Vol. 18, Martie-Aprilie 2011, Nr. 5
INSTRUMENTUL LUI DUMNEZEU ÎN PREGĂTIRE
Ferice de cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul! Matei 5:5 .
R 5251 W. T. 1 iunie 1913 (pag. 170-171)
Caracterul hotărât al providenței divine adesea ne uimește. Viețile noastre sunt atât de scurte, limitele noastre atât de multe, încât orice planuri am avea trebuie să ne silim să le realizăm cât se poate de repede. Dar nu așa este cu Cel Atotputernic, Cel care este Dumnezeu din veșnicie în veșnicie”. El are timp nelimitat la dispoziție și în consecință Își realizează voința suverană cu mare determinare. Este o mângâiere pentru poporul Său faptul că este asigurat că El a știut sfârșitul de la început și face toate lucrurile după sfatul voii Sale. Cei care studiază Biblia sunt binecuvântați în măsura în care învață că voința divină este întotdeauna o voință bună — dreaptă, înțeleaptă și iubitoare.
Educația lui Moise este pe scurt rezumată în Scripturi prin afirmația că el a fost înstruit în toată înțelepciunea egiptenilor”. Legenda ne spune ceva despre educația lui în filosofiile din acel timp și declară că a fost un general egiptean plin de succes; dar noi trebuie să urmărim relatarea biblică. Se apropia timpul când Dumnezeu intenționa să-i scoată pe israeliți din Egipt, în țara pe care o promisese lui Avraam că va fi a lor — o ilustrație vie a unei eliberări încă și mai mari prin Cel mai mare decât Moise, care acum se apropie.
Providențele lui Dumnezeu pot fi observate în privința experiențelor lui Moise, caracterizat de Domnul ca fiind mai blând decât orice om de pe fața pământului”. Dumnezeu a vrut un om blând pentru poziția importantă în care El a intenționat să fie Moise. Și lecțiile și experiențele date lui Moise au ajutat să-l facă blând. Cine nu poate vedea că, dacă ar fi fost mândru și arogant, ar fi fost nepotrivit pentru datoriile și responsabilitățile care îi reveneau în calitate de conducător al poporului său afară din Egipt, până la granițele Canaanului? Poate că nici un om din lume n-a avut o sarcină mai dificilă ca aceea reprezentată în cei 40 de ani de experiență a lui Moise. Putem fi siguri că el a fost pregătit pentru încercarea grea numai prin experiențele celor 80 de ani din viața sa de dinainte de Exod.
Fiu adoptiv al prințesei Egiptului, Moise trebuie să fi fost un favorit al curții și în pericol de a cultiva mândrie și aroganță. Ca o contracarare la aceasta, el avea continuu înaintea sa faptul că trăsăturile sale erau evreiești și astfel toată lumea avea cunoștință de identificarea sa cu poporul disprețuit și oprimat. Tendința a fost în mod firesc spre una din cele două atitudini: Fie să caute să ignore pe evrei și să se identifice tot mai mult cu egiptenii, fie să exercite credință în promisiunile speciale care erau o moștenire a poporului său în calitate de copii ai lui Avraam, Isaac și Iacov.
Aceasta a fost poate prima sa probă. Oare se va dovedi el loial lui Dumnezeu și acelor promisiuni divine legate de viitor? Oare va fi credința sa pe măsura sarcinii de a-și uni soarta cu poporul înrobit și oprimat, și astfel să piardă poziția la Faraon, la familia sa și la toți egiptenii cu influență? Sf. Pavel observă că Moise a fost un învingător în ceea ce privește aceste chestiuni. El a ales mai degrabă să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu, decât să se bucure de bogățiile și onorurile care puteau fi ale lui ca fiu adoptiv al familiei regale (Evrei 11:24-26). Am putea presupune foarte bine că dacă ar fi trecut de partea egiptenilor, ar fi putut chiar să devină Faraonul domnitor.
Pentru Moise, Promisiunea pe care Dumnezeu i-a făcut-o lui Avraam și i-a repetat-o lui Isaac și lui Iacov, și care încă își așteaptă împlinirea, a fost mai de dorit decât toate bogățiile și onorurile de pe pământ. Moise a rezistat cu bine la această probă în ceea ce privește credința și loialitatea. El a vrut să fie de partea lui Dumnezeu cu orice preț! În mod asemănător, întotdeauna au existat probe, atât asupra israeliților naturali cât și asupra israeliților spirituali, și aceste probe sunt încă aplicate în zilele noastre. Lumea le oferă atracții evreilor pentru a-și abandona relația de legământ cu Dumnezeu, după cum le oferă atracții și israeliților spirituali să-și abandoneze relația spirituală cu Dumnezeu.
Este totuși adevărat că prietenia lumii înseamnă dușmănie cu Dumnezeu, iar prietenia cu Dumnezeu înseamnă dușmănie cu lumea, atât de diferită și opusă este Împărăția Întunericului față de Împărăția Luminii și a tot ce este legat de ea. Este încă la fel de adevărat astăzi ca și în timpul lui Moise că cei care voiesc să trăiască în evlavie îîn acest timp prezentș vor fi persecutați”. Dar nu va fi întotdeauna așa. O mare schimbare este iminentă. Cei care iubesc dreptatea vor fi înălțați, binecuvântați, în timp ce acei care iubesc păcatul vor fi restrânși și pedepsiți.
MOISE DESCURAJAT, CU INIMA ZDROBITĂ
Încrezându-se în Promisiunea Domnului, Moise a crezut că venise timpul pentru eliberarea israeliților din robia lor. El știa bine despre păstrarea sa miraculoasă și avea asigurarea Promisiunii lui Dumnezeu că aceasta însemna că Dumnezeu avea pentru el o lucrare specială de realizat. Era gata și nerăbdător să înceapă acea lucrare. El nu știa că era încă nepregătit. Nimic nu era mai departe de gândul său decât că se cereau încă 40 de ani de pregătire specială. Presupunând că venise timpul să pornească înspre libertate, el era în alertă. Voia să inspire poporului încredere în el. Israeliții trebuiau să știe că deși era educat la curtea lui Faraon, el simpatiza cu ei și că se puteau baza pe el în calitate de conducător.
O ocazie de a-și arăta zelul pentru frați a venit când a văzut pe egiptean maltratându-l pe unul dintre ei pe nedrept. El s-a amestecat în conflict. Egipteanul a fost ucis în încăierare. Israelitul a fost eliberat. Moise a înțeles că nici unul dintre egipteni nu cunoștea chestiunea, așa că a îngropat victima în nisip. El nu s-a îndoit de faptul că frații săi vor răspândi pe ascuns știrea că el era prietenul și apărătorul lor, și că astfel îl vor privi cu încredere ca pe conducătorul lor, când providența lui Dumnezeu va deschide pentru ei ușa să părăsească Egiptul. Dar toate aceste vise s-au destrămat când în ziua următoare a înțeles că nu exista astfel de loialitate printre frații săi cum se așteptase el, și că în loc să fie urmașii săi, ei erau gata să-l predea autorităților egiptene pentru că a dat ajutor unuia din neamul lor.
Total descurajat și temându-se pentru viața sa, Moise a fugit în pustia Madian. Părea ca și cum toată loialitatea sa și toți cei 40 de ani de educare și dezvoltare s-au risipit. El presupusese că era pregătit să fie căpetenia oștirii Domnului și s-o conducă. Într-un ceas toate speranțele sale s-au spulberat și era fugar, temându-se să-și arate fața la palat printre egipteni sau printre cei din neamul său. O viață irosită”, a fost fără îndoială comentariul său — 40 de ani petrecuți în speranțe scumpe și ambiții care nu vor fi realizate niciodată.
MOISE, PĂSTORUL LUI IETRO
Ca fugar stătea pe marginea unei fântâni unde păstorii aduceau turmele să le adape. Printre păstori erau și fiicele lui Ietro, cărora li se împotriveau niște păstori nepoliticoși, care nu numai că nu le-au ajutat, ci le-au și împiedicat. Moise, plin de instinctul dreptății, nu numai că le-a luat partea, ci le-a și ajutat, scoțând apă pentru turmele lor, apoi însoțindu-le până acasă. Ietro i-a fost recunoscător străinului, care nu și-a dezvăluit identitatea la momentul acela. El, care era învățat în toată învățătura egiptenilor și care fusese unul dintre generalii Egiptului, era acum total descurajat, umil, supus și ascultător.
Moise s-a căsătorit cu una dintre fiicele lui Ietro și a continuat să fie un păstor umil timp de 40 de ani. El n-a înțeles atunci providența Domnului în afacerile sale, dar în toți acei ani a învățat o lecție foarte importantă de umilință, de supunere deplină la voința divină. Când lecția a fost învățată, a venit timpul ca Dumnezeu să-l pună astfel pe servitorul Său dublu educat într-un loc foarte important pentru care n-ar fi fost niciodată calificat fără tocmai aceste experiențe.
Procedurile lui Dumnezeu cu Moise ilustrează principiile generale ale procedurilor Lui cu toți aceia pe care-i face servitori speciali, pregătiți pentru servicii speciale. Domnul nostru Isus în curțile cerești a mărturisit loialitatea și fidelitatea Sa față de Cel Atotputernic. Ca mijloc pentru înălțarea Sa și mai mare, I s-a dat ocazia să devină Mântuitorul omenirii și astfel să îndeplinească Programul divin. El a răspuns cu bucurie. Măcar că era Fiu, a învățat ascultarea prin lucrurile pe care le-a suferit” (Evrei 5:8). Și apostolul declară că datorită acestei demonstrații de supunere deplină față de voința Tatălui, până la moarte, și încă moarte de cruce”, de aceea Dumnezeu L-a înălțat foarte mult prin învierea Sa, nu numai cât a fost înainte de sus, ci mai sus — mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice autoritate și de orice nume care se poate numi”. Filipeni 2:9-11; Efeseni 1:20-23; 1 Petru 3:22.
În mod asemănător, de-a lungul Veacului Evanghelic Dumnezeu cheamă afară din lume o companie sfântă, o Turmă Mică, pentru a fi asociată cu Isus în marea Sa lucrare din viitor, binecuvântarea tuturor familiilor pământului, cum i-a promis Dumnezeu lui Avraam, spunând: În tine și în sămânța ta vor fi binecuvântate toate familiile pământului”. Celor care răspund la această invitație li se cere să-și demonstreze loialitatea față de Dumnezeu, în vorbire de rău, în vorbire de bine; ca niște înșelători măcar că spunem adevărul”. Uneori acești sfinți au fost înfierați, precum sf. Pavel, ca gunoiul lumii, ca lepădătura tuturor”. 1 Cor. 4:13; 2 Cor. 6:8.
Aceste insulte au venit de multe ori de la sărmanii robi orbi ai păcatului, iar alteori, spune Biblia, de la cei care sunt ignoranți cu voia”. Dar cu toate acestea, toți acești fii ai lui Dumnezeu pe care îi primește acum ca membri ai Preoțimii împărătești pentru a fi membri ai clasei Miresei, trebuie să fie încercați în privința umilinței lor — a supunerii la voința divină. Numai cei care învață această lecție și devin asemănări ale dragului Fiu al lui Dumnezeu (Romani 8:29), vor fi învredniciți să aibă parte de moștenirea sfinților în lumină” — pregătiți pentru glorie, onoare, nemurire și natura divină, pe care Dumnezeu le-a promis Bisericii Sale credincioase, alese.