Vol. 16, Septembrie-Octombrie 2009, Nr. 6


DUMNEZEU L-A ÎNGROPAT PE MOISE, SERVITORUL SĂU

Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiți de El.” Psalmul 116:15

R 5333 W. T. 15 octombrie 1913 (pag. 315-316)

Moise este unul din marile personaje din paginile istoriei. Noblețea lui apare ca a unui mare patriot, general, judecător și conducător al poporului său; și încă mai grandios apare în relația sa cu Dumnezeu. El a fost personificarea ascultării și loialității ca servitor al lui Iehova. Prin aceasta el simbolizează pe Acela Șmai mare decât Moise”, pe Mesia. După cum citim: „Domnul Dumnezeul tău îți va ridica din mijlocul tău, dintre frații tăi, un Proroc ca mine” (Deuteronom 18:15) — eu sunt o ilustrație sau reprezentare diminuată a Acelui mare Învățător, Conducător și împărat pe care Iehova îl va unge ca să fie adevăratul Eliberator al lui Israel și al lumii din robia lui Satan, a păcatului și a morții. Evrei 2:14,15.

Oricine poate discerne din relatări ceva din măreția lui Moise. Oricine poate vedea că s-a cerut mare patriotism pentru a părăsi curțile lui Faraon ca să-și arunce sorții cu frații săi, națiunea iudee, și să devină conducătorul lor afară din robie spre țara Promisiunii. Oricine poate observa patriotismul omului când, ca mijlocitor pentru poporul său, el a cerut lui Dumnezeu iertarea greșelilor, refuzând propunerea ca națiunea să fie distrusă iar el și familia lui să moștenească în schimb promisiunile. Oricine poate vedea că a fost necesară mare credință în Dumnezeu pentru poziția ocupată de Moise. Dar numai relativ puțini văd adevăratele adâncimi ale caracterului lui Moise; căci numai puțini înțeleg adevărata situație și își dau seama de chemarea divină făcută națiunii lui Israel și de lucrarea lui Moise ca mijlocitorul lor.

Moise, servitorul lui Dumnezeu

Nu ne putem abține de a simți compătimire față de acest mare servitor al lui Dumnezeu — „mai blând decât orice om de pe fața pământului” — în ceea ce privește cauza specială care, ca pedeapsă, l-a oprit să intre în Canaan cu poporul său și l-a făcut, într-un mod tipic, un reprezentant al celor care mor în Moartea a Doua. După atâția ani de răbdare, îndelungă răbdare și loialitate față de Dumnezeu, într-un moment de neatenție, marele mijlocitor al lui Israel n-a reușit să fie blând și loial. Îndrumat de Domnul să vorbească stâncii, pe care într-o împrejurare anterioară o lovise, Moise iritat a lovit stânca a doua oară, spunând poporului: ȘAscultați, răzvrătiților! Vom putea noi oare să vă scoatem apă din stânca aceasta?”

Stânca de unde a venit izvorul dătător de viață a reprezentat Stânca Veacurilor — Mesia, care trebuia să fie lovit încă o dată. Comparați cu Evrei 6:6.

Faptul că Moise a fost folosit ca un tip al clasei celor care merg în Moartea a Doua nu implică în nici un sens că el a mers în Moartea a Doua, nici că s-a îndepărtat singur de la favoarea divină. Pedeapsa pe care a primit-o a ajutat doar să completeze ilustrația tipică — el n-a putut să intre în Canaan — n-a putut să intre în țara Promisă.

Canaanul văzut de pe Muntele Pisga

Pisga este unul din vârfurile Muntelui Nebo. Din acest loc Moise a avut o imagine remarcabilă a țării Promise, către care ochiul credinței sale privise timp de optzeci de ani și spre care el îndrumase cu efort națiunea lui Israel timp de patruzeci de ani. Acest mare, bătrân servitor al lui Dumnezeu, supus complet voinței și aranjamentului divin, a fost adormit de Domnul pe care L-a servit. Evreii au un proverb, cum că Domnul l-a sărutat acolo. Locul său de înmormântare a fost ascuns — fără îndoială pentru a împiedica orice spirit de idolatrie. Noul Testament declară că Satan s-a luptat pentru posesia trupului lui Moise, fără îndoială în vederea folosirii lui într-un mod idolatru, dar Iehova a interzis.

Moise a murit și a fost îngropat

Nu trebuie să trecem cu vederea faptul că Moise a murit și că nu va mai trăi până la timpul stabilit divin când, sub împărăția lui Mesia, va fi înviat. Între timp el a adormit cu părinții lui, așa cum Biblia relatează în general despre toți cei care au murit.

Relatarea schimbării la față a Domnului nostru și apariția lui Moise și a lui Ilie cu El în acea viziune nu trebuie făcută să contrazică afirmația că Moise a murit, și că singura speranță pentru cineva este într-o înviere din morți (1 Cor. 15:13, 14). Avem cuvântul lui Isus în sprijinul acestui lucru, că nici Moise nici Ilie n-au mers în cer. El a declarat: „Nimeni nu s-a suit la cer” (Ioan 3:13). Isus a explicat că ceea ce au văzut ucenicii pe munte n-a fost o realitate, ci o viziune — la fel cum trâmbițele, fiarele etc. din Apocalipsa nu sunt realități, ci viziuni. „Să nu spuneți nimănui de viziunea aceasta” (Matei 17:9). Sf. Petru, care a fost martor la viziune, declară că aceasta a fost o reprezentare a împărăției lui Mesia (2 Petru 1:16-18). Moise a reprezentat o clasă și Ilie alta, ca participanți cu Isus la gloria Sa mesianică — în împărăția care va binecuvânta lumea, împărăția care, stabilită pe Pământ, va corecta repede răul și va efectua împlinirea voinței lui Dumnezeu la fel de complet cum se face în cer.

Promisiunea lui Dumnezeu făcută lui Avraam

La temelia tuturor procedurilor lui Dumnezeu cu Israelul natural și cu Israelul spiritual stă marea Sa promisiune făcută lui Avraam și întărită printr-un jurământ — „toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine și sămânța ta”.

Dumnezeu a plănuit chiar de la început ca blestemul morții să nu fie un blestem veșnic asupra rasei. De la început El a plănuit vindecarea bolii, suferinței și durerii, și că va veni timpul când va îndepărta blestemul. De la început El a plănuit trimiterea Mielului lui Dumnezeu, care prin răscumpărarea lumii va îndepărta păcatul, va ridica blestemul și va introduce în locul lui o binecuvântare pentru omenire. Totuși, prima afirmație clară a acestui scop divin a fost făcută lui Avraam — că el și urmașii lui vor fi asociați cu Dumnezeu în marea lucrare de ridicare și binecuvântare a omenirii.

Deși Dumnezeu știa că nici un membru al familiei umane nu putea ține perfect Legea divină, cu toate acestea a fost folositor ca această chestiune să fie exemplificată. Prin urmare, înainte ca Dumnezeu să fie gata să aducă binecuvântarea Mesianică, El a făcut o propunere urmașilor lui Avraam prin Iacov — sugerându-le că dacă ei își vor arăta loialitatea ținând Legea divină, Dumnezeu va fi gata să-i folosească drept Sămânța promisă a lui Avraam pentru binecuvântarea tuturor popoarelor. Cei o mie șase sute de ani de străduință a lui Israel sub Lege sunt rezumați de sf. Pavel, spunând: ȘDe aceea nimeni nu va fi îndreptățit înaintea Lui prin faptele legii”. Rom. 3:20.

Pregătirea seminței

Aceasta a condus la timpul lui Mesia. Logosul, în virtutea unei nașteri speciale, a devenit Isus și și-a depus viața ca sacrificiu, în armonie cu preștiința divină. Aceia dintre israeliții naturali care au fost evlavioși în inimă s-au adunat la El, pentru a fi ucenicii Lui — pentru a se împărtăși de suferințele și moartea Sa și pentru a fi făcuți părtași la gloria și înălțarea Sa la natură divină. Acești Aleși, sau selectați, sunt cu Isus pentru a-l constitui pe Moise cel antitipic. Pentru acest scop ei au fost chemați sau ridicați dintre frații lor, cum a profețit Moise. Fiindcă n-au fost găsiți destui din acești „israeliți adevărați”, înțelepciunea divină cheamă și alege pe alții de-a lungul acestui Veac dintre Neamuri — din fiecare neam, națiune, popor și limbă.

Astfel în mod treptat Dumnezeu pregătește marele Profet, Preot, Rege și Judecător, care în timpul miei de ani ai Împărăției lui Mesia va fi Mijlocitorul între Dumnezeu și toți cei care vor dori să se apropie de El și să primească binecuvântarea Lui. Aceștia vor fi înrudiți cu lumea pocăită după cum preoții lui Israel au fost înrudiți cu națiunea lor; dar lucrarea lor va fi eficientă, și nu va fi un eșec, deoarece este bazată pe „sacrificii mai bune” pentru păcate (Evrei 9:23), și prin urmare sprijinită pe Puterea divină în iertarea păcatelor și în eliberarea celor doritori și ascultători din robia păcatului și a morții, la libertatea glorioasă a copiilor lui Dumnezeu. Acest mare antitip este înaintea noastră și curând, credem noi, își va avea împlinirea glorioasă.

Mesia, pe care Dumnezeu îl pregătește astfel, compus din Isus Capul și toți Aleșii din Israel și din întreaga lume, Corpul lui Mesia, va fi, asemenea tipului, foarte credincios, loial, patriot față de Dumnezeu și față de oameni. Într-adevăr, una din probele acestora este ca ei să fie dispuși să-și dea viața pentru frați și să fie credincioși principiilor caracterului divin chiar până la moarte.

Mesajul lui Moise adresat lui Israel

Despre Cartea Deuteronomului se poate spune în sens general că este mesajul lui Moise adresat lui Israel înainte de moarte. Se presupune că a fost rostit cu câteva zile înainte de moartea lui.

Prima adresare începe cu capitolul 1:6 și se încheie cu capitolul 4:40.

A doua adresare începe cu capitolul 5 și se întinde până la sfârșitul capitolului 26.

A treia adresare, capitolele 27, 28.

A patra adresare, Ratificarea Legământului, capitolele 29 și 30.

Iosua numit să fie succesorul lui Moise, capitolul 31:1-8.

Cântarea lui Moise, capitolul 32 — „Stânca lui Israel” — mesaj dat chiar în ziua în care a venit chemarea sa.

Binecuvântarea Semințiilor, capitolul 33, în aceeași zi.

Conținutul acestor adresări era de speranță în Dumnezeu, credință în promisiuni și loialitate în privința angajamentelor lor prin Legământ.