Vol. 21, Noiembrie-Decembrie 2013, Nr. 1 


Ce constituie Puritatea inimii

„Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!” Matei 5:8 .

R 5148 WT decembrie 1912 (pag. 389-390)

Cuvântul curat este un termen cuprinzător, care înseamnă fără contrafacere, sincer, nepătat. Curățenia inimii este curățenia motivului, a intenției, a efortului, a voinței — curățenia în sensul transparenței, al adevărului. Cu alte cuvinte, ferice de cei cu inima sinceră — de cei care au intenții absolut corecte. Cuvântul inimă în acest text nu se referă la organul care pompează sângele în tot corpul, ci la intenție, la voința omului.

La crearea sa, omul a fost făcut după chipul lui Dumnezeu, și astfel la origine a fost curat în inimă — onest, sincer, adevărat, perfect în intenție; dar din cauza căderii de la starea sa naturală, păcatul și egoismul s-au dezvoltat în inima sa, și calitățile asemenea lui Dumnezeu date lui la creare au fost șterse într-o măsură considerabilă. În timp ce sunt mulți oameni lumești care într-o anumită măsură ar putea pretinde onestitatea inimii, totuși numai cei care s-au predat lui Dumnezeu în deplină consacrare pot aparține clasei care Îl va vedea.

Când cineva face o deplină consacrare și este conceput de Spirit sfânt, se spune că are o inimă nouă, o voință nouă, ambiții noi, dorințe noi. Când convertirea de la păcat la dreptate este completă, se poate cu adevărat spune: „Cele vechi s-au dus; iată, toate s-au făcut noi” (2 Cor. 5:17). Pentru a realiza o schimbare atât de radicală, se cere operarea unei influențe puternice — cea a Spiritului sfânt.

Puritatea gândului însă nu înseamnă perfecțiunea absolută a gândului, a cuvântului și a faptei. La această stare nici un membru al rasei căzute nu poate ajunge până când influențele binefăcătoare ale Împărăției vor restabili rasa la perfecțiunea originară. Dar a voi drept, a voi perfect, a fi curat în inimă, este cu totul posibil; de fapt, acest lucru este foarte necesar pentru toți cei care doresc aprobarea divină. Standardul pus în fața noastră, la care inima noastră, voința noastră trebuie să consimtă, este Standardul Divin: „Voi, fiți deci, desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru Cel ceresc este desăvârșit”. Matei 5:48.

Atâta timp cât suntem în carne, suntem obligați să gândim, să vorbim și să acționăm prin intermediul imperfect al corpului căzut, ale cărui afecțiuni sunt în continuă opoziție cu voința nouă și căruia trebuie să i se împotrivească. De aceea, pentru a împlini tot ceea ce voința nouă îi îndeamnă, depășește uneori capacitatea și a celor mai zeloși urmași ai Domnului; și toți au nevoie ca meritul lui Cristos să le acopere neajunsurile, astfel încât voința nouă, inima nouă, să poată fi judecată de Domnul și încercată în privința vredniciei sau nevredniciei de viață veșnică și de binecuvântările însoțitoare pe care Dumnezeu le-a promis biruitorilor.

Numai cei cu inima curată au promisiunea că vor vedea pe Dumnezeu. Aceștia continuă credincioși până la sfârșitul peregrinajului lor; și nu numai că ajung la asemănarea de caracter cu Domnul Isus în puritatea intenției inimii lor față de toți, ci în cele din urmă vor fi făcuți ca El și „Îl vor vedea așa cum este”, în glorioasa schimbare a Primei Învieri. 1 Ioan 3:2.

Motivele onorabile sunt indicatori ai

PURITĂȚII inimii

Când cineva găsește imperfecțiune în el însuși, când descoperă că nu este la înălțimea standardului glorios al dreptății prezentat în Scripturi, când își dă seama că nu ajunge la slava lui Dumnezeu, atunci are privilegiul să căute să-și îmbunătățească purtarea. Chiar actul hotărârii de a face ce este corect este începutul procesului prin care acesta obține o minte nouă, o voință nouă. Această înnoire a minții corespunde cu perfecționarea anumitor procese ale creierului.

Voința poate controla întregul corp. Ocazional va exista împotrivire din partea uneia sau alteia dintre caracteristicile inferioare, care vor obiecta la stăpânirea celor superioare; dar în general voința are autoritatea. Caracteristicile care constituie mintea au fost inițial parte din chipul lui Dumnezeu; dar toate puterile minții umane au fost lezate prin căderea omului. Toate au slăbit mai mult sau mai puțin.

Caracteristicile venerației, conștiinciozității și fermității formează o combinație foarte puternică. Dacă aceste calități conduc viața, creșterea minții noi va fi rapidă. Oricine are suficientă capacitate de judecată pentru a hotărî să facă ce este corect și să servească pe Dumnezeu cu toată capacitatea sa, poate, în ciuda slăbiciunilor cărnii sale, să voiască să trăiască în acord cu standardul divin. Atâta timp cât motivele voinței sale noi sunt onorabile, el este curat în inimă; și atâta timp cât menține acea stare, el are asigurarea că în cele din urmă va putea atinge perfecțiunea prin ascultare.

În timpurile vechi, această puritate a intenției inimii a fost tot ceea ce putea avea cineva. Cu o anumită ocazie Iosua a zis: „Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului” (Iosua 24:15). În această declarație bătrânul războinic a manifestat curățenia inimii — hotărârea minții de a servi Domnului. David și toți ceilalți Vrednici din Vechime au avut această hotărâre. Aceasta era tot ce puteau ei să facă; și de aceea au avut această mărturie, că „au fost plăcuți lui Dumnezeu”. Evrei 11:5, 6, 39.

Oricine are această hotărâre va fi binecuvântat. El va vedea într-o zi lumina feței lui Dumnezeu. Dacă însă o perioadă de timp el nu va menține acest standard, între el și Dumnezeu va fi un nor. Acesta poate fi înlăturat numai prin căință și iertare. Apoi cu psalmistul el poate spune: „Întoarce-te suflete al meu la odihna ta, căci Domnul ți-a făcut bine”. Ps. 116:7.

De-a lungul veacului Evanghelic, poporul lui Dumnezeu poate avea nu numai această puritate a inimii, sau convertirea la Domnul, întorcându-se la El în plinătatea consacrării prin sângele prețios al lui Cristos, dar și ceva mai mult. Aceștia pot avea acceptarea divină a acelei consacrări și conceperea Spiritului sfânt. Ca atare, aceștia sunt copii ai lui Dumnezeu într-un sens deosebit pentru acest veac. Ei pot striga: „Ava, Tată” (Romani 8:15). Pentru aceștia Dumnezeu nu este numai Stăpânitorul Universului, ci Tatăl lor.

În timpul acestui Veac Evanghelic, poporul lui Dumnezeu poate avea binecuvântări speciale, mai mari decât orice a existat înainte. Ei au puterea luminătoare a Spiritului sfânt, care vine prin Cuvântul divin, prin providența divină etc. Se cere o iluminare a concepțiilor noastre mentale pentru a putea vedea pe Dumnezeu. Prin urmare, Biserica lui Cristos, care este concepută de Spirit sfânt, Îl poate vedea cu ochii înțelegerii într-un sens în care Vrednicii din Vechime n-au putut.

Dacă ne menținem curățenia inimii prin curățenia minții, putem avea asigurarea binecuvântărilor viitoare precum și favoarea și fericirea din prezent. Dacă acesta este cursul nostru în „viața de acum”, avem făgăduința Domnului că Îl vom vedea într-un sens foarte special „în viața care vine”. Vom fi schimbați în ființe spirituale și Îl vom vedea așa cum este și vom împărtăși slava Sa. Oricine are speranța aceasta în el însuși, se va curăța, după cum Domnul este curat. 1 Ioan 3:2, 3.