„DUMNEZEU ARĂTAT ÎN TRUP”

„Mare este taina evlaviei! Cel care S-a arătat în trup, a fost îndreptăţit în Duh, a fost văzut de îngeri.”

1 Tim. 3:16 .

R5785 W. T. 15 octombrie 1915 (pag. 309-311)

Dumnezeu, marea Origine, sau Fântâna Vieţii, are plăcerea să Se manifeste prin diferite creaţii. Toate creaţiile Sale inteligente pe care El le-a recunoscut ca fii au fost în asemănarea Sa. Logosul, începutul creaţiei lui Dumnezeu, a fost în asemănarea divină. Nu numai că El este o Fiinţă spirituală (şi Dumnezeu este Spirit), dar, mai mult decât atât, El a fost o Fiinţă spirituală în asemănarea caracterului Tatălui Său, Creatorul Său.

Mai mult, când Logosul a devenit agentul activ al Tatălui în crearea diferitelor ordine — îngeri, heruvimi, serafimi — toţi au fost creaţi în chipul Tatălui. Fiii îngereşti ai lui Dumnezeu au cântat împreună şi au strigat de bucurie când au văzut diferitele creaţii. Când a venit timpul să facă încă un ordin de creaturi, diferit, un ordin care nu existase înainte, anume, fiinţe umane, Dumnezeu a dus la îndeplinire prin Logos scopul Său de a crea pe om în chipul Său, în asemănarea Sa. Şi Dumnezeu S-a declarat mulţumit de om.

O descriere a primului om ne este dată în Psalmul 8: „L-ai făcut cu puţin mai prejos decât îngerii şi l-ai încununat cu slavă şi cu cinste. I-ai dat stăpânire peste lucrările mâinilor Tale; toate le-ai pus sub picioarele lui: oile şi boii laolaltă, fiarele câmpului, păsările cerului şi peştii mării”. Adam a fost stăpânul sau regele tuturor acestora. El a reprezentat ceva ce îngerii n-au reprezentat, căci nici unul dintre ei n-a fost pus vreodată peste ceva. Dumnezeu este Stăpânul tuturor lucrurilor, iar Adam şi Logosul au fost singurii care în vreun sens al cuvântului au fost puşi peste ceva.

Când Dumnezeu l-a făcut pe om, l-a făcut asemenea Lui în această privinţă — ca el să aibă stăpânire. Când au fost creaţi îngerii, ei erau Dumnezeu arătat prin diferite ordine de fiinţe — heruvim, serafim şi grade mai joase de îngeri. Când a ajuns la crearea omului, el de asemenea a fost făcut în chipul lui Dumnezeu. Dumnezeu S-a arătat în trup. Dar nu putem spune că Dumnezeu este arătat în trup acum. Asemănarea cu Dumnezeu, originară, a fost ştearsă prin păcat. Domnia Păcatului şi a Morţii au şters în măsură considerabilă aceste urme ale chipului lui Dumnezeu. Iar Scripturile ne arată clar că am pierdut acest chip şi această asemănare a Creatorului.

Adam a fost numit fiu al lui Dumnezeu fiindcă el a fost în relaţie de legământ cu Dumnezeu; dar când a devenit păcătos, a pierdut această relaţie. Evreii n-au fost fii ai lui Dumnezeu. Avraam a fost numit prietenul lui Dumnezeu. Chiar dacă Dumnezeu i-a aprobat pe Avraam, Isaac, Iacov, pe profeţi şi pe alţii din Israel, şi a indicat că vor avea o mare binecuvântare, ei n-au putut fi trataţi ca fii. Dumnezeu a zis, în esenţă, când a vorbit cu Avraam: Prietene, îţi voi arăta Legământul Meu. „În Sămânţa ta vor fi binecuvântate toate familiile pământului.”

DUMNEZEU ARĂTAT ÎN OMENIREA PERFECTĂ

Totul va trebui să aştepte până când va veni acea mare Sămânţă antitipică a lui Avraam. Avem relatarea despre felul cum va veni Cel care va fi Eliberatorul, Sămânţa antitipică a lui Avraam. După ce vorbeşte despre Logos — cum a fost făcut trup şi a locuit printre oameni — Sf. Ioan spune că Isus a avut slava Unicului născut al Tatălui, plin de har, plin de adevăr. Acesta, mai presus de toate celelalte, este modul prin care Dumnezeu a fost arătat în trup.

Când animalele inferioare l-au văzut pe Adam, ele au văzut cea mai bună reprezentare a lui Dumnezeu faţă de ele. Nimic mai asemenea lui Dumnezeu nu putea fi făcut în trup. Şi când a venit timpul ca Dumnezeu să-Şi trimită Fiul în lume, El I-a pus în faţă marele privilegiu de a fi Răscumpărătorul omului. Când El a fost făcut trup, toţi cei care L-au privit au văzut slava Unicului născut al Tatălui. Când cineva Îl privea, vedea pe Tatăl în sensul cel mai absolut în care îi era cuiva posibil să-L vadă.

Dumnezeu i-a zis lui Moise, „Nimeni nu-Mi poate vedea faţa şi să trăiască”. Saul din Tars a văzut numai o sclipire a lui Isus Cel glorificat, dar gloria a fost atât de mare încât dacă ar fi văzut-o cu totul n-ar mai fi trăit. Isus a fost însuşi chipul Tatălui. Isus este însuşi chipul Tatălui. Şi dacă nimeni nu poate vedea pe Dumnezeu şi să trăiască, atunci nu poate vedea nici pe Isus şi să trăiască.

DUMNEZEU ARĂTAT ÎN PRINŢI

Dumnezeu a făcut însă o pregătire în sensul că atunci când se va stabili Împărăţia lui Cristos printre oameni, vor exista reprezentanţi pământeşti prin care Mesia va guverna şi va ridica omenirea în timpul miei de ani. Dumnezeu are tocmai o astfel de clasă gata pregătită pentru această lucrare — Avraam, Isaac, Iacov şi alţi Vrednici din Vechime. Aceştia vor fi socotiţi vrednici de o schimbare instantanee la perfecţiune umană. Ei nu vor avea o schimbare de natură la învierea lor, fiindcă n-au fost concepuţi de Spirit. Nimeni n-a fost conceput de Spirit până la Rusalii, în afară de Domnul nostru la Iordan. „Spiritul sfânt nu era încă dat, fiindcă Isus nu era încă slăvit.” De aceea, aceşti Vrednici din Vechime au avut numai mărturia că au fost plăcuţi lui Dumnezeu. Datorită loialităţii lor faţă de Dumnezeu şi faţă de principiile dreptăţii, unii dintre aceşti Vrednici din Vechime „au fost ucişi cu pietre, unii au fost tăiaţi cu fierăstrăul, unii au fost ispitiţi, unii au fost ucişi cu sabia, au pribegit îmbrăcaţi în piei de oaie şi de capră, fiind lipsiţi, prigoniţi, chinuiţi, ei de care lumea nu era vrednică”. Evr. 11:37-40.

Aceştia, măcar că au primit Făgăduinţa lui Dumnezeu, n-au primit lucrurile făgăduite lor. De exemplu, Dumnezeu i-a promis lui Avraam, „Toată ţara pe care o vezi ţi-o voi da ţie”. Avraam trebuie să învie pentru a ((408)) se adeveri Cuvântul lui Dumnezeu. El trebuie să primească ţara. Dar nici o sugestie nu s-a făcut că Avraam va avea glorie, onoare şi nemurire — nici o sugestie că va deveni părtaş al naturii divine şi moştenitor împreună cu Isus. Vezi Fapt. 7:5; Evr. 11:17-19.

Această schimbare de natură a început cu Isus. Cristos le-a adus oamenilor nu numai cunoştinţa vieţii şi nemuririi, dar şi faptul că există un privilegiu de a câştiga această viaţă împreună cu El: „O mântuire aşa de mare, care, începând să fie vestită de Domnul, ne-a fost adeverită de cei care au auzit-o” (Evr. 2:3). Dar Vrednicii din Vechime au avut credinţa ca să-l creadă pe Dumnezeu, să aibă încredere în Făgăduinţa Sa şi să aştepte împlinirea acestei Făgăduinţe. Ei au avut doar sugestia că Dumnezeu va îndepărta blestemul. Iar Sămânţa lui Avraam trebuia să fie canalul glorios al binecuvântării lui Dumnezeu — „În tine şi în Sămânţa ta vor fi binecuvântate toate familiile pământului”. Astfel Sf. Pavel ne spune că ei n-au primit lucrurile făgăduite, „pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi (Biserica evanghelică), ca să nu ajungă ei la desăvârşire fără noi”. Evr. 11:40.

Vrednicii din Vechime nu-şi pot primi binecuvântările înainte ca noi să le primim pe ale noastre. Mireasa trebuie să fie glorificată înainte ca vrednicii din trecut să poată veni şi primi binecuvântarea. Apoi imediat Împărăţia va fi stabilită. Apoi Avraam, Isaac, Iacov şi toţi ceilalţi vrednici vor fi primii copii ai lui Cristos. În loc să fie părinţi, ei vor fi copii şi El îi va face prinţi, conducători pe pământ (Ps. 45:16). Fiind înviaţi oameni perfecţi, ei vor fi chipul perfect al lui Dumnezeu. Dumnezeu va fi arătat în trup în fiecare din aceşti Vrednici din Vechime. Ei vor fi atunci prinţi şi vor conduce pământul, sub Împărăţia lui Cristos.

Isus a confirmat acest gând când a spus, „Veţi vedea pe Avraam, pe Isaac şi pe Iacov şi pe toţi prorocii în Împărăţia lui Dumnezeu” (Luca 13:28). Despre Sine a zis, „Încă puţin, şi lumea nu Mă va mai vedea” (Ioan 14:19). Dacă n-am fi schimbaţi la stările spirituale prin puterea învierii, nici noi nu L-am mai vedea ca şi alţii care vor rămânea pe planul uman. Întâi învie morţii în Cristos (1 Tes. 4:16, 17), iar „cei vii care rămân”, la arătarea Sa, vor fi făcuţi ca El, vor fi „schimbaţi într-un moment, într-o clipeală din ochi”. La momentul schimbării noastre vom vedea nu numai pe Domnul, ci şi pe toţi sfinţii îngeri, pe toţi cei de pe planul spiritual, care acum sunt invizibili pentru noi. Ei îi pot vedea pe oameni, dar oamenii nu-i pot vedea.

Dumnezeu a fost arătat în trup, întâi, în cazul lui Adam, al doilea, în cazul lui Isus, iar al treilea, El va fi arătat în trup prin acei Vrednici din Vechime care vor fi socotiţi că merită o înviere mai bună decât restul lumii.

FRUMUSEŢEA SFINŢENIEI DOMNULUI NOSTRU

Când în derâdere soldaţii au pus pe capul Domnului nostru o coroană de spini, L-au îmbrăcat într-o mantie de purpură şi L-au dus în sala de judecată, Pilat s-a uitat la El cu admiraţie şi a exclamat, „Iată Omul!” sau „Iată înfăţişarea!” (vezi Concordanţa Strong). Eu sunt păgân şi nu sunt din neamul vostru. Dar voi m-aţi trimis să condamn pe cel mai glorios evreu de pe pământ! Nimeni nu poate avea un caracter cu adevărat frumos, fără ca frumuseţea interioară să se reflecte pe faţă. Dacă omul are un caracter rău, el nu-l poate ascunde să nu se vadă pe trăsăturile sale. Dacă are o dispoziţie iubitoare, se va vedea pe faţa sa. Ce putem gândi atunci despre Domnul nostru! Faţa Lui trebuie să fi fost de o frumuseţe minunată! Nu-i de mirare că oamenii se îngrămădeau să-L vadă, datorită harului vorbirii Sale şi a frumuseţii Sale minunate — chipul lui Dumnezeu!

Psalmistul a întrebat, „Ce este omul, ca să te gândeşti la el şi fiul omului ca să-l bagi în seamă (să te îngrijeşti de el)? L-ai făcut cu puţin mai prejos decât îngerii şi l-ai încununat cu slavă şi cinste” (Ps. 8:4, 5). Dar omul a căzut în păcat, înstrăinare, întuneric! Influenţa satanică lucrează spre păcat şi aceasta a determinat căderea omului de la chipul Creatorului său. Marele scop al lui Dumnezeu este să aducă omenirea înapoi din păcat şi imperfecţiune. El va ridica pe toţi aceia care doresc să fie drepţi.

„Îl vedem pe Isus, care a fost făcut Ťpentru puţin timp mai prejos decât îngeriiť, încununat cu slavă şi cu cinste (perfecţiunea naturii umane), din pricina morţii pe care a suferit-o, pentru ca, prin harul (favoarea) lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi” (Evr. 2:9). Vedem baza mare a Planului lui Dumnezeu aşezată în lucrarea răscumpărătoare de la Calvar. Vedem că viaţa Răscumpărătorului trebuie să fie preţul răscumpărării umane. „Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. Şi după cum în Adam toţi mor, tot aşa, în Hristos, toţi vor fi făcuţi vii, dar fiecare la rândul lui. Hristos (Unsul, Mesia) este cel dintâi rod; apoi, la Venirea Lui (în greacă, în timpul prezenţei Sale) cei care sunt ai Lui” (1 Cor. 15:21-23). Isus spune, „Fericiţi şi sfinţi sunt cei care au parte de întâia înviere”. Aceştia vor fi regi şi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos şi vor domni cu El o mie de ani.

Astfel deci, „Dumnezeu arătat în trup” a fost clar dovedit prin Omul Isus Cristos în perfecţiunea Sa. Dar Dumnezeu a fost în mod special şi mai cu seamă arătat în trupul lui Isus când El S-a prezentat la Ioan la Iordan la vârsta de treizeci de ani şi S-a predat ca sacrificiu. „Iată-Mă, (în sulul cărţii este scris despre Mine) vin să fac voia Ta, o Dumnezeule.” Acolo S-a oferit pe Sine, fără pată, în armonie cu voia lui Dumnezeu. Şi acceptarea lui Dumnezeu a fost indicată sub forma unui porumbel venind deasupra Lui — nu înseamnă că Spiritul sfânt este ca un porumbel, ci Dumnezeu a dat manifestarea aceasta exterioară aşa încât Ioan să aibă un mijloc de identificare a lui Mesia, aşa încât a putut spune, „Am văzut Spiritul coborând asupra Lui ca un porumbel şi a rămas asupra Lui”.

De la botezul lui Isus, Dumnezeu a rămas în El într-o manieră deosebită. După cum spune apostolul Ioan despre Biserică: Dumnezeu rămâne în noi şi noi în Dumnezeu (1 Ioan 4:13). Tatăl a rămas în Isus şi L-a calificat ((409)) ca să facă cunoscut Planul Divin. Domnul nostru Isus a zis, „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc captivilor eliberarea şi orbilor căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsaţi şi să vestesc anul de îndurare al Domnului”. Luca 4:16-21.

ISPITIREA DOMNULUI NOSTRU ÎN PUSTIE

Citim că după primirea Spiritului sfânt, lui Isus I s-au descoperit lucrurile cereşti. Fiindcă, aşa cum spune apostolul, „Omul natural nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu ... şi nici nu le poate cunoaşte, pentru că ele se înţeleg duhovniceşte”. Prin urmare, când Isus a primit conceperea Spiritului sfânt, El a primit discernământ spiritual. A ajuns să vadă cum I se potrivesc tipurile Vechiului Testament. A văzut că şarpele din pustie L-a reprezentat pe El.

Ne amintim că era în pustie când a văzut lucrurile acestea. El avea toate Scripturile în minte. Din copilărie avea obiceiul să frecventeze sinagoga, şi în mintea Sa perfectă Scripturile s-au imprimat cu amănunţime. Putea cita Scripturi pe dinafară. Şi când Satan a citat Scripturi, Isus le-a înţeles.

La sfârşitul celor patruzeci de zile, când Isus era slab din cauza postului, a fost timpul cel mai favorabil pentru Adversar ca să-L ispitească. Având în faţă gândul la toată ruşinea şi înjosirea legată de moartea Sa de sacrificiu, era destul pentru inima oricui să-şi piardă curajul! Momentul în care Şi-a dat seama că va fi socotit ca hulitor şi contrar lui Dumnezeu a fost momentul cel mai potrivit pentru Satan. Iar Tatăl a permis să fie ispitit — i-a permis Adversarului să-L ispitească în timpul acela deosebit.

Atunci Satan s-a adresat minţii Domnului nostru: Te cunosc foarte bine. Ne cunoaştem de multă vreme din trecut şi cunosc misiunea pentru care ai venit. Tu nu-Ţi dai seama, ştiu asta, de puterea care a venit peste Tine când ai fost botezat. Am privit cum a venit puterea lui Dumnezeu peste Tine. Trebuie doar să porunceşti acestor pietre să se facă pâine. Îmi dau seama că poţi face o lucrare mare şi mi-ar plăcea să mă unesc cu Tine în acest lucru. Dar întâi de toate ar trebui să mănânci ceva.

Isus îl cunoştea pe Satan — ştia că Satan a fost Lucifer, care se răzvrătise împotriva guvernării divine şi care a fost întemniţat pe această planetă. Când Satan I s-a înfăţişat lui Isus, putem fi siguri că a încercat să apară ca înger de lumină şi să pretindă că dorea să fie de partea lui Dumnezeu, dorind să coopereze cu Dumnezeu. Dar Isus ştia că puterea nu-I fusese dată cu scopul menţinerii vieţii Sale şi n-a cedat ispitei.

De aceea Satan L-a luat apoi pe un munte înalt — aceasta a fost în duhul minţii lor — şi I-a arătat cum el — Satan — era „prinţul acestei lumi” şi a tuturor împărăţiilor ei. Şi I-a zis: Vezi, dar, eu am putere să Te ajut. Îţi poţi permite să fii fără un astfel de ajutor? Eu sunt în armonie cu Tine. Tu vei mântui omenirea şi o vei elibera în întregime de moarte. În loc să trebuiască să suferi, cum este planul lui Dumnezeu, noi vom lucra împreună şi nu va trebui să suferi. Dar întâi trebuie să mă recunoşti pe mine. Aşa am început eu. Am vrut să arăt ce fel de împărăţie aş putea stabili. Am zis, „Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai pe sus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miază-noaptei; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt”. Voi avea imperiul meu propriu. Te sfătuiesc să vii să ai parte cu mine. Eu Îţi voi da toată slava pe care ai putea-o cere. Intenţionez să fiu prinţul acestei lumi. Nu vezi că totul este în mâinile mele?

Dar în aceste ispite Isus a biruit. Şi biruinţa a fost atât de completă încât Satan a gândit că nu merită să-L ispitească iarăşi! A gândit că dacă nu L-a putut clinti pe Isus când era la limita înfometării, nu avea rost să mai încerce. Astfel că n-a mai făcut altă încercare, după câte arată relatarea.

TEORIA ÎNCARNĂRII NU ESTE SCRIPTURALĂ

După aceea, Isus umblând şi făcând bine, vindecând bolnavii şi propovăduind poporului, totul a fost în conformitate cu voia Tatălui. Dacă Tatăl ar fi fost acolo încarnat în trup n-ar fi putut face mai perfect propria Sa voinţă. Dar Isus n-a fost încarnat. Încarnarea Domnului nostru este numai o teorie inventată în veacurile întunecate. Fiindcă El S-a smerit ca să devină om, şi „S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat foarte sus şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume, pentru ca în Numele lui Isus să se plece orice genunchi al celor din ceruri şi de pe pământ ... şi orice limbă să mărturisească spre slava lui Dumnezeu Tatăl”. Filip. 2:8-11.