Ambiţia demnă şi nedemnă

Matei 6:19-34

„Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate aceste lucruri

vi se vor da pe deasupra.” Vers. 33.

R4566a W. T. 15 februarie 1910 (pag. 72-73)

Marele Învăţător n-a învăţat extravaganţa. El a fost energic în lucrarea Tatălui şi a învăţat pe urmaşii Săi: „în activitate, nu fiţi leneşi; în duh, fiţi fierbinţi, slujind Domnului”. Cu toate acestea, învăţătura Lui din această lecţie este că energiile noastre nu trebuie să ia forma egoismului de a acumula comori pământeşti: în locul acestuia trebuie să strângem comori cereşti. Chiar dacă spune că moliile şi rugina şi hoţii prădează comorile pământeşti, noi înţelegem că învăţătura Lui se referă la un plan mai înalt, deşi principiul este unul mai larg. Toţi vor admite că este o nebunie să strângi haine sau hrană cu mult înainte de a fi nevoie, decât în circumstanţe foarte speciale. Dar pot fi strânse aurul, sau banii în bancă, sau obligaţiunile, sau acţiunile, sau adăugarea unei ferme la altă fermă, a unei case la altă casă, şi ar fi implicat acelaşi principiu.

Deşi contul la bancă nu poate fi atins de molie şi nici aurul să fie mâncat de rugină, şi niciun hoţ nu poate fura un titlu de proprietate, principiul este acelaşi. Comorile de orice fel îşi pot pierde valoarea — îşi pierd valoarea pentru noi când murim, dacă nu înainte. Moartea, stricăciunea, atinge tot ce este pământesc în condiţiile prezente, nu contează cât de atentă sau înţeleaptă este prevederea. „Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce” (Iov 1:21). Oamenii inteligenţi sunt de acord în general că Dumnezeu a prevăzut o viaţă viitoare dincolo de mormânt, la care se va ajunge în dimineaţa învierii. Iar Scripturile ne învaţă că măsura binecuvântării noastre de atunci va avea legătură cu felul în care ne folosim viaţa de acum. Acesta este punctul pe care l-a accentuat Marele Învăţător în studiul nostru de astăzi. Toate minţile inteligente sunt de acord că acesta este un lucru rezonabil.

Să nu luăm vederea extremă avută de unii; să nu presupunem că Învăţătorul a învăţat că oamenii nu pot să-şi facă prevederi rezonabile pentru propriul lor comfort, şi să nu fie dependenţi de caritatea altora la o vârstă înaintată. Să nu presupunem că El a vrut să spună că părinţii să fie neglijenţi în privinţa datoriilor faţă de membrii familiei lor dependenţi de ei. Biblia ne învaţă clar că „dacă cineva nu poartă grijă de ai săi ... este mai rău decât un necredincios”. Atunci gândul potrivit este că e bine să economisim şi, aşa cum zice sf. Pavel, „să punem deoparte” pentru nevoile noastre viitoare sau ca să putem da altora în nevoie. Poporul lui Dumnezeu trebuie să fie econom, să evite a face datorii, să fie „prevăzători”, cu ceva capital de rezervă.

Dar lucrurile pământeşti nu trebuie să fie comorile sufletelor lor, ci doar servitorii lor, mijloacele lor — întotdeauna gata a fi folosite, pentru orice urgenţă, liber, din inimă. Cel care urmează acest curs, rar va avea multă bogăţie pământească. Doar dacă face din bogăţie o comoară şi îşi face din ea o dorinţă necumpătată, cineva poate deveni zgârcit sau foarte bogat. Fixarea afecţiunilor pe lucrurile de sus ar însemna o folosire atât de largă a bogăţiilor pământeşti, încât ar împiedica îngrămădirea sau păstrarea unei mari bogăţii.

Cuvântul Învăţătorului este că oricine îşi fixează afecţiunea pe comorile pământeşti va deveni josnic, egoist, pământesc; iar cel care‑şi va fixa afecţiunile pe lucrurile de sus va deveni în mod corespunzător ceresc, spiritual, binecuvântat, generos. Avem doi ochi, şi dacă ei nu sunt reglaţi potrivit unul cu celălalt vederea noastră va fi deformată. Prin urmare căutăm să corectăm o asemenea dificultate, aşa încât să avem o vedere reală a lucrurilor. Tot aşa este şi cu ochiul înţelegerii noastre. Acesta are o viziune atât prezentă cât şi viitoare, o vedere pământească şi una cerească. Este important să le reglăm corect pe acestea, aşa încât să putem vedea lucrurile în adevărata lor lumină — să vedem marea valoare a vieţii viitoare în comparaţie cu cea prezentă, şi să fim îndrumaţi corespunzător pentru a ne fixa afecţiunile inimii acolo, şi, în general, să cumpănim în mod înţelept toate interesele vieţii.

După cum în corpul natural ochii se pot întuneca sau pot orbi, tot aşa este şi cu ochii înţelegerii noastre. Şi dacă această orbire ar veni peste noi după ce odată am văzut şi ne-am bucurat de promisiunea divină, cazul nostru ar fi cu atât mai jalnic. Cât de mare ar fi întunericul!

Mai este încă o lecţie pentru noi în această direcţie. Slujirea mamonei ne va binecuvânta în viaţa prezentă dar va fi vătămătoare pentru interesele noastre viitoare. Dar slujirea lui Dumnezeu ne va pregăti pentru o lucrare viitoare. Şi chiar dacă ascultarea de Dumnezeu ne poate costa pierderea plăcerilor păcatului şi pierderea unor binecuvântări lumeşti legitime în timpul prezent, totuşi există o binecuvântare chiar şi acum pentru cei care sunt servi credincioşi ai lui Dumnezeu şi ai dreptăţii. Şi în plus există perspectiva glorioasă a viitorului. Totuşi, este necesar să alegem între cei doi stăpâni. Nu putem să-i servim pe amândoi. Nu putem avea răsplata ambilor. Cum a făcut Iosua, aşa să hotărâm şi noi: „Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului”.

Învăţătorul ne îndeamnă să încredinţăm toate interesele noastre lui Dumnezeu şi să ne hotărâm în totalitate să ascultăm de El, în măsura capacităţii noastre, şi apoi să ne dăm seama de grija divină care este peste toată creaţia, că va fi în special asupra noastră, pentru că am intrat într-o relaţie specială cu El, conform promisiunilor Sale. Aceştia nu trebuie să aibă nicio nelinişte cu privire la afacerile lor pământeşti, ci pot să-şi încredinţeze Tatălui lor Ceresc toate interesele. Viaţa noastră veşnică are mai mare valoare decât hrana sau îmbrăcămintea din viaţa prezentă. Dacă suntem înţelepţi, vom căuta viaţa viitoare cu orice preţ, cu orice sacrificiu al celei prezente.

Cât despre capacitatea Tatălui nostru Ceresc de a Se îngriji de interesele noastre, să ne gândim la manifestările puterii, înţelepciunii şi harului Său din natură, în prevederile Sale pentru păsările cerului şi pentru crinii de pe câmp. Trebuie să înţelegem că El are aceeaşi putere să se îngrijească de interesele noastre cele mai bune; astfel credinţa să se încreadă în El cu tărie, orice ar veni. Să presupunem că suntem mai mici de statură şi suntem înclinaţi să ne frământăm să creştem în înălţime. Atunci să ne dăm seama de micimea noastră şi să privim mai degrabă la Domnul pentru lucrurile care privesc viaţa prezentă cât şi cea viitoare. Să fim harnici în serviciul Său, lăsând toate experienţele noastre prezente cât şi răsplăţile viitoare în seama înţelepciunii, iubirii şi puterii Lui.

Să presupunem că Dumnezeu, care Se îngrijeşte de crini şi de păsări, nu Se va îngriji oare cu atât mai mult de noi după ce am devenit copiii Săi prin credinţă în Cristos şi prin consacrarea vieţii? Atunci să înlăturăm toată grija neliniştitoare cu privire la hrană şi îmbrăcăminte şi la toate lucrurile care aparţin de acestea, de care lumea în general se îngrijorează. A nu ne îngrijora n-ar însemna a nu ne preocupa în mod potrivit şi cu hărnicie de a găsi de lucru şi a lucra. Dar Tatăl nostru ştie mai bine decât noi lucrurile de care avem cu adevărat nevoie, şi credinţa nu este doar a ne încrede în El, ci şi a accepta ceea ce ne dă El, ca fiind pentru interesele noastre cele mai bune.

Preocuparea noastră principală ca urmaşi ai lui Cristos este să căutăm să obţinem o parte în Împărăţia lui Dumnezeu cu dragul nostru Răscumpărător — o parte în Împărăţia Milenară ca Mireasă a lui Cristos, care va sta cu El pe Tronul Său glorios pentru a binecuvânta şi ridica omenirea. Avem asigurarea Învăţătorului nostru că oricine va urmări acest curs va lucra înţelept, şi că Dumnezeu Se va îngriji de interesele sale pământeşti, pentru binele lui cel mai înalt. Făcând aşa, viaţa noastră va fi încununată de pace şi bucurie şi odihnă în Domnul, lucruri pe care le-a promis în Cuvântul Său celor care se încred în El.