Vol. 20, Mai-Iunie 2013, Nr. 4 


Avraam Și evreii

Genesa 12:1-9

„Te voi binecuvânta; îți voi face un nume mare și vei fi o binecuvântare.” Geneza 12:2 .

R 5169 W. T. 15 ianuarie 1913 (pag. 28-29)

„Tatăl credincioșilor” este unul dintre titlurile lui Avraam în Biblie. El este unul dintre cele mai mari personaje din istorie. Popoarele cele mai luminate ale pământului privesc în urmă la el ca la canalul stabilit divin prin care au fost primite toate speranțele și perspectivele religioase – evreii, creștinii și mahomedanii. Făgăduințele lui Dumnezeu făcute lui Avraam constituie temelia credinței pentru toate aceste popoare, chiar dacă mulți dintre ei nu sunt conștienți de acest lucru.

Evreii sunt descendenții naturali ai lui Avraam prin Isaac și Iacov, în timp ce mahomedanii reprezintă în special ramura ismaelită și a lui Esau din familia lui Avraam. Creștinii declară că ei au devenit moștenitorii principalelor binecuvântări promise Seminței lui Avraam prin faptul că au devenit asociați și moștenitori împreună cu Isus Cristos, pe care Îl consideră antitipul lui Isaac și Moștenitorul tuturor lucrurilor. Galateni 3:29.

Pretenția Noului Testament este că Biserica lui Cristos – parțial dintre evrei și parțial dintre neamuri – este antitipul Rebecăi, soția și comoștenitoarea lui Isaac. Ca atare, Biserica va fi Mireasa lui Mesia și comoștenitoare în Împărăția Sa. În această ilustrație Avraam a simbolizat pe Iehova Dumnezeu, Isaac pe Isus Cristos și Rebeca a simbolizat Biserica. Pretenția Noului Testament este că această Sămânță Spirituală a lui Avraam va fi mijlocul lui Dumnezeu pentru binecuvântarea Israelului natural și a tuturor popoarelor. Dar vai, mult din învățătura Noului Testament s-a pierdut în întunericul din timpurile medievale.

Creștinii au uitat chemarea lor de sus, au uitat că urmau să devină comoștenitori în Împărăția lui Mesia, au uitat că Împărăția trebuia să binecuvânteze toate familiile pământului. În schimb, ei au ajuns la vederea îngustă că numai Aleșii evlavioși vor fi mântuiți, și că aceștia de-a lungul întregii eternități vor privi peste crestele înalte ale zidurilor cerului și-i vor vedea pe toți ceilalți din omenire în chin, și vor auzi gemetele lor în vecii vecilor. Numai acum studenții Bibliei se eliberează treptat de crezuri și se întorc la învățăturile Cuvântului lui Dumnezeu. Numai acum aflăm sensul adevărat al cuvintelor sf. Pavel către Biserică: „Și dacă sunteți ai lui Hristos, sunteți “sămânța” lui Avraam, moștenitori potrivit făgăduinței îfăcute luiș”. Galateni 3:29.

Ar putea veni gândul că în aceste împrejurări fiecare evreu, fiecare creștin și fiecare mahomedan ar avea absolută încredere în faptul că Avraam a existat cândva. Într-adevăr, numai încrederea în promisiunile lui Dumnezeu făcute lui Avraam i-a ținut pe evrei împreună ca popor și i-a adunat pe creștinii din toate popoarele să fie moștenitori ai aceleiași promisiuni. Totuși, este ciudat că evreii și creștinii devin adepți ai Criticii Radicale. Ei resping pe Avraam și promisiunea lui Dumnezeu făcută lui, zicând că sunt numai legende mitice. Cât de ciudat este că ei nu recunosc inconsecvența poziției lor! Cum ar fi coada unui câine care nu și-ar recunoaște capul.

Ce scuză ar avea evreii, care locuiesc în toate națiunile și vorbesc cincizeci de limbi diferite, ca să se mențină totuși ca evrei, dacă resping promisiunile speciale ale lui Dumnezeu care sunt legate de ei ca popor și care i-au făcut la început să stea separați de toate celelalte națiuni, potrivit instrucțiunilor divine și în speranța unei binecuvântări în final? Evreul sau creștinul care-l respinge pe Avraam, apare pur și simplu nechibzuit în fața tuturor gânditorilor inteligenți. Unii ca aceștia ar face mai bine să renunțe la toate pretențiile la iudaism și la creștinism, și astfel le-ar fi de folos celor pe care i-ar părăsi.

Chemarea lui DUMNEZEU FĂCUTĂ LUI AVRAAM

Numele Avraam înseamnă Tatăl multor neamuri. I-a fost dat după ce a răspuns la chemarea lui Dumnezeu și a arătat credință și ascultare. La început numele său a fost Avram, ceea ce înseamnă credință înălțată. Numele Avraam apare în Noul Testament de șaptezeci și patru de ori. Isus a făcut referire la el de nouăsprezece ori. Făgăduința făcută lui Avraam constituie temelia întregii teologii din Noul Testament, după cum este exprimată de către Domnul Isus, de către sf. Pavel, sf. Ștefan, sf. Petru și alții.

Locul nașterii lui Avraam a fost Ur din Caldeea, o sută douăzeci de mile la nord de Golful Persic, și a fost cunoscut ca cea mai bogată parte a Asiei. Tatăl său, Terah, a fost păgân. Politeismul era larg răspândit – venerarea mai multor dumnezei. Legendele evreiești despre Avraam ne spun că pe timpul când era băiat, el detesta viciile de care era înconjurat. Când avea doar paisprezece ani, a refuzat să se alăture familiei în adorarea idolilor și într-o împrejurare a distrus șaptezeci și doi de idoli scumpi.

Din Ur, familia a migrat în Haran, cam la cinci sute de mile spre nord-vest în direcția Palestinei. Acolo a rămas Avraam până la moartea tatălui său. Apoi s-a mutat în țara Canaanului. Relația lui Dumnezeu cu Avraam, potrivit relatării sf. Ștefan (Fapt. 7:2, 3), a început pe când el era încă în Ur. Dumnezeu l-a chemat dintr-un mediu rău ca să fie fondatorul unei noi națiuni care să fie sfântă și ascultătoare de Dumnezeu. Cuvintele chemării nu sunt complet date, nici nu suntem informați în ce mod au fost comunicate. Este suficient să știm că Avraam a recunoscut mesajul ca venind de la Domnul și că L-a ascultat.

Evident Domnul n-a fixat o dată mai devreme de moartea lui Terah pentru plecarea lui Avraam în Canaan. Altfel Avraam n-ar fi fost îndreptățit la amânarea plecării. Fără îndoială Avraam a avut ceva de-a face cu migrarea din Ur în Canaan. Aceasta i-a îndepărtat de scenele idolatre ale metropolei, la condițiile mai liniștite ale vieții de păstor, și acest pas a fost recunoscut de către Avraam ca unul în direcția potrivit㠖 spre Canaan, astfel încât, la moartea tatălui său, el putea fi pregătit să intre repede în aranjamentul divin.

DESPĂRȚIȚI-VĂ DE IDOLATRI

O parte din chemare este declarată: “Ieși din țara ta, din rudenia ta și din casa tatălui tău și vino în țara pe care ți-o voi arăta. Te voi face să devii un neam mare și te voi binecuvânta; îți voi face un nume mare și vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta și voi blestema pe cei ce te vor blestema îlezaș; și toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine”. Geneza 12:1-3.

În armonie cu chemarea divină, Avraam în vârstă de șaptezeci și cinci de ani la moartea tatălui său Terah, a pornit în călătorie spre țara Canaanului. Pe vremea aceea nu existau proprietăți funciare. Predomina ideea lui Henry George în privința pământului liber. Cândva înainte de aceasta, fratele mai mare al lui Avraam, Nahor, s-a căsătorit și și-a întemeiat o locuință. Fratele său Haran murise, apoi Terah. Avraam cu restul familiei — și sora lui vitregă Sara (prințesă), care a devenit soția lui, și nepotul său Lot, fiul fratelui său mai mare, Haran — și-au luat turmele și cirezile în țara Canaan, numită astfel pentru că era locuită de fiii lui Canaan. Geneza 10:18.

MAREA CREDINȚĂ A LUI AVRAAM ÎN DUMNEZEU

Biblia face o deosebire clară între credință și credulitate. Avraam n-a fost credul, în sensul rău al acestui cuvânt, ci a fost plin de credință. Această trăsătură a caracterului său l-a făcut să fie îndrăgit de Atotputernicul, care, din acest motiv, l-a numit prietenul Său. După cum scrie sf. Pavel: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, și aceasta i-a fost socotită ca dreptate” (Galateni 3:6). Biblia nu pretinde că Avraam a fost perfect, nici că vreun om este perfect. Dimpotrivă, este declarat contrariul: „Nu este nici un om drept îperfectș nici unul măcar”. „Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:10, 23). Nimeni nu ajunge la chipul glorios al lui Dumnezeu, așa cum a fost reprezentat la început prin tatăl Adam.

Avraam n-a fost prietenul lui Dumnezeu datorită marii sale educații, nici datorită unor puteri intelectuale uimitoare. Nici una din realizările sale nu sunt puse în fața noastră ca bază a favorii speciale din partea lui Dumnezeu și a relației Lui cu el. Cu toate acestea, vedem că el a avut puteri intelectuale. Faptul că a fost foarte bogat arată că a fost un manager bun. Priceperea lui ca bun conducător de oameni și bun general a fost demonstrată când Lot și toți sodomiții bogați cu proprietățile lor au fost luați captivi de către Împăratul Chedarlaomer și asociații lui. În cele mai obișnuite cuvinte, citim că Avraam a înarmat prompt 318 dintre servitorii săi, a urmărit pe învingători, i-a derutat printr-o strategie și a recuperat prada.

Dar nu pentru priceperea lui ca general, nici pentru generozitatea lui în felul cum a procedat cu prada, nici pentru generozitatea lui cu alte ocazii, a fost iubit de Dumnezeu. Calitatea specială pe care a apreciat-o Dumnezeu la el este menționată în mod repetat în Biblie, și aceasta a fost credința lui Avraam. „Avram a crezut pe Dumnezeu.” El n-a crezut în imaginațiile sale proprii, nici în imaginațiile sau visurile altor oameni.

Copii ai lui Avraam

Copiii lui Avraam, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, îi includ numai pe aceia care au credință în Dumnezeu. Dovada inițială a credinței și ascultării a fost circumcizia în carne, care în mod figurat reprezenta o întoarcere de la păcat la ascultare de Dumnezeu și la moștenire împreună cu Avraam a promisiunii făcute lui și seminței lui. Circumcizia a devenit în mod general o ceremonie pentru evrei – o ceremonie în care au credință puțină sau n-au deloc. Astfel de circumcizie lipsită de credință nu-i îndreptățește la nici o favoare specială din partea Atotputernicului. Dar toți evreii care încă au încredere în Avraam și în promisiunea făcută lui vor deveni obiectul favorii divine și, după cum înțelegem noi Biblia, curând vor fi primitorii unor dovezi însemnate ale binecuvântării divine prin gloriosul Mesia, care va stabili în curând Împărăția lui Dumnezeu.

Sf. Pavel arată că toți creștinii adevărați, fie ei dintre evrei sau neamuri, devin Sămânța spirituală a lui Avraam – moștenitoare a anumitor făgăduințe spirituale, după cum sămânța naturală este moștenitoare a anumitor promisiuni pământești încă neîmplinite. Dar sf. Pavel ne spune că după cum sămânța naturală trebuie să-și mențină credința în circumcizie pentru a-și marca separarea de neamuri, tot așa și Sămânța spirituală a lui Avraam, trebuie să aibă o circumcizie antitipică a inimii – încă mai eficientă, care îi separă de lume și de păcat – care-i marchează ca popor deosebit al lui Dumnezeu, zelos pentru fapte bune.

Noi îndemnăm pe evrei și pe creștini la sinceritate și credincioșie – la ascultare de Dumnezeu; o clasă ca să poată moșteni făgăduințele cerești; cealaltă clasă ca să fie gata pentru moștenirea promisiunilor pământești, care vor fi ale lor imediat ce Sămânța spirituală, cerească, va fi fost completată prin „schimbarea” Primei Învieri.