CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 23 MARTIE

Voi avea grijă să vă aduc totdeauna aminte de aceste lucruri, măcar că le știți și sunteți întăriți în adevărul pe care-l aveți. 2 Petru 1:12

A fi întăriți în adevăr înseamnă că l-am studiat cu grijă și l-am verificat cu amănunțime prin „Lege și mărturie" (Isaia 8:20), și că în consecință suntem convinși de veridicitatea lui, așa încât credința noastră este stabilă și de neclintit: noi știm în cine am crezut; am gustat și am văzut că Domnul este bun; ne-am împărtășit din miresmele părtășiei Sale; ne-am împărtășit din spiritul Său de blândețe, credință și evlavie într-o astfel de măsură încât să fim conduși la o fericită înțelegere a plinătății harului Său, așa cum acesta este manifestat în minunatul plan divin al veacurilor; și ne-a fost îngăduit să vedem, nu numai diferitele aspecte ale acestui plan, ci și necesitatea și caracterul rațional al tuturor măsurilor lui pentru deplina realizare a gloriosului rezultat al acestuia la plinătatea timpurilor stabilite. Aceasta înseamnă a fi „întăriți în adevăr". Este într-adevăr o stare foarte binecuvântată, care aduce cu ea o astfel de pace și bucurie pe care lumea n-o poate nici da, nici lua. W. T. 1902-307 (R 3089:3) (Cântarea 93)