Să luăm seama la inimile noastre

Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare şi orice defăimare să fie înlăturate de voi, împreună cu orice fel de răutate.” Efeseni 4:31.

R 4759a W. T. 1 februarie 1911 (pag. 45)

 

Elementele josnice din această listă par să aibă o legătură sau o relaţie unele cu altele, şi de obicei se presupune că legătura este înnăscută. Apostolul vorbeşte într-un loc despre pericolul ca o rădăcină de amărăciune să încolţească şi prin aceasta mulţi să fie întinaţi. În acest caz el pare să arate cum creşte întinăciunea dintr-o astfel de rădăcină de amărăciune, şi care ar fi rezultatele rele dacă o astfel de rădăcină se permite să crească. Amărăciunea este frecvent reprezentată prin apa sălcie — nu apă curată, ci alcalină, neplăcută la gust. În textul în analiză pare să reprezinte mai întâi starea inimii. Şi astfel, dacă fântâna este contaminată sau necurată, gândurile, cuvintele şi faptele vor fi impure — sălcii.

Ideea pare să fie că trebuie să luăm seama la inimile noastre — să nu avem vreun sentiment lipsit de generozitate. Şi dacă un astfel de sentiment apare, trebuie imediat respins, aşa cum am evita ceva contagios. Tot aşa trebuie să ne împotrivim oricărei amărăciuni a spiritului, nu numai mâniei faţă de o persoană, ci chiar şi dispoziţiei de a critica sau de a găsi greşeală în ceva ce ar face persoana. Aici este locul unde trebuie să ne supraveghem inimile. Imediat ce un spirit de amărăciune îşi găseşte loc, toate greşelile acelei persoane vor fi exagerate şi toate însuşirile bune vor fi minimalizate. Apoi va urma un sentiment de mânie, un spirit amarnic de împotrivire. Dacă se persistă în sentimentul de mânie, acesta va duce imediat la ură faţă de acea persoană.

Omul nu numai că se va simţi revoltat, dar sentimentul va creşte până la antipatie categorică. Creşterea unui sentiment de amărăciune se va dezvolta într-o plantă care va face multă pagubă. Apoi va urma dispoziţia de a vorbi rău despre acea persoană. În mod natural, ceea ce oamenii nu iubesc este ceea ce urăsc. Apoi vine starea de răutate, un sentiment de dezgust — nu numai dispoziţia de a vorbi de rău, ci şi de a-i face ceva daună, şi de a fi bucuros dacă ceva daună vine asupra persoanei. Şi astfel răul continuă.

Influenţa tuturor acestora este să sufoce Noua Creatură, să o dea la moarte. După cum fiecare victorie a spiritului asupra cărnii este o victorie a Noii Creaturi asupra vechii creaturi, tot aşa orice victorie a cărnii asupra spiritului este o victorie a vechii creaturi asupra Noii Creaturi.

Scripturile sunt o oglindă

Obţinerea unei vederi potrivite despre noi înşine pare a fi cel mai necesar lucru pentru orice mişcare de reformă din noi înşine. Numai când ne-am văzut fără putere am apreciat marea ofertă a lui Dumnezeu de a ne atrage la Sine, împăcându-ne prin meritul Fiului Său. Scripturile sunt o oglindă. Aşa că, dacă trăim într-o atitudine corectă, este potrivit să ne uităm în oglindă în fiecare zi şi să vedem ce fel de persoane suntem. Rugăciunea Domnului nostru este: „Şi ne iartă greşelile noastre după cum iertăm şi noi celor ce ne-au greşit”.

Trebuie să fim într-o atitudine corectă a minţii. Chiar şi sugestia: Am greşit eu cuiva, sau mi-a greşit cineva mie? ar trebui să fie îndeajuns, aşa încât, dacă găsim vreo urmă de neiertare, să o eradicăm, să o înlăturăm. Rădăcinile amărăciunii nu numai că vor fi îndepărtate, ci şi împiedicate dacă primul semn al unui astfel de sentiment a fost luat în considerare şi rezolvat. Dacă cineva găseşte că a ajuns într-o astfel de stare a inimii, acesta să cugete: Cum priveşte Domnul o astfel de stare; cât de imposibil ar fi pentru El să aibă iubire pentru unul care are această dispoziţie? Oricine iubeşte într-adevăr pe Dumnezeu va fi atât de şocat de tabloul pe care-l va vedea când se va uita în oglinda Cuvântului lui Dumnezeu, încât va dori imediat să ceară iertare şi să meargă la cel căruia i-a greşit. Dacă greşeala a dus la mânie, vorbire de rău, atunci acestea trebuie învinse, desfiinţate. Dacă chestiunea a ajuns atât de departe şi nimeni altcineva nu ştie, atunci acesta ar fi sfârşitul chestiunii.

Dar din moment ce mânia şi amărăciunea sunt totalmente greşite, carnea trebuie umilită în vreun fel. De exemplu, mergând la persoana faţă de care am acţionat cu amărăciune, trebuie să-i spunem că am avut gânduri amarnice despre el, dar că ar fi trebuit să lăsăm totul în mâna lui Dumnezeu. Credem că unii fac greşeala că nu-şi aplică o corecţie în dreptate. „Păi”, ar putea ei spune, „mă voi opri şi nu voi mai face acest lucru niciodată”. Când s-a făcut doar atât, suntem de părere că este hrănită şi încurajată carnea. Pentru cei care se pedepsesc şi se judecă pe ei înşişi vine o binecuvântare. După cum spune apostolul: „Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi” de Domnul. 1 Cor. 11:31.

În legătură cu aceasta ne amintim de povestea despre omul care mergea cu maşina şi a văzut un cerşetor, şi a zis: „Îi voi da acestui om 25 de cenţi, căci este dimineaţa de Crăciun”. Apoi s-a gândit: „Nu-i voi da 25 de cenţi: îi voi da 1 cent”. Venindu-i acest gând, s-a gândit cât de răutăcios a fost. S-a gândit că trebuia să-i fi dat cei 25 de cenţi, să lase ca impulsul de generozitate să învingă. Apoi şi-a zis în sine: „Dă-i omului un dolar — de patru ori mai mult”. Aşa că i-a dat omului un dolar, şi avea cu 75 de cenţi mai puţin.

Folosind acelaşi principiu sau ilustraţie, credem că este de dorit ca poporul Domnului să se judece pe ei înşişi — nu după felul în care o fac prietenii noştri catolici, care ar spune: „Acum du-te şi te roagă atâtea ore”, sau „Poartă ceva inconfortabil”, sau „Ia un bici şi biciuieşte-ţi spatele”. Dar ar fi înţelept să ne judecăm într-un mod mai raţional. Un anumit fel de pedeapsă tinde să producă roadă de un fel acceptabil.