CELE DOUĂ MIJLOCIRI MARI

„De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei care se apropie prin El de Dumnezeu, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei.” Evr. 7:25 .

R5776 W. T. 1 octombrie 1915 (pag. 295-296)

Sf. Pavel compară aici marea Preoţie a Domnului nostru Isus Cristos cu aceea a Legii aaronice — preoţia tipică de sub Legea mozaică. El arată evreilor credincioşi diferenţa dintre aceste două preoţii, fiindcă evreilor le era greu să înţeleagă cum ar putea fi o schimbare a preoţiei. Preoţia lor se menţinuse o mie şase sute de ani. Nu părea nici drept nici raţional ca cineva să spună că instituţia lui Dumnezeu, a aranjamentului Legii, nu era menită să dureze. Prin urmare era necesar ca Sf. Pavel să se ocupe de această chestiune pe larg. În toată Cartea Evreilor el caută să arate că preoţia aaronică a fost numai tipică, numai o preoţie unilaterală. Marele Preot antitipic urma să fie Preot nu numai sacrificator, ci şi domnitor. După timpul de sacrificiu El urma să aibă o lucrare mare. El a fost antitipul lui Aaron, dar Preoţia Lui a fost de un Ordin complet diferit — cu mult superioară oricăreia.

Era intenţionat ca acest mare Preot, când va fi întronat în slavă, să fie după rânduiala lui Melchisedec. Nu urma să fie după rânduiala lui Aaron. Apostolul arată că despre acest Preot glorios a fost profeţit (Ps. 110:4), „DOMNUL a jurat şi nu-I va părea rău: ŤTu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melchisedecť” — preot pe tronul Său.

Acele diferite sacrificii pe care Ordinul aaronic le oferea an de an erau numai tipuri ale „sacrificiilor mai bune” (Evr. 9:23). Preotul tipic oferea întâi pentru propriile sale păcate, apoi pentru păcatele întregului popor (Lev. 9:7, 8, 15; 16:11, 14, 15). Astfel marele Preot anitipic oferă întâi un sacrificiu pentru Sine (membrii corpului Său), apoi pentru păcatele întregii lumi. Sângele oferit în sacrificiile tipice era sânge de tauri şi ţapi; sângele „sacrificiilor mai bune” este sângele Cristosului, Cap şi Corp, care a fost în proces de vărsare tot Veacul Evanghelic. Dar meritul sângelui lui Isus, Capul Corpului, este cel care dă merit sacrificiului Corpului.

„POATE SĂ MÂNTUIASCĂ ÎN CHIP DESĂVÂRŞIT”

Apostolul arată că sacrificiile preoţilor tipici erau eficiente numai pentru un an; că ele trebuiau oferite în fiecare an şi că preoţii după rânduiala aaronică nu erau îngăduiţi să continue în funcţie, din cauza morţii lor. Dar marele Preot antitipic va continua pentru totdeauna. El nu va avea succesor, fiindcă El „trăieşte pururea”. El trebuia să îndeplinească toată lucrarea Sa mare, iar apoi să stea la dreapta Măririi în locurile preaînalte. El nu va mai trebui să sacrifice, să moară pentru păcate, căci va fi făcut acest lucru efectiv, o dată pentru totdeauna.

Mai mult, apostolul analizând lucrarea făcută de acest mare Preot pentru tot poporul, arată cu cât mai eficientă este lucrarea Sa decât a preotului pământesc. Preoţii după rânduiala aaronică, preoţimea levitică, n-au putut compătimi în mod cuvenit cu poporul, nici sacrificiile lor n-au putut îndepărta în realitate păcatul (Evr. 2:17, 18; 4:15; 10:4). Dar acest mare Preot antitipic, a cărui Preoţie este continuă, poate nu numai să ridice păcatul, ci şi să compătimească pe deplin cu cei pentru care au fost făcute „sacrificiile” Sale „mai bune”. El „poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei care se apropie prin El de Dumnezeu, pentru că trăieşte pururea, ca să mijlocească pentru ei”. El poate să mântuiască deplin, complet, veşnic.

Acest text poate fi înţeles că se aplică acum la Biserică, poate fi înţeles că Domnul nu numai că ne mântuieşte din păcatele trecute — la început, când am acceptat pe Cristos, ne-a iertat păcatele şi am fost acceptaţi de El — dar toată calea noastră El de asemenea acoperă cu Haina meritului Său acele neajunsuri şi slăbiciuni care rezultă din imperfecţiunea corpului nostru uman. Orice s-ar putea arăta ca neintenţionat, ar fi anulat prin meritul sacrificiului Său, fiind aplicate lovituri pentru ispăşirea oricărei măsuri de voinţă. Astfel El poate să mântuiască, nu numai de păcate trecute şi prezente, ci şi de păcate viitoare — să mântuiască în chip desăvârşit şi să ne aducă la favoarea divină pe care Dumnezeu a promis-o celor care urmează credincioşi în paşii lui Isus.

MIJLOCIREA PENTRU OMENIRE

Dar credem că apostolul nu vorbeşte numai despre această lucrare pentru Biserică. Dacă mijlocirea lui Isus, marele Preot, ar fi toată în trecut, şi dacă numai Biserica întâilor-născuţi ar beneficia de această mijlocire, tot restul lumii ar fi lăsat afară. Nu trebuie să ne gândim că Isus mijloceşte pentru poporul Său tot mereu în fiecare zi, ci, că sunt două mijlociri generale. Prima a făcut-o când a prezentat meritul sacrificiului Său în Sfânta Sfintelor (chiar în cer) pentru cei care vor deveni ai Săi în timpul Veacului Evanghelic, iar efectele ei s-au aplicat de-a lungul acestui veac întreg. Toţi cei care ajung în clasa Bisericii vin sub eficienţa acestei mijlociri care a fost făcută la începutul veacului. Meritul Său le este de folos în faţa Tatălui totdeauna. El trăieşte pentru totdeauna ca marele nostru Avocat, datorită lucrării făcute pentru noi când s-a făcut ispăşirea în prezenţa lui Dumnezeu. Evr. 9:24.

Dar Isus va face încă o mijlocire. Aceasta este arătată în Psalmul 2: „Cere-Mi (lui Iehova) şi-Ţi voi da popoarele de moştenire şi marginile pământului în stăpânire”. Isus va mijloci pentru păgâni, pentru neamuri, pentru toţi care nu sunt acum membri ai Casei Credinţei. Vezi de asemenea Romani 11:17-24.

Acelaşi merit care de-a lungul veacului prezent a fost eficient pentru clasa Bisericii va fi eficient pentru lumea întreagă, pentru cei din morminte şi pentru cei care au acum o măsură de viaţă. Va fi o mijlocire finală sau completă, o mijlocire în chip desăvârşit. Nu va lăsa afară nici măcar o fiinţă umană.

((422))

De-a lungul Mileniului Domnul nostru Isus nu va face mijlocire pentru lume, fiindcă El va face acest lucru la începutul lui, când va aplica meritul Său pentru „tot poporul”, când va fi sigilat Noul Legământ. Tatăl nu va avea de-a face în mod direct cu omenirea până la încheierea miei de ani, ci va lucra cu ea numai prin Fiul. În timpul Domniei Mesianice Cristos şi Biserica vor face pentru toată omenirea o lucrare de Restabilire. Datorită prezentării meritului Domnului nostru pentru ei, lumea întreagă va fi în mâinile lui Cristos pentru a lucra cu ei până la completare, până la desăvârşire, nelăsând nimic nefăcut din ce poate fi făcut. La sfârşitul acelei vârste, toţi incorigibilii vor fi fost distruşi, iar cei aduşi la perfecţiune vor fi predaţi Tatălui pentru o încercare amănunţită. Toţi care atunci vor eşua, care nu se vor dovedi cu totul loiali în inimă, vor fi şi ei distruşi, „nimiciţi din mijlocul poporului”.