CAPACITATEA ŞI OCAZIA FOLOSITE GREŞIT

1 Împ. 12:25-33

Să nu-ţi faci chip cioplit.” Exodul 20:4

R 4723 W. T. 1 decembrie 1910 (pag. 378-379)

Studiul de astăzi ne aduce în atenţie un om cu mare înzestrare naturală şi cu ocazie destul de neobişnuită. Ne arată greşelile sale dezastruoase, care au rezultat din efortul său de a fi înţelept din punct de vedere lumesc şi de a neglija pe Dumnezeu şi religia sa. Acesta ne dă o ilustraţie care poate fi aplicată nu numai la fiecare întreprindere politică sau comercială, dar şi la speranţele de viaţă ale fiecărui individ.

Tânărul Ieroboam a fost remarcat de împăratul Solomon, care şi-a dat seama că acesta poseda un mare talent executiv şi că era un maestru natural şi conducător al oamenilor. Împăratul Solomon l-a pus pe Ieroboam în fruntea uneia dintre echipele sale de muncitori recrutaţi, care după obiceiul din acea vreme erau angajaţi în construirea palatelor şi cetăţilor pentru împărat — fără să li se plătească altceva decât hrană foarte simplă şi îmbrăcăminte. Aceste armate muncitoreşti erau obligate să lucreze câteva luni după care erau înlocuite de alţii recrutaţi în acelaşi mod.

Fiind din seminţia lui Efraim, cea mai mare dintre cele zece seminţii care s-au despărţit de seminţiile lui Iuda şi Beniamin, fireşte că se poate ca Ieroboam să fi simţit ceva din spiritul de nemulţumire, dându-şi seama că bogăţia naţiunii era în principiu adunată la Ierusalim — că toate seminţiile erau impozitate şi că cea mai mare parte a beneficiului era acordată seminţiei din care făceau parte membrii familiei regale. Ieroboam a devenit conducătorul unui grup de nemulţumiţi, iar rezultatul a fost un început de rebeliune. Aceasta a fost repede înăbuşită de Împăratul Solomon, după care Ieroboam a fugit în Egipt de unde s-a întors la moartea lui Solomon, şi a devenit conducătorul şi reprezentantul celor zece seminţii atunci când i-au cerut lui Roboam reformarea politicii guvernului.

PRIMA GREŞEALĂ A LUI IEROBOAM

Trebuie amintit faptul că unul dintre profeţii lui Dumnezeu în mod special îi spusese dinainte lui Ieroboam că el avea să fie împăratul celor zece seminţii. Fără îndoială că acest lucru l-a făcut să conducă răscoala. El ar fi trebuit să urmeze exemplul împăratului David, care a fost uns ca împărat al lui Israel cu câţiva ani înainte de moartea împăratului Saul. Tânărul David a fost mulţumit să aştepte timpul lui Dumnezeu pentru aducerea lui pe tron. Faptul că Dumnezeu a indicat că avea să fie aşa, nu a arătat că venise timpul, de aceea David a aşteptat pe Domnul şi între timp a învăţat lecţii valoroase despre stăpânirea de sine şi încrederea în Providenţa Divină. Nu aşa a făcut Ieroboam, care în mod evident a fost un tip de om foarte diferit, fără îndoială stăpânit de mai multă încredere în sine decât în Dumnezeu; stăpânit mai mult de nerăbdarea de a fi împărat decât de loialitate şi zel patriotic pentru a sluji lui Dumnezeu şi poporului Său. Această primă greşeală să fie observată de toţi. „Aşteptaţi numai, «zice Domnul!»” Omul care ignoră pe Dumnezeu nu este înţelept; omul care se împotriveşte lui Dumnezeu este nebun.

A DOUA GREŞEALĂ A LUI IEROBOAM

Când cele zece seminţii s-au răzvrătit împotriva împăratului Roboam, fiul lui Solomon, ele l-au acceptat cu promptitudine ca împărat al lor pe Ieroboam, unul dintre slujitorii lui Solomon, în armonie cu declaraţia prorocului făcută cu ani în urmă. În final băiatul de origine umilă a ajuns la o poziţie de înaltă influenţă — o mare ocazie de a-L sluji pe Dumnezeul său şi pe poporul Lui. Oricine ocupă o poziţie proeminentă — politică, socială, literară — ar trebui să recunoască faptul că prin aceasta vine sub o responsabilitate şi sub obligaţii speciale faţă de toţi cei cu care are de-a face. Astfel de ocazii, fie în viaţa de afaceri, în politică sau în literatură, ar trebui să fie folosite cu umilinţă, cu credincioşie, ca un serviciu responsabil.

Dar Ieroboam, împăratul celor zece seminţii numite Israel, a apucat calea, vai, prea obişnuită — calea egoistă. El nu s-a gândit la Domnul ca să-L slujească, nici la popor, ca să-i slujească interesele cele mai bune. S-a gândit în mod egoist la propriile interese. El a raţionat astfel: Dacă mi-aş stabili familia în împărăţia acestor zece seminţii, ar trebui să le separ de influenţa împărăţiei lui Iuda. Şi deoarece, în providenţa lui Dumnezeu, Templul se află în ţinutul lui Iuda şi toate ritualurile religioase şi interesul poporului sunt concentrate acolo, trebuie cât mai discret posibil să atrag atenţia naţiunii pe care o conduc de la afecţiunea faţă de fraţii lor din împărăţia lui Iuda şi departe de reglementările pe care le-a stabilit Dumnezeu acolo.

Orice politician lumesc l-ar considera pe Ieroboam un spirit maestru de conducător, de politician. El a fost înţelept în felul lumii. Dumnezeu îl asigurase prin profet: „Dacă vei asculta de tot ce-ţi voi porunci, dacă vei umbla în căile Mele şi dacă vei face ce este drept înaintea Mea, păzind legile şi poruncile Mele, cum a făcut slujitorul Meu David”, împărăţia ta va fi prelungită (1 Împ. 11:38). Dumnezeu a explicat că motivul pentru care i-a dat lui Ieroboam conducerea celor zece seminţii a fost că purtarea lui Solomon cu naţiunile din jur distrugea treptat adevărata religie şi ducea poporul spre idolatrie. Ieroboam ar fi trebuit să aibă toate aceste lucruri în minte şi ar fi trebuit să-şi îndrepte inima cu o râvnă specială pentru îndepărtarea idolatriei.

Cu toate acestea însă, de dragul politicii, el a condus poporul al cărui împărat era direct în idolatrie. El nu a ieşit să le spună clar: „Vreau să vă despart şi să vă înstrăinez de Dumnezeu şi de instituţiile religioase ale naţiunii voastre, atrăgându-vă atenţia de la Ierusalim, de la religia, de la închinarea, de la Templul lui.“ Sub pretextul că era prea departe ca poporul să meargă la Ierusalim a ridicat un viţel de aur aproape de extremitatea nordică a împărăţiei sale, iar altul aproape de hotarul sudic, şi poporul mergea de la unul la altul. Pe deasupra, el a întemeiat lângă fiecare dintre aceşti viţei de aur (lemn acoperit cu aur) case de înălţimi. În aceste case aveau loc practici desfrânate în numele religiei şi în felul popoarelor păgâne, această formă de religie satisfăcând apetitul căzut şi atrăgând-i pe oamenii care nu erau religioşi în inimă.

Astfel, un om cu mari ocazii şi cu o mare capacitate naturală pentru a-I sluji lui Dumnezeu şi poporului Său L-a dezonorat pe primul şi l-a dus în rătăcire pe celălalt. Lecţia pentru fiecare dintre noi ar trebui să fie: Vezi ca tu să faci altfel. Să nu faci greşeala lui Ieroboam.

LUCRUL ACESTA A VENIT DE LA DOMNUL

Ca să nu presupunem că rânduielile Împărăţiei lui Israel, sub supraveghere divină, au fost neglijate şi lăsate să apuce pe o cale greşită, suntem în mod special informaţi că „lucrul acesta a venit de la Domnul”. Din acest punct de vedere, al credinţei, şi nu din altul, ar trebui studiată istoria lui Israel.

Dumnezeu a ales să-i dea lui Israel Legământul Legii chiar cu scopul de a dezvolta în ei ca naţiune sfinţenia, credincioşia. Lecţiile lor din trecut au fost cu acest scop, iar acum venise timpul să se facă o lucrare de cernere şi separare. Împărăţia lui Iuda fusese îmbogăţită, şi la ea s-au adunat treptat oamenii cei mai religioşi şi mai buni intelectuali. Prin uneltirea celor zece seminţii Dumnezeu a intenţionat să smerească pe Iuda şi să atragă acel popor mai aproape de El. În acest scop, cele zece seminţii compuse din oameni mai puţin religioşi au fost separaţi sub Ieroboam.

Dar acest lucru nu a dus la un dezavantaj pentru nici unul dintre adevăraţii israeliţi din cele zece seminţii, pentru că citim că Leviţii şi cei mai religioşi din popor s-au mutat în împărăţia lui Iuda. Dimpotrivă, putem presupune în siguranţă că acei nereligioşi din Iuda, care au favorizat idolatria etc., au avut ocazia deplină de a se muta pe teritoriul celor zece seminţii. Astfel a fost realizată o lucrare de cernere care a fost benefică pentru cei loiali lui Dumnezeu şi familiei împărăteşti pe care El a indicat-o în „îndurările mele faţa de David”.