Vol. 12 Mai-Iunie 2005 Nr. 4
POPORUL ÎNCERCAT ȘI PROBAT
„Domnul Dumnezeul vostru, vă pune la încercare ca să știe dacă iubiți pe Domnul, Dumnezeul vostru, din toată inima voastră și din tot sufletul vostru.” Deut. 13:3.
R5527 W. T. 1 septembrie 1914 (pag. 262-264)
Dumnezeu a intrat în legământ cu Copiii lui Israel, în armonie cu promisiunea făcută lui Avraam, tatăl lor. După 430 de ani de la Legământul Său cu Avraam, Domnul a chemat pe Israel afară din Egipt, afară din casa robiei și a făcut din ei o națiune în pustie. El le-a propus că dacă vor ține Legea și poruncile Sale va face din ei un popor mare, mai presus de toate popoarele de pe pământ. Ei au intrat în acest Legământ cu Domnul și au declarat că sunt foarte bucuroși să accepte acest aranjament divin și să aibă ocazia de a duce binecuvântarea lui Dumnezeu în cele din urmă la toată omenirea. Dar acum Israel era pe punctul de a trece Iordanul și de a intra în țara Făgăduinței. Înainte de a se despărți de ei, Moise le-a explicat că nu era suficient că acceptaseră condițiile Legământului și deveniseră poporul Domnului: Dumnezeu îi va încerca, îi va proba.
De ce să-i probeze Dumnezeu? Ca popor, ei părăsiseră Egiptul sub conducerea servitorului ales al lui Dumnezeu. Trecuseră Marea Roșie și cântaseră laudele lor pentru eliberare. Călătoriseră 40 de ani în pustie. Fuseseră împrospătați cu apă din stânca lovită. Fuseseră hrăniți cu hrană din Cer. Dumnezeu știa totul despre ei când i-a luat ca popor al Său. Ce mai dorea El?
O, dar părinții lor se răzvrătiseră împotriva lui Dumnezeu și căzuseră în pustie din cauza păcatului, pentru că murmuraseră împotriva Celui cu care făcuseră legământ că Îl vor servi. Și acum Moise le-a explicat că Dumnezeu dorea să probeze în ce măsură va fi ținut Legământul de către acești copii ai lor. El a spus: Ați intrat în această înțelegere pe care Dumnezeu a făcuto cu părinții voștri. Ați făcut o consacrare să fiți servitorii Domnului. Acum, sunteți gata să îndepliniți condițiile înțelegerii voastre? „Domnul Dumnezeul vostru, vă pune la încercare ca să știe dacă iubiți pe Domnul, Dumnezeul vostru, din toată inima voastră și din tot sufletul vostru.” Deut. 13:3.
Minunata grijă a lui Dumnezeu față de Israel
Întrebarea era: Apreciați voi pe Dumnezeu? Vă dați seama de valoarea bunătății Lui? Îl iubiți într-adevăr cu toată ființa voastră cu toată puterea voastră, cu toată tăria voastră? Sunteți cu totul predați Domnului? „Adu-ți aminte de tot drumul pe care Domnul, Dumnezeul tău tea condus, în timpul acestor patruzeci de ani în pustie, ca să te smerească și să te încerce, ca să cunoască ce era în inima ta, dacă ai să păzești sau nu poruncile Lui. Astfel, te-a smerit, te-a lăsat să suferi de foame și te-a hrănit cu mană, pe care nici tu n-o cunoșteai și nici părinții tăi n-o cunoscuseră, ca să te facă să cunoști că omul nu trăiește numai cu pâine, ci omul trăiește cu orice iese din gura Domnului. Haina nu ți s-a învechit pe tine și nici picioarele nu ți s-au umflat în timpul acestor patruzeci de ani. Recunoaște dar în inima ta că Domnul, Dumnezeul tău te mustră așa cum mustră un om pe copilul lui. Să păzești poruncile Domnului, Dumnezeului tău, ca să umbli în căile Lui și să te temi de El.
Căci Domnul, Dumnezeul tău te va duce întro țară bună, țară cu pâraie de apă, cu izvoare și cu ape adânci care țâșnesc din văi și dealuri; țară cu grâu, cu orz, cu vii, cu smochini și cu ((846)) rodii; țară cu măslini și cu miere; țară unde vei mânca pâine din belșug, unde nu vei duce lipsă de nimic. ... Când vei mânca și te vei sătura, să binecuvântezi pe Domnul, Dumnezeul tău, pentru țara cea bună pe care ți-a dat-o. Vezi să nu uiți pe Domnul, Dumnezeul tău, încât să nu păzești poruncile, rânduielile și legile Lui pe care ți le poruncesc azi.” Deut. 8:2-11.
Favoruri supreme pentru Israelul spiritual
Ce îndemn! Ce imbold pentru credință! Cine n-ar adora și n-ar servi pe un astfel de Dumnezeu! Și ce aplicare minunată poate face Israelul spiritual din această Scriptură! Ce minunat ne-a condus Dumnezeul nostru pe noi, poporul Său de Legământ, prin pustia acestei lumi și S-a îngrijit de nevoile noastre zi de zi! Cum ne-au păzit de rătăcire pedepsele mâinii Sale iubitoare; sau dacă ne-am întors vreodată la dreapta sau la stânga, cum ne-a tras înapoi dragostea Sa! Și nu ne-a adus El într-o țară bună, o țară cu pâraie de apă, o țară cu fântâni și ape adânci, o țară cu măsline pentru ulei și cu miere, o țară în care mâncăm pâine, Pâinea din cer, fără lipsă? Într-adevăr, nu ne lipsește nimic în ea. Dacă Israelul din vechime a avut motive să-și dovedească recunoștința și iubirea față de Dumnezeu, cu cât mai multe motive avem noi, Israelul spiritual!
Mesajul lui Moise la moartea sa
După ce Moise i-a adus aminte lui Israel de toate bunătățile iubitoare ale Domnului în favoarea lor și de Legământul lor solemn, el lea prezentat poruncile Domnului prin care trebuiau să fie guvernați, și apoi le-a dat cele mai solemne avertizări legate de consecințele care vor urma dacă vor uita pe Dumnezeu și vor călca Legământul. Acest discurs, din care face parte textul nostru și care cuprinde cea mai mare parte a cărții Deuteronomului, a fost dat lui Israel chiar înainte de moartea lui Moise pe Muntele Nebo cel mai înalt punct al crestei Pisga de unde Domnul i-a arătat toată țara Canaanului și unde a fost îngropat. Dumnezeu îi spusese lui Moise că nu va trece Iordanul, din cauza neascultării lui la apele Meriba, când a lovit stânca contrar poruncii lui Dumnezeu. Acest discurs a fost ultimul său mesaj către Israel și a fost foarte emoționant și impresionant.
Moise și-a terminat mesajul cu aceste cuvinte: „Chem azi cerul și pământul martori împotriva voastră că ți-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege deci viața, ca să trăiești, tu și sămânța ta, iubind pe Domnul Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui, și lipindu-te de El: căci aceasta este viața ta și lungimea zilelor tale și numai așa veți putea locui în țara pe care Domnul a jurat că o va da părinților tăi, lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov”. Astfel de cuvinte erau foarte convingătoare în astfel de timp; căci Moise le spusese că el era aproape de moarte și că Dumnezeu le va da un nou conducător care să meargă cu ei peste Iordan.
Numai „israeliții cu adevărat” sunt căutați
De fapt noi știm că Israel n-a trăit la înălțimea angajamentelor sale, după cum Dumnezeu îl asigurase pe Moise că se va întâmpla. Ei au fost la fel ca părinții lor care au murit în pustie. În timpul secolelor în care au locuit în Canaan însă, a existat un număr destul de mare care s-au dovedit în mod individual vrednici de binecuvântarea și favoarea Domnului. Sf. Pavel se referă la aceștia în Evrei 11 și declară loialitatea lor față de Dumnezeu. Aceștia vor avea o „înviere mai bună” decât frații lor sau decât omenirea în general. Apostolul menționează astfel de personaje ca Moise, Samuel, David și mulți dintre profeți și alții care n-au fost atât de onorați și de proeminenți ca aceștia în privințe pământești, dar care au avut onoarea de a fi plăcuți lui Dumnezeu.
Faptul că au servit Domnului din toată inima nu i-a putut îndreptăți legal; căci ei erau imperfecți și pătați prin cădere. Dar toate puterile pe care le-au avut au fost dedicate Domnului. Aceștia au devenit moștenitori ai lui Dumnezeu nu moștenitori în cel mai înalt sens, pentru că această ocazie nu era deschisă în timpul lor. Nimeni nu putea câștiga această poziție, cea mai înaltă, până când a venit Răscumpărătorul și a deschis calea. Astfel că toți acești vrednici care au trăit înainte de Era Creștină, au murit în credință, fără să fi primit promisiunea, adică împlinirea ei. Dar „ei așteptau cetatea care are temelii tari, al cărei arhitect și constructor este Dumnezeu”. Și în curând acești servitori credincioși ai Domnului „se vor ridica pentru partea lor”.
Dar noi, Biserica, trebuie să fim mai întâi desăvârșiți cu toții. În această clasă Domnul nostru Isus deține locul cel mai înalt, și prin sacrificiul Său El a deschis ușa ocaziei pentru frații Săi din clasa aleasă. „Israeliții cu adevărat” au fost onorați cu această invitație de a deveni comoștenitori cu Cristos, fii ai lui Dumnezeu. Numai cei care Îl iubesc pe Dumnezeu cu toată inima și cu tot sufletul lor sunt „israeliți cu adevărat”. Israelitul obișnuit din zilele Domnului nostru nu era pregătit pentru a face parte din această grupă aleasă; numai „israeliții cu adevărat” au acceptat invitația. În timpul acestui Veac Evanghelic israeliții adevărați au intrat în această favoare minunată cu toată inima lor și cu tot sufletul lor.
Nu fiindcă suntem mai aproape de perfecțiune în trup am obținut noi această mare favoare, ci fiindcă Domnul a deschis calea și fiindcă am iubit dreptatea și am avut o inimă cinstită. Cei care au trăit înainte de timpul nostru, în timpul Dispensației Legământului Legii și înaintea ei, au avut și ei nevoie de îndreptățire; și același Răscumpărător care nea ((847)) cumpărat pe noi a dat îndreptățirea și pentru ei prin sacrificiul Său, pentru ca și ei să poată veni în cele din urmă în relația binecuvântată de fii ai lui Dumnezeu.
Este cunoștința lui Dumnezeu limitată?
Modul în care este dată această expresie din textul nostru poate da impresia că Dumnezeu nu cunoaște inimile oamenilor. Scripturile ne asigură că Dumnezeu poate citi inima pe deplin, că „totul este gol și descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face” nici un gând sau scop al inimii noastre nu este ascuns de El. Dar când ne gândim la Atotputernicul ce știe și ce nu știe El nu ne putem forma o părere. Conform experienței noastre, nu există nimeni care ar putea ști exact ce ar face într-o situație dată în viitor. Ne putem gândi ce am face, dar nu suntem siguri. Și dacă nu suntem siguri că știm ce am face, nu putem vedea cum altcineva ar putea ști ce am face. Nu putem înțelege prin nici un proces mental cum ar fi posibil ca Dumnezeu să știe ce vom face noi mâine, decât dacă ne-ar forța mintea sau ne-ar limita calea, așa încât să putem face doar un anumit lucru.
În chestiunea Timpurilor Neamurilor, Dumnezeu a permis diferite guvernări Babilonul, Medo-Persia, Grecia și Roma să conducă lumea succesiv. Putem înțelege cum a putut El spune: „Până acolo să mergeți și nu mai departe”. Tendința păcatului din rasa decăzută, dacă n-ar fi stăvilită, i-ar face pe oameni să meargă până la orice limită. În astfel de căi, putem înțelege cum Dumnezeu știe dinainte. El știe, de asemenea, când va fi aleasă Biserica, pentru că El are un plan definit privitor la această alegere. El a știut că Satan va avea înclinația să ridice un Sistem Anticrist o contrafacere a adevăratei Biserici. El a știut câți sfinți puteau fi dezvoltați într-un timp dat în acele condiții și cât timp va fi astfel necesar să adune numărul Său predestinat; căci El a plănuit să-i permită lui Satan să acționeze în anumite limite pentru încercarea poporului Său declarat.
N-ar fi înțelept din partea noastră să spunem că există unele lucruri pe care Dumnezeu nu lear putea ști, că El nu știe sau că există ceva ce Dumnezeu nu știe dar putem spune că noi nu suntem în stare să înțelegem cum poate ști Dumnezeu ce vom gândi noi mâine sau săptămâna viitoare. Dumnezeu l-a făcut pe om liber din punct de vedere moral; și El întotdeauna îi respectă libertatea de alegere, și ne dă ocazia de a ne exercita voința proprie. Lui nu-i place să aibă oameni care să lucreze automat. El ne permite să luăm decizii. El ne-a dat Cuvântul Său, ne dă tot ajutorul necesar și îi va ajuta pe toți cei care caută să meargă pe calea Sa. Dar credem că toate aceste chestiuni vor fi rezolvate curând. Știm că Dumnezeu probează pe poporul Său declarat și demonstrează atitudinea lor de inimă exact ca și cum n-ar ști poate numai ca o dovadă pentru îngeri și pentru oameni.
Care va fi rezultatul?
Dumnezeu probează Biserica acum. Sunt mulți din Biserica declarată a lui Cristos care n-au făcut niciodată un legământ cu Dumnezeu. Dar El îi încearcă pe toți cei care au făcut un legământ, să vadă dacă au făcut sau nu o consacrare din inimă să vadă dacă eul este primul sau dacă Dumnezeu este primul dacă primul în viață este succesul sau onoarea lui Dumnezeu și facerea voinței Sale. El ne încearcă pentru că dorește să afle cine va fi vrednic de un loc cu Fiul Său pe Tron, cine va fi vrednic să domnească cu El în Împărăție și cine din rămășiță va fi vrednic de un loc în compania Leviților antitipici, și în final cine va merita să meargă în Moartea a Doua.
Onoarea noastră, prin urmare, este nu numai marea onoare de a fi fii ai lui Dumnezeu în acest Veac Evanghelic, dar și de a fi probați pentru a primi răsplățile veșnice. Evreii care cu bună știință au trăit în încălcarea Legii lor au pierdut numai viața temporară, dar n-au pierdut ocazia de viață veșnică. Dar dacă cineva dintre noi face la fel, va pierde viața veșnică. De aceea, procedurile lui Dumnezeu cu noi depășesc procedurile Lui cu Israelul Natural. Deci, responsabilitatea noastră este cu atât mai mare și rezultatul este final.
Împărăția este destinată numai acelora care prin harul lui Dumnezeu vor deveni asemenea Învățătorului în inimă, în caracter, prin aceea că vor iubi pe Domnul cu toată inima, cu tot sufletul (cu toată capacitatea lor actuală) și vor putea spune: „facă-se nu voia Mea, ci a Ta”. Nici o altă stare a inimii decât aceasta, a supunerii totale lui Dumnezeu în Cristos, nu ne poate face acceptabili pentru Împărăție; pentru că nici o altă stare nu reprezintă loialitate deplină și iubire deplină față de Dumnezeu. Să nu uităm că toate gloriile și binecuvântările cerești, pe care „ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit”, Dumnezeu le-a pregătit numai pentru cei care Îl iubesc la modul suprem și care dovedesc această iubire. Dar harul Lui ne va fi deajuns pentru toate nevoile noastre.
„Să ne rugăm ca orice îndoială îndepărtată să fie
Acele îndoieli care bucuroase s-ar ridica
Și să privim cu ochii limpezi
Canaanul pe care-l iubim!
De-am putea să urcăm unde Moise a stat,
Și să privim peisajul dincolo,
Nici apa Iordanului, nici potopul rece al morții
De pe țărm nu ne-ar alunga!”