„MENE, TEKEL, UPHARSIN”
„Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, împreună cu orice lucru ascuns, fie bun, fie rău.” Ecles. 12:14.
R 4901 W. T. 15 octombrie 1911 (pag. 392-393)
Este în vigoare o lege a răsplătirii. Gândurile bune, cuvintele bune, faptele bune, în mod sigur trebuie să aducă rezultate bune — mai devreme sau mai târziu. Gândurile rele, cuvintele rele, faptele rele în mod sigur aduc rezultate rele — mai devreme sau mai târziu. Această Lege divină care operează în lume, răsplătind faptele bune şi rele, în afara cazurilor excepţionale, acum operează numai printre evrei şi printre creştini. Aceasta este fiindcă numai evreii şi creştinii adevăraţi au intrat într-o relaţie de legământ cu Dumnezeu. Declaraţia apostolului este adevărată: „Lumea zace în cel rău”; „Dumnezeul veacului acestuia a orbit gândurile celor necredincioşi” ca să nu creadă. Timpul făgăduit în profeţii încă n-a venit, când „se vor deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor” (Isa. 35:5). Cu toate acestea, într-un mod general Dumnezeu exercită o supraveghere a lucrurilor lumii, restrângând răul să înainteze până la măsura în care să fie ireparabil; restrângându-l şi pentru a nu produce o daună reală acelora care sunt într-o relaţie de legământ cu El — evreii şi creştinii.
Sodoma şi Gomora, Ninive, Nebucadneţar şi lecţia noastră de astăzi ne spun despre excepţii de la regula lui Dumnezeu de a lucra numai cu oamenii care sunt în legământ cu El. În lecţia noastră, căderea împărăţiei lui Belşaţar a fost nu numai o judecată asupra ei, ci şi o parte din marele tip al căderii Babilonului antitipic printr-un Cirus antitipic.
Împăratul Babilonului, simţindu-se în siguranţă între marile ziduri ale capitalei sale, de 107 metri înălţime, benchetuia cu generalii şi nobilimea lui. Pentru a reînnoi amintirea marilor victorii din trecut, el a adus pentru acea ocazie vasele de aur luate ca pradă din templul lui Solomon — un triumf asupra evreilor şi, cum se presupunea în general, asupra lui Iehova, Dumnezeul evreilor.
În mijlocul banchetului a venit o groază asupra demnitarilor adunaţi, când s-a văzut o mână scriind cu litere de foc pe peretele sălii de banchet: „Mene, Tekel, Ufarsin”. Înţelepţii şi astrologii n-au fost în stare să citească scrierea sau să-i spună semnificaţia. Şi-au adus aminte de Daniel şi s-a trimis după el. El nu numai că a arătat ce scria, ci şi semnificaţia. Secretul evident constă în modul în care erau aranjate literele, caracterele fiind caldeene. Profetul Daniel a refuzat răsplăţile şi onorurile oferite pentru interpretare. El i-a spus regelui în mod clar că scrierea însemna că el a fost „cântărit în balanţă şi găsit uşor”. Împărăţia Babiloniană, departe de a spori interesele umane, în realitate regresase de la tipul original. Altei naţiuni — Medo-Persia — i se va acorda o încercare. Mai târziu grecilor li se va da imperiul universal; şi încă mai târziu romanilor; şi în final Dumnezeu a permis ceea ce a fost numit „Sfântul Imperiu Roman”, sau domnia lui Cristos. Fiecare din acestea şi-a dovedit insuficienţa — incapacitatea de a aduce lumii binecuvântarea care, aşa cum declară Dumnezeu, va fi în cele din urmă din belşug, când adevărata domnie a lui Mesia va fi inaugurată şi binecuvântarea şi ridicarea omenirii va ajunge să fie „dorinţa tuturor neamurilor”.
LUCRAREA FIECĂRUI OM
VA FI ÎNCERCATĂ
Am spus că evreii şi creştinii, datorită relaţiei de legământ cu Dumnezeu, sunt acum în încercare — fiind judecaţi. Aceasta a fost declaraţia repetată a lui Dumnezeu către evrei. Neajunsurile lor sunt pedepsite într-un mod în care nu sunt pedepsite greşelile altora care nu sunt în relaţie de legământ cu Dumnezeu, dar pedepsele şi loviturile lor sunt intenţionate să producă în cele din urmă binecuvântare pentru ei. Dacă n-ar fi fost persecuţiile care au venit asupra evreilor, astăzi n-ar fi un popor separat şi distinct după cum a intenţionat Dumnezeu, şi prin urmare n-ar fi gata ca popor să primească binecuvântările glorioase ale Împărăţiei Mesianice şi să fie primii care să participe la ele. În măsura în care îşi menţin loialitatea faţă de Legea lor şi încrederea în promisiunile lui Dumnezeu, ei vor fi pregătiţi pentru împlinirea acestor mari binecuvântări care sunt încă ale lor — promisiuni pământeşti de restituţie etc. Fapt. 3:19-23; Isa. 35 .
În timp ce promisiunile lui Dumnezeu pentru evrei aparţin de faza pământească a Împărăţiei şi de binecuvântările ei, promisiunile făcute creştinilor în relaţie de legământ sunt spirituale, cereşti. Aceştia răspund invitaţiei lui Dumnezeu, „Adunaţi-Mi pe credincioşii Mei care au făcut legământ cu Mine prin jertfă” (Psa. 50:5). Acel legământ de a sacrifica lucrurile pământeşti va fi răsplătit cu lucruri cereşti. În măsura în care sunt credincioşi legământului lor de sacrificiu, ei vor fi împrospătaţi spiritual, întăriţi în voinţa şi puterea tăriei Lui şi bogaţi faţă de Dumnezeu în credinţă şi fapte. Acele bogăţii ale harului şi spiritului, deplina realizare a cărora va veni la Întâia Înviere, sunt adesea asociate acum cu sărăcia şi suferinţele de ordin pământesc. Lucrurile cereşti vor fi obţinute numai de către aceia care sacrifică lucrurile pământeşti. Să ascultăm cuvintele Învăţătorului: „Toţi cei care voiesc să trăiască în evlavie în Hristos Isus vor fi persecutaţi”; „Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii.” 2 Tim. 3:12; Apoc. 2:10.
TOŢI SECERĂ CEEA CE SEAMĂNĂ
În timpul domniei de dreptate de o mie de ani a lui Mesia se va lucra cu lumea şi ea va fi adusă la judecată, încercare, la momentul ei de răscruce. Dar va fi o încercare sau un punct de răscruce drept, dând întregii omeniri o încercare corectă în privinţa loialităţii faţă de Dumnezeu. Rezultatul acestei ocazii sau încercări pentru viaţă veşnică sau moarte veşnică va veni ca urmare a marii lucrări de răscumpărare împlinite la Calvar. Este voinţa lui Dumnezeu „ca toţi oamenii să fie mântuiţi [recuperaţi] şi să vină la cunoştinţă de adevăr” (1 Tim. 2:4). În acea Epocă glorioasă Satan va fi legat şi cătuşele păcatului şi ale morţii care acum sunt asupra rasei noastre vor fi zdrobite, şi tuturor li se va da ocazia deplină de a se întoarce la condiţiile şi favorurile binecuvântate de care s-a bucurat Tatăl Adam în perfecţiunea lui — dar dacă vor refuza această favoare vor fi distruşi, şi încă fără remediu, în Moartea a Doua.
Dar cu toate că acel timp viitor va fi perioada de încercare reală a lumii pentru viaţă sau moarte veşnică, nu trebuie să uităm că fiecare faptă bună şi fiecare faptă rea comise acum vor avea importanţă atunci. Fiecare faptă bună, fiecare gând bun, fiecare cuvânt bun, îşi au influenţa lor înălţătoare şi benefică asupra caracterului; şi fiecare cuvânt rău, gând rău şi faptă rea îşi au efectul lor dăunător asupra caracterului. Fiecare bunătate făcută unuia din cei evlavioşi, membrii aleşi ai Domnului, va fi răsplătită. Fiecare faptă rea făcută unuia din cei mai mici din aceştia va fi în mod sigur pedepsită.
Astfel omenirea îşi face acum rezerve de ajutoare sau piedici în privinţa intereselor lor veşnice. Cei onorabili, cei integri, chiar dacă nu devin creştini sau sfinţi, vor avea proporţional o poziţie mai bună în timpul viitor de încercare. Cei neonorabili vor avea o degradare proporţională în viitor, şi vor ieşi afară proporţional mai degradaţi şi vor avea proporţional nevoie de mai multe lovituri pentru a se ridica din păcat, degradare şi moarte, cu ajutorul Mântuitorului şi al Bisericii glorificate. 1 Cor. 6:2.