Credincioşia în lucrurile mici

„Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios şi în cele mari.” Luca 16:10.

R 5740 W. T. 1 august 1915 (pag. 234-235)

În textul nostru avem declararea unui mare principiu care ar putea fi recunoscut aproape universal. Experienţele vieţii ne-au învăţat că dacă cineva s-a dovedit vrednic de încredere în lucrurile mici, se va dovedi vrednic de încredere şi în lucrurile mari. Un om care este precaut în privinţa afacerilor mici, este precaut şi în sarcinile importante. Cineva care este blând în faptele mici ale vieţii de fiecare zi va fi blând şi în ocazii mari.

Domnul nostru aplică acest principiu urmaşilor Săi într-un mod general; şi credem că aceasta este una dintre lecţiile cele mai importante pe care le poate învăţa creştinul. Există mulţi care sunt excesiv de atenţi cum mânuiesc o sumă mare de bani, dar care sunt foarte neglijenţi cum mânuiesc o sumă mică. Sunt unii foarte scrupulos de exacţi în privinţa sumelor mari încredinţate grijii lor, dar care nu se gândesc deloc la sumele neînsemnate. Dar oricine cultivă o obişnuinţă de neglijenţă faţă de lucrurile mici va deveni foarte probabil neglijent faţă de problemele mai mari. Pe de altă parte, oricine este atent cu fiecare leu, fiecare ban, care este atent să plătească prompt orice datorie mică, va fi încă mai atent în privinţa sumelor mari, a datoriilor mari.

Astfel, ar părea să fie un principiu general în viaţă, că aceia care sunt neglijenţi în lucrurile mici şi atenţi în lucrurile mari, la timpul cuvenit sau sub mare stres se vor dovedi nestatornici şi necredincioşi în toate, dacă asemenea credincioşie ar veni în conflict cu propriile lor interese egoiste. Cu alte cuvinte, lucrurile neînsemnate ale vieţii au o influenţă importantă în zidirea caracterului nostru. Oricine învaţă să fie conştiincios în toate, va fi potrivit pregătit prin lecţiile vieţii. Vedem aceasta în experienţele noastre individuale. Unii sunt destul de neglijenţi cu privire la drepturile altora; de exemplu, ei ar lua fără permisiune o umbrelă care aparţine altcuiva spunând, „O vreau numai o oră sau aşa ceva şi o voi aduce înapoi.” O astfel de persoană nu este în mod potrivit conştiincioasă în lucrurile mici. Unul care ar lua o umbrelă chiar numai pentru o oră nu are destule principii pentru a fi demn de încredere în lucrurile mai mari. Alţii vor împrumuta lucruri şi vor uita sau vor neglija să le înapoieze prompt, punând astfel posesorul în mare inconvenienţă şi neplăcere. În cel mai bun caz, obiceiul de a împrumuta este deplorabil.

Scripturile ne spun că Domnul nostru alege o grupă ca să fie cu El preoţi subordonaţi, judecători subordonaţi şi regi subordonaţi, pentru a avea control al afacerilor pământului în timpul celor o mie de ani ai Domniei Sale; şi că oricine este ales pentru această lucrare trebuie să se potrivească în mod special, să aibă un caracter special. Aceia care se predau deplin Lui vor fi pregătiţi pentru această poziţie importantă; cei care nu se predau astfel pe ei înşişi nu vor fi pregătiţi. De aceea Domnul nostru ne dă de înţeles că ocaziile prezente trebuie preţuite ca ocazii care să ne arate adevărata atitudine a inimii. El face o condiţie din faptul că nu putem fi ucenicii Lui decât dacă facem o predare completă a noastră înşine Lui ca marele nostru Dascăl, pentru a fi conduşi în toate afacerile noastre în armonie cu voia Sa.

Învăţătorul ne spune că oricât de mici ar fi afacerile vieţii, trebuie să înţelegem că Tatăl ştie care sunt nevoile noastre; şi că precum El se îngrijeşte de vrăbii şi de crinii de pe câmp, la fel de sigur El Se va îngriji şi de cei care sunt copiii Lui. Domnul nostru ne spune: „Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele?” Chiar şi atunci când eram robi ai păcatului, Tatăl a făcut pregătire pentru întoarcerea noastră în favoarea Sa şi la viaţă veşnică, cu condiţia să ascultăm de El şi să reacţionăm la condiţiile Lui clar specificate. Cu cât mai mult va avea El grijă de noi acum că am devenit copiii Lui?

((486))

Umilinţa esenţială pentru serviciu

Chiar şi în cele mai mici afaceri ale vieţii trebuie să căutăm voia Domnului. Atitudinea corectă pe care să o păstrăm este aceasta: Eu servesc Domnului Cristos; şi fie că am o lucrare mare fie una mică, aceasta nu contează. „Deci, fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva, să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 10:31) Cel mai umil fel de serviciu este acceptabil pentru Domnul dacă este făcut din iubire. Ne reamintim cazul Domnului nostru Isus. Când I S-a oferit prilejul de a vorbi cu samariteanca săracă la fântâna lui Iacov El n-a spus: „Eu am venit să vestesc evanghelia; şi deoarece femeia aceasta nu e decât o samariteancă, nu-Mi mai bat capul cu ea.” Când ucenicii s-au întors, ei n-au putut înţelege de ce a vorbit Învăţătorul cu această femeie în loc să vorbească unei mulţimi. Dar Isus, având acest prilej de a propovădui, chiar dacă era şi numai pentru o samariteancă, a profitat de ocazie. El ştia că prin ea Adevărul va putea merge la alţii; că ceea ce învăţa ea va spune şi vecinilor ei, şi că atunci când va veni timpul samaritenilor, ei vor fi cu atât mai pregătiţi să beneficieze de ocazie.

Oriunde aflăm prilejul de a prezenta Adevărul, ar trebui să apreciem privilegiul. Desigur nu trebuie să deranjăm pe nimeni cu care venim în contact; dar dacă pare să existe o ocazie de a servi, este de datoria noastră să fim în cele ale Tatălui nostru şi să ne folosim de ocazie — fie că este vorba de a spune Adevărul, sau doar să punem o vorbă bună etc. „Duhul Stăpânului Domnul este peste Mine, căci Domnul m-a uns să aduc veşti bune celor blânzi”. Dumnezeu îi caută pe aceia care sunt buni şi compătimitori, doritori să ajute pe alţii.

Este privilegiul nostru să spunem o vorbă încurajatoare în orice timp. De obicei oamenii au experienţe triste. Adesea se află ceva rău în inimă. S-a observat câteodată că aceia care s-au sinucis au râs şi au glumit cu puţin înainte de a-şi lua viaţa. Lumea s-ar afla într-o stare groaznică dacă fiecare şi-ar spune toate necazurile lui şi ar arăta tot ce are în inimă. Este mai bine ca ei să-şi ascundă necazurile lor, iar noi să le acoperim vederii pe ale noastre. Este mai bine să cultivăm spiritul care cântă:

„De când Dumnezeu mă conduce
În orice soartă sunt ferice”

Mici probe de caracter

Ar trebui să considerăm un privilegiu posibilitatea de a adresa plicuri pentru pliante sau de a face orice ar cere ocazia de moment în serviciul Domnului. Dacă cineva ar spune: „Eu mai degrabă aş predica”, răspundem: Dacă Domnul deschide calea şi îţi dă ocazia de a predica, fă-o. Şi dacă ai mai multe ocazii de a predica într-o zi, fie că este la o persoană, fie la zece persoane sau la o mie, foloseşte-te de ele. Dar dacă nu ai nici o ocazie de a predica, ai putea avea privilegiul de a adresa plicuri. Astfel eşti folositor în a ajuta la punerea a ceva de citit în mâinile altora, chiar dacă poştaşul este acela care îl duce la casa în care va fi citit. Sau dacă lucrul nostru este în bucătărie, sau în orice altă parte a casei, este serviciul Domnului dacă o facem ca pentru El. El ne dă binevoitor ocazie de a face ceva pentru fraţi.

Astfel orice facem, facem pentru Domnul, ca şi cum I-am face Lui, aşa cum ar vrea El să facem. Există un fel de a privi lucrurile, care ne face să ne simţim fericiţi. Este bine să ne întrebăm câteodată: Ce caut eu? Care este motivul meu că fac asta? Pentru cine lucrez eu?

Lucrând astfel pentru Domnul şi străduindu-ne să-I fim plăcuţi şi să cultivăm spiritul de recunoştinţă pentru serviciul în lucrurile mici, ne vom dovedi vrednicia pentru lucrurile mai mari. Dorinţa noastră de a oferi serviciu credincios Domnului se va manifesta în economia de acasă şi în consideraţia faţă de alţii din jurul nostru. Oricine va aprinde prea multe chibrite, sau va aprinde chibrite de pereţii casei, arată astfel că nu este cu totul vrednic de încredere. Oricine fluieră prin casă pentru a deranja pe alţii, sau care se trezeşte foarte devreme şi face atât de mult zgomot încât ceilalţi nu se pot odihni, sau care intră noaptea târziu şi merge gălăgios în camera lui, dovedeşte că n-a învăţat să respecte Regula de Aur, n-a învăţat să respecte drepturile altora.

Însuşi începutul întregii noastre purtări ca membri ai corpului lui Cristos ar trebui să fie respectarea principiilor dreptăţii. Ar trebui să ne gândim care sunt drepturile altora şi dacă nu încălcăm acele drepturi. Dacă aflăm că facem aşa, putem şti că încălcăm legea dreptăţii. În fiecare împrejurare a vieţii, dreptatea trebuie să fie prima, iar după aceea putem fi cât se poate de buni şi generoşi.

((487))

„Doamne, eu sunt?”

În privinţa problemelor spirituale principiul este acelaşi. Micile dezacorduri strică muzica. Dumnezeu caută o clasă foarte specială pentru Împărăţie. El îi doreşte pe aceia care vor fi absolut loiali, loiali Cuvântului Său, credincioşi nu numai în vreun lucru mare, dar şi în cele mai mici afaceri ale vieţii — credincioşi în gând, cuvânt şi faptă. Oricine este astfel credincios, oricine practică grijă în toate aceste privinţe, se potriveşte şi se pregăteşte pentru Împărăţie. Oricine este neglijent şi neatent faţă de lucrurile mici nu este potrivit pentru marea onoare pe care Domnul a pregătit-o pentru cei deplin credincioşi. El ne supraveghează îndeaproape, dar cu un ochi binevoitor. El doreşte ca noi să reuşim. Ne dă învăţăturile şi conducerea necesară. Când practicăm atenţia în lucrurile mici, prin aceasta ne dezvoltăm caracterul în direcţiile potrivite. Dacă nu reuşim să facem aceasta, niciodată nu vom fi pregătiţi să ni se încredinţeze probleme importante. Fiecare să facem din aceasta o întrebare personală: Ce fel de caracter îmi dezvolt eu odată cu trecerea zilelor?

Dar creştinul care face o greşeală şi care vede greşeala şi o repară cât se poate, va găsi această experienţă benefică pentru el — poate pentru tot restul vieţii lui. Prin pedeapsa pe care şi-o impune sieşi el va învăţa să fie mai atent. Grija şi vigilenţa sunt necesare, şi ar trebui să vedem ca ele să se extindă la fiecare afacere a vieţii— la folosirea timpului nostru, a talentelor noastre, a banilor noştri etc. Tot ce avem din acestea este de la Domnul şi Îi aparţine. Ar trebui deci să analizăm atent ce vom face cu aceste ocazii şi să fim foarte conştiincioşi în folosirea lor — cât vom folosi pentru noi înşine şi cum vom folosi restul. Purtarea noastră în aceste chestiuni va arăta Domnului dacă suntem buni sau nu pentru un loc în glorie.

Folosirea potrivită sau abuzivă a tuturor talentelor, mari sau mici, încredinţate nouă de Învăţătorul va demonstra cât de atenţi suntem să observăm voia Lui şi să facem voia aceea în privinţa acestei trăsături a administrării noastre. El intenţionează să dea în curând credincioşilor acele lucruri care vor fi de mult mai mare valoare decât banii şi leii; le vor fi încredinţate afaceri de mare responsabilitate. Dacă vreunul n-a fost credincios — dacă vreunul s-a gândit la timp, bani, lei etc., ca fiind ale lui şi le-a folosit astfel, acela nu va fi din clasa pe care o caută Domnul. El ne priveşte în funcţie de Legământul de Jertfă pe care l-am făcut cu El (Psalm 50:5). Dacă am avea un milion de dolari, acesta n-ar fi decât un lucru mic în ochii Lui. Felul în care folosim lucrurile acestei vieţi arată loialitatea faţă de Domnul şi demonstrează cum am folosi puterea divină în timpul celor o mie de ani ai Împărăţiei lui Mesia, pentru binecuvântarea tuturor familiilor pământului.

Şi cele mai mari ocazii de serviciu sunt comparativ nesemnificative. Dar trebuie să apreciem chiar cel mai mic serviciu pe care îl putem face. Trebuie să considerăm că serviciul nostru aici nu poate fi comparat cu lucrurile pe care Domnul le rezervă pentru cei ce-L iubesc. Ei trebuie să domnească cu Domnul o mie de ani, şi apoi vor urma „veacurile viitoare” în timpul cărora El va arăta nemărginitele bogăţii ale harului Său în bunătatea Sa pentru ei prin Isus Cristos, Domnul lor (Efes. 2:7). Având în vedere moştenirea viitoare a sfinţilor în lumină, este oare de mirare că Domnul nostru doreşte ca noi să avem inimi bune, drepte, generoase? Prilejul nostru de a fi în Turma Mică va depinde în mare parte de aprecierea ocaziilor noastre de a servi Domnului în lucrurile mici ale vieţii prezente.