ȘI-A INSULTAT ISUS DUȘMANII?
„Când era insultat, nu răspundea cu insulte.” 1 Petru 2:23.
R5678 W. T. 1 mai 1915 (pag. 135-136)
În mod natural se naște întrebarea: Cum să armonizăm afirmația Sf. Petru din acest text cu faptul că Domnul nostru i-a denunțat pe cărturari, farisei și pe învățătorii Legii ca ipocriți, ca o generație de vipere etc.?
Ne amintim de dovada prezentată în Evanghelii. Sf. Petru a fost unul dintre cei doisprezece apostoli și deci a fost cu Domnul nostru neîncetat în timpul slujirii Sale pământești, și evident, prin urmare, a fost un foarte bun martor al faptului că Învățătorul n-a răspuns cu insultă la insultă. Semnificația cuvintelor apostolului este că Isus nu S-a răzbunat. Când se spuneau despre El lucruri rele, El n-a vorbit de rău pe cei care L-au prejudiciat. El n-a cerut să vină blesteme pe capul lor, ci S-a încredințat lui Dumnezeu și Și-a lăsat cauza Sa în mâinile Dreptății divine.
Evangheliștii consemnează unele dintre aceste insulte împotriva Domnului nostru. Într-o împrejurare dușmanii Lui au spus despre El: „Are demon, este nebun”. Din nou, Isus Însuși a sugerat că El fusese numit și „Beelzebul” prințul demonilor. Cărturarii și fariseii I-au recunoscut faptele, dar L-au acuzat și au atribuit faptele Sale bune lui Satan. Ei au sugerat că nașterea Lui era nelegitimă. Au încercat să facă dovada că El era vinovat de blasfemie atunci când spunea că dacă templul ar fi dărâmat, El l-ar zidi din nou în trei zile. Ei nu au primit spiritul învățăturii Lui și au încercat să facă dovada că afirmația Lui era profanatoare. S-au străduit să-L prindă în cursă în propriile Lui cuvinte. Au susținut că dacă El era într-adevăr un om mare, S-ar întovărăși cu ei, și nu cu vameșii și cu păcătoșii. În cele din urmă L-au insultat, până acolo încât L-au răstignit între doi tâlhari.
Dar cum se face că Isus a spus câteva lucruri foarte tăioase cărturarilor, fariseilor și preoților celor mai de seamă din zilele acelea? De exemplu, El i-a numit: „Pui de vipere”, „mormintele văruite, . . . pline de oasele morților și de orice fel de necurăție”. Cu altă ocazie El a zis: „Fățarnicilor, fața cerului știți să o deosebiți, dar semnele timpurilor nu le puteți deosebi?” Și din nou: „Șerpi, pui de vipere! Cum veți scăpa de judecata gheenei?” El a spus: „Voi aveți de tată pe Diavolul și vreți să împliniți poftele tatălui vostru”. Altă dată El i-a numit „nebuni și orbi”, „călăuze oarbe”, și i-a denunțat spunând: „Vai de voi cărturari și farisei fățarnici, pentru că voi închideți oamenilor împărăția cerurilor; nici voi nu intrați în ea, și nici pe cei care vor să intre, nu-i lăsați să intre . . . Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici, pentru că voi înconjurați marea și uscatul ca să faceți un prozelit și, când a devenit așa, faceți din el un fiu al gheenei, de două ori mai rău decât sunteți voi înșivă . . . Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi dați zeciuială din izmă, din mărar și din chimen și ați lăsat de o parte cele mai grele lucruri din Lege: dreptatea, mila și credința; pe acestea trebuia să le faceți, și pe celelalte să nu le lăsați nefăcute. Călăuze oarbe, care strecurați țânțarul și înghițiți cămila! Vai de voi cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi curățiți partea de afară a paharului și a farfuriei, dar înăuntru sunt pline de lăcomie și de neorânduială. Fariseu orb! Curăță mai întâi partea dinăuntru a paharului și a farfuriei, pentru ca și partea de afară să fie curată”. Erau acestea insulte? N-a greșit Sf. Petru când a scris cuvintele pe care le avem în analiză? Unde intervine linia de diferență?
ISUS N-A RĂSPUNS CU LOVITURĂ LA LOVITURĂ
Răspundem: linia de diferență este în aceea că Domnul nostru nu le-a răspuns cu lovitură la lovitură; învinuirile Lui împotriva lor au fost făcute înainte, și prin urmare n-au fost răzbunări pentru ceva ce ei I-au spus Lui. El n-a spus despre nici unul dintre ei că are demon. El a vorbit despre sistemul lor în general, că era un sistem vătămător. Dacă Domnul n-ar fi declarat că acești conducători ai Israelului erau fățărnici, cum am fi putut noi ști că erau fățarnici, când pe dinafară apăreau foarte doritori să țină Legea? Oamenii spuneau: „Vedeți cum acești oameni sfinți umblă de colo până colo și se roagă la colțurile străzilor! Vedeți filacteriile lor late! Nu-L vedem pe Isus rugându-Se nici pe jumătate din cât se roagă ei! Și ei veghează, veghează mereu să țină Legea!” Era prin urmare drept ca Domnul nostru să arate că vegherile lor, zeciuielile lor și rugăciunile lor lungi erau fățarnice. Ei erau atât de grijulii în legătură cu zeciuiala din izmă și anason, dar nu ezitau deloc când era vorba să înghită casele văduvelor prin vreo regulă măruntă punând stăpânire pe proprietatea văduvei nevoiașe și apoi înghițind-o.
Isus a declarat că în exterior acești pretinși oameni sfinți erau într-adevăr atât de albi, de curați și de frumoși, dar pe dinăuntru erau ticăloși și necurați. Ei erau ai tatălui lor, diavolul, pentru că aveau dispoziția lui. Ei n-au făcut bine și nu L-au servit pe Dumnezeu din puritatea inimii; serviciul lor era numai unul pe dinafară. Întregul lor sistem era subminat de fățărnicie în limbajul de astăzi l-am numi „putred”. Era necesar ca acești oameni să fie expuși, și toți care erau curați în inimă să fie scăpați de stricăciunea influenței lor. Isus nu i-a numit pe nici unul dintre ei pe nume, ci doar i-a denunțat ca și clasă. El n-a căutat să le dăuneze, ci să le facă bine, dacă era cu putință, și să-i avertizeze pe ei și pe toți de răul unui astfel de curs. Domnul nostru a dorit să elibereze poporul; de aceea a vorbit aceste lucruri despre o clasă. El a spus unele lucruri foarte rele despre acea clasă. Pentru fiecare din acea clasă ar fi să-și curețe pulpana hainei și să arate că nu ducea o viață dublă. Cuvintele Domnului nostru, deci, n-ar intra în categoria vorbirii de rău. El vorbea despre un sistem. El nu spunea ceva secret despre John Smith, sau nu spunea că doamna Brown era așa și așa, că face așa și așa în viața particulară etc.
((591))
Astfel noi credem că avem perfect dreptul să atragem atenția asupra erorilor flagrante de astăzi. N-ar fi corect să mustrăm în modul în care a făcut-o Domnul; pentru că oamenii ar fi iritați acum mai mult decât evreii din zilele Lui. Dacă Domnul n-ar fi mustrat unele dintre aceste lucruri pe care le-au făcut conducătorii lor, oamenii n-ar fi știut decât că acei farisei aveau aprobarea Domnului. Ei, care umblau de ici colo cu fețe evlavioase și spuneau atâtea rugăciuni etc. Erau ei în realitate oameni sfinți? Isus era acolo ca și Reprezentant al lui Dumnezeu și Exponent al opiniilor Lui. Astfel Isus a informat poporul că acei farisei nu făceau lucrurile plăcute lui Dumnezeu. El Și-a făcut doar datoria.