Vol. 16, Septembrie-Octombrie 2009, Nr. 6

---

ÎNCERCAREA APOSTOLILOR ŞI LECŢIA EI

”Vegheaţi şi rugaţi-vă ca să nu intraţi în ispită.” Marcu 14:38.

R 5331 W. T. 15 octombrie 1913 (pag. 311-312)

Recunoaştem aceste cuvinte, fiind spuse de Învăţătorul în Grădina Ghetsimani în noaptea în care a fost vândut. Ele au fost adresate în mod special, şi cu multă forţă, celor unsprezece apostoli care erau cu El şi în mod special celor trei pe care îi chemase la o parte pentru a fi mai aproape de El când a mers puţin mai departe în grădină să Se roage. Se pare că Învăţătorul şi-a dat seama că în acea noapte aveau să aibă loc evenimente extraordinare. Dar apostolii n-au înţeles situaţia. Urechile lor erau insensibile. Ei nu erau lipsiţi de loialitate — nu era o pro­blemă de indiferenţă din partea lor, ci n-au înţeles.

Trebuie să ne amintim că atunci apostolii nu erau concepuţi de Spirit sfânt, şi de aceea n-au putut să vegheze cu Domnul şi să se roage împreună cu El atât de deplin ca şi cum ar fi fost luminaţi spiritual. Isus le spusese că El va fi răstignit, dar ei au luat această afirmaţie ca pe unul din cuvintele lui tainice. Ei auziseră foarte multe din pildele pe care le spusese poporului, pe care ei nu le-au putut înţelege. El le spusese că atunci când va veni Spiritul sfânt, acesta îi va îndruma în tot Adevărul şi le va arăta lucrurile viitoare.

Printre acele cuvinte misterioase Isus le spusese că El era Pâinea care s-a coborât din cer. Ei nu au înţeles aceasta, nici cum El era asemenea manei din vechime; nici n-au înţeles cum această Pâine le va da viaţă dacă o mâncau. Aceste lucruri au fost atât de misterioase încât nu le-au putut accepta, şi ca rezultat mulţi dintre cei odată interesaţi s-au depărtat de El. Ei au spus: Cum ar putea întreaga lume să-I mănânce carnea sau să-I bea sângele? Este ridicol! Astfel că n-au mai umblat cu El. Dar apostolii şi încă vreo câteva sute de fraţi au continuat să aibă credinţă în El. Ei au zis: Există ceva sens adânc în cuvintele Sale şi ceva motiv ascuns pentru calea Sa ciudată; poate, după cum spune Isus, vom înţelege în timp. Vedem atât de multe dovezi că El este Fiul lui Dumnezeu încât nu trebuie să ne poticnim în aceste lucruri. Astfel ei au continuat să creadă în El şi să ţină aceste afirmaţii nelămurite în aşteptare în mintea lor.

Greşeala impulsivului Petru

Astfel, când Isus le-a spus că Fiul Omului trebuia să Se suie la Ierusalim şi că evreii îl vor răstigni iar a treia zi va învia din morţi, ei n-au putut înţelege. El sugerase deja că toate promisiunile glorioase care se refereau la Mesia I se aplicau Lui. Cum deci putea să fie răstignit? Prin urmare Petru a început să-L mustre, zicând: Ce lucruri ciudate vorbeşti! Nu ţi se va întâmpla astfel. Dar Isus i-a spus: „Înapoia Mea, Satan! Tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine, căci gândurile tale nu sunt la lucrurile lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor.” Mat. 16:23.

Bineînţeles că Petru şi-a recunoscut mustrarea şi a ştiut că făcuse o greşeală. El se gândise că se putea să I se întâmple ceva rău Învăţătorului, dar nu că va fi răstignit. Cu câteva zile înainte o mulţime de oameni strigaseră: „Osana, Fiul lui David! Binecuvântat este Cel care vine în numele Domnului! Osana, în cele preaînalte!” (Mat. 21:9). Existau un milion de evrei sau mai mulţi în Ierusalim care îl salutaseră ca împărat. De aceea apostolii s-au gândit că marii preoţi nu vor îndrăzni să facă ceva împotriva Lui. şi acum ei luaseră parte la Cina de Paşti, iar Isus le spusese că a dorit să mănânce Paştele împreună cu ei înainte de a suferi. Petru declarase că chiar dacă toţi s-ar lepăda de El, totuşi el niciodată nu se va lepăda de Învăţătorul său. Evident Petru şi-a spus: Ce m-ar putea face să mă lepăd de El? Nici nu m-aş putea gândi să fac acest lucru!

Ucenicii se gândiseră că totul era prielnic — atât de mult încât Isus i-a găsit într-o dispută cine să fie cel mai mare în împărăţie. şi ei fuseseră atât de absorbiţi de aceste lucruri pe care le discutau, încât nu se puteau gândi să-şi spele picioarele unul altuia. Apoi Învăţătorul şi apostolii au trecut peste pârâul Chedron spre Muntele Măslinilor. După ce au intrat în Grădina Ghetsimani, Isus i-a luat pe Petru, Iacov şi Ioan cu El şi le-a zis: „Aşteptaţi aici, în timp ce Eu Mă duc şi Mă rog acolo”. Apoi S-a întors la ei, şi găsindu-i adormiţi le-a spus: ŞVegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu intraţi în ispită”. Dar ei nu se puteau gândi la nici o ispită în care ar putea să intre în acel loc paşnic.

Încercare şi victorie în Ghetsimani

Isus a avut experienţe dureroase în grădină. El Se temea ca nu cumva în vreun mod să fi încălcat Legea. Se temea ca nu cumva să fi făcut vreo greşeală şi să nu Se fi ridicat la standard — cerinţele depline ale Tatălui, în ceea ce priveşte noua viaţă pe care o începuse. Într-un astfel de caz întreaga Sa viaţă umană ar fi fost o nereuşită, nu numai pentru Sine însuşi, ci şi pentru omenirea pentru care venise în lume să o salveze din păcat şi moarte. După ce Domnul a trecut prin experienţele de încercare în grădină, Dumnezeu I-a trimis un ajutor special. A venit un înger şi I-a slujit. Noi nu cunoaştem natura acestui ajutor; dar dacă citim printre rânduri, îngerul I-a dat asigurarea că El îşi împlinise partea — că dăduse ascultare deplină faţă de voinţa Tatălui.

De îndată ce Isus a primit această asigurare a devenit foarte calm. Dacă avea favoarea Tatălui, binecuvântarea Tatălui, putea trece prin orice experienţă, indiferent ce ar fi! Apoi S-a întors la ucenicii Săi sugerând că a obţinut biruinţa. Nu mai era tulburat. El spusese: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte”. Dar acum a primit încredere, prin asigurarea pe care I-o dăduse Dumnezeu. Nu mai era necesar să vegheze şi să Se roage, în ceea ce-L privea pe El.

Rezistenţa la ispită măreşte puterea

Observăm că pentru ucenici acest sfat a fost deosebit de necesar la acel timp. Cu acele încercări şi probe speciale pe care le aveau în faţă, dacă ei vegheau şi se rugau lui Dumnezeu pentru înţelepciune şi har, ca nu cumva să cadă în ispite — să nu intre în ele — ei aveau ajutor să li se împotrivească. Ar fi căzut la fel în ispită, dar n-ar fi intrat în ea. Într-o zi putem avea de multe ori ispite, şi când vin putem fi înşelaţi şi induşi în eroare. Dar o ispită la care rezistăm ne face cu atât mai puternici pentru a ne împotrivi la următoarea. şi astfel apostolul Iacov spune că trebuie „să privim ca o mare bucurie când trecem prin felurite încercări” (Iacov 1:2). Dar nimeni n-ar putea socoti ca bucurie o ispită dacă, atunci când vine peste el, ar cădea în ea — ar intra în ea.

Sf. Petru n-a putut privi niciodată în urmă fără regret la momentul când s-a lepădat de Învăţătorul. Dacă ar fi vegheat şi s-ar fi rugat pentru îndrumare, ar fi ieşit învingător când Isus a fost acuzat înaintea tribunalului: nu s-ar fi gândit să se lepede de Domnul Său. Ar fi fost mai puternic când a venit ispita şi ar fi spus: Nu, niciodată nu mă voi lepăda de Domnul! Îmi voi împărtăşi soarta cu El! După aceea ar fi putut spune: Vă spun fraţilor, a fost un moment de strâmtoare! Dar mă bucur că am căzut în acea ispită şi am fost totuşi în stare să ies învingător din acel ceas îngrozitor!

Dar Satan a dorit să-l aibă în mână, să-l cearnă, cum s-ar zice. Dacă, după ce s-a lepădat de Domnul, Petru ar fi spus: Nu mă voi retrage acum, voi renunţa la Domnul cu totul şi voi ieşi afară! Atunci într-adevăr ar fi pierdut totul. Dar, deşi a fost prins în ispită, în cele din urmă a câştigat victoria. Era timpul când să cânte cocoşul, şi Petru, auzind cocoşul cântând, şi-a spus: Iată, este exact aşa cum a spus Isus — că înainte de a cânta cocoşul mă voi lepăda de El de trei ori. Astfel sf. Petru a ieşit şi a plâns cu amar; şi după ce s-a dus la Dumnezeu cu lacrimi şi rugăciuni, a pornit-o din nou pe calea bună. şi astfel intrarea noastră în ispită poate să nu însemne înfrângerea noastră totală. Dar cu cât ne împotrivim mai mult ispitei, nepermiţându-i să ne învingă, cu atât vom deveni caractere mai puternice.

Text aplicabil acum într-un sens special

Experienţele ucenicilor în legătură cu acest text au fost, în sensul larg al cuvântului, aplicabile întregului popor al lui Dumnezeu de-a lungul acestui Veac Evanghelic, dar ele sunt în mod special aplicabile astăzi. Acum este timpul ca Biserica să fie în mod special în alertă, să fie atenţi, să se întărească împotriva uneltirilor lumii, ale cărnii şi ale Adversarului. Aşa cum a exprimat poetul Longfellow:

„Nu fi asemenea vitelor mânate, mute; Fii erou în luptă!”

Noi am putea fi în armata Domnului şi totuşi să fim asemenea vitelor mânate. Dar trebuie să fim inteligenţi. Domnul ne-a dat o înţelegere a planului Său. În aceasta noi avem în prezent un avantaj faţă de apostoli, pentru că ei nu înţeleseseră încă marele Plan divin al Veacurilor şi semnificaţia suferinţelor Bisericii. Avem mare avantaj în acest mod. Isus le explicase despre Sine: „Aşa trebuie ca Fiul Omului să sufere şi să intre în slava Sa”. şi le deschisese Scripturile în măsura în care ei au putut înţelege şi le indicase necesitatea suferinţei Sale. Totuşi ei n-au putut înţelege clar. Dar noi avem un avantaj prin aceea că ştim care este Planul Domnului; şi astfel cuvintele Domnului nostru sunt mai pline de forţă în ceea ce priveşte aplicarea lor la noi decât la Biserica timpurie.

Să fim deci veghetori, activi, atenţi, şi să colaborăm cu Dumnezeu şi cu Domnul Isus Cristos. Noi trebuie să ne gândim la oferta făcută nouă — marea chemare de sus — cel mai minunat lucru cunoscut vreodată în toată creaţia! Nu vom mai avea niciodată altă ocazie de a-I arăta lui Dumnezeu şi Domnului nostru Isus zelul nostru pentru dreptate şi seriozitatea noastră de spirit. Ocazia de acum este una specială. Dumnezeu a făcut-o posibilă pentru toţi aceia dintre noi care suntem în armonie cu El, să creştem în har şi în cunoştinţă şi astfel să fim mai inteligenţi în serviciul nostru. şi noi trebuie să ne rugăm în armonie cu acea inteligenţă.

Care va fi caracterul ispitelor noi nu putem şti exact înainte de venirea lor, căci dacă înainte s-ar putea şti totul despre ele, atunci nu ar fi decât ispite uşoare, biruite uşor. De aceea, vegheaţi şi rugaţi-vă totdeauna. Singura cale sigură este să fiţi totdeauna pregătiţi, căci Potrivnicul vostru diavolul caută pe cine să înghită. Cunoaşte punctele noastre slabe mai bine decât noi şi totdeauna este gata să profite de ele. Toţi avem nevoie de Spiritul Domnului în inimi precum şi de „harul” spre „ajutor” al Domnului Şla momentul potrivit”, dacă vrem să biruim. îndemnul zilnic pentru noi să fie:

„Sufletul meu bine grijeşte,

împotrivă-ţi mii şi mii pândesc,

Stăpânul păcatului voieşte

Ca al tău drum să deie greş”.