CUM SUNTEM SFINȚIȚI?
„Căci aceasta este voia lui Dumnezeu, sfințirea voastră.” 1 Tes. 4:3.
W. T. 1 aprilie 1916 (pag. 99-101)
Cuvintele din textul nostru se adresează numai sfinților lui Dumnezeu, ca și toate Epistolele apostolice. În privința poporului Său, aceasta este voia lui Dumnezeu, dorința Lui, scopul Lui chiar sfințirea lor, punerea lor complet deoparte de lume, pentru Sine și serviciul Său. Aceasta este voia lui Dumnezeu nu în sensul că El a hotărât ca unii să fie sfințiți; ci este voia Lui ca să existe o asemenea clasă; și rămâne ca fiecare dintre cei chemați să hotărască dacă vrea să aparțină sau nu acestei clase.
Dumnezeu are o lucrare importantă de îndeplinit și de aceea are motive foarte deosebite pentru alegerea unei asemenea clase. Dacă noi vrem să fim din numărul acesta când va fi complet, trebuie să ne facem chemarea și alegerea sigură printr-o deplină conformare la termenii și condițiile chemării, și aceasta chiar până la moarte. Noi trebuie să avem în minte că Domnul selecționează, alege acum o clasă sfințită pentru o poziție foarte specială, o lucrare foarte specială. Întâi, ei vor fi asociați cu Domnul Isus Cristos o mie de ani în lucrarea de regenerare a lumii, inclusiv a tuturor celor care au trăit începând de la Adam pentru ridicarea lor din păcat și moarte, spre înălțimile perfecțiunii umane de la care a căzut Adam; și apoi ei vor domni cu Cristos Capul lor, și vor fi asociați cu El în toată lucrarea Lui viitoare de-a lungul eternității. De aceea, aceasta este numită Chemare Înaltă, Chemare Cerească.
Astfel, voința lui Dumnezeu la care se face referire în acest text nu este cu privire la lume în veacurile care urmează după acest veac și nici cu privire la îngeri. Este voința Lui pentru Biserică, chemată să fie mireasa lui Cristos, membri ai Corpului Său. Această mare Chemare nu s-a făcut niciodată înaintea acestei vârste și nici nu se va mai face după încheierea ei. Nu poate exista decât o singură Mireasă a lui Cristos; și când această clasă va fi fost completată, nu se va mai adăuga nici unul la numărul lor. Această clasă a auzit despre harul prezent al lui Dumnezeu oferit prin Cristos și i-a acceptat termenii intrând în alergare pentru „Premiu”.
În textul nostru apostolul spune de fapt, Iată-ne pe noi ca creștini, chemați ai lui Dumnezeu. Ei bine, care este lucrul pe care Dumnezeu vrea să-l facem? Vrea să ținem ziua a șaptea? Vrea să ne abținem de la consumarea cărnii? Vrea să adoptăm anumite formalități sau idiosincrazii? Nu, voia lui Dumnezeu este sfințirea noastră. Există o anumită diferență între cuvintele sfințire și consacrare, deși uneori ele se folosesc unul în locul celuilalt. Cuvântul consacrare conține ideea de predare. Consacrarea este un pas definit, făcut într-un moment anumit. Este predarea voinței și a tot ce posedăm, lui Dumnezeu. Dacă cineva nu și-a predat Domnului voința, el însuși, în mod hotărât, n-a făcut o consacrare reală. Noi credem că pentru poporul declarat al Domnului nu există un pas care să fie mai necesar de a fi văzut mai clar decât acesta, și care să fie mai necesar de a fi explicat altora. Cuvântul sfințire conține în sine nu numai ideea acestei consacrări hotărâte și complete la început, ci cuprinde și întregul proces de transformare a caracterului și de pregătire pentru Împărăție. El progresează de-a lungul întregii căi creștine, până când caracterul este deplin dezvoltat și copt, și el trebuie menținut apoi până la sfârșitul căii.
CUM SE INTRĂ ÎN ALERGAREA CEREASCĂ
Mulți creștini declarați nu văd pasul deplinei consacrări ca fiind esențial pentru cel care vrea să fie urmaș al lui Cristos. În convorbirile noastre cu oamenii, mulți ne spun că ani de zile au încercat să fie copii ai lui Dumnezeu, că ani de zile au încercat să facă voia lui Dumnezeu și să trăiască o viață sfântă. Cu aceștia noi încercăm întotdeauna să ajungem la punctul deosebit: ai început corect? ai încercat să alergi alergarea creștină în afară sau înăuntru? Atunci ei ne întreabă ce vrem să spunem. Iar noi le spunem că problema este ca un concurs de alergări, cu anumite reguli și reglementări definite, unde se oferă un anumit premiu. Persoana care urmează să alerge în concurs trebuie să fi intrat în modul obișnuit. Trebuie să fi făcut contractul și să-l fi semnat. Omul trebuie să fie de acord cu toate condițiile. Atunci el va fi intrat ca și concurent și va trebui să alerge spre țintă pe pista prescrisă.
Altul, care n-a făcut contractul ca să intre în cursă în maniera prescrisă, ar putea alerga tot mereu în jur pe dinafara terenului de alergare. El ar putea alerga tot așa de repede și de bine ca și cei dinăuntru. El ar putea spune lăudăros, „Pot învinge pe oricare dintre alergătorii de pe acea pistă!” Dar oare ar câștiga acesta premiul? Cu siguranță nu. El n-ar face decât să se distreze sau să-și piardă vremea și să-și cheltuie puterea. Alergarea adevărată s-a făcut pe acea pistă. El n-a reușit să satisfacă condițiile prescrise și toată alergarea lui ar fi în zadar în privința premiului. La fel este cazul și cu unul care se străduiește să trăiască o viață creștină fără să fi aflat și fără să fi satisfăcut mai întâi cu grijă condițiile și termenii ceruți pentru a deveni un adevărat ucenic al lui Cristos și a fi recunoscut de Tatăl ca și copil al Său.
Noi credem că acesta este necazul cu mulți care se numesc creștini. Mulți care discută cu noi exprimă dorințe bune și toate celelalte, dar noi mergem direct la subiect: „Ai făcut o deplină consacrare față de Dumnezeu?” Recent am avut un caz de felul acesta un domn care ne-a vizitat de două ori. În conversația noastră din ((255)) timpul ultimei sale vizite i-am spus: „Ei bine, vă mai amintiți despre ce am vorbit când ați fost aici data trecută?” El a răspuns că s-a rugat. I-am spus atunci că el n-avea dreptul să se roage, că nu se putea ruga în modul cuvenit până când avea un Avocat la Tatăl; fiindcă Tatăl nu-i ascultă pe păcătoși. I-am spus, „Nu vă puteți ruga până vă veți preda lui Dumnezeu voința. Și tot accesul la Tatăl trebuie să fie prin Avocat. «Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.» Există o cale definită. Calea nu este că vă puteți duce pe drumul dumneavoastră, iar eu pe al meu. Toți termenii uceniciei sunt așezați de Domnul Însuși. «Dacă dorește cineva să-Mi fie ucenic», a spus Domnul Isus, «să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze». Dacă nu facem acest pas, de a ne lepăda de noi înșine, predându-ne Domnului, putem face o mulțime de lucruri să umblăm la biserică etc., etc., și totuși să nu fim creștini. Suntem creștini numai când L-am acceptat pe Isus ca Răscumpărătorul nostru și am făcut o consacrare față de Dumnezeu prin Cristos”.
CELE DOUĂ PĂRȚI ALE SFINȚIRII
Într-un verset din Scriptură citim, „Sfințiți-vă și Eu vă voi sfinți”. Aceasta înseamnă, puneți-vă deoparte pentru Dumnezeu, și El vă pune deoparte. Noi avem o parte în această lucrare și Dumnezeu are o parte. Dacă noi facem o consacrare deplină, Dumnezeu ne va consacra; El ne va accepta și ne va pune deoparte pentru Sine. El ne dă indiciul acestei acceptări prin conceperea de Spiritul Său Sfânt. Unii ca aceștia încep să-și dea seama curând că au o minte nouă, o dispoziție nouă, o inimă nouă. Despre această clasă vorbește apostolul Pavel în textul nostru. „Aceasta este voia lui Dumnezeu” cu privire la voi, „chiar sfințirea voastră” voi care v-ați consacrat față de El și pe care El v-a acceptat și v-a consacrat, v-a pus depoarte pentru serviciul Său.
Acceptarea noastră de către Tatăl este numai începutul lucrării de sfințire. Voința Sa este ca această lucrare să continue și să progreseze în noi până la completare. Această lucrare de sfințire trebuie să ne afecteze mintea, mâinile, ochii, urechile, limba tot ce-i al nostru ca să putem fi folosiți de Domnul pe deplin. La început se predă voința, iar voința, desigur, include serviciul corpului nostru muritor.
Însă acest corp are tendințele sale naturale. Predarea voinței va însemna că individul va aduce orice gând, cuvânt și faptă în supunere față de voința lui Dumnezeu. Un lucru este ca voința să devină sfântă, și alt lucru este ca mintea și corpul să fie aduse în acord deplin cu această sfințenie a voinței. Voința este prezentă cu noi, dar problema este cum să procedăm. Trebuie nu numai ca voința noastră să-și mențină această stare sfințită, ci trebuie și să ne lărgim aprecierea față de voința Domnului pentru noi, și astfel să avem tot mai mult din spiritul de sacrificiu.
SFINȚIȚI PRIN ADEVĂR
Ce puteri, ce forțe spirituale vor ajuta în această lucrare de sfințire? Domnul nostru Isus, în ultima Sa rugăciune către Tatăl, înainte de moarte, S-a rugat, „Sfințește-i prin Adevărul Tău; cuvântul Tău este Adevăr” (Ioan 17:17). Aici ni se dă cheia în legătură cu felul în care va continua această lucrare de sfințire. Cel care se consacră lui Dumnezeu nu va avea de la început o cunoștință deplină despre sine sau despre păcat. La început este numai un prunc. Dar el va fi ajutat să progreseze prin puterea Cuvântului revelat, prin Mesajul Adevărului. Cum va sfinți acest Mesaj? Apostolul Pavel răspunde că Dumnezeu lucrează astfel atât să voim cât și să facem buna Sa plăcere. El ne dă în cuvântul Său promisiuni nespus de mari și scumpe. El ne dă sfaturi și îndemnuri. Și acestea intrând în inima noastră și imprimându-se asupra noastră, prin iluminarea Spiritului Sfânt, noi suntem constrânși să producem în noi roadele pașnice, prețioase ale dreptății și sfințeniei.
Ne dăm seama că prin mersul credincios pe calea îngustă pe care a mers Învățătorul nostru, noi vom plăcea Dumnezeului nostru și vom primi o răsplată nespus de mare, chiar parte împreună cu Cristos la „o moștenire nestricăcioasă și nepătată și care nu se poate veșteji, păstrată în ceruri pentru noi ... care suntem păziți de puterea lui Dumnezeu, prin credință, pentru mântuirea gata să fie descoperită în timpul de la urmă” (1 Petru 1:4,5). Astfel vedem cât de important este Cuvântul Adevărului în acest proces de sfințire, fie că primim acest Adevăr prin citirea Bibliei, fie dintr-o cântare, fie din Studii în Scripturi ori în alt fel. Orice ne imprimă în inimă Cuvântul lui Dumnezeu și ne crește măsura de Spirit Sfânt, face parte din ceea ce realizează lucrarea de sfințire.
METODA SFINȚIRII
Există un alt text care ne arată cum trebuie să fim sfințiți. El spune că prin voia lui Dumnezeu „suntem sfințiți prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna” (Ev. 10:10). Gândul de aici al apostolului este că noi n-am fost sfințiți la început, ci „am fost copii ai mâniei ca și alții”. Noi nu ne-am putut sfinți pe noi înșine; și jertfirea trupului lui Isus Cristos, jerfa vieții Sale nepătate pentru noi, a fost baza pe care să putem deveni poporul sfințit al Domnului. Nici o consacrare nu ne-ar fi putut face poporul lui Dumnezeu numai dacă, întâi de toate, temelia acesteia a fost pusă pe jertfa lui Isus Cristos. Jerfa Sa a deschis calea. Meritul Său ne-a curățit și ne-a făcut acceptabili pentru Iehova.
Iarăși citim că noi suntem dintre cei aleși, „prin sfințirea Duhului” (1 Petru 1:2). Când ne prezentăm în consacrare, suntem apoi acceptați și concepuți de Spirit. Această acceptare și concepere ne pune deoparte; ne introduce în corpul Unsului. Spiritul Adevărului ne inspiră și ne îndrumă în calea cerească. El ne-a arătat întâi că eram păcătoși care aveam nevoie de un Mântuitor. Apoi ne-a arătat cum să ne prezentăm pe noi înșine lui Dumnezeu. Și după ce am făcut pașii astfel arătați și am fost acceptați ca fii ai lui Dumnezeu, el ne-a condus mai departe până la plinătatea staturii de bărbat în Cristos. Astfel Spiritul, prin Cuvânt, produce sfințirea noastră completă.
((256))
Iarăși ni se spune că „suntem sfințiți prin sângele legământului” (Ev. 10:29). Cum este aceasta? Dumnezeu a făcut un mare legământ cu Biserica. Întâi a fost făcut cu Capul Bisericii, iar apoi cu aceia care vor constitui Corpul Său. Acesta este un legământ de jertfă. Iehova a spus profetic prin Psalmist, „Adunați-Mi pe credincioșii Mei (pe cei sfinți, sfințiți ai Mei) care au făcut legământ cu Mine prin jertfă” (Ps. 50:5). Modul de a intra în această clasă astfel chemată și adunată este prin acceptarea termenilor stabiliți de Însuși Iehova. Nimeni nu intră în această clasă decât prin sângele legământului.
Când Domnul nostru Isus a intrat în legământ cu Tatăl, aceasta a fost prin consacrarea Sa la botez. Această consacrare a fost îndeplinită și sfârșită în moartea Sa pe Calvar. Acolo s-a sfârșit vărsarea sângelui Său sacrificarea vieții Sale. Altă cale de a-Și îndeplini legământul n-a existat. A fost necesar ca El să facă toate acestea pentru a intra în gloria Sa și a fi Mântuitorul lumii. Și noi care am devenit membrii Corpului Său trebuie să facem același legământ cu Tatăl. Noi trebuie să bem cu El paharul Său de suferință și moarte. Noi trebuie să ne dăm viața așa cum Și-a dat-o El. Sângele nostru trebuie să fie vărsat, viața noastră umană trebuie să fie jertfită, cu El. Nu există nici o altă virtute în sângele nostru, decât aceea că el este făcut acceptabil prin acordarea meritului lui Cristos. Dar prin această acordare, noi, ca membri ai Corpului Său, avem parte în sacrificiul Său. Așa deci, moartea noastră este ca a Lui, o moarte de jertfă; iar sângele nostru este socotit ca sângele Lui. Astfel, având parte în sângele legământului, sângele legământului de jertfă, sângele care va pecetlui Noul Legământ, noi suntem sfințiți. Această depunere a vieții noastre este o lucrare treptată, în îndeplinirea ei reală, așa cum a fost și a Domnului nostru. Aceasta este lucrarea de sfințire, care progresează până la completarea ei în moarte.
Prin urmare este adevărat că noi suntem sfințiți prin Adevăr, care devine luminos pentru noi prin Spiritul Sfânt. Jertfirea trupului lui Isus a deschis calea spre această sfințire. Și legământul nostru de jertfă ne permite participarea în „sângele legământului”, iar aceasta înseamnă deplina noastră sfințire până la moarte. Dacă cineva nu participă la paharul lui Cristos, în moartea Lui de jertfă, nu va avea parte în Împărăție. Lumea va participa la mâncarea Pâinii care a venit din cer; dar pentru a fi membri ai Corpului de jertfă al lui Cristos este necesar ca noi să bem și din sângele Său, și să participăm cu El în moartea Sa. Noi trebuie să ne conformăm cu moartea Sa ca să avem parte de învierea Sa, prima înviere (cea mai importantă). Lumea nu va avea nici o parte în băutul Paharului. Sângele legământului cu care noi (Biserica) suntem sfințiți va pecetlui Noul Legământ pentru lumea întreagă. El nu este pecetluit încă; fiindcă jertfirea nu este completă încă. Legământul Legii a fost un tip al Noului Legământ, care va fi inaugurat curând. Legământul Legii a fost pecetluit cu sângele vițelului și țapului tipic. Tot așa Noul Legământ va fi pecetluit cu sângele „jertfelor mai bune”.
STROPIREA SÂNGELUI, TIP ȘI ANTITIP
Aceasta este pentru clasa țapului o favoare cu totul nemeritată. După cum a fost în tip, când a fost instituit Legământul Legii, Moise a luat sângele vițeilor și țapilor și a stropit, întâi cartea Legii, satisfăcând astfel tipic Dreptatea lui Dumnezeu, iar apoi a stropit „tot poporul”, tot așa este și în antitip, sângele vițelului și țapului antitipic stropește întâi Legea, satisfăcând Dreptatea în folosul întregii lumi; iar apoi sângele stropește „tot poporul”, întreaga lume, care este moartă în Adam. Aceasta va însemna Restabilire, care va fi atinsă treptat de către lume în vârsta care intră, ca rezultat al jertfei de Răscumpărare și al aplicării ei în folosul lor. Aceasta va fi realizată de Domnia Milenară a Cristosului, Cap și Corp.
S-ar putea pune întrebarea, de ce s-au jertfit în tip atâția viței și țapi, pe când în antitip este un singur vițel și un singur țap? De ce este diferență? Răspundem, nu este nici o diferență. Este doar o duplicare a vițelului și țapului din tip. Dar de ce? Fiindcă se cerea mult mai mult decât doar sângele unui vițel și al unui țap pentru a stropi tot Israelul. Dar ca idee nu există nici o diferență. Ea reprezintă în antitip lucrarea unui singur vițel și al unui singur țap.
Este un privilegiu minunat să fii din această clasă a țapului Domnului, cei sfințiți în Cristos Isus, care trebuie să participe cu El în suferințele timpului prezent și apoi să domnească împreună cu El de-a lungul veacurilor eterne de glorie. Să-I dovedim lui Dumnezeu apreciarea acestei chemări glorioase, prin credincioșie chiar până la moarte.