Vol. 19, Iulie-August 2011, Nr. 5 

---

Conflictul Între carne Şi spirit

“Căci firea păcătoasă pofteşte împotriva Duhului şi Duhul împotriva firii păcătoase; şi acestea sunt opuse unul altuia, ca să nu faceţi ceea ce aţi voi.” Gal. 5:17 .

R 5211a W. T. 1 aprilie 1913 (pag. 103-104)

 

Apostolul adresează aceste cuvinte creştinilor care au devenit Creaturi Noi în Cristos, pentru care cele vechi au trecut şi toate s-au făcut noi. Despre aceştia se spune că au fost concepuţi de Spirit sfânt, şi de aceea sunt în realitate fiinţe spirituale care vor fi schimbate la Înviere “într-o clipă, într-o clipeală de ochi” — fiinţe spirituale care n-au fost încă complete. Dar Noua Creatură are în prezent numai carnea în care să funcţioneze.

Dumnezeu aşteaptă ca Noua Creatură să-şi arate loialitatea şi să-şi demonstreze vrednicia de perfecţiune a spiritului la Întâia Înviere. Apostolul spune că aceştia trebuie să se aştepte ca în ei să se desfăşoare un conflict — Spiritul poftind împotriva cărnii şi carnea împotriva Spiritului. Cuvântul a pofti de aici este un cuvânt anglo-saxon bun şi înseamnă a dori. Noua Creatură doreşte cu tărie să-I fie loială lui Dumnezeu şi să-I facă voia. Carnea doreşte cu tărie împotriva acestora.

Aceste două spirite sunt în opoziţie. Cele două sunt în antagonism. Carnea doreşte să se servească pe sine. Ea are dorinţe pământeşti, obiective pământeşti, scopuri pământeşti. Noua Creatură doreşte să-şi fixeze iubirea pe lucrurile cereşti şi să sacrifice interesele, scopurile şi perspectivele pământeşti, să trăiască precum o fiinţă spirituală care locuieşte într-un cort de carne — să nu mai trăiască precum o fiinţă umană cu interese pământeşti. Tot ceea ce serveşte interesele uneia, este în conflict cu interesele celeilalte.

Noile creaturi sunt Împiedicate de carne

Cuvintele din textul nostru nu sunt adresate lumii, ci Bisericii. Biserica a fost concepută de Spirit sfânt — o Nouă Creaţie. Dacă aceştia trăiesc după carne, dacă renunţă la legământul lor de sacrificiu, vor muri. Dar dacă-şi omoară faptele cărnii şi o abandonează complet pe aceasta pentru Spirit, vor trăi — vor avea viaţă veşnică. Cu toţii vedem că în Domnul nostru Isus, sfânt, nevinovat, nepătat, a fost un astfel de contrast; interesele pământeşti trăgând pe o parte, iar interesele cereşti pe alta. Toate acestea au fost dorinţe curate şi perfecte; totuşi, ca Nouă Creatură, concepută de Spirit sfânt, El a fost obligat să le învingă.

Ne amintim cuvintele Domnului nostru foarte aproape de încheierea misiunii Sale: “Am un botez cu care să fiu botezat şi cât de mult doresc să se îndeplinească!” (Luca 12:50). Conflictul continua, dar spiritul Domnului a fost tare şi a fost ascultător faţă de condiţiile sacrificiului Său. Dar fiind perfect, a putut face lucrurile pe care voia să le facă. Le-a făcut şi a câştigat marea victorie.

În cazul nostru, chestiunea este diferită. Noi suntem căzuţi prin natură. Poftele şi gusturile noastre pământeşti sunt degradate. Toate sunt mai mult sau mai puţin egoiste; unele sunt mai degradate decât altele.

Carnea noastră este degradată; nu putem face ceea ce am vrea. Ca atare, avem nevoie de meritul lui Cristos ca să ne ajute; de aceea apostolul ne spune că de fiecare dată când greşim ca Noi Creaturi, să ne recunoaştem greşeala şi să mergem la tronul harului ceresc ca să căpătăm milă şi ajutor pentru nevoile viitoare. Astfel Îi arătăm lui Dumnezeu loialitatea inimilor noastre. Toţi aceia care au mintea sau dispoziţia lui Cristos sunt împiedicaţi numai de slăbiciunile cărnii, ale cărnii decăzute; dar ei au un Avocat la care pot merge şi să li se compenseze pentru slăbiciunile cărnii decăzute.

Se poate ridica întrebarea: De ce să fie un conflict între carne şi spirit în cazul nostru, şi cum învingem aceste slăbiciuni, suficient ca să dorim să devenim moştenitori împreună cu Cristos, înainte de a fi concepuţi de Spirit? Răspunsul este că în timp ce toată rasa este decăzută, mulţi dintre cei decăzuţi îşi dau seama de ruşinea stării lor şi doresc să facă drept, dar nu sunt în stare. Ei constată că sunt robi ai păcatului. Sunt slabi; sunt atât de legaţi încât nu pot face ceea ce ar vrea. Mulţi dintre evrei erau în această stare. Ei erau doritori să facă voia lui Dumnezeu, dar nu erau în stare. Dorinţa exista, voinţa exista. Dar din pricina stării decăzute a omului, existau alte caracteristici ale minţii lor care se împotriveau.

Mintea umană este formată din diferite caracteristici. Când a intrat păcatul, caracteristicile mai joase şi mai rele ale omului originar au câştigat ascendenţă, iar cele mai nobile s-au şters treptat, până când asemănarea originară cu Dumnezeu a dispărut în mare măsură din omenire. Dar în unii dintre fiii şi fiicele lui Adam există suficient din asemănarea originară cu Dumnezeu ca să se împotrivească păcatului şi să caute să-şi reformeze viaţa. Astfel de influenţe bune sunt evidente chiar şi printre păgâni.

În timpul Veacului Iudeu, unii dintre evrei căutau să trăiască în armonie cu Dumnezeu. Alţii urmau calea lui Belial şi serveau pe Satan dedându-se la egoism. Aşa este şi astăzi. Evreii n-au putut respecta Legea lor, şi dacă n-au putut-o respecta în mod perfect, n-au reuşit să obţină viaţă veşnică, întocmai ca aceia care n-au fost niciodată sub Lege. De la Cincizecime a fost un aranjament diferit. Dumnezeu a dat un Mântuitor, a cărui moarte este eficientă pentru păcatele lumii.

Conflictul Se Sfârşeşte La Moarte

Atunci de ce această moarte n-a fost încă eficientă pentru lume? Dumnezeu doreşte să găsească o clasă dispusă să-şi dea viaţa în serviciul Său. Unii dintre aceşti copii decăzuţi ai lui Adam, observând chemarea din Cuvântul lui Dumnezeu — de a fi urmaşi ai lui Isus — au destulă tărie de caracter ca să urmeze în urmele lui Cristos. Ei îşi arată hotărârea prin consacrarea vieţii în serviciul Lui. Astfel de consacrare înseamnă că acele caracteristici mai înalte ale minţii s-au unit şi au câştigat controlul asupra celor mai joase, punându-le sub stăpânire.

Sub influenţa inspiratoare a promisiunilor lui Dumnezeu şi a Mesajului Evangheliei, ei sunt primiţi prin marele Avocat ca membri ai Corpului Său — ca Noi Creaturi în Cristos, concepuţi de Spirit sfânt. De atunci încolo ei au o relaţie cu Dumnezeu. De la ei se aşteaptă să înainteze pas cu pas, luptând continuu împotriva capcanelor lui Satan. Aceasta este viaţa creştină — bătălia menţionată în textul nostru. Cele două influenţe — ale cărnii şi ale Spiritului — sunt contrare; de aceea este conflict.

Nu trebuie să mergem în afară şi să ne luptăm cu alţii. Există mult de făcut înăuntru. Ferice de aceia care prin străduinţele lor îşi arată loialitatea faţă de Dumnezeu! La timpul cuvenit, prin puterea primei Învieri, vor pierde corpul vechi şi vor fi îmbrăcaţi cu nemurire. Dacă suntem “credincioşi până la moarte”, vom fi ca El, Domnul şi Capul nostru, Îl vom vedea aşa cum este şi-I vom împărtăşi slava.

Este însă o luptă mare şi continuă; căci, deşi voinţa nouă se impune, ţine corpul în stăpânire şi-l obligă să se supună la mintea cea nouă, totuşi, corpul muritor, nefiind mort în realitate, vine continuu în contact cu lumea şi cu Adversarul, şi este continuu stimulat de aceştia şi de grijile, ambiţiile, metodele, străduinţele, conflictele pământeşti, spre nesupunere la voinţa cea nouă.

Nici un sfânt nu este fără experienţe de acest fel — lupte exterioare şi lupte interioare. Trebuie să fie luptă până la sfârşit, altfel marele premiu pentru care luptăm nu va fi câştigat. Căci, deşi Noua Creatură, prin harul şi tăria Domnului, în mod repetat îşi stăpâneşte corpul muritor, totuşi, până la moarte nu poate înceta conflictul.

 

“Cum merge lupta cu tine?

Lupta de-o viaţă împotriva a tot ce e rău?

Lupta nu-i mică, scopul nu-i egoist;

E-un război de uriaşi şi de-mpăraţi!

 

Nu spune că lupta e lungă;

Numai aceasta şi lupta-i sfârşită;

Nu mai e alta să-ţi strice victoria,

Şi triumful în ea este pe veşnicie!”