CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 22 IUNIE
Și aceasta este porunca pe care o avem de la El: cine iubește pe Dumnezeu să iubească și pe fratele său. 1 Ioan 4:21
După cum dragostea perfectă izgonește frica, tot așa ea izgonește și falsele impresii de fapte și intenții rele față de noi. Inima binevoitoare, plină de iubire pentru alții, mai degrabă va prefera să presupună că desconsiderările sunt scăpări din vedere neintenționate, sau să dea o altă asemenea interpretare bună comportamentului prietenilor lor, recunoscând numai ca persecuție când intenția acestuia este neîndoielnică. Chiar și atunci ar trebui să gândească generos despre persecutor, să-și dea seama de partea sa la cădere și să fie dispus să se roage pentru aceia care-l disprețuiesc și îl persecută. Binecuvântați sunt aceia care țin astfel la dreptate și la spiritul iubirii față de dușmanii și persecutorii lor, și care pot fi siguri, prin urmare, că sunt persecutați pentru fidelitate față de adevăr și de dreptate și nu pentru aversiunile și ciudățeniile proprii. Ferice de ei, căci a lor este împărăția cerului. Domnul îi caută pe aceia care sunt atât de credincioși principiilor dreptății încât o vor exercita față de dușmanii lor chiar și când sunt persecutați de către aceștia din pricina ei. Dacă împărăția cerurilor este pentru aceștia, este cu siguranță numai o turmă mică. Să ne străduim cu atât mai mult să fim din acea turmă mică să ne întărim chemarea și alegerea. W. T. 1906-75 (R 3736:2) (Cântarea 175)