„TEREBINŢI AI DREPTĂŢII”

„Deci, după cum aţi primit pe Hristos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El, fiind înrădăcinaţi şi zidindu-vă în El, întăriţi în credinţă, după cum aţi fost învăţaţi, şi sporind în ea cu mulţumiri.” Coloseni 2:6, 7 .

R5557 W. T. 15 octombrie 1914 (pag. 311-314)

Contextul din care este luat textul nostru pare să arate că apostolul compară speranţa Evangheliei cu diferitele speranţe care ar putea întemeia pe cineva într-un anumit fel de credinţă, într-un anumit fel de crez, într-un anumit fel de curs în viaţă. Dar el se adresează în mod special acelora care L-au acceptat deja pe Isus Cristos ca Reprezentantul lui Dumnezeu — cei care cred că Dumnezeu a trimis pe Fiul Său în lume pentru a fi Răscumpărătorul rasei lui Adam şi curând să fie Eliberatorul omenirii din puterea păcatului şi a morţii. Toţi cei care sunt în Cristos Isus L-au primit cu această înţelegere. Acesta este singurul Mesaj pe care l-a trimis Dumnezeu; aceasta este „credinţa care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna”.

Mesajul divin faţă de cel uman

Apostolul Pavel a îndemnat pe acei cărora lea scris să continue în această credinţă şi să nu încerce să amestece filosofia pământească cu acest Mesaj Ceresc. Aşa cum ei primiseră pe Cristos ca Unsul lui Dumnezeu şi ca Îndestularea lor în toate lucrurile — Cel „în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi cunoaşterii”, în care „locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii” — tot aşa trebuiau să umble. După cum Îl recunoscuseră pe El ca Învăţătorul ceresc, tot aşa trebuiau să continue să facă progres pe aceeaşi cale — calea care duce la glorie, onoare şi nemurire. Nu trebuiau să gândească nici un moment că vreo învăţătură umană putea fi amestecată cu Mesajul Divin; pentru că orice altă doctrină ar servi numai să facă neclar mesajul divin în minţile ascultătorilor.

Aceasta n-ar însemna însă că învăţăturile apostolilor trebuiau să fie ignorate, căci Învăţătorul a informat în mod special Biserica de faptul că Cei Doisprezece Apostoli ai Săi vor fi purtătorii Lui de cuvânt. Dar aceasta ne-ar putea apăra împotriva oricărei presupuneri că va exista altă învăţătură sau altă Biserică să ia locul lui Isus şi al apostolilor Săi. Acestora le-a spus că orice vor lega pe pământ va fi legat în ceruri şi orice vor dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.

Dezvoltarea plantei spirituale

După ce a declarat în acest fel lucrurile, apostolul foloseşte o ilustraţie plină de forţă pentru a ne arăta cum trebuie să progresăm în Cristos. Întorcându-se de la ilustraţia unui om care umblă în Cristos ca membru al Corpului Său, sf. Pavel ne dă ilustraţia unui copac, ale cărui rădăcini merg în jos şi al cărui trunchi se întinde în sus, pentru a obţine acea hrană care îi va da putere şi stabilitate. După cum rădăcinile unui copac îşi fac drum în jos şi absorb hrana din sol, în vreme ce concomitent trunchiul şi ramurile se întind în atmosferă pentru a obţine prin frunze elementele necesare creşterii, tot aşa mentalitatea creştinului se prinde de promisiunile mari şi scumpe ale Cuvântului lui Dumnezeu, în timp ce concomitent îşi zideşte caracterul prin aprecierea în inimă a acestor promisiuni, în legătură cu experienţele vieţii. Rădăcinile credinţei îşi fac loc adânc în cunoştinţa Planului Divin, în timp ce pomul caracterului creşte tot mai înalt, dezvoltând şi ducând la coacere roadele bogate ale Spiritului sfânt al lui Dumnezeu; căci instruirea este o formă a construirii.

În timp ce creştinul creşte astfel în asemănarea de caracter cu Răscumpărătorul nostru, iar rădăcinile credinţei lui merg mai profund în lucrurile adânci ale Cuvântului lui Dumnezeu, el ajunge să fie stabilit, fixat. Un copac care este bine înrădăcinat în pământ este greu de dezrădăcinat. El are o putere minunată, o fixitate minunată în pământ şi sunt necesari ani de zile ca să moară. Aşa este şi cu creştinul a cărui credinţă a fost bine stabilită; el trebuie să fie atât de fixat, atât de stabilit în promisiunile Cuvântului lui Dumnezeu, încât nici un vânt de învăţătură să nu-i poată răsturna credinţa.

Oricine caută în mod continuu în jurul lui ceva nou, demonstrează astfel faptul că el nu este bine întemeiat în Credinţă. După ce odată ne-am asigurat că Planul Divin este Planul lui Dumnezeu, nu trebuie să ne permitem să fim mişcaţi de pe acea poziţie. Asupra tuturor creştinilor care sunt astfel înrădăcinaţi şi întemeiaţi în Scripturi, teoriile zilelor noastre — Evoluţia, Ştiinţa Creştină, Noua Gândire etc. — nu au nici un efect. Nici o creştere creştină nu va avea loc, nici viaţa spirituală nu va fi păstrată dacă sufletul nu ajunge să fie fixat şi stabilit în Adevăr după cum este în Isus Cristos.

O cauză a decăderii spirituale

Odată ce am văzut planul lui Dumnezeu aşa cum este revelat în Isus şi ne-am predat lui Dumnezeu şi studiului Cuvântului Său, singurul mod de a păstra viaţa noastră spirituală este să continuăm în această învăţătură, să ne înrădăcinăm în acest pământ şi să rămânem acolo. Nu trebuie să căutăm alte câmpuri cu gândul că putem primi acolo hrană în plus, şi că un amestec al altor elemente cu ceea ce avem noi va fi avantajos. Nici o teorie nu se va amesteca cu Planul Domnului. Acesta este complet; nu are nevoie de nici un ajutor de la alte sisteme de credinţă. Orice încercare de a include în el teorii şi idei omeneşti nu va face ((794)) decât să-i distrugă valoarea. Noi nu putem deveni înrădăcinaţi şi zidiţi în Cristos printrun astfel de curs; rezultatul ar fi decăderea noastră spirituală şi în final moartea noastră spirituală.

Nici un copil al lui Dumnezeu nu poate fi dus de colo până colo de orice vânt de învăţătură; nici nu se poate complace într-o curiozitate morbidă în privinţa a ceea ce ar putea învăţa una sau alta din teoriile noi. A face astfel este foarte periculos pentru spiritualitatea creştinului. Pentru cineva care n-a cunoscut Adevărul ar putea exista un motiv pentru astfel de curs, dar nu este nici o scuză pentru unul care a verificat odată cu amănunţime care este Adevărul în Cristos dacă umblă în jur în căutare de păşuni noi unde să se hrănească. Acesta, ori n-a fost niciodată stabilit în Cristos, ori a căzut într-un declin spiritual. În planul lui Dumnezeu, în toate aspectele lui, există un câmp inepuizabil pentru gândire şi pentru activitate mentală şi spirituală.

Noi credem că Dumnezeu Şi-a propus să aibă o Sămânţă a lui Avraam prin care să vină o binecuvântare pentru toate familiile Pământului. Cei care caută împlinirea acestei Promisiuni îşi dau seama că Cristos este Sămânţa lui Avraam şi că lucrarea Lui este să împlinească această Promisiune. Pentru acest scop a venit El în lume. Mai târziu, Biserica învaţă că nu numai Cristos Isus, Capul, ci şi Biserica, Trupul Său, împărtăşeşte aceeaşi credinţă, aceeaşi Promisiune făcută lui Avraam. Fiecare persoană chemată are ocazia să intre, să-şi exercite credinţa şi să fie zidit ca membru al Corpului lui Cristos. Până la acest timp Corpul lui Cristos trebuie să fie aproape complet. Este aproape ceasul când această Sămânţă glorioasă a lui Avraam trebuie să preia afacerile Pământului şi să aducă „restabilirea tuturor lucrurilor, despre care Dumnezeu a vorbit prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime”. Fapte 3:19-21.

După cum un copac nu asimilează acelaşi element tot timpul şi după cum nu este inundat de lumina soarelui tot timpul, ci are nevoie şi de ploaie şi de furtuni pentru dezvoltare, tot aşa copilul lui Dumnezeu are nevoie de diferite experienţe şi uneori de schimbarea mediului pentru a dezvolta mai bine toate roadele Spiritului sfânt. Marele Gospodar ştie exact de ce experienţe şi împrejurări are nevoie fiecare din „pomii” Săi — cât soare, câtă ploaie, câtă răcoare şi câtă căldură, câtă curăţire — şi El va da exact ceea ce i se potriveşte mai bine fiecărui caz în parte. El ştie cum să schimbe aceste condiţii, mediul etc., fără să deranjeze procesul de înrădăcinare şi de zidire, ci să-l dezvolte. Noi nu ştim cum să realizăm aceasta, ci am aduce asupra noastră dezastru spiritual. Aşa că noi avem nevoie să ne păstrăm continuu în grija priceputului Gospodar şi să cooperăm cu El în mod serios, pentru a putea creşte şi a deveni puternici şi neclintiţi — stabiliţi ferm.

Adâncimea rădăcinii arătată prin vigoare şi rod

Adâncimea şi întinderea rădăcinilor unui pom sunt reflectate de vigoarea şi rodul lui. Un pom care nu este adânc şi ferm înrădăcinat nu poate nici să producă roadă bogată şi delicoasă, nici să dea umbră răcoroasă, împrospătătoare pentru om. Adâncimea rădăcinii este absolut esenţială. Tot aşa credinţa creştinului trebuie să fie adânc înrădăcinată în Cristos; şi astfel vom creşte şi noi în El, învăţând tot mai mult care este voinţa divină aşa cum este exprimată prin El. Procesul înrădăcinării este nevăzut şi poate fi judecat numai după manifestările sale exterioare. Unde există un frunziş bogat există şi o bună înrădăcinare. Dar creşterea nu trebuie să se oprească acolo; trebuie să facă rod. Şi astfel viaţa spirituală a copilului lui Dumnezeu se va manifesta tot mai mult în asemănarea sa cu Cristos. Pentru a diversifica ilustraţia, creştinul nu numai că va fi o mlădiţă în Vie, ci el va şi aduce ciorchini bogaţi de rod, care trebuie să devină tot mai aleşi în calitate şi mărime an de an.

Vedem uneori creştini care au puţină cunoştinţă despre lucrurile lumeşti şi totuşi au o spirtualitate profundă, o foarte adâncă înrădăcinare şi întemeiere în Cristos, o pătrundere clară în lucrurile adânci ale lui Dumnezeu şi o bogată experienţă creştină. Poate cunoştinţa lor despre uzanţele societăţii distinse este mai mică decât a multora dintre fraţii lor; poate că ei au avut mai puţine ocazii de a învăţa toate aceste detalii; şi totuşi realizările lor mature în Cristos îi pot ruşina pe unii care sunt mai corecţi pe dinafară potrivit standardelor sociale ale lumii. Cât de atenţi trebuie să fim ca standardele noastre de judecată şi evaluarea caracterului să fie după modelul Învăţătorului; să privim sub suprafaţă; să observăm trăsăturile de caracter adevărate şi esenţiale mai degrabă decât orice particularităţi exterioare ale cărnii care în faţa Domnului n-ar avea nici o greutate în deciderea calităţii caracterului sau a locului în împărăţie.

Sugestii pentru reflecţie

Dacă noi vom fi judecătorii lumii în Veacul viitor, cum vom fi potriviţi pentru această poziţie dacă nu învăţăm acum să adoptăm punctul de vedere potrivit, punctul de vedere al Domnului, în felul cum îi apreciem pe fraţii noştri? Dacă iubirea şi stima noastră pentru ei este măsurată după fleacuri, da, chiar după lucruri nevrednice de luat în seamă în ochii Domnului, oare dezvoltăm noi calităţile caracterului care ne vor pregăti să fim judecătorii Veacului viitor? Cum creştem noi în Cristos în toate lucrurile? Să ne judecăm cu asprime în această privinţă, ca să putem deveni într-adevăr ca Învăţătorul nostru şi să câştigăm aprobarea Sa finală.

((795))

Apostolul ne îndeamnă să devenim stabiliţi în credinţă. Acest termen se referă la „credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna” — singura Credinţă. Aceasta trebuie menţinută cu orice preţ. Satan va încerca să ne abată mintea pe alte căi, să ne atragă atenţia spre unele lucruri noi. Dar Planul lui Dumnezeu, Adevărul lui Dumnezeu, aşa cum este revelat în Isus Cristos Domnul nostru, este doar unul. Acesta ne este dat pentru instruirea noastră în dreptate, „pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul pregătit pentru orice lucrare bună” (2 Tim. 3:17). Acesta nu este adevărul geometriei sau trigonometriei sau geologiei sau astronomiei sau al oricărei alte ştiinţe, pe care trebuie să fim harnici să-l studiem şi în care să fim înrădăcinaţi şi zidiţi, ci este Cuvântul lui Dumnezeu (Ioan 17:17). Aceste adevăruri sunt foarte bune în felul lor, dar noi avem puţin timp să le studiem acum. Vom avea toată eternitatea în care să învăţăm toate minunile creaţiei, dar acum noi trebuie să ne concentrăm pentru stăpânirea Adevărului spiritual, a lucrurilor adânci ale Tainei lui Dumnezeu, descoperite sfinţilor Săi pentru un scop specific.

Un creştin bine Întemeiat nu este un bigot

Adevărul cuprinde toate învăţăturile scripturale privitoare la Cristos şi la lucrarea Sa, la relaţia noastră cu El ca membri ai Corpului Său, şi cu fraţii ca membri tovarăşi. Noi trebuie să rămânem în aceasta cu mulţumire. Trebuie să ne familiarizăm tot mai mult cu diferitele trăsături ale acestui Adevăr. Trebuie să fim în clar în privinţa a ceea ce a învăţat Domnul nostru şi de ce a învăţat, şi trebuie să ştim cum să legăm diferitele părţi ale Adevărului într-un tot armonios. Trebuie să fim cu totul pregătiţi. Trebuie să apreciem din inimă bunătatea iubitoare a Dumnezeului nostru în faptul că ne-a revelat aceste lucruri glorioase şi să ne dăm seama că ele n-au pornit de la noi înşine şi de la nici un om, ci dela Domnul Însuşi. Ele sunt Darul lui Dumnezeu pentru noi şi noi trebuie să fim foarte recunoscători pentru acest mare Dar, să-l păzim cu gelozie ca pe o comoară fără preţ, şi să lăsăm lumina noastră să strălucească spre gloria numelui lui Dumnezeu.

Sentimentul general printre învăţătorii doctrinei false, şi chiar în lume în general, printre cei care nu cred că este necesar sau recomandabil a fi stabilit în credinţă, este acela că a fi stabilit înseamnă a fi bigot. Cei care sunt atât de incorecţi în gândire încât să primească şi să ţină cu tenacitate la ceea ce niciodată n-au verificat, fie prin logică sănătoasă fie prin autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu, sunt pe bună dreptate numiţi bigoţi. Dar cel care în credinţă simplă, copilărească, acceptă şi ţine ferm la ceea ce a inspirat Dumnezeu, la ceea ce a făcut El să fie scris în Cuvântul Său pentru instruirea noastră, nu este un bigot, ci un caracter puternic, stabilit, şi va rezista când toate structurile clădite pe numeroase teorii şi închipuiri ale oamenilor vor fi căzut. Această Zi mare care este acum asupra noastră încearcă structura caracterului fiecărui om, de ce fel este ea, şi doar foarte puţini, chiar dintre creştinii declaraţi, vor rezista la probă.

Puţinii care vor trece în siguranţă, fără pierdere, prin această încercare crucială, sunt numai cei care au ajuns să fie stabiliţi în Adevărul lui Dumnezeu, „înrădăcinaţi şi întemeiaţi ... şi zidiţi în Hristos”. Deosebirea între un creştin puternic şi statornic, şi un bigot, este că unul este stabilit în Adevăr, iar celălalt este stabilit în eroare. „Focul” acestei zile va continua să ardă şi să arate marea deosebire dintre cele două clase, până când toţi vor fi fost probaţi şi încercaţi şi găsiţi vrednici sau nevrednici.

Importanţa examinării de sine

Cuvintele Apostolului din textul nostru conduc pe fiecare copil al lui Dumnezeu înapoi la timpul când a făcut consacrarea. În ce condiţii am venit noi la Cristos? Ne amintim că s-a cerut multă umilinţă din partea noastră să recunoaştem că eram păcătoşi, total incapabili de a ne mântui singuri. Unii par să uite modul în care au pornit. Ei au început cu credinţă, umilinţă şi blândeţe şi cu dorinţa de a fi cu adevărat zidiţi în asemănarea Învăţătorului. Dar se pare că încetul cu încetul ei pierd din vedere acest lucru şi încep să crească în altă direcţie decât drept în sus în plinătatea lui Cristos. Le place să se etaleze înaintea lumii. Ajung să neglijeze primele principii ale dezvoltării creştine, în timp ce încă vorbesc despre doctrine sau îşi formează propriile lor doctrine.

Astfel ei se îndepărtează treptat de învăţăturile şi de Spiritul lui Cristos. Apostolul ne pune în gardă împotriva acestor pericole: Sunteţi siguri că L-aţi primit cu adevărat pe Cristos? Sunteţi siguri că aţi făcut într-adevăr o deplină consacrare lui Dumnezeu şi aţi devenit o Creatură Nouă? Ar trebui să ştiţi aceasta. Dacă aţi făcut, asiguraţi-vă că progresaţi în asemănarea Lui. Fără o examinare atentă, aţi putea gândi că progresaţi când de fapt nu progresaţi. Calea Îngustă rămâne îngustă până la sfârşitul călătoriei; o simplă declaraţie de credinţă şi un anumit şir de ritualuri nu sunt suficiente. Să ne amintim că noi trebuie să-L mărturisim pe Domnul prin înfăţişarea noastră, prin purtarea noastră şi prin toate faptele şi cuvintele vieţii.

Numai prin examinarea noastră continuă în lumina Cuvântului lui Dumnezeu putem face un real progres pe calea îngustă pe care a umblat Învăţătorul nostru. Adevărul trebuie să devină tot mai strălucitor şi mai deplin şi mai luminos pe măsură ce înaintăm. În acest scop, trebuie ((796)) să ne ţinem aproape de Cuvânt şi în armonie cu Programul Său. Domnul nu va accepta mlădiţe mici şi nedezvoltate pentru Împărăţie, ci El le doreşte pe acelea care au crescut şi s-au maturizat — „terebinţi ai dreptăţii” puternici, robuşti. Isaia 61:3.

Numai Cuvântul lui Dumnezeu va zidi

Pătrundeţi tot mai mult în promisiunile lui Dumnezeu. Pe măsură ce faceţi aceasta, rădăcinile credinţei vor extrage hrana şi o vor trimite în viaţa voastră, şi veţi creşte întocmai cum creşte un pom fiindcă este hrănit, alimentat. Numai aşa veţi ajunge să fiţi stabiliţi în Credinţă, şi nu în închipuirile voastre sau ale altora. Credinţa noastră trebuie să se întărească şi să devină mai viguroasă zi de zi. Nu trebuie să fie o credinţă în noi înşine sau în altceva separat de Domnul. Cu credinţă am pornit la început şi vom avea nevoie de ea în măsură crescândă în timp ce înaintăm pe calea noastră în sus — credinţă în Dumnezeu şi în Cuvântul Său sigur. Tot ceea ce cunoaştem în calitate de copii ai Domnului ne-a parvenit prin intermediul lui Isus, al sfinţilor Săi apostoli şi al profeţilor din vechime, şi trebuie să continuăm să ne hrănim cu mulţumire de la aceeaşi masă.

Nu trebuie să simţim un spirit de robie şi să ne spunem: „Mi-ar plăcea să hoinăresc pe-afară; nu-mi place să mă limitez numai la ceea ce învaţă Biblia. Mi-ar plăcea mai multă libertate”. Această dispoziţie nu este spiritul unui adevărat fiu al lui Dumnezeu. Astfel de sentimente încurajate ar conduce la dezastru spiritual total. Toate aceste ispite, dacă vin, trebuie respinse prompt şi hotărât. Spiritul nostru trebuie să fie unul de cea mai adâncă apreciere şi recunoştinţă pentru că ne-a fost dată această Revelaţie Divină glorioasă. Urmând astfel pe calea Domnului, noi găsim singura bucurie adevărată şi putem face singurul progres adevărat. „Dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată; căci în felul acesta vi se va da din belşug intrare în împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos.” 2 Petru 1:10, 11.