai noii ordini și să le dea conceperea Spiritului sfânt, ungerea de la Cel sfânt, autorizarea sau rânduirea de a fi ambasadorii și reprezentanții Lui în lume, și, dacă sunt credincioși, curând să fie asociați cu ((1126)) Isus în Împărăția cerească, aceea care timp de o mie de ani va binecuvânta Pământul și va îndepărta blestemul.
Numai cei pe care Dumnezeu i-a rânduit în sensul că le-a dat Spiritul sfânt al stării de fii sunt împuterniciți sau autorizați să predice în numele Domnului. Toate ceremoniile de pe Pământ și toate mâinile tuturor episcopilor nu pot da autoritate nimănui să vorbească în numele lui Dumnezeu. Domnul nostru Isus nu Și-a început lucrarea de slujire până când a primit rânduirea lui Dumnezeu. La timpul consacrării și a botezului Său, Spiritul sfânt a venit peste El, ungându-L, consacrându-L, autorizându-L să predice veștile bune celor blânzi, să panseze inimile zdrobite, să vestească libertate captivilor, să vestească anul de îndurare al Domnului, să mângâie pe cei care plâng. Isa. 61:1, 2.
Același Spirit sfânt este autoritate pentru oricine l-a primit, să spună tot ce înțelege privitor la planul lui Dumnezeu, tuturor celor care au ureche de auzit în special celor blânzi, celor cu inima zdrobită, celor care caută pe Dumnezeu. Deși apostolul Pavel sugerează că femeile membri ai bisericii nu trebuie să predice în public, aceasta nu se interpune faptului că toți cei care au primit Spiritul sfânt au ungerea de a propovădui și a învăța conform limitelor și ocaziilor condiției lor legate de sex. Și uneori învățarea privată este la fel de eficientă ca aceea publică.
Cei patruzeci de ani care au încheiat Veacul Iudeu, începând cu Ioan Botezătorul și sfârșind cu anul 70 d. Cr., prin distrugerea Ierusalimului, a fost perioada Secerișului pentru Israelul tipic. Ea a fost martorul adunării în grânarul evanghelic a întregului grâu adevărat, și a îndepărtării restului, pleava, într-un mare timp de necaz, simbolic numit foc. Domnul, în Matei 13, sugerează că la sfârșitul acestui Veac Evanghelic va fi un seceriș asemănător. Mulți cred că acesta a început în 1874 și se va sfârși în 1915.
Toți credincioșii Domnului de la sfârșitul Veacului Iudeu trebuiau să recunoască marele privilegiu de a fi angajați în lucrarea Secerișului, și la fel trebuie să fie adevărat și acum. Urmașii Domnului sunt comparați cu mieii și cu oile blânde, inofensive, în timp ce lumea neregenerată și egoistă este ilustrată prin lupi. În Secerișul iudeu El n-a vrut ca ei să cerșească din casă în casă, ci să întrebe de cei mai vrednici oameni din fiecare sat, și, dacă erau primiți, să rămână acolo până când își vor termina mărturia în acel sat. Ei trebuiau să depindă total de Domnul și să nu încerce să-și procure cele necesare. Aceasta trebuia să fie pentru ei o lecție care să le folosească în viitor. Mai târziu Isus Și-a trimis ucenicii, spunându-le să se îngrijească de cele necesare după cea mai bună capacitate a lor implicând faptul că prima experiență fusese una specială, care să le dea încredere și dependență de Puterea divină pe care ei o reprezentau.
Spiritul Învățătorului le-a fost dat în așa măsură încât au fost în stare să facă așa cum a făcut El să vindece bolnavi, să scoată afară demoni etc. Nu trebuie să înțelegem că există o astfel de autorizare a poporului Domnului de astăzi. Condițiile s-au schimbat. Privilegiul poporului Domnului de astăzi este vindecarea bolii spirituale, a orbirii și surzeniei, lucruri mai mari decât celelalte.
Acel Mesaj al ucenicilor a fost că Împărăția lui Dumnezeu se apropiase. Oricine putea fi influențat, era influențat de acel Mesaj. Împărăția lui Dumnezeu fusese așteptată de israeliți de multe secole. Dar vai, când a fost prezentată, numai un număr relativ mic de evrei a fost gata să o primească! După aceea oferta Împărăției a fost luată de la ei, și de atunci este dată întregii lumi, adunând clasa aleasă din fiecare națiune pentru a fi Mireasa lui Mesia și Comoștenitoare, prin care în curând Împărăția va fi stabilită pe Pământ și binecuvântările ei vor fi acordate întregii rase.
Învățătorul S-a referit la propovăduirea și la lucrările Sale impresionante din Capernaum, Betsaida și Corazin. Despre aceste cetăți s-a spus la modul figurat că au fost înălțate în privința privilegiului; și, deoarece au respins favorurile Domnului, ele vor fi coborâte până la mormânt. Au fost date exemple despre Sodoma și Tir, amândouă fiind atunci în ruină coborâte până la Hades, până la țărână.
Domnul nostru sugerează însă că încercarea sau probarea sau judecata pe care o făcuse propovăduirea Sa nu avea un caracter final va exista o judecată sau o încercare viitoare. Conform sf. Pavel, întregul Veac Milenar va fi o Zi de Judecată de o mie de ani, în care întreaga lume va fi adusă la o cunoștință a Adevărului, la o ocazie deplină de a ajunge la cunoașterea lui Dumnezeu (Fapt. 17:31). Cu toate acestea, cei care L-au auzit pe Isus fără să fie mișcați și-au împietrit inimile, și în mod corespunzător vor fi dezavantajați în Ziua Judecății. Isus a pus chestiunea foarte ferm când a sugerat că va fi suportabil pentru acei oameni, dar mai suportabil pentru Sodoma, pentru că păcatul ei fusese împotriva unei lumini și privilegiu mai mici. Vezi și Ezechiel 16:48-63.
În concluzie, Învățătorul Și-a asigurat mesagerii că oricine îi va auzi și îi va disprețui, Îl vor disprețui pe El și pe Tatăl. Același lucru este fără îndoială adevărat despre toți cei pe care Domnul i-a rânduit și i-a trimis ca slujitori ai Evangheliei cei cu adevărat rânduiți.