CELE DOUĂ MIJLOCIRI MARI
„De aceea și poate să mântuiască în chip desăvârșit pe cei care se apropie prin El de Dumnezeu, pentru că trăiește pururea ca să mijlocească pentru ei.” Evr. 7:25 .
R5776 W. T. 1 octombrie 1915 (pag. 295-296)
Sf. Pavel compară aici marea Preoție a Domnului nostru Isus Cristos cu aceea a Legii aaronice preoția tipică de sub Legea mozaică. El arată evreilor credincioși diferența dintre aceste două preoții, fiindcă evreilor le era greu să înțeleagă cum ar putea fi o schimbare a preoției. Preoția lor se menținuse o mie șase sute de ani. Nu părea nici drept nici rațional ca cineva să spună că instituția lui Dumnezeu, a aranjamentului Legii, nu era menită să dureze. Prin urmare era necesar ca Sf. Pavel să se ocupe de această chestiune pe larg. În toată Cartea Evreilor el caută să arate că preoția aaronică a fost numai tipică, numai o preoție unilaterală. Marele Preot antitipic urma să fie Preot nu numai sacrificator, ci și domnitor. După timpul de sacrificiu El urma să aibă o lucrare mare. El a fost antitipul lui Aaron, dar Preoția Lui a fost de un Ordin complet diferit cu mult superioară oricăreia.
Era intenționat ca acest mare Preot, când va fi întronat în slavă, să fie după rânduiala lui Melchisedec. Nu urma să fie după rânduiala lui Aaron. Apostolul arată că despre acest Preot glorios a fost profețit (Ps. 110:4), „DOMNUL a jurat și nu-I va părea rău: «Tu ești preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec»” preot pe tronul Său.
Acele diferite sacrificii pe care Ordinul aaronic le oferea an de an erau numai tipuri ale „sacrificiilor mai bune” (Evr. 9:23). Preotul tipic oferea întâi pentru propriile sale păcate, apoi pentru păcatele întregului popor (Lev. 9:7, 8, 15; 16:11, 14, 15). Astfel marele Preot anitipic oferă întâi un sacrificiu pentru Sine (membrii corpului Său), apoi pentru păcatele întregii lumi. Sângele oferit în sacrificiile tipice era sânge de tauri și țapi; sângele „sacrificiilor mai bune” este sângele Cristosului, Cap și Corp, care a fost în proces de vărsare tot Veacul Evanghelic. Dar meritul sângelui lui Isus, Capul Corpului, este cel care dă merit sacrificiului Corpului.
„POATE SĂ MÂNTUIASCĂ ÎN CHIP DESĂVÂRȘIT”
Apostolul arată că sacrificiile preoților tipici erau eficiente numai pentru un an; că ele trebuiau oferite în fiecare an și că preoții după rânduiala aaronică nu erau îngăduiți să continue în funcție, din cauza morții lor. Dar marele Preot antitipic va continua pentru totdeauna. El nu va avea succesor, fiindcă El „trăiește pururea”. El trebuia să îndeplinească toată lucrarea Sa mare, iar apoi să stea la dreapta Măririi în locurile preaînalte. El nu va mai trebui să sacrifice, să moară pentru păcate, căci va fi făcut acest lucru efectiv, o dată pentru totdeauna.
Mai mult, apostolul analizând lucrarea făcută de acest mare Preot pentru tot poporul, arată cu cât mai eficientă este lucrarea Sa decât a preotului pământesc. Preoții după rânduiala aaronică, preoțimea levitică, n-au putut compătimi în mod cuvenit cu poporul, nici sacrificiile lor n-au putut îndepărta în realitate păcatul (Evr. 2:17, 18; 4:15; 10:4). Dar acest mare Preot antitipic, a cărui Preoție este continuă, poate nu numai să ridice păcatul, ci și să compătimească pe deplin cu cei pentru care au fost făcute „sacrificiile” Sale „mai bune”. El „poate să mântuiască în chip desăvârșit pe cei care se apropie prin El de Dumnezeu, pentru că trăiește pururea, ca să mijlocească pentru ei”. El poate să mântuiască deplin, complet, veșnic.
Acest text poate fi înțeles că se aplică acum la Biserică, poate fi înțeles că Domnul nu numai că ne mântuiește din păcatele trecute la început, când am acceptat pe Cristos, ne-a iertat păcatele și am fost acceptați de El dar toată calea noastră El de asemenea acoperă cu Haina meritului Său acele neajunsuri și slăbiciuni care rezultă din imperfecțiunea corpului nostru uman. Orice s-ar putea arăta ca neintenționat, ar fi anulat prin meritul sacrificiului Său, fiind aplicate lovituri pentru ispășirea oricărei măsuri de voință. Astfel El poate să mântuiască, nu numai de păcate trecute și prezente, ci și de păcate viitoare să mântuiască în chip desăvârșit și să ne aducă la favoarea divină pe care Dumnezeu a promis-o celor care urmează credincioși în pașii lui Isus.
MIJLOCIREA PENTRU OMENIRE
Dar credem că apostolul nu vorbește numai despre această lucrare pentru Biserică. Dacă mijlocirea lui Isus, marele Preot, ar fi toată în trecut, și dacă numai Biserica întâilor-născuți ar beneficia de această mijlocire, tot restul lumii ar fi lăsat afară. Nu trebuie să ne gândim că Isus mijlocește pentru poporul Său tot mereu în fiecare zi, ci, că sunt două mijlociri generale. Prima a făcut-o când a prezentat meritul sacrificiului Său în Sfânta Sfintelor (chiar în cer) pentru cei care vor deveni ai Săi în timpul Veacului Evanghelic, iar efectele ei s-au aplicat de-a lungul acestui veac întreg. Toți cei care ajung în clasa Bisericii vin sub eficiența acestei mijlociri care a fost făcută la începutul veacului. Meritul Său le este de folos în fața Tatălui totdeauna. El trăiește pentru totdeauna ca marele nostru Avocat, datorită lucrării făcute pentru noi când s-a făcut ispășirea în prezența lui Dumnezeu. Evr. 9:24.
Dar Isus va face încă o mijlocire. Aceasta este arătată în Psalmul 2: „Cere-Mi (lui Iehova) și-Ți voi da popoarele de moștenire și marginile pământului în stăpânire”. Isus va mijloci pentru păgâni, pentru neamuri, pentru toți care nu sunt acum membri ai Casei Credinței. Vezi de asemenea Romani 11:17-24.
Același merit care de-a lungul veacului prezent a fost eficient pentru clasa Bisericii va fi eficient pentru lumea întreagă, pentru cei din morminte și pentru cei care au acum o măsură de viață. Va fi o mijlocire finală sau completă, o mijlocire în chip desăvârșit. Nu va lăsa afară nici măcar o ființă umană.
((422))
De-a lungul Mileniului Domnul nostru Isus nu va face mijlocire pentru lume, fiindcă El va face acest lucru la începutul lui, când va aplica meritul Său pentru „tot poporul”, când va fi sigilat Noul Legământ. Tatăl nu va avea de-a face în mod direct cu omenirea până la încheierea miei de ani, ci va lucra cu ea numai prin Fiul. În timpul Domniei Mesianice Cristos și Biserica vor face pentru toată omenirea o lucrare de Restabilire. Datorită prezentării meritului Domnului nostru pentru ei, lumea întreagă va fi în mâinile lui Cristos pentru a lucra cu ei până la completare, până la desăvârșire, nelăsând nimic nefăcut din ce poate fi făcut. La sfârșitul acelei vârste, toți incorigibilii vor fi fost distruși, iar cei aduși la perfecțiune vor fi predați Tatălui pentru o încercare amănunțită. Toți care atunci vor eșua, care nu se vor dovedi cu totul loiali în inimă, vor fi și ei distruși, „nimiciți din mijlocul poporului”.