Vol. 22, Noiembrie-Decembrie 2014, Nr. 1 

---

RESPONSABILITĂŢILE CETĂŢENIEI CREŞTINE

„Noaptea este foarte înaintată, se apropie ziua. Să lepădăm deci faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Să umblăm frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în certuri şi invidie.” Romani 13:12, 13 .

R 5097 W. T. 15 septembrie 1912 (pag. 287-291)

Scripturile atrag atenţia asupra faptului că exi­stă o noapte de plâns în contrast cu o zi de bucurie (Psa. 30:5). „Noaptea” este acea perioadă de întuneric ce s-a instalat după căderea lui Adam. Prin neascultarea unui om a intrat păcatul în lume şi ca rezultat al păcatului moartea (Romani 5:12, 19). Răul a adus necazul şi întunericul ignoranţei şi superstiţiei în omenire până când rânduielile umane au devenit corupte. După cum declară profetul Isaia: „Întunericul va acoperi pământul şi negură mare popoarele.” Isa. 60:2.

Este însă promisă o dimineaţă. Acea dimineaţă va fi inaugurată de Soarele Dreptăţii, care răsare cu vindecare în razele Sale (Mal. 4:2). Acel Soare al Dreptăţii este Cristos şi Biserica împreună cu El. „Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor” (Mat. 13:43) — Cristos, Capul Bisericii, care este Corpul Lui.

O altă scriptură vorbeşte despre prezent ca despre ziuă: „Cât este ziuă, trebuie să împlinesc lucrările Celui care M-a trimis; vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze” (Ioan 9:4). În timp ce de secole este o perioadă de întuneric, totuşi de la prima Venire a Domnului nostru lumina glorioasă a Adevărului a avut efect asupra lumii mai mult decât oricând în timpurile dinainte; căci odată cu venirea Domnului nostru Isus a venit o binecuvântare peste lume. Atunci a venit atât de multă lumină, încât Veacul Evanghelic poate fi numit zi în contrast cu experienţele dinainte. Această zi, în schimb, a dat loc unei perioade lungi cunoscute ca Evul Mediu. Apoi, de la Reformă, a intrat din nou o măsură de lumină prin anumite influenţe care au adus binecuvântări poporului Domnului. Acum este timpul ca Soarele Dreptăţii să răsară cu vindecare în razele Sale.

„VINE DIMINEAŢA”

Noi credem că ziua este de fapt aproape; că noi trăim în zorii timpurii ai Noii Dispensaţii şi că de îndată ce Secerişul Veacului Evanghelic va fi fost adunat în grânar, „împărăţia lumii” va ajunge, în timpul unui mare timp de strâmtorare, „a Domnului nostru şi a Hristosului Său”. Apoc. 11:15.

Scripturile ne informează că perioada de timp în care domnia actuală a lui Satan va ajunge să fie Împărăţia iubitului Fiu al lui Dumnezeu, va fi în mod deosebit o zi rea. Va fi o perioadă în care toţi copiii luminii vor fi hotărâtor probaţi; o zi care va încerca credinţa şi lucrarea fiecărui om; o zi de încercare înfocată prin care numai „aurul, argintul şi pietrele scumpe” vor trece nevătămate şi în care tot „lemnul, fânul şi trestia” erorii, a păcatului şi a tradiţiei umane vor fi mistuite cu totul. 1 Cor. 3:12, 13; 1 Pet. 4:12.

„ŞI ESTE TOT NOAPTE”

În timp ce observăm zorile glorioase ale Noii Dispensaţii, observăm de asemenea şi norii. Biblia ne previne că înainte ca Împărăţia cerurilor să fi fost stabilită pe deplin, va fi o oră foarte întunecată pentru lume — o perioadă în care păcatul va avea o mare libertate de acţiune şi în timpul căreia sfinţii lui Dumnezeu vor suferi persecuţie. În acelaşi timp putem vedea reflexia  „Soarelui”, deşi încă n-a răsărit; acum suntem devreme în zori. Dar întunericul ce vine va face lucrurile să pară ca şi cum dimineaţa nu va veni, ca şi cum noaptea s-a instalat din nou, ca şi cum recunoaşterea divină a tuturor lucrurilor a încetat.

Totuşi, norii au o margine argintie. Curând Soarele Dreptăţii va răsări cu vindecare în razele Sale. Biserica în glorie cu Domnul ei vor învinge păcatul, vor risipi superstiţia şi răul care acum întunecă minţile oamenilor şi vor da lumină clară oamenilor cu privire la Dumnezeu şi la Cuvântul Său. „Voi da popoarelor buze îmesajş curate, ca toţi să cheme Numele Domnului, ca să-I slujească într-un gând” (Ţef. 3:9). Mesajul a fost dat iniţial în puritatea lui, dar această stare curată n-a fost păstrată. A fost mai mult sau mai puţin acoperit de ignoranţă şi superstiţie. Când prin Împărăţia lui Mesia Domnul va face Mesajul Său curat şi clar pentru omenire, atunci orice genunchi se va pleca şi orice limbă va mărturisi. Cei care vor refuza însă să dezvolte loialitate de inimă faţă de Împărăţie, vor muri în Moartea a Doua. Isa. 45:23; Fapt. 3:23.

Deşi ziua încă n-a venit, există unii care scriptural sunt numiţi copii ai luminii (1 Tes. 5:5), şi care nu aparţin de sfera păcatului. Noi care suntem din această clasă ne-am depus vieţile în consacrare, cu scopul de a deveni servitori ai dreptăţii. Suntem în armonie cu Dumnezeu şi suntem duşmani ai păcatului. Am fost concepuţi de Spirit sfânt la natura nouă şi ne este promisă comoştenirea cu Domnul nostru în viitor. Cei care suntem ai zilei să îndepărtăm de la noi superstiţia şi ignoranţa — faptele întunericului — şi să îmbrăcăm armele luminii. Rom. 13:12.

SCOALĂ ŞI STRĂLUCEŞTE ÎN

LUMINA VEŞNICĂ

Care este deci datoria creştinului de-a lungul acestei perioade de întuneric? Vom trăi noi în păcat în timp ce inimile noastre sunt în armonie cu dreptatea? Apostolul spune că nu trebuie să trăim în păcat (Rom. 6:15). Să punem deoparte tot ceea ce credem că ar fi neplăcut Domnului, tot ceea ce este contrar luminii Zilei noi — lumina pe care am văzut-o, dar pe care lumea n-a văzut-o. Să ne îmbrăcăm cu toată „armătura luminii” „toată armătura lui Dumnezeu, ca să ne putem împotrivi în ziua cea rea.” Şi îmbrăcând-o, să ne amintim că aceasta nu este o greutate nefolositoare, ci o protecţie necesară în bătălie. Rom. 13:12; Efes. 6:13.

Nimeni nu-şi pune o armătură dacă nu se aşteaptă să lupte. Dacă este soldat al Crucii, „Sabia Spiritului” este marea armă cu care îşi va dovedi loialitatea şi tăria. Fraţii ar trebui să se zidească unii pe alţii în cea mai sfântă credinţă, luptând lupta bună şi arătându-şi loialitatea faţă de Domnul şi faţă de Adevăr (Iuda 20; 1 Tim. 6:12). Cei care cad sub influenţele întunericului, se arată nevrednici de noua ordine de lucruri şi nu se pot aştepta să fie părtaşi cu Cristos în Împărăţia Lui, ci să fie printre cei respinşi de Domnul ca nevrednici.

Să ne amintim că suntem înaintaţi bine în ora încercării care a fost promisă să vină peste toată lumea ca să încerce pe cei care locuiesc pe pământ (Apoc. 3:10). Critica Radicală, Evoluţia, Ştiinţa Creştină, Hipnotismul, Noua Gândire, Vindecarea Mintală şi alte fapte ale întunericului, aruncă o umbră adâncă peste toţi cei care nu sunt consacraţi deplin Domnului şi care, de aceea, nu sunt păstraţi de puterea Lui, prin Cuvântul Său şi prin providenţele Sale.

„SĂ UMBLĂM FRUMOS CA ÎN TIMPUL ZILEI”

Deşi nu suntem încă pe deplin în Ziuă, totuşi aparţinem de Noua Dispensaţie şi de aceea trebuie să trăim cât mai aproape posibil potrivit cu standardul perfect al viitorului. A trăi astfel, va implica faptul că vom fi greşit înţeleşi de lume; că vom fi consideraţi proşti; şi că vom fi consideraţi duşmani, nu numai de către cei care sunt în întunericul gros, dar în special de către cei care, pretinzând a fi poporul Domnului, de fapt preferă întunericul în locul luminii, eroarea în locul adevărului.

Suntem înclinaţi să punem accent special pe cuvântul frumos (cinstit, în trad. engleză), căci credem că apostolul l-a folosit intenţionat şi într-un sens special. Când privim în jurul, nostru găsim că necinstea este foarte răspândită, nu numai în lume, unde aşteptăm o anumită măsură de duplicitate, denaturare, înşelătorie şi făţărnicie, dar şi printre creştinii declaraţi.

Fiecare copil adevărat al lui Dumnezeu să se asigure că este cinstit, nu numai în chestiuni de bani, dar şi în tratarea aproapelui şi a fraţilor din Biserică, şi mai presus de toate, în mărturisirile cu privire la credinţa lui. Proba se face pe această linie, şi celor care iubesc favoarea omului mai degrabă decât favoarea lui Dumnezeu, li se va da ocazia să-şi dovedească nepotrivirea lor pentru Împărăţie, indiferent pentru ce ar putea fi ei potriviţi. Apostolul ne spune (2 Tes. 2:11) când vorbeşte despre această zi rea, că Dumnezeu va trimite amăgiri puternice pentru ca o anumită clasă să creadă o minciună, pentru că n-au fost cinstiţi, ci au acţionat înşelător, făţarnic.

CINSTEA — BAZA CARACTERULUI

Probabil cea mai valoroasă trăsătură de caracter este cinstea. Unde există puţină cinste, există puţin caracter; unde este cinste multă, există mult caracter. Vrem să spunem să fim cinstiţi nu numai în ce priveşte dolarii şi cenţii, lirele şi şilingii, ci chiar şi în privinţa gândurilor şi intenţiilor inimii noastre, precum şi a cuvintelor noastre.

Ar trebui să ne străduim întotdeauna să le facem altora cum am vrea ca ei să ne facă nouă, şi nu să ne răzbunăm. La prima Venire, principala acuzaţie pe care Domnul a făcut-o împotriva învăţătorilor religioşi din zilele Sale a fost că ei pretindeau mare sfinţenie, când de fapt nu erau sfinţi. El a spus că ei mâncau casele văduvelor — nu mâncau în mod literal casele, ci încercau să ia în posesie proprietatea, datorită lipsei de apărare, mai mult sau mai puţin, a poziţiei văduvelor. Pe timpul acela văduvele şi orfanii nu erau protejaţi ca acum. Prin urmare, cădeau uşor pradă lăcomiei celor a căror pretenţie de evlavie ar fi trebuit să-i protejeze pe cei slabi şi fără ajutor.

Probabil că Domnul nostru ar denunţa mare parte din înţelepciunea de astăzi, aşa cum a făcut în zilele acelea. Dar noi nu avem capacitatea să citim inima şi de aceea nu putem vorbi aşa de sigur ca El. În privinţa marilor slujitori din zilele noastre însă, vedem uşor că unii dintre ei îşi deţin poziţiile sub pretenţii false. Ei pretind că îşi primesc salariile ca slujitori ai lui Cristos, când ei nu cred în Biblie deloc. Unii dintre ei ne-au scris că sunt într-un mare necaz; că, dându-şi seama de poziţia lor, le-ar plăcea să iasă din ea, dar nu pot să găsească uşor altă poziţie la fel de bună ca aceea de acum; şi astfel sunt destul de necinstiţi ca să-şi păstreze slujbele.

Apostolul spune: „Să umblăm frumos”. Să luăm poziţia cuvenită pentru Adevăr. În timp ce trebuie să vorbim totdeauna Adevărul în dragoste, fie duşmanilor fie prietenilor, în timp ce totdeauna trebuie să avem consideraţie pentru opinia altora, totuşi noi să ne luăm poziţia ferm. Ne îndoim că Domnul S-ar îngriji să-i ia în Împărăţie pe acei care nu sunt cinstiţi. Ne temem deci, că acei care au poziţii înalte „duc în rătăcire pe alţii şi fiind duşi şi ei în rătăcire” (2 Tim. 3:13). Este adevărat faptul că cineva se poate înşela singur, repetând un lucru până când îl crede.

Lecţia pentru noi este că, oricum ar umbla alţii, noi trebuie să căutăm să „umblăm frumos, ca în timpul zilei” (Rom. 13:13), ca şi cum am trăi în ziua deplină, astfel încât dacă lumea ar înţelege totul despre orice afacere a noastră, să-şi dea seama că suntem cinstiţi — chiar aşa cum Domnul înţelege totul. Oricare alt curs este periculos şi nu este „umblare ca în timpul zilei”. Ioan 11:9.

ÎNSUŞIRI DĂUNĂTOARE PENTRU CORPUL

LUI CRISTOS

Se pare că traducătorii Bibliei au uitat că Epistolele au fost scrise „pentru sfinţi” (vezi dedicaţia diferitelor epistole), şi nu pentru lume; prin urmare, când menţionează anumite păcate, ei folosesc cuvinte englezeşti care se aplică la infracţiunile celei mai depravate clase de oameni, în locul unui limbaj care ar reprezenta în mod potrivit încălcările mai uşoare care ar putea fi aşteptate printre sfinţi. Îndemnând poporul Domnului să evite desfrânarea şi faptele ruşinoase etc., noi nu trebuie să înţelegem că apostolul se referă la răutatea practicată de cei mai depravaţi şi mai ignoranţi dintre copiii lumii. Mai degrabă, înţelegem că el adresează aceste cuvinte sfinţilor, îndemnându-i la rezervă în relaţiile lor sociale, pentru ca gândurile la Împărăţie să le înalţe minţile în mai mare măsură de la afecţiunile pământeşti.

După regulile generale ale limbii, sf. Pavel nu şi-ar începe argumentaţia cu păcatele mai mari şi să sfârşească cu cele mai mici, ci invers, ar încheia cu cele mai mari, după cum în mod evident face când enumeră lista păcatelor date în versetul 13 din textul nostru. Aici el încheie cu îndemnul ca sfinţii, umblând ca în timpul zilei, să evite cearta şi invidia. Celelalte dificultăţi ar fi relativ treaba lor şi ar putea să nu dăuneze altora. Dar cearta şi invidia sunt două însuşiri care indică o stare greşită de inimă din partea încălcătorului, care în cele din urmă l-ar opri de la Împărăţie.

Să se remarce cu atenţie că diferitele stări menţionate în versetul 13 — chefuri, beţii, desfrânări, fapte de ruşine, cearta şi invidia — rezultă din îmbătarea cu spiritul lumii. Neglijenţa în viaţă în orice afacere pământească şi lipsa stăpânirii de sine în relaţia conjugală sunt foarte predispuse să meargă mână în mână cu un spirit greşit în Biserică — un spirit de ceartă, controversă, încăpăţânare, nu de supunere la Cuvântul şi providenţa divină, ci dimpotrivă, de stârnire a geloziei şi ambiţiei în folosul său sau al altora, pentru proeminenţă în Corp.

CUMPĂTAREA ESTE LĂUDABILĂ

Noi nu cedăm în faţa nimănui în opoziţia noastră la băuturile ameţitoare şi în aversiunea faţă de rezultatele îngrozitoare pe care acestea le atrag după sine. Nici un sfânt n-ar trebui să se îmbete vreodată. Cuvântul lui Dumnezeu spune că nici un beţiv nu va moşteni Împărăţia lui Dumnezeu (1 Cor. 6:10). Scripturile nu spun că o folosire moderată a băuturii aduce necaz, suferinţă, roşeaţa ochilor etc., şi noi nu trebuie să adăugăm la cuvintele lor. Dar este bine să ne amintim că „cei care întârzie la vin”, probabil au ajuns la acea stare prin obişnuinţă, şi că cei mai mulţi dintre aceştia au început să folosească băutura tare cu intenţia de a deveni numai băutori moderaţi. Prov. 23:30.

Feriţi-vă de robia obişnuinţei! Nici chiar forţa „promisiunilor nespus de mari şi scumpe” nu este suficientă să ţină sub control poftele noastre căzute când ele sunt constant hrănite şi lanţurile obişnuinţei sunt forjate. În mod sigur noua natură nu poate prospera în condiţiile care depravează chiar şi natura veche! Fiecare Nouă Creatură să reziste cu credincioşie influenţelor seducătoare ale răului, dacă vrea să-şi asigure chemarea şi alegerea pentru Împărăţie.

Există un contrast marcant între spiritul şi sentimentul lumii şi cel al creştinului adevărat. În lume există o tendinţă generală de a-şi îngădui uneori mici petreceri şi la mulţi dintre ei există o înclinaţie clară spre beţie. Chiar şi printre cei cumpătaţi există un sentiment că băutura ocazională nu numai că este permisă, dar este chiar necesară.

Creştinul însă şi-a pus în faţă standardul înalt al unei minţi sănătoase, cu blândeţe, gentileţe, răbdare, bunătate frăţească, iubire. Cu cât un creştin posedă mai mult din spiritul dreptăţii, Spiritul sfânt, cu atât mai mult îşi dă seama că a trecut din întuneric la lumină. Standardul divin trebuie să fie punctul lui de vedere întotdeauna. În loc să aştepte cu nerăbdare să chefuiască, mai degrabă să se depărteze, cu părere de rău că astfel de condiţii predomină în omenire. Lumea consideră folosirea băuturilor tari potrivită dacă nu este prea frecvent folosită. Creştinul, dimpotrivă, consideră beţia şi chefurile ca nepotrivite şi trebuie să li se împotrivească, în ceea ce-l priveşte pe el şi influenţa lui.

Creştinul trebuie să dea dovadă tot mai mult de spiritul adevăratei sfinţenii. Apostolul spune: „Blândeţea îmoderaţia, în trad. engleză — n. t.ş voastră să fie cunoscută de toţi oamenii” (Fil. 4:5). Chiar promisiunile făcute nouă în Scripturi lucrează spre a ne face cumpătaţi. Dumnezeul nostru este foarte îndurător!

„Ce poate El să-ţi spună mai mult decât deja

ţi-a spus,

Ţie, care ai fugit să afli refugiu la Isus?”

Prin urmare, orice, care ar putea să ne conducă paşii departe de spiritul sfinţeniei, trebuie privit ca ceva dăunător, căci ne-ar putea costa favoarea divină, viaţa noastră veşnică şi o parte în Împărăţie.

Lumea, dimpotrivă, nu are astfel de stimulent să-i influenţeze. Este obiceiul lor să se complacă exact în atâta petrecere cât să nu fie prea serios dezaprobaţi de societate. Bancheturile sunt date chiar pentru scopul de a „se simţi bine”, să zicem aşa. Când oamenii lumeşti se adună împreună, exi­stă o tendinţă generală spre petrecere şi o anumită măsură de libertinaj. Toate acestea au un efect demoralizator asupra societăţii.

ADEVĂRUL, O INFLUENŢĂ DE ÎNFRÂNARE

Creştinul are o influenţă de înfrânare care este necunoscută lumii. Nu numai că el doreşte să aibă aprobarea semenilor săi, dar mai mult ca orice, el doreşte standardul încă mai înalt al aprobării divine; căci el este în încercare chiar înaintea Domnului în privinţa modului său de viaţă. Prin urmare, el are un principiu care să-l ajute să se ferească de desfrânare, beţie, chefuri şi alte condiţii similare. Apostolul Pavel îl sfătuieşte pe creştin să facă cărări drepte pentru picioarele sale, ca nu cumva cel care este şchiop să fie îndepărtat de pe cale (Evrei 12:13). De exemplu, dacă un om are poftă de băuturi tari, el ar trebui să evite orice ar tinde spre a-i stârni acea poftă. Astfel el ar croi „cărări drepte pentru picioarele sale”, ca să poată umbla plăcut Domnului.

Domnul nu lucrează cu poporul Său pe linia poruncilor. El pune în Cuvântul Său standardul minţii sănătoase, nu numai în ceea ce priveşte petrecerea sau folosirea băuturilor tari, ci şi în tot modul de conduită. Cei care Îl iubesc se vor strădui să atingă acel standard. Prin urmare, fie că mâncăm, fie că bem, sau orice am face, să facem totul spre slava lui Dumnezeu (1 Cor. 10:31). Dar găsim că creştinii chemaţi afară din lume au nevoie să înveţe şi să dezvolte caracterul adevărat. La început ei nu se gândesc deloc la ceea ce ulterior vor considera eroare gravă. Pe măsură ce creştinul creşte în cunoştinţă şi în iubire faţă de semenii săi, el învaţă să măsoare lucrurile mai atent, după standardul divin. Astfel găsim că acei care au fost creştini de mult timp, arată o judecată bună în privinţa tuturor lucrurilor din viaţă. Ei folosesc spiritul unei minţi sănătoase, care este cel mai de dorit lucru din lume. 2 Tim. 1:7.

Creştinul are înaintea lui standarde înalte şi speranţa înaltei răsplăţi a asocierii cu Cristos în Împărăţie. Suntem bucuroşi să remarcăm că de-a lungul secolelor s-a dezvoltat o tendinţă spre moralitate şi spre toate lucrurile bune ale vieţii. Şi deşi există multă corupţie sub pojghiţa societăţii, totuşi există ceva ce ţine acea pojghiţă relativ netedă, indiferent ce ar fi sub ea.

Când comparăm civilizaţia cu păgânătatea, nu găsim mult mai multe dovezi de stăpânire de sine în prima decât în a doua. Păgânii trăiesc aşa cum au trăit strămoşii lor de secole, cu foarte puţină destrăbălare şi beţie de vreun fel. Într-o călătorie în jurul lumii am văzut numai doi oameni beţi, cu excepţia a ceea ce numim ţările civilizate sau creştine. Marea majoritate a păgânilor sunt cumpătaţi. Mohamedanismul a făcut foarte mult pentru omenire în ceea ce priveşte cumpătarea. Tot aşa şi Budismul. Într-un oraş am întâlnit un frate creştin care ne-a spus că era misionar pentru cumpătare. Când a fost întrebat în privinţa misiunii lui, a răspuns: „O, printre cei care acceptă creştinismul este mult mai multă nevoie de cumpătare decât printre ceilalţi! Eu îmi petrec viaţa în acest mod”.

TRĂIREA SIMPLĂ ŞI GÂNDIREA ÎNALTĂ

În toate părţile lumii este obişnuit să se folosească băuturi tari în aşa-zisa „pătură de sus” a societăţii. La hoteluri în străinătate aproape fiecare persoană este servită la masă cu băutură. Pe vapoare folosirea băuturilor este atât de obişnuită încât a cere apă este destul pentru a face senzaţie printre chelneri. Noi suntem foarte binecuvântaţi în America prin aceea că băuturile alcoolice sunt dezaprobate, deşi sunt folosite foarte mult aici în cercurile sociale. Băutura este privită pe drept cu dispreţ, pentru că face mult rău şi ar trebui privită cu dezaprobare.

Creştinii nu trebuie să umble în chefuri, nici în beţii, nici în destrăbălare, ci să trăiască pe un plan înalt, intelectual şi moral. Noi nu trebuie să găsim plăcere numai în poftele animalice — în mâncare, băutură etc., — ci trebuie să trăim o viaţă mai înaltă, din cunoştinţa de Dumnezeu şi de Planul Său, şi de toate lucrurile care aparţin de bunăstarea noastră. Acest curs ar trebui să includă de asemenea un echilibru mintal şi o sobrietate a minţii în privinţa chestiunilor religioase.

Marea „prostituată” ilustrată în Apocalipsa (17:4, 5) are în mâna ei un potir, în care este vinul doctrinei false, îmbătând oamenii care îl beau. Această beţie este asupra tuturor; dar noi ieşim treptat de sub efectele lui îmbătătoare. Drăcuşorul pe care l-am văzut când eram sub influenţa lui, dispare şi ne revine echilibrul mintal. Acum avem mai multă plăcere în Domnul, mai mult din spiritul unei minţi sănătoase. Poporul Domnului trebuie să fie moderat, nu numai în privinţa hranei şi băuturii naturale, ci şi a celei spirituale. Oricine găseşte că este înţelept să fie atent la una, găseşte că este cel mai bine să fie atent şi la cealaltă. Orice doctrină care nu este bazată pe Cuvântul lui Dumnezeu trebuie respinsă. „La lege şi la mărturie! Căci, dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta”. Isa. 8:20.

ÎNŢELEPCIUNEA LUMEASCĂ

NU ESTE LUMINĂ

Din punctul de vedere divin sunt în acţiune două mari principii — dreptatea şi nedreptatea, lumina şi întunericul. Toţi copiii lui Dumnezeu, în măsura în care au primit Spiritul sfânt al conceperii, sunt copii ai luminii. Starea lumii nu este cea a luminii, ci a întunericului (Efes. 5:8; 1 Tes. 5:5). Există însă diferite grade de întuneric. Scripturile declară că „Întunericul va acoperi pământul şi negură mare popoarele”; „Întunericul urăşte lumina”; „Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei”; „Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre drepte şi să preamărească pe Tatăl vostru care este în ceruri”. Isa. 60:2; Ioan 15:19; Matei 5:16.

Nici filosofiile oamenilor, nici sentimentele lor morale nu sunt lumină. Adevărata lumină vine de sus; şi numai cei care sunt concepuţi de Spiritul Domnului au această lumină. Pentru aceştia, lucrurile vechi au trecut şi toate s-au făcut noi (2 Cor. 5:17). Elementele întunericului care domnesc în corpurile noastre muritoare trebuie descurajate şi eliminate din ele. Propoziţia, „Dacă lumina care este în tine devine întuneric”, se referă numai la clasa Bisericii şi înseamnă: Dacă lumina Spiritului sfânt al conceperii noastre se stinge, cât de mare va fi întunericul! Mat. 6:23.

Când apostolul spune: „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării” (Efes. 4:30), evident el ne avertizează împotriva pierderii luminii care ne-a luminat — Spiritul adoptării noastre. Avertizarea, „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt”, implică faptul că el nu ne va părăsi dintr-odată fără a fi mâhnit. Putem uşor vedea că lucrurile mici pot fi icul de intrare pentru scoaterea afară a Spiritului.

EGOISMUL DUCE LA ÎNTUNERIC

„Dragostea deci este împlinirea legii” (Rom. 13:10). În noi care suntem în Isus Cristos se împlineşte dreptatea Legii, pentru că nu umblăm după trup, ci după Spirit (Rom. 8:4). Împlinirea Legii este iubirea supremă pentru Dumnezeu şi iubirea pentru aproapele nostru ca pentru noi înşine. Tot ce este de natura egoismului tinde să înlocuiască iubirea. Egoismul sub diferitele lui forme este lucrarea diavolului. Ambiţiile egoiste au o influenţă care produce confuzie şi cu timpul ne va îndepărta de Domnul. Apostolul menţionează ca ramuri ieşind din această rădăcină a egoismului: mânia, răutatea, ura, invidia, cearta — toate acestea fiind fapte ale cărnii şi ale diavolului, în contrast cu roadele spiritului, care sunt: blândeţea, răbdarea, bunătatea frăţească şi iubirea. Gal. 5:22, 23.

În măsura în care cei concepuţi de Spirit sfânt, ca iubiţi copii ai lui Dumnezeu, permit ca Spiritul să fie înlocuit în inimile lor de un spirit rău, în acea măsură intră întunericul. Puţină mânie înlătură o măsură proporţională de iubire; puţină invidie, gelozie sau ceartă este foarte dăunătoare. Iubirea nu poate locui unde este ceartă. Oricine deci, după ce a primit Spiritul Domnului, permite ca un spirit rău, al cărnii, să se întoarcă şi să înlocuiască Spiritul Noii Creaturi, în acea măsură va intra în întuneric.

Acest întuneric nu numai că va face ca persoana să devină mai certăreaţă în dispoziţie, dar o va afecta şi în privinţa viziunii sale spirituale. După cum iluminarea Spiritului sfânt îi va da o cunoaştere mai bună a lucrurilor adânci ale lui Dumnezeu, tot aşa, în măsura în care acest Spirit se pierde, cunoaşterea lucrurilor adânci va dispărea, până când va fi întuneric dens. Individul va fi atunci în aceeaşi stare ca lumea în privinţa lucrurilor spirituale. Indiferent ce a cunoscut şi a văzut odată, de atunci încolo nu va mai fi în stare să înţeleagă aceste lucruri; căci „Prietenia Domnului este cu cei care se tem de El” — Îl respectă (Psa. 25:14). În măsura în care pierdem Spiritul Domnului, Spiritul iubirii, al loialităţii şi al ascultării, în aceeaşi măsură pierdem iluminarea lui.

Apostolul Pavel vorbeşte despre „taină”, care este explicată ca fiind relaţia specială ce există între Cristos şi Biserică (Efes. 3:3-6). Nimeni nu poate aprecia această Taină dacă nu este conceput de Spirit sfânt. Dacă cineva pierde Spiritul conceperii şi intră în întuneric, cât de mare este întunericul! El pierde toată cunoştinţa acelei Taine. Matei 6:23.

Poate toţi am observat că putem sta într-o cameră slab luminată şi să nu dăm atenţie în mod special întunericului. Dar dacă mergem într-o cameră învecinată care este luminată strălucitor, şi apoi reintrăm în camera luminată slab, aceasta ni se va părea mai întunecoasă decât atunci când am părăsit-o. Cel puţin un timp nu putem vedea nimic. Ochiul trebuie să se acomodeze treptat la întuneric. Aşa este şi cu cei care primesc lumina Adevărului şi după aceea o pierd. Ei par să intre într-un întuneric mai dens decât înainte de a avea lumina.

STANDARDUL CREŞTIN FOARTE ÎNALT

În lumea păgână este întuneric dens. Cu fiecare pas de civilizaţie vine o vedere mai clară a diferenţei dintre ce este drept şi nedrept şi un progres general spre ce este drept. Uneori găsim oameni din lume care n-au fost concepuţi de Spirit sfânt şi care, neavând lumina în ei, sunt încă în întuneric, dar care încearcă să-şi regleze conduita după anumite principii. Ei spun: „Lucrul acesta este drept şi acela este nedrept. Vom face aceasta, nu aceea”. Fac reguli de dreptate pentru ei înşişi, deşi nu sunt dispuşi să trăiască la înălţimea legilor stricte pe care Domnul le-a stabilit ca standard al Său. Ei spun: „Vom face ceea ce majoritatea oamenilor gândesc că este drept”. Aceşti oameni îşi formează un cod moral al lor propriu, bazat pe ceea ce gândesc alţii. Nu au alt standard decât opina publică. Oriunde merg, ei practică ceea ce majoritatea semenilor gândesc că este drept.

Dar creştinul ia vederea extremă, pe care Dumnezeu o pune în faţa lui — deplină consacrare până la moarte. El este considerat extremist, fanatic, de către lumea care urăşte cursul lui şi-l consideră nechibzuit. Ei spun: „Voi creştinii ridicaţi standardul prea sus. Noi vrem să trăim la înălţimea standardului majorităţii din comunitatea noastră, dar nu la al vostru. Voi aveţi vederi atât de ciudate”.

Poporul Domnului îşi evaluează vederile, nu după ceea ce gândesc alţii, ci după ceea ce învaţă Cuvântul lui Dumnezeu. Ei spun: „Faţă de Domnul Meu trebuie să fiu sincer”. La orice altceva ei refuză să se conformeze. Astfel ei sunt conduşi de Spiritul sfânt, Spiritul Adevărului, Spiritul Iubirii, care-i însufleteşte. Dar dacă acest spirit se stinge, o minte care a fost odată sub controlul ei va fi într-o stare mai rea decât aceea a unei minţi lumeşti; căci aceasta din urmă, neavând îndrumarea specială a Spiritului Domnului, are ca standard opinia celorlalţi. Poporul Domnului a pierdut frica de om, şi dacă pierde şi mintea Domnului nu are un principiu stabilit ca să-şi guverneze cursul. Atunci dispoziţia lor naturală se va impune; şi lumina din ei devenind întuneric, „cât de mare este întunericul!”

Sf. Pavel ne spune (Evrei 6:4-6): „Căci este cu neputinţă ... să fie reînnoiţi spre pocăinţă”, oricine este păcătos cu voia împotriva luminii şi cunoştinţei depline. Aceştia au comis „păcat spre moarte” — Moartea a Doua — din care nu există nici o recuperare. 1 Ioan 5:16.

În timp ce ne bucurăm de favoarea divină, să căutăm să acţionăm circumspect. Mersul nostru în viaţă nu trebuie să fie „după carne”, care conduce mai mult sau mai puţin direct la moarte, ci „după Spirit”, care conduce la viaţă veşnică împreună cu Marele nostru Răscumpărător. „Aceasta este voia lui Dumnezeu, sfinţirea voastră.” 1 Tes. 4:3.