Să ne ţinem în dragostea lui Dumnezeu

R4660b W. T. 1 august 1910 (pag. 252)

Acest gând al responsabilităţii fiecărui copil al lui Dumnezeu de a se păstra, este prezentat în diferiţi termeni în Scripturi. Domnul nostru a spus: „Vegheaţi şi rugaţi-vă ca să nu intraţi în ispită”. Partea noastră este să veghem şi să ne rugăm; să facem tot cât putem mai bine, şi apoi este partea lui Dumnezeu să administreze, să îndrume şi să supravegheze lucrurile noastre aşa încât toate să lucreze împreună pentru binele nostru, fiindcă am venit în această relaţie cuvenită cu Tatăl.

Recunoaştem că aceasta şi alte scripturi nu sunt date lumii, ci sunt adresate doar poporului lui Dumnezeu, celor „sfinţiţi în Isus Cristos”. Aceşti sfinţiţi trebuie să se păstreze pe ei înşişi. Cei nesfinţiţi, nesfinţi, n-au început calea spre Domnul şi de aceea nu sunt într-o poziţie în care să dorească să se păstreze; ei sunt mai curând într-o stare nedorită, pe care ar trebui s‑o abandoneze. Dar cei care au acceptat termenii lui Dumnezeu şi au fost concepuţi de Spirit sfânt, şi au gustat intrarea „în harul acesta în care suntem, şi ne lăudăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu”, sunt sfătuiţi să păstreze acest loc, să se păstreze în această stare, să se „ţină în dragostea lui Dumnezeu”. Dacă nu se ţin astfel, dacă nu-şi ţin inimile cu toată sârguinţa, nu sunt de felul celor pe care Dumnezeu are ca scop să-i păstreze; ei sunt de felul celor care, potrivit scopului Său, vor cădea, şi pentru care a prevăzut curse şi dificultăţi speciale ca să poată cădea — nu în chin veşnic, cum am gândit înainte unii dintre noi — ci să cadă de la făgăduinţele lui Dumnezeu şi de la favorurile speciale prevăzute pentru cei Aleşi.

Domnul nu a predeterminat ce fel de loc vom ocupa în viitor, ci El permite ca acest curs al nostru să fie influenţat de condiţiile vieţii prezente, aşa încât toţi cei care aleg să fie în armonie cu Dumnezeu să poată urma în urmele lui Isus. Există manifestări exterioare prin care cei din poporul Domnului îşi pot cunoaşte propria lor poziţie, şi într-o anumită măsură pot să ştie despre progresul lor. În măsura în care cineva recunoaşte Spiritul lui Cristos dezvoltat în sine, în măsura în care vede roadele şi harurile Spiritului sfânt, el poate şti despre propriul progres în dragostea lui Dumnezeu, şi poate şti de asemenea că dacă nu se ţine în dragostea lui Dumnezeu, nu va sta în picioare, nu-şi va menţine locul, ci va cădea; după cum spune apostolul Petru: „Dacă faceţi lucru acesta, nu veţi aluneca niciodată”. Dacă ne conformăm aranjamentului divin, dacă ne ţinem în dragostea lui Dumnezeu, vom fi, de aceea, păstraţi.

Toţi cei care sunt astfel în favoare divină au promisiunea divină şi toată puterea divină în spatele promisiunii, necesare pentru a-i păstra. Deci textul nostru este în deplin acord cu alte texte care au legătură cu acest subiect. Cei care sunt concepuţi de Spirit sfânt au responsabilitatea de a se ţine în acea stare sfântă a inimii. Se poate că nu vor fi răspunzători de unele circumstanţe exterioare care-i asaltează, nici de starea altora, nici de ispitele care vin asupra lor. Se poate că nu vor fi răspunzători în totalitate pentru tot cursul lor, din cauza imperfecţiunilor „vaselor pământeşti”; dar sub aranjamentul providenţial al Domnului, dacă îşi ţin inimile, „cel rău nu se atinge de ei”, nu-i va vătăma, nu-i va păgubi. Asalturile lui pot servi să-i probeze, pot fi permise de Dumnezeu să producă pentru ei, dacă sunt instruiţi în mod potrivit de acestea, „mai presus de orice măsură o greutate veşnică de slavă”; dar Adversarul nu le poate face niciun rău pentru că aparţin lui Dumnezeu, şi El le-a garantat să apere în cel mai înalt sens cele mai bune interese ale tuturor celor care şi-au dat Lui inimile în deplină consacrare.