Credincioșia în lucrurile mici
„Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios și în cele mari.” Luca 16:10.
R 5740 W. T. 1 august 1915 (pag. 234-235)
În textul nostru avem declararea unui mare principiu care ar putea fi recunoscut aproape universal. Experiențele vieții ne-au învățat că dacă cineva s-a dovedit vrednic de încredere în lucrurile mici, se va dovedi vrednic de încredere și în lucrurile mari. Un om care este precaut în privința afacerilor mici, este precaut și în sarcinile importante. Cineva care este blând în faptele mici ale vieții de fiecare zi va fi blând și în ocazii mari.
Domnul nostru aplică acest principiu urmașilor Săi într-un mod general; și credem că aceasta este una dintre lecțiile cele mai importante pe care le poate învăța creștinul. Există mulți care sunt excesiv de atenți cum mânuiesc o sumă mare de bani, dar care sunt foarte neglijenți cum mânuiesc o sumă mică. Sunt unii foarte scrupulos de exacți în privința sumelor mari încredințate grijii lor, dar care nu se gândesc deloc la sumele neînsemnate. Dar oricine cultivă o obișnuință de neglijență față de lucrurile mici va deveni foarte probabil neglijent față de problemele mai mari. Pe de altă parte, oricine este atent cu fiecare leu, fiecare ban, care este atent să plătească prompt orice datorie mică, va fi încă mai atent în privința sumelor mari, a datoriilor mari.
Astfel, ar părea să fie un principiu general în viață, că aceia care sunt neglijenți în lucrurile mici și atenți în lucrurile mari, la timpul cuvenit sau sub mare stres se vor dovedi nestatornici și necredincioși în toate, dacă asemenea credincioșie ar veni în conflict cu propriile lor interese egoiste. Cu alte cuvinte, lucrurile neînsemnate ale vieții au o influență importantă în zidirea caracterului nostru. Oricine învață să fie conștiincios în toate, va fi potrivit pregătit prin lecțiile vieții. Vedem aceasta în experiențele noastre individuale. Unii sunt destul de neglijenți cu privire la drepturile altora; de exemplu, ei ar lua fără permisiune o umbrelă care aparține altcuiva spunând, „O vreau numai o oră sau așa ceva și o voi aduce înapoi.” O astfel de persoană nu este în mod potrivit conștiincioasă în lucrurile mici. Unul care ar lua o umbrelă chiar numai pentru o oră nu are destule principii pentru a fi demn de încredere în lucrurile mai mari. Alții vor împrumuta lucruri și vor uita sau vor neglija să le înapoieze prompt, punând astfel posesorul în mare inconveniență și neplăcere. În cel mai bun caz, obiceiul de a împrumuta este deplorabil.
Scripturile ne spun că Domnul nostru alege o grupă ca să fie cu El preoți subordonați, judecători subordonați și regi subordonați, pentru a avea control al afacerilor pământului în timpul celor o mie de ani ai Domniei Sale; și că oricine este ales pentru această lucrare trebuie să se potrivească în mod special, să aibă un caracter special. Aceia care se predau deplin Lui vor fi pregătiți pentru această poziție importantă; cei care nu se predau astfel pe ei înșiși nu vor fi pregătiți. De aceea Domnul nostru ne dă de înțeles că ocaziile prezente trebuie prețuite ca ocazii care să ne arate adevărata atitudine a inimii. El face o condiție din faptul că nu putem fi ucenicii Lui decât dacă facem o predare completă a noastră înșine Lui ca marele nostru Dascăl, pentru a fi conduși în toate afacerile noastre în armonie cu voia Sa.
Învățătorul ne spune că oricât de mici ar fi afacerile vieții, trebuie să înțelegem că Tatăl știe care sunt nevoile noastre; și că precum El se îngrijește de vrăbii și de crinii de pe câmp, la fel de sigur El Se va îngriji și de cei care sunt copiii Lui. Domnul nostru ne spune: „Oare nu sunteți voi cu mult mai de preț decât ele?” Chiar și atunci când eram robi ai păcatului, Tatăl a făcut pregătire pentru întoarcerea noastră în favoarea Sa și la viață veșnică, cu condiția să ascultăm de El și să reacționăm la condițiile Lui clar specificate. Cu cât mai mult va avea El grijă de noi acum că am devenit copiii Lui?
((486))
Umilința esențială pentru serviciu
Chiar și în cele mai mici afaceri ale vieții trebuie să căutăm voia Domnului. Atitudinea corectă pe care să o păstrăm este aceasta: Eu servesc Domnului Cristos; și fie că am o lucrare mare fie una mică, aceasta nu contează. „Deci, fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți altceva, să faceți totul pentru slava lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 10:31) Cel mai umil fel de serviciu este acceptabil pentru Domnul dacă este făcut din iubire. Ne reamintim cazul Domnului nostru Isus. Când I S-a oferit prilejul de a vorbi cu samariteanca săracă la fântâna lui Iacov El n-a spus: „Eu am venit să vestesc evanghelia; și deoarece femeia aceasta nu e decât o samariteancă, nu-Mi mai bat capul cu ea.” Când ucenicii s-au întors, ei n-au putut înțelege de ce a vorbit Învățătorul cu această femeie în loc să vorbească unei mulțimi. Dar Isus, având acest prilej de a propovădui, chiar dacă era și numai pentru o samariteancă, a profitat de ocazie. El știa că prin ea Adevărul va putea merge la alții; că ceea ce învăța ea va spune și vecinilor ei, și că atunci când va veni timpul samaritenilor, ei vor fi cu atât mai pregătiți să beneficieze de ocazie.
Oriunde aflăm prilejul de a prezenta Adevărul, ar trebui să apreciem privilegiul. Desigur nu trebuie să deranjăm pe nimeni cu care venim în contact; dar dacă pare să existe o ocazie de a servi, este de datoria noastră să fim în cele ale Tatălui nostru și să ne folosim de ocazie fie că este vorba de a spune Adevărul, sau doar să punem o vorbă bună etc. „Duhul Stăpânului Domnul este peste Mine, căci Domnul m-a uns să aduc vești bune celor blânzi”. Dumnezeu îi caută pe aceia care sunt buni și compătimitori, doritori să ajute pe alții.
Este privilegiul nostru să spunem o vorbă încurajatoare în orice timp. De obicei oamenii au experiențe triste. Adesea se află ceva rău în inimă. S-a observat câteodată că aceia care s-au sinucis au râs și au glumit cu puțin înainte de a-și lua viața. Lumea s-ar afla într-o stare groaznică dacă fiecare și-ar spune toate necazurile lui și ar arăta tot ce are în inimă. Este mai bine ca ei să-și ascundă necazurile lor, iar noi să le acoperim vederii pe ale noastre. Este mai bine să cultivăm spiritul care cântă:
„De când Dumnezeu mă conduce
În orice soartă sunt ferice”
Mici probe de caracter
Ar trebui să considerăm un privilegiu posibilitatea de a adresa plicuri pentru pliante sau de a face orice ar cere ocazia de moment în serviciul Domnului. Dacă cineva ar spune: „Eu mai degrabă aș predica”, răspundem: Dacă Domnul deschide calea și îți dă ocazia de a predica, fă-o. Și dacă ai mai multe ocazii de a predica într-o zi, fie că este la o persoană, fie la zece persoane sau la o mie, folosește-te de ele. Dar dacă nu ai nici o ocazie de a predica, ai putea avea privilegiul de a adresa plicuri. Astfel ești folositor în a ajuta la punerea a ceva de citit în mâinile altora, chiar dacă poștașul este acela care îl duce la casa în care va fi citit. Sau dacă lucrul nostru este în bucătărie, sau în orice altă parte a casei, este serviciul Domnului dacă o facem ca pentru El. El ne dă binevoitor ocazie de a face ceva pentru frați.
Astfel orice facem, facem pentru Domnul, ca și cum I-am face Lui, așa cum ar vrea El să facem. Există un fel de a privi lucrurile, care ne face să ne simțim fericiți. Este bine să ne întrebăm câteodată: Ce caut eu? Care este motivul meu că fac asta? Pentru cine lucrez eu?
Lucrând astfel pentru Domnul și străduindu-ne să-I fim plăcuți și să cultivăm spiritul de recunoștință pentru serviciul în lucrurile mici, ne vom dovedi vrednicia pentru lucrurile mai mari. Dorința noastră de a oferi serviciu credincios Domnului se va manifesta în economia de acasă și în considerația față de alții din jurul nostru. Oricine va aprinde prea multe chibrite, sau va aprinde chibrite de pereții casei, arată astfel că nu este cu totul vrednic de încredere. Oricine fluieră prin casă pentru a deranja pe alții, sau care se trezește foarte devreme și face atât de mult zgomot încât ceilalți nu se pot odihni, sau care intră noaptea târziu și merge gălăgios în camera lui, dovedește că n-a învățat să respecte Regula de Aur, n-a învățat să respecte drepturile altora.
Însuși începutul întregii noastre purtări ca membri ai corpului lui Cristos ar trebui să fie respectarea principiilor dreptății. Ar trebui să ne gândim care sunt drepturile altora și dacă nu încălcăm acele drepturi. Dacă aflăm că facem așa, putem ști că încălcăm legea dreptății. În fiecare împrejurare a vieții, dreptatea trebuie să fie prima, iar după aceea putem fi cât se poate de buni și generoși.
((487))
„Doamne, eu sunt?”
În privința problemelor spirituale principiul este același. Micile dezacorduri strică muzica. Dumnezeu caută o clasă foarte specială pentru Împărăție. El îi dorește pe aceia care vor fi absolut loiali, loiali Cuvântului Său, credincioși nu numai în vreun lucru mare, dar și în cele mai mici afaceri ale vieții credincioși în gând, cuvânt și faptă. Oricine este astfel credincios, oricine practică grijă în toate aceste privințe, se potrivește și se pregătește pentru Împărăție. Oricine este neglijent și neatent față de lucrurile mici nu este potrivit pentru marea onoare pe care Domnul a pregătit-o pentru cei deplin credincioși. El ne supraveghează îndeaproape, dar cu un ochi binevoitor. El dorește ca noi să reușim. Ne dă învățăturile și conducerea necesară. Când practicăm atenția în lucrurile mici, prin aceasta ne dezvoltăm caracterul în direcțiile potrivite. Dacă nu reușim să facem aceasta, niciodată nu vom fi pregătiți să ni se încredințeze probleme importante. Fiecare să facem din aceasta o întrebare personală: Ce fel de caracter îmi dezvolt eu odată cu trecerea zilelor?
Dar creștinul care face o greșeală și care vede greșeala și o repară cât se poate, va găsi această experiență benefică pentru el poate pentru tot restul vieții lui. Prin pedeapsa pe care și-o impune sieși el va învăța să fie mai atent. Grija și vigilența sunt necesare, și ar trebui să vedem ca ele să se extindă la fiecare afacere a vieții la folosirea timpului nostru, a talentelor noastre, a banilor noștri etc. Tot ce avem din acestea este de la Domnul și Îi aparține. Ar trebui deci să analizăm atent ce vom face cu aceste ocazii și să fim foarte conștiincioși în folosirea lor cât vom folosi pentru noi înșine și cum vom folosi restul. Purtarea noastră în aceste chestiuni va arăta Domnului dacă suntem buni sau nu pentru un loc în glorie.
Folosirea potrivită sau abuzivă a tuturor talentelor, mari sau mici, încredințate nouă de Învățătorul va demonstra cât de atenți suntem să observăm voia Lui și să facem voia aceea în privința acestei trăsături a administrării noastre. El intenționează să dea în curând credincioșilor acele lucruri care vor fi de mult mai mare valoare decât banii și leii; le vor fi încredințate afaceri de mare responsabilitate. Dacă vreunul n-a fost credincios dacă vreunul s-a gândit la timp, bani, lei etc., ca fiind ale lui și le-a folosit astfel, acela nu va fi din clasa pe care o caută Domnul. El ne privește în funcție de Legământul de Jertfă pe care l-am făcut cu El (Psalm 50:5). Dacă am avea un milion de dolari, acesta n-ar fi decât un lucru mic în ochii Lui. Felul în care folosim lucrurile acestei vieți arată loialitatea față de Domnul și demonstrează cum am folosi puterea divină în timpul celor o mie de ani ai Împărăției lui Mesia, pentru binecuvântarea tuturor familiilor pământului.
Și cele mai mari ocazii de serviciu sunt comparativ nesemnificative. Dar trebuie să apreciem chiar cel mai mic serviciu pe care îl putem face. Trebuie să considerăm că serviciul nostru aici nu poate fi comparat cu lucrurile pe care Domnul le rezervă pentru cei ce-L iubesc. Ei trebuie să domnească cu Domnul o mie de ani, și apoi vor urma „veacurile viitoare” în timpul cărora El va arăta nemărginitele bogății ale harului Său în bunătatea Sa pentru ei prin Isus Cristos, Domnul lor (Efes. 2:7). Având în vedere moștenirea viitoare a sfinților în lumină, este oare de mirare că Domnul nostru dorește ca noi să avem inimi bune, drepte, generoase? Prilejul nostru de a fi în Turma Mică va depinde în mare parte de aprecierea ocaziilor noastre de a servi Domnului în lucrurile mici ale vieții prezente.