Vol. 16, Septembrie-Octombrie 2009, Nr. 6
RĂBDAREA, UN HAR DE BAZĂ AL CARACTERULUI
”Căci aveți nevoie de răbdare îîndurare bucuroasăș, pentru ca împlinind voia lui Dumnezeu, să puteți primi făgăduința îîmplinirea eiș.” Evrei 10:36.
R 5332 W. T. 15 octombrie 1913 (pag. 312-314)
Apostolul se adresează Bisericii creștine vouă, care ați părăsit lumea, care L-ați acceptat pe Cristos ca Purtătorul vostru de Drapel, precum și Răscumpărătorul vostru, care căutați să mergeți în urmele pașilor Săi și v-ați consacrat Domnului viața voi ”aveți nevoie de răbdare”. Într-o oarecare măsură ați făcut voia lui Dumnezeu când v-ați consacrat să fiți morți cu Cristos. Dar acea voie a lui Dumnezeu a fost mai adânc întipărită în voi când ați început să vă dați seama mai mult decât la început ce înseamnă acest sacrificiu și că numai cei care suferă cu Cristos vor domni cu El.
”După ce ați fost luminați” ați văzut problema mai clar și ”ați dus o mare luptă de suferințe”. Acest lucru a fost bun. Dar sf. Pavel continuă și arată în context că unii, după ce și-au demonstrat zelul un anumit timp, devin reci. Ei obosesc în facerea binelui. și el ne spune că astfel aceștia se taie singuri de la favoruri, privilegii și binecuvântări care aparțin Bisericii lui Cristos. Sfatul său este ca acei care sunt încă loiali lui Dumnezeu din inimă să continue tot așa și să exercite răbdare, amintindu-și că aceasta este unul din harurile de bază ale caracterului creștin. Mulți au în mod natural puțină iubire, puțină gentilețe, puțină răbdare, puțină blândețe etc. Dar după ce începem să creștem în harurile Spiritului sfânt, avem nevoie de răbdare pentru a stăpâni carnea, spiritul lumii, spiritul egoismului.
Voia lui Dumnezeu este, într-un sens al cuvântului, standardul lui Dumnezeu perfecțiunea deplină ca noi să fim asemenea Tatălui nostru care este în ceruri. Dar Dumnezeu își aduce aminte că suntem creaturi căzute și nu putem face perfect. Textul nostru nu vrea să spună că trebuie să facem voia lui Dumnezeu în sensul perfect și complet; ci mai degrabă, după cum spune apostolul în altă parte, serviciul nostru este unul înțelept. Când ne prezentăm trupurile lui Dumnezeu ca sacrificii vii, acesta este serviciul nostru înțelept. Dumnezeu nu așteaptă de la noi să facem ce este imposibil.
Scopul încercării noastre
Care este această voință a lui Dumnezeu? Exprimată într-o formă concretă, ”Aceasta este voia lui Dumnezeu îîn ceea ce vă priveșteș, sfințirea voastră” (1 Tes. 4:3). După cum învață apostolul, consacrarea este o punere deoparte deplină și completă. Dacă noi realizăm astfel punerea deoparte a noastră la început, atunci Tatăl ne sfințește ne concepe ca Noi Creaturi și ne pune deoparte. Astfel avem, înainte de toate, punerea noastră deoparte; și apoi acceptarea lui Dumnezeu prin conceperea noastră de Spirit sfânt ca Noi Creaturi și continua Sa lucrare în noi.
Noi facem voia lui Dumnezeu când ne consacrăm pe deplin Lui și ajungem la un loc în Noua Creație. Dar El vrea să ne pună la încercare. Cât de mult îl iubim pe Dumnezeu? Cât suntem de sinceri? Un soldat în armată poate fi loial în timp de liniște, dar cum va fi el în timp de tensiune? Va abandona atunci drapelul, sau se va dovedi un bun soldat? El va avea nevoie de multă răbdare. Dacă spune că își iubește patria, rezistența și credincioșia lui vor fi încercate la timp de nevoie pentru țară. El trebuie să-și facă datoria de strajă; uneori trebuie să facă lucruri umile. Trebuie să îndure marșuri obositoare și multe lipsuri. Toate aceste lucruri sunt cerute de la un soldat credincios. Dacă el este credincios, este posibil să fie promovat, onorat pentru serviciul său credincios.
Așa suntem și noi încercați în ceea ce privește loialitatea noastră. Ce suntem noi dispuși să îndurăm pentru Cristos? Cât de deplin suntem supuși? Cât de adânc merge supunerea noastră? Suntem noi cu totul în armonie cu voința Domnului? Este interesul nostru numai superficial, sau intră deplin în inimile noastre? întrebarea nu este numai dacă ne vom consacra ci după ce creștinul a făcut toți acești pași preliminari, în ce măsură va manifesta el îndurare răbdătoare, ascultare și loialitate?
Dumnezeu ne pune la aceste încercări pentru că El are mari onoruri de acordat celor care vor fi învingători. Ei trebuie să fie o companie aleasă, și aceștia vor primi Făgăduința. După cum spune apostolul, numai după ce ne vom fi dovedit loialitatea chiar până la sfârșit vom primi Făgăduința; adică împlinirea ei.
Esența făgăduinței
Când, unde, care este Făgăduința? Fără îndoială făgăduința va fi primită la înviere. Făgăduința include tot ceea ce are Dumnezeu în păstrare pentru cei care îl iubesc care îl iubesc mai mult decât își iubesc casele și pământurile, sau copiii, sau părinții, sau prietenii, sau soții, sau soțiile, sau pe sine, sau orice alt lucru.
Făgăduința specială la care se referă apostolul aici este Acea Făgăduință. Toate speranțele și binecuvântările noastre sunt centrate în Făgăduința originară făcută lui Avraam, când Dumnezeu l-a scos din Caldeea și l-a dus în Canaan. Dumnezeu i-a promis lui Avraam că în Sămânța lui vor fi binecuvântate toate familiile pământului. Aceea a fost marea Făgăduință de încurajare pentru Sămânță, ca să le dea răbdare și tărie. Aceasta este esența Făgăduinței că acei care primesc Făgăduința vor fi Sămânța lui Avraam care va binecuvânta lumea. Cei credincioși în Cristos vor fi asociați cu El în împărăția Sa vor avea onoarea binecuvântării tuturor familiilor pământului în această împărăție. Fiecare creatură a lui Dumnezeu va fi adusă atunci la o cunoștință a Adevărului Său, și va avea ocazia să fie restaurată, dacă va dori, la perfecțiune, la tot ceea ce a fost răscumpărat pe Calvar.
Acum ocazia este diferită. Acum se face alegerea celor care vor moșteni Făgăduința ca Sămânța lui Avraam. ”Dacă sunteți ai lui Hristos, sunteți sămânța lui Avraam, moștenitori potrivit Făgăduinței.” Apostolul ne îndeamnă în textul nostru să continuăm să fim ai lui Cristos și să rămânem în El. Toți cei care rămân astfel în El până la sfârșit vor fi glorificați cu El. Pentru a rămâne credincioși, trebuie să avem spiritul Său de devotare.
Exemple remarcabile de îndurare răbdătoare
Sf. Iacov îndeamnă Biserica spunând: ”Luați ca exemple de suferință și de răbdare pe prorocii care au vorbit în Numele Domnului”. Cei cărora li s-a adresat apostolul știau deja despre suferințele lui Isus. Ei știau deja despre credincioșia apostolilor. și acum el le atrăgea atenția la ceva în plus. El îndeamnă: Priviți în trecut și vedeți că îndurarea răbdătoare i-a caracterizat pe toți cei care au trăit o viață sfântă. Aceste exemple trebuie să fie lecții de încurajare pentru noi, pe lângă cele pe care le avem în frații din jurul nostru care sunt în viață!
Apoi există întotdeauna ceva de câștigat dacă ne aruncăm privirea în urmă. Lucrurile apropiate sunt prea apropiate ca să fie văzute în lumina lor corectă. A fost un lucru potrivit ca apostolul să atragă atenția asupra celor credincioși din trecut, așa încât noi să fim încurajați să observăm ce dorește Dumnezeu. La cei care sunt ai Lui, El dorește o voință de a îndura cu răbdare și cu loialitate, manifestând astfel adevăratul caracter, acela care îi place mult.
Când privim în urmă la mărturia Vechiului Testament despre profeți, observăm că mulți dintre ei au dat dovadă chiar de această calitate menționată de apostol ca loialitate față de Domnul, o voință de a suferi necazuri pentru El, și nu ca experiențe aduse la întâmplare asupra lor de către oameni. Îl vedem pe Moise cât de dispus a fost să sufere necaz pentru credința sa în Promisiunea făcută lui Avraam și pentru convingerea că Promisiunea se va adeveri. El a preferat să sufere cu poporul lui Dumnezeu mai degrabă decât să ducă o viață ușoară în familia regală a lui Faraon, în care fusese adoptat.
Vedem în Iov un alt exemplu de îndurare răbdătoare a necazurilor și a împotrivirii puternice pentru un timp considerabil. Vedem același lucru în Ieremia câtă greutate l-a costat credincioșia sa și cât de răbdător a fost. La fel vedem în Daniel, profetul credincioșia sa față de Domnul, îndurarea sa răbdătoare a tot ceea ce a permis Dumnezeu să vină împotriva lui. și tot așa s-a întâmplat și cu alți profeți. și citim că experiențele lor au fost scrise pentru sfătuirea noastră, învățătura noastră. Deși ei aparțin unei Dispensații și noi alteia, totuși experiențele lor ne dau lecții bune. 1 Corinteni 10:6, 11.
Aplicare personală a acestor lecții
Aplicând aceste lecții la noi, putem spune că în orice măsură am fi privilegiați să vorbim Cuvântul lui Dumnezeu și să suferim persecuție în legătură cu aceasta, dacă o facem cu răbdare, ne va aduce binecuvântare corespunzătoare și laudă de la Domnul. Dar nu ne putem gândi că I-ar plăcea dacă atunci când suferim ne gândim: O, ce îngrozitor, îngrozitor, îngrozitor! Astfel de atitudine n-ar fi după Cuvântul Său în privința aceasta, ȘToți cei care voiesc să trăiască în evlavie în Hristos Isus vor fi persecutați” și că toate lucrurile vor lucra spre binele nostru. 2 Tim. 3:12; Rom. 8:28.
Când Iov era bogat, prosper, Dumnezeu l-a încercat luându-i toată familia, toată averea, sănătatea și chiar permițând ca soția lui să se întoarcă împotriva lui. Totuși, în toate acestea Iov nu s-a întors împotriva lui Dumnezeu. El a exprimat într-adevăr uimire, dar a privit la Domnul în credință și a spus: ”Chiar dacă mi se va nimici pielea, totuși în carnea mea voi vedea pe Dumnezeu”. Eu voi primi totuși manifestarea favorii Sale și voi învăța ce vrea El să spună prin aceste experiențe, aceste suferințe care vin peste mine. ȘIată, dacă mă va ucide, totuși voi nădăjdui în El.” Iov 13:15.
După ce încercările lui au fost împlinite, Dumnezeu i-a dat înapoi copii, case, pământuri și prieteni. și acestea care au venit din abundență au preumbrit binecuvântările Restabilirii cum necazurile omenirii vor lucra în cele din urmă spre binele acelora care vor iubi pe Dumnezeu. Dacă acei care suferă acum din cauza loialității lor față de Domnul, din cauza încrederii lor în aranjamentele Sale, vor suporta suferințele și încercările cu bucurie, acestea în mod sigur vor lucra spre binele lor ”mai presus de orice măsură o greutate veșnică de slavă”.