UN ŢEPUŞ ÎN CARNE”

Şi ca să nu mă umflu de mândrie, din cauza strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască pentru ca să nu mă îngâmf. De trei ori am rugat pe Domnul să-l depărteze de la mine. Şi El mi-a zis: Harul meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune se desăvârşeşte. Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână peste mine. De aceea simt plăcere în

slăbiciuni, în insulte, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări,

pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.”

2 Cor. 12:7-10.

R 4794a W. T. 1 aprilie 1911 (pag. 104-105)

 

Acestea au fost cuvintele unui sfânt învingător, care se apleca umilit în faţa voinţei divine. Aşa nobil, loial, credincios şi puternic în caracter cum a fost apostolul Pavel, el a înţeles totuşi că era un membru al rasei decăzute, şi, asemenea întregii omeniri, supus slăbiciunii. Dumnezeu îl chemase la o lucrare foarte importantă şi glorioasă — aceea de a duce Evanghelia la neamuri; şi, pentru folosul întregii Biserici, i s-au dat descoperiri speciale şi minunate chiar mai mult decât tuturor celorlalţi apostoli iubiţi şi onoraţi.

El a fost dus cu mintea în viziune până la al treilea cer — la Noua Dispensaţie, Domnia Milenară a lui Cristos — şi i s-au arătat lucruri (fără îndoială Planul şi scopul lui Dumnezeu, făcut acum cunoscut nouă, în principal prin scrierile lui, în lumina acestei perioade de seceriş, dar nefiind spuse atunci Bisericii pentru că încă nu era timpul potrivit (2 Cor. 12:4). Lui i-a revenit grija pentru toate Bisericile dintre neamuri, şi mari au fost responsabilităţile slujbei lui. Deşi poziţia aceea era grea şi cu încercări, cerând multă tărie, zel, energie şi negare de sine pentru a o îndeplini, era de asemenea una de mare onoare.

UN„SOL AL SATANEI CA SĂ MĂ PĂLMUIASCĂ”

Pavel a apreciat onoarea unei astfel de părtăşii intime cu Domnul în serviciu şi şi-a manifestat aprecierea printr-un neobosit zel şi entuziasm. Dar chiar şi în aceasta Domnul a recunoscut un pericol personal pentru iubitul şi credinciosul Său apostol — pericolul mândriei şi al înălţării de sine, care, dacă s-ar dezvolta, l-ar face curând nepotrivit pentru serviciu şi l-ar priva de răsplata viitoare. Astfel că a fost permis să vină ţepuşul în carne. Acesta a venit, nu din mâna Domnului, deşi prin permisiunea Sa; dar, după cum afirmă apostolul, a fost „un sol al lui Satan ca să-l pălmuiască”.

Un ţepuş în carne este întotdeauna un lucru dureros; şi orice ar fi fost acesta, era o probă severă pentru Pavel. La început el s-a gândit doar la durerea şi deranjul care i-l producea lui, şi la piedica pentru el în serviciul Domnului; era un sol al Satanei de care el era nerăbdător să scape. De trei ori L-a implorat pe Domnul pentru îndepărtarea lui. Dar nu, venise ca să rămână, şi Domnul plin de îndurare l-a făcut să înţeleagă că deşi era foarte neplăcut pentru carne, îi era totuşi de folos spiritual; pentru că altfel putea să se înălţe prea tare.

HARUL MEU ÎŢI ESTE DE AJUNS — PUTEREA MEA ÎN SLĂBICIUNE SE DESĂVÂRŞEŞTE

Apostolul a acceptat cu umilinţă această implicare a slăbiciunii. N-a dispreţuit-o şi n-a început să fie mândru de puterea lui şi să-I reproşeze Domnului că nu-Şi folosea puterea ca să i-o îndepărteze; ci dimpotrivă, cu har şi bucurie a acceptat judecata Domnului în privinţa inimii lui şi aprecierea Lui faţă de puterea sa, şi a apreciat iubirea care astfel se îngrijea de el personal, în timp ce prin el slujea întreaga Biserică.

Da, laudă Domnului! El îşi alege uneltele, şi le ascuţeşte, le polizează şi le şlefuieşte pentru un serviciu mai eficient, şi le înzestrează cu putere şi tărie în serviciul poporului Său; dar în tot acest serviciu dureros şi greu, El are şi grijă specială pentru instrumentul binevoitor şi credincios. El nu va permite să fie încercat peste ceea ce poate îndura; nici nu va permite să fie înălţat fără vreun ţepuş în carne ca un contrabalans care să-i păstreze echilibrul.

Răspunsul la rugăciunea apostolului, deşi nu în acord cu cerinţa lui, a fost o consolare binecuvântată — „Harul Meu [favoarea Mea] îţi este de ajuns; căci puterea Mea în [a ta] slăbiciune se desăvârşeşte [este arătată]”.

„MĂ VOI LĂUDA MULT MAI BUCUROS CU SLĂBICIUNILE MELE”

Aceasta este de asemenea consolarea binecuvântată a fiecărei inimi cu adevărat supuse. Câţi din poporul Domnului sunt răvăşiţi de furtuni şi dureros încercaţi în aceste zile; şi, fără îndoială, mulţi dintre ei au implorat serios pe Domnul să le îndepărteze această încercare sau acea durere; dar ţepuşul care-i străpunge rămâne totuşi pentru disciplinarea şi desăvârşirea lor! Fie ca toţi aceştia, ca şi Pavel, să asculte glasul Învăţătorului — „harul Meu îţi este de ajuns”. Ce dacă alţi prieteni te părăsesc, iar oştile vrăjmaşe caută să te copleşească, dacă ai favoarea Mea, iubirea Mea, nu-i aceasta de ajuns? Şi ce dacă îţi este slabă carnea ta şi inima îţi este uneori sleită, puterea Mea îţi va completa neajunsul; şi în timp ce umbli pe calea stabilită de Mine, slăbiciunea ta doar va arăta mai mult puterea lui Dumnezeu care lucrează în tine şi prin tine.

Care copil sincer al lui Dumnezeu nu şi-a dat seama de puterea lui Dumnezeu faţă de el în timpuri de mare nevoie şi slăbiciune, care l-a ajutat în slăbiciunea sa cu putere de sus? Şi când însărcinarea la care l-a chemat Domnul a fost împlinită şi pentru care el s-a simţit atât de neputincios prin sine, nu a văzut el în rezultate puterea făcătoare de minuni a lui Dumnezeu?

Având în vedere asemenea asigurare plină de har care să compenseze slăbiciunea sa cu putere divină, credinciosul apostol a răspuns blând: „Mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână peste mine”. Întrebuinţându-şi toată energia şi folosindu-şi credincios capacitatea în măsură deplină ca un administrator înţelept, a fost bucuros să recunoască mâna Domnului lucrând cu el — prin minuni şi semne şi cu manifestări ale spiritului şi puterii (Evr. 2:4; Fapt. 19:11; 1 Cor. 2:4). Aceste demonstraţii ale puterii divine, care au completat folosirea credincioasă a capacităţilor sale naturale, au fost de fapt aprobarea Domnului a tot ceea ce făcea Pavel — manifestarea aprobării divine, atât pentru el însuşi cât şi pentru alţii, şi, ca urmare, un motiv de mare bucurie.

SĂ TE BUCURI ÎN NECAZURI NU ESTE POSIBIL DECÂT DACĂ EŞTI ÎN DEPLIN ACORD CU DUMNEZEU

Ca şi în cazul apostolului, este privilegiul tuturor copiilor lui Dumnezeu să aibă ajutor în slăbiciunile lor prin harul Său, în timp ce ei îşi folosesc cu umilinţă şi credincioşie talentele în serviciul Domnului. Şi astfel toţi cei credincioşi se pot bucura în necazuri şi neputinţe, deoarece Dumnezeu le supraveghează pe primele şi dă ajutor în ultimele spre lauda Lui.

Dar a se bucura în necazuri, a îndura cu umilinţă şi răbdare un ţepuş dureros în carne, şi chiar a se lăuda în astfel de neajunsuri personale care fac puterea lui Cristos cu atât mai evidentă, nu este posibil decât pentru cei ale căror inimi sunt în deplin acord cu scopurile iubitoare ale lui Dumnezeu. Dacă inima este influenţată de mândrie sau ambiţie sau de iubirea faimei sau a bogăţiei, sau de orice altă dorinţă lumească, este imposibilă bucuria în necaz. Dar dacă dorinţele şi ambiţiile vechi ale cărnii sunt ţinute supuse, iar credinţa, iubirea, speranţa şi zelul sunt toate vii şi active, vom fi conştienţi de favoarea divină şi atunci ne vom putea bucura în fiecare experienţă.