Vol. 20, Septembrie-Octombrie 2013, Nr. 6 


CUNOȘTINȚA DOMNULUI NOSTRU DESPRE PREEXISTENȚA SA

“Prin cunoștința Lui, Slujitorul Meu Cel drept va îndreptăți pe cei mulți și va purta nelegiurile lor.

Isaia 53:11 .

R 5156 W. T. 1 ianuarie 1913 (pag. 8-10)

Această declarație implică faptul că ceea ce a cunoscut Domnul a avut o legătură foarte importantă cu lucrarea Sa. Fără această cunoștință, chiar dacă ar fi făcut consacrarea, era posibil să nu poată rezista atacurilor lui Satan și interpretărilor greșite ale Scripturilor pe care Adversarul le-a folosit pentru a încerca să-L abată de la acea consacrare. Cunoștința pe care a avut-o Domnul nostru la vârsta de treizeci de ani, un om perfect, a fost cu privire la nașterea Sa miraculoasă, că într-un fel Iehova era Tatăl Său și cumva trebuia să împlinească Scripturile Vechiului Testament. Aceasta a fost destulă informație pentru a-L duce la punctul consacrării. Cu o cunoștință mai mare care I-a venit mai târziu, au venit și încercările pentru a-Și dovedi loialitatea. De la început El a fost loial în intenția și gândirea Sa; dar putem deduce din Scripturi că a existat cel puțin o posibilitate ca fără cunoștința pe care a avut-o să nu fi fost competent să înfrunte atacurile de pe cale.

Această experiență este similară cu a noastră. Când ne consacrăm, avem destulă cunoștință pentru acel pas. Pe măsură ce înaintăm, suntem îndrumați în cunoștința Adevărului, care constituie o parte din harul lui Dumnezeu care ne ajută să ne asigurăm chemarea și alegerea. După cum a spus Domnul: „Duhul adevărului vă va călăuzi în tot adevărul … și vă va vesti lucrurile viitoare” (Ioan 16:13). Astfel se vede că Spiritul sfânt L-a condus pe Isus și I-a arătat și trecutul și viitorul — I-a clarificat Planul lui Dumnezeu atât de bine cum este pentru noi acum. Totuși, El l-a înțeles mai bine, pentru că mintea Sa a fost perfectă, în timp ce mintea noastră este imperfectă.

Principiul vieții Sale transferat

pe un plan mai jos

Când analizăm întrebarea cum și când Domnul nostru Isus, Omul Isus Cristos, a ajuns la o apreciere a stării Sale pre-umane, ne confruntăm cu o întrebare pentru care nu există o descoperire directă. În consecință suntem lăsați să deducem, și diferite minți ar putea deduce lucruri diferite din faptele și circumstanțele relatării. De un lucru suntem siguri, și anume, că în timpul misiunii Domnului nostru, El a avut o cunoștință clară despre lucrurile cerești, așa cum arată cuvintele Sale. El i-a zis lui Nicodim: „Dacă v-am vorbit despre lucruri pământești și nu credeți, cum veți crede când vă voi vorbi despre cele cerești?” (Ioan 3:12). Și iarăși le-a zis ucenicilor Săi: “Dar dacă ați vedea pe Fiul omului suindu-Se unde era mai înainte?” (Ioan 6:62). În noaptea trădării El I-a zis Tatălui Ceresc: „Preamărește-Mă la Tine Însuți cu slava pe care o aveam cu Tine înainte de a fi lumea” (Ioan 17:5), arătând că El avea cunoștință despre existența Sa preumană. Întrebăm atunci, cum și când a obținut El această cunoștință?

Raționând asupra subiectului, nu vedem nimic în Scripturi care să spună că Logosul, care a fost cu Tatăl de la început, a intrat în corpul lui Isus și astfel a folosit carnea lui Isus ca un văl sau învelitoare. Dimpotrivă, relatarea este că Logosul a fost făcut trup, nu că a intrat în trup. Prin urmare, nu suntem de acord cu teoria încarnării; aceasta vine dintr-o teologie dereglată. Biblia ne spune că Logosul a fost făcut trup și a devenit Omul Isus Cristos, că S-a smerit și a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor (Filip. 2:5-8). Biblia spune că a pus deoparte demnitatea și cinstea pe care le-a avut odată; că S-a făcut sărac – nu că a pozat ca sărac cât a fost în trup, ci, „măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru noi” (2 Cor. 8:9). Necesitatea acestei proceduri, pe care o vedem în aranjamentul Bibliei, este că, “dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit și învierea morților” (1 Cor. 12:21). El a venit ca să fie un preț corespunzător pentru viața primului om și pentru drepturile lui la viață.

Din aceste Scripturi, suntem conduși la concluzia că scânteia de viață care anterior L-a făcut viu pe Logos, a fost transferată de pe planul spiritual pe planul uman – de pe un plan sau natură mai înaltă pe un plan sau natură mai joasă. Această ființă glorioasă a fost concepută de Spirit sfânt și în cele din urmă născută ca ființă umană. Aceeași scânteie de viață credem că a fost menținută. Tocmai faptul că scânteia Sa de viață n-a putut veni de la rasa condamnată a lui Adam, ne asigură că aceeași scânteie de viață a fost transferată în pântecele Fecioarei Maria. Acest copil care S-a născut deci, S-a născut ca alți copii umani, numai că El a fost perfect datorită germenelui de viață perfect din care S-a dezvoltat. El a fost desigur un băiat foarte deosebit și mai înțelept decât alți băieți. Citim mai departe că creștea nu numai în statură, ci și în înțelepciune și în favoarea lui Dumnezeu și a oamenilor (Luca 2:52). Oamenii au înțeles că El era diferit de alții. Toată chestiunea Îi era plăcută lui Dumnezeu, căruia Isus Îi era tot mai plăcut pe măsură ce se apropia de maturitate.

DEZVOLTAREA SIMȚULUI SĂU

de responsabilitate

Când avea doisprezece ani, se pare că Isus avea multă cunoștință. El a știut probabil de la mama Sa că a fost născut miraculos și că era diferit de alții. A avut și explicația mamei Sale că va fi „Fiul Celui Preaînalt” și va împlini prezicerile cu privire la Mesia (Luca 1:32, 33, 35). La acel timp, El a început să întrebe — nu pentru a-Și arăta precocitatea, ci în sinceritate și adevăr — dacă acesta era sau nu timpul când să-Și înceapă misiunea. A început să Se gândească la ce vârstă trebuia un om să devină preot — gândindu-Se la responsabilitățile Sale ca preot. Învățații Legii trebuie să se fi mirat că un copil de doisprezece ani se gândește la astfel de chestiuni. Putem presupune ca a avut loc un dialog, în urma căruia mintea Sa a fost mulțumită, că nu acesta era timpul când trebuia să-Și înceapă misiunea. El n-a avut această cunoștință printr-un proces inductiv, ci a obținut-o prin întrebări în Scripturi și puse celor care erau versați în Scripturi. Decizia a fost că nu avea nimic de făcut până la vârsta de treizeci de ani.

Apoi citim că S-a întors acasă cu mama Sa și cu soțul ei, Iosif, și le-a fost supus. N-a intrat atunci în lucrarea Sa de slujire. S-a tratat ca minor, supus celor care Îl aveau în grijă. Aceasta a fost condiția Sa până când a venit la Ioan la Iordan. Nu există nici o sugestie că a manifestat puteri de învățare înainte de aceasta. A fost un învățăcel, nu un învățător. În fiecare zi de Sabat era în sinagogă ca să audă citirea Cuvântul lui Dumnezeu, să mediteze asupra acestuia și să cunoască cerințele divine cu privire la Mesia și la lucrurile minunate profețite despre El. Evident, El a fost dezorientat în felul în care era și națiunea evreiască. Dar El a avut o structură diferită a minții față de a lor. Ei se mirau și se întrebau în privința cunoștinței Sale.

CUNOȘTINȚA SA LA VÂRSTA DE TREIZECI DE ANI

La vârsta de treizeci de ani, cu siguranță Domnul nostru trebuie să fie avut multă cunoștință, pe care Adam n-a avut-o când a fost în încercare. Isus a avut cunoștință despre ce este păcatul și care este pedeapsa pentru păcat; despre faptul că Dumnezeu a aranjat ca răscumpărarea omenirii să fie îndeplinită prin marele Mijlocitor al Noului Legământ – un Salvator, un Răscumpărător, un Eliberator. El a știut despre Legea divină scrisă în Decalog; despre incapacitatea altora de a ține Legea și despre capacitatea Sa de a o ține. Mama Sa Îi spusese despre nașterea Sa miraculoasă, despre mesajul care venise prin Gabriel și despre profețiile Anei și ale lui Simeon. Această sumă de cunoștințe a fost foarte valoroasă. El avea în minte și profeția despre viitorul marelui Mesia care avea să vină și să elibereze lumea.

Dar ceea ce în mod evident îi lipsea era cunoștința despre lucrurile mai adânci din Scripturi. Evident, El a găsit lucruri care-L nedumereau în Biblie. Deși nu primise Spirit sfânt, totuși era mult mai bine calificat să înțeleagă Scripturile decât rasa căzută. Dar apostolul zice că „omul natural nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu … pentru că ele se înțeleg duhovnicește” (1 Cor. 2:14). Isus nu fusese conceput de Spirit sfânt, de aceea nu înțelegea profețiile și tipurile Legii.

Dar Domnul nostru n-a început să învețe până după ce a fost uns, când i-a invitat pe ucenici să I se alăture. Ei trebuiau să vestească mesajul fără a înțelege deloc chestiunea, că Împărăția Cerurilor era aproape și că Israel trebuia să încerce să se apropie de Dumnezeu, ca să fie pregătit pentru această Împărăție când ea va fi descoperită. Domnul nostru a pus puterea Sa asupra lor așa încât să scoată afară demoni; căci ei nu aveau nici o putere a Spiritului sfânt până după Cincizecime.

În mod asemănător, acum observăm că nimeni nu este competent să fie învățător în Biserica lui Cristos ca Bătrân, decât dacă este deplin consacrat, decât dacă a venit sub termenii și condițiile necesare conceperii de Spirit sfânt. Se pare că oamenii știau despre consacrarea Domnului nostru. Când Domnul nostru a primit conceperea Spiritului sfânt la consacrarea Sa la Iordan, Ioan Botezătorul a văzut coborârea Spiritului sfânt și a auzit mărturia lui Iehova, și după aceea a spus că a „văzut și a mărturisit”. Dacă mulțimea ar fi văzut și auzit, el n-ar mai fi trebuit să dea mărturie că Isus a fost Uns de Dumnezeu. Ioan 1:32-34.

ILUMINAREA MINȚII SALE DUPĂ

conceperea de Spirit

După botezul Său, Isus a devenit conștient de marea schimbare în starea și în relația Sa cu Tatăl și cu lucrurile spirituale; pentru că citim că atunci când Ioan a văzut coborârea Spiritului sfânt peste El, „cerurile I s-au deschis” (Mat. 3:16). Prin „ceruri” nu se înțelege faptul că Isus a primit o vedere telescopică a lucrurilor din ceruri, dar că lucrurile mai înalte I-au fost dezvăluite – lucrurile pe care, ca om natural, nu le-a putut primi. Indiferent cât de perfect poate fi un om, el nu poate primi lucrurile spirituale. După cum zice sf. Pavel: “Omul natural nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie îabsurdeș; și nici nu le poate cunoaște, pentru că ele se înțeleg duhovnicește”. 1 Cor. 2:14.

Presupunem că în momentul în care Domnul nostru a primit Spirit sfânt, acesta a lăsat o impresie asupra circumvoluțiunilor creierului Său, care I-a dat chiar amintirea acelei condiții preumane pe care altfel creierul natural nu le-ar putea avea. La omul natural, fiecare impresie a minții este înregistrată în circumvoluțiunile creierului. Putem înțelege cum circumvoluțiunile cerebrale ale Domnului nostru au putut fi astfel imprimate încât să reproducă experiențele, cunoștința și chiar gândurile pe care le-a avut înainte de a fi făcut trup. Știm că chiar acel moment a marcat timpul conceperii de Spirit a Domnului nostru, și credem că atunci a primit o cunoștință specială despre lucrurile cerești.

În loc de a începe misiunea pentru care S-a pregătit timp de treizeci de ani, El S-a retras în pustie și a studiat Scripturile timp de patruzeci de zile. Deja avusese mult mai mult decât patruzeci de zile ca să Se gândească la aceste Scripturi, și dacă ar fi avut aceeași putere de înțelegere înainte de consacrare ca și după aceea, n-ar fi avut nevoie de acele patruzeci de zile pentru studiu, ci le-ar fi acordat pentru serviciu în misiunea Sa. Deci, foarte evident, toți anii vieții Sale pe plan uman nu I-au adus o astfel de înțelegere ca aceea pe care a avut-o acum prin această lumină, iluminare a minții, primită când a ieșit din apă. El a început să înțeleagă și să aprecieze toată misiunea în care a intrat, și tot ce era scris în Scripturi cu privire la Mesia.

Acum, pe măsură ce studia Legea și Profeții, vedea condițiile Legământului de sacrificiu în lumina acestei iluminări; vedea semnificația diferitelor tipuri ascunse până atunci. A început să vadă că dacă Mesia va fi să domnească, aceasta va fi printr-o manifestare a loialității față de Dumnezeu și de dreptate. Imediat ce a fost iluminat, a văzut lucruri legate de suferința prin care mai târziu a învățat ascultare în sensul cel mai deplin posibil. Astfel a primit iluminarea care a fost atât de puternică pentru El — întocmai cum este o mare iluminare și pentru noi să vedem termenii și condițiile chemării noastre — că trebuie să umblăm în urmele Sale dacă vrem să domnim cu El. Scripturile acționează ca o putere de iluminare pentru cei care sunt învățați de Dumnezeu. Numai cei concepuți de Spirit pot înțelege adâncimile reale ale Cuvântului lui Dumnezeu.

În uimire, Domnul nostru a văzut semnificația sacrificiilor din Ziua Împăcării și a tuturor lucrurilor scrise în Carte — lucruri pe care El S-a angajat să le facă atunci când a intrat în consacrare. Deja Se angajase să facă „tot ce scrie în Carte”. Dar acum afla ce însemnau acestea în realitate — moarte, și încă moarte de cruce!

ILUMINAREA ULTERIOARĂ DUPĂ NAȘTEREA DIN SPIRIT

Observăm că atunci când Domnul nostru a fost înviat din morți ca ființă spirituală, trebuie să fi avut loc o lucrare la fel de miraculoasă; căci din nou a primit o schimbare de natură. Noua Creație concepută de Spirit a fost cea care a fost înviată din morți, care avea toată istoria experiențelor Sale anterioare, atât de pe plan uman cât și spiritual.

Cum, deci, a înviat Tatăl pe Domnul nostru din morți ca ființă spirituală, și cum a putut această ființă spirituală avea cunoștință de experiențele avute în carne și de asemenea de experiențele din existența anterioară, înainte de a fi făcut trup? Răspundem că acest lucru este imposibil de înțeles, cu excepția că se înțelege prin Putere Divină. Oricare ar fi fost operația, după ajungerea pe planul spiritual, mintea Sa trebuie să fi fost imprimată de Puterea Divină cu amintirile din experiența pământească precum și din cea preumană. Altfel toate experiențele umane și pre-umane ale Domnului nostru ar fi fost fără valoare.

Vedem acest lucru și în ceea ce privește Biserica. Și noi suntem ființe spirituale embrionare. Și atunci când vom fi treziți în asemănarea Lui la înviere, nu vom avea creierul trupesc pentru memorie, și prin urmare vom depinde de Puterea Divină pentru a ne aminti toate experiențele din prezent. Astfel, atunci când citim: “Așa este și învierea morților. Trupul este semănat în putrezire, și înviază în neputrezire; este semănat în necinste, și înviază în slavă; este semănat în slăbiciune, și înviază în putere. Este semănat trup natural, și înviază trup duhovnicesc” (1 Cor. 15:42-44), avem acest gând, că Puterea Divină va imprima în acel corp spiritual o cunoștință a tuturor experiențelor binecuvântate ale timpului prezent, astfel încât aceste experiențe să nu fie inutile, ci folositoare pentru noi, făcându-ne mai calificați și mai capabili pentru serviciul divin, ca și pentru ducerea la îndeplinire a lucrării Noului Legământ.

DOMNUL NOSTRU „STRĂLUCIREA SLAVEI LUI IEHOVA”

Dacă Domnul nostru n-ar fi fost găsit perfect, loial, credincios în starea Sa pre-umană, El n-ar fi avut niciodată privilegiul de a deveni om pentru a răscumpăra pe om. El n-a dat dovadă niciodată de nici un defect al caracterului care să fie rectificat, de aceea n-a avut nevoie de nici una din experiențele care ajută la formarea caracterului. Experiențele Sale ca om în condiții adverse au fost date pentru a-I proba loialitatea și ascultarea în cel mai înalt grad.

Domnul nostru a fost credincios în toate condițiile favorabile ale stării Sale pre-existente; a fost credincios ca om; și fiind glorificat la natură divină, El este tot credincios. Ca atare, putem trage concluzia că experiențele Sale pe aceste trei planuri au cooperat împreună pentru a-I demonstra caracterul în gradul cel mai înalt — „reprezentarea exactă” a lui Iehova”. Evrei 1:3.