Regula de aur

Matei 7:1-12

„Deci tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci aceasta este Legea şi Prorocii.” Vers. 12.

R4567 W. T. 15 februarie 1910 (pag. 73-74)

„Niciodată n-a vorbit vreun om ca Omul Acesta.” Probabil învăţătura cea mai apropiată de această Regulă de Aur a fost maxima atribuită lui Confucius, „Nu face altora ce n‑ai vrea să-ţi facă alţii”. Aceasta din urmă este o învăţătură mare, dar este mult inferioară celei dinainte, care este sublimă. Creştinii nu trebuie să fie negativi, ci pozitivi. Ei nu trebuie numai să urmeze standardele altora, ci trebuie să stabilească standarde; trebuie să înalţe standardul Domnului înaintea oamenilor. Urmaşii lui Isus nu trebuie să spună: „Ne vom strădui să ne menţinem în limitele legii umane”, ci mai curând, „Vom trăi în acord cu Legea divină pe cât este posibil. Vom considera că legea umană reprezintă standardul majorităţii oamenilor decăzuţi şi nu standardul divin”.

Mântuitorul nostru ne spune că vom fi probaţi în privinţa iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele nostru. Dumnezeu a pregătit prin meritul sacrificiului lui Cristos iertarea pentru păcatele noastre trecute şi acum intenţionează ca, în calitate de copii ai Săi, să învăţăm lecţia milei, bunătăţii şi iertării faţă de alţii. Prin urmare, ne spune că numai în măsura în care exercităm bunăvoinţă faţă de alţii trebuie să ne aşteptăm la bunăvoinţă în ceea ce priveşte slăbiciunile şi greşelile noastre. Aici este implicat principiul dreptăţii. Oricine este bun şi iertător faţă de alţii demonstrează că posedă iubire într-un grad hotărâtor, predominant. Şi „Dragostea deci este împlinirea Legii”. Deci aceştia pot fi trataţi ca şi cum ar fi perfecţi, pentru că purtarea lor faţă de alţii dă dovadă că inimile lor sunt corecte — stăpânite de iubire; şi că imperfecţiunile care cauzează greşelile lor sunt doar slăbiciuni ale cărnii, care se pot ierta, pentru că nu sunt din inimă.

Din acest punct de vedere, cum să se judece creştinii unii pe alţii cu privire la motive, intenţii, etc.? Desigur, cu cât mai mare îngăduinţă! Cum să-şi măsoare ei unii altora străduinţele? Desigur, în cel mai generos mod! Cum să privească cusurul unui frate? Compătimirea n-ar face ca defectele lui să pară mai mici în estimarea lor? Iar propriile imperfecţiuni n-ar arăta mult mai mari pentru ei înşişi? Desigur că aceştia ar fi mult mai interesaţi să îndepărteze bârna din ochii proprii decât să ajute pe fratele să se elibereze de pai sau de vreun alt cusur mai mărunt care-l deranjează. De aceea putem presupune că cel care încontinuu caută greşeli, care vede mari cusururi la alţii şi în el nu vede niciunul, este orb faţă de propriile defecte sau făţarnic. Acesta este cuvântul Domnului.

Totuşi, trebuie să facem deosebire. Nu toţi sunt fraţi în Cristos, concepuţi de Spirit sfânt. Între cei care rămân, unii sunt mai mult, alţii mai puţin brutali. Prin urmare, în comportarea noastră cu diferite clase de oameni (v. 6), să evităm a prezenta cele mai sfinte şi mai preţioase lucruri ale religiei noastre celor care nu sunt într-o stare să le aprecieze sau să le înţeleagă. Ei fără îndoială le vor respinge şi ne vor face rău. Dimpotrivă, trebuie să fim înţelepţi ca şerpii în prezentarea Adevărului şi fără răutate ca porumbeii. Trebuie să facem cunoscute bogăţiile harului lui Dumnezeu celor care au ureche de auzit.

Toţi urmaşii lui Isus consacraţi trebuie să fie liberi să vină în numele Său la Tronul harului ca să ceară lucrurile de care au nevoie — lucrurile promise în Cuvântul lui Dumnezeu celor credincioşi. Pe acestea trebuie să le căutăm şi le vom găsi. Dacă vom bate, se vor deschide înaintea noastră binecuvântările divine.

Gândiţi-vă cum acest principiu predomină chiar şi în omenirea decăzută. Dacă unui tată i s-ar cere un peşte, va da el un şarpe? Dacă i se va cere pâine, va da el o piatră? Desigur că nu! Şi dacă aşa este, ce vom spune în privinţa Tatălui Ceresc? Nu va vrea El cu atât mai mult să dea copiilor Săi care cer? El într-adevăr ne‑a dat multe binecuvântări fără să cerem, dar unele din cele mai importante favoruri ale Sale le reţine de la noi până când vom cere — pentru că astfel ne va atrage mai aproape de Sine şi ne va pregăti mai mult pentru binecuvântările pe care este dispus să le dăruiască.

În altă parte Învăţătorul ne spune că lucrul bun pe care Tatălui îi place în mod special să-l dăruiască este Spiritul Său sfânt. Acesta este lucrul a-tot-important, pentru că doar dacă devenim posesori ai lui, doar dacă ajungem la mintea, dispoziţia lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus Cristos, vom fi potriviţi pentru un loc în glorioasa Împărăţie Milenară la care am fost invitaţi. Spiritul Său sfânt se manifestă în noi prin blândeţe, gentileţe, răbdare, îndelungă răbdare, bunătate frăţească — iubire.

Textul de bază al studiului nostru este (vers 12), „Deci tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi‑le şi voi la fel; căci aceasta este Legea şi Prorocii”. Toată cerinţa Legii lui Dumnezeu este rezumată pe scurt în această Regulă de Aur. Totuşi, creştinul are o cerinţă în plus — „Porunca Nouă” a Domnului. Pentru a ajunge la comoştenire cu Răscumpărătorul în Împărăţia Sa, trebuie să „ne iubim unii pe alţii” aşa cum ne‑a iubit Răscumpărătorul nostru — până la gradul jertfirii de sine chiar până la moarte. „Noi trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi.” 1 Ioan 3:16.

Ne-am bucura într-adevăr dacă toţi cititorii noştri s-ar hotărî să urmeze Regula de Aur în toate afacerile vieţii; dar nu putem spera să facă astfel, pentru că nu putem spera să fie toţi consacraţi pe deplin lui Dumnezeu. Nimic mai puţin decât o deplină devotare Domnului şi instrucţiunilor din Şcoala lui Cristos va face în stare pe un bărbat sau pe o femeie să trăiască constant după îndrumările Regulii de Aur. Doar prin harul ajutător al Marelui Învăţător se poate realiza această regulă, chiar şi într-o inimă consacrată. De aceea îi îndemnăm pe cei consacraţi să urmeze această regulă, precum şi „Porunca Nouă”, iar pe alţii să se consacre.