BUCURIILE ŞI TRISTEŢILE SFÂNTULUI PAVEL

2 Corinteni 11:21-33

Sf. Pavel, eroul — Loialitatea, credincioşia şi răbdarea lui — El a suferit pentru Cristos — Şi pentru fraţi — Prin aceea că i-a făcut plăcere să ducă mesajul harului lui Dumnezeu — De ce se enumeră suferinţele lui în această lecţie — Desigur, „un vas ales”!

„Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune se desăvârşeşte”. 2 Corinteni 12:9.

W.T. 15 Aug. 1916 (pag. 248-249)

Ce om minunat a fost Sf. Pavel! Fără îndoială, secretul strălucirii lui stă în faptul că s-a predat atât de complet lui Dumnezeu — pentru a face nu propria voinţă, ci voinţa Tatălui — pentru ca Domnul să-l poată folosi ca apostol, ca purtător de cuvânt, ca serv, într-o măsură mai mare, poate, decât a folosit vreodată pe oricare alt om. Prin aceasta nu vrem să spunem că Sf. Pavel a fost mai mare decât Învăţătorul său. Domnul nostru a avut numai trei ani şi jumătate de serviciu, în timp ce Sf. Pavel a avut o slujbă lungă — o perioadă lungă de serviciu pentru Dumnezeu şi pentru Biserică. În afară de aceasta, n-a fost posibil ca Învăţătorul să intre în detaliile planului divin, deoarece chiar şi urmaşii Săi devotaţi, inclusiv apostolii, erau oameni naturali, care n-au primit conceperea spiritului sfânt până la Rusalii. De aceea citim că învăţăturile lui Isus erau mai ales în pilde şi cuvinte misterioase. 1 Corinteni 2:14; Matei 13:10-17.

Într-o împrejurare Învăţătorul a spus ucenicilor Săi: „Mai am să vă spun încă multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta. Când va veni Mângâietorul, duhul Adevărului, vă va călăuzi în tot Adevărul; . . . şi vă va vesti lucrurile viitoare” (Ioan 16:12, 13). Pentru Sf. Pavel şi pentru ceilalţi apostoli n-au existat asemenea restricţii. Epistolele lor a fost adresate sfinţilor lui Dumnezeu din diferite părţi, cărora le-au scris liber despre fiecare trăsătură din marele subiect — planul divin de mântuire. Unele din scrierile lor erau subiecte despre care ei au spus că sunt potrivite pentru „prunci” în Cristos, iar altele erau „hrană tare” — lucruri mai adânci ale planului divin (Evrei 5:13, 14; 1 Petru 2:1-3). Dar ei au scris numai celor concepuţi de spirit, nu celor lumeşti.

CALITĂŢILE SF. PAVEL

Nu este un fapt neobişnuit că adversarul a putut stârni puţin sectarism chiar în Biserica timpurie, după cum a remarcat Sf. Pavel, criticând-o: Unii ziceau că sunt ai lui Pavel, alţii că sunt ai lui Apolo, alţii că sunt ai lui Petru (1 Corinteni 1:11-13; 3:1-7). Dar apostolul a mustrat toate aceste sentimente de apartenenţă, amintindu-le că nu unul din aceşti învăţători a murit pentru ei; şi că ei toţi trebuiau să fie creştini, neluând nici un alt nume, decât pe acela al Învăţătorului. Acest spirit s-a manifestat şi altfel. Trebuia ca apostolii să crească în har şi cunoştinţă ca şi restul casei credinţei; şi deşi au avut binecuvântări speciale de la Domnul, totuşi ei n-au avut aceeaşi lungime a viziunii în acelaşi timp.

Sf. Pavel, cel mai învăţat dintre cei doisprezece, cel care a luat locul lui Iuda, avea în mod natural cea mai bună posibilitate de a fi larg în gândire. Este adevărat, ca Saul din Tars el se arătase a fi foarte îngust şi bigot în lupta lui împotriva lui Cristos şi a urmaşilor Lui. Dar, după ce i s-au deschis ochii înţelegerii şi după ce a devenit creaţie nouă concepută de spirit, Sf. Pavel a manifestat o minunată pătrundere a lucrurilor divine. Explicând această pătrundere, el a declarat că a avut viziuni şi revelaţii mai mult decât toţi ceilalţi apostoli ai Domnului împreună. 2 Corinteni 12:1, 7, 11, 12.

Toate acestea erau în armonie cu ceea ce Domnul spusese în legătură cu el: „El este un vas pe care Mi l-am ales . . . şi îi voi arăta cât de mult trebuie să sufere pentru numele Meu” (Fapte 9:15, 16). Natural, Domnul putea folosi pe un om cu multe talente, bine educat, care-şi predase complet voinţa, mai avantajos decât pe un analfabet; şi despre unii din restul apostolilor este scris că mulţimea şi-a dat seama că erau neînvăţaţi şi ignoranţi (Fapte 4:13). Dar cu Sf. Pavel n-a fost aşa. El avea educaţie şi o minunată lărgime de minte. Toţi copiii consacraţi ai lui Dumnezeu, capabili să înţeleagă lucrurile adânci din Biblie, cu siguranţă sunt uimiţi de logica, înţelepciunea şi puterea scrierilor Sf. Pavel! Nu cunoaştem nimic în lume care să se compare cu ele.

Împins în faţă ca purtător de cuvânt al Domnului la neamuri, mintea Sf. Pavel a înţeles mai repede decât a celorlalţi apostoli lucrurile aparţinătoare noii dispensaţii; şi el a înţeles că neamurile urmau să fie moştenitoare împreună cu evreii la privilegiile Împărăţiei (Efeseni 3:1-12; Coloseni 1:25-27). Natural, unii gândeau că Sf. Pavel merge prea departe, şi s-a ridicat argumentul că el nu era unul din cei doisprezece, că el nu trebuia să fie pus în rândul apostolilor etc.

Oricât de dispus era Sf. Pavel să nu fie nimic şi să lase pe alţii să-şi însuşească valoarea lui, totuşi el simţea o datorie faţă de adevăr. Aceasta l-a făcut să ne spună, nu în termeni nesiguri, că avea dovada deplină a calităţii lui de apostol şi că el nu era mai prejos decât cei mai aleşi dintre apostoli în înţelegerea programului divin — da, lui, mai mult decât tuturor celorlalţi, îi descoperise Domnul mai mult în legătură cu lucrurile viitoare despre care vorbise Domnul Isus. Ioan 16:13; 2 Corinteni 11:5; Galateni 2:2-10; etc.

SUFERINŢELE LUI PENTRU CRISTOS

Sf. Pavel trudise din greu cu Biserica din Corint şi i se părea regretabil ca ei să nu reuşească a face progresul cuvenit în adevăr fiindcă gândeau despre el că este un învăţător incompetent. Deci, în lecţia noastră face ceea ce el numeşte „laudă nebunească”. El nu aproba lauda; şi totuşi, de dragul ascultătorilor, a vrut să-i informeze în anumite privinţe. Şi ce bucuroşi suntem că Spiritul Sfânt l-a îndrumat pe apostol aşa încât şi noi să-l putem ((111)) cunoaşte mai bine şi să-i putem aprecia mai deplin loialitatea iubitoare faţă de Regele regilor, şi faptul că el a fost un vas ales de Domnul pentru comunicarea Adevărului chiar şi casei credinţei de astăzi!

Dar apostolul nu s-a lăudat cu sine — cu talentele sale, cu oratoria sa, cu felul în care oamenii erau vrăjiţi, cu felul în care mulţi îi recunoşteau abilitatea etc. Nu; el s-ar lăuda mai curând cu lucrurile despre care alţii ar gândi că-i sunt spre ruşine. El le-ar spune ce-i permisese providenţa lui Dumnezeu să sufere pentru Adevăr — bătăi cu nuiele, lovituri cu bastonul, închisoare, pericole de scufundare, pericole din partea falşilor fraţi, pericole din partea păgânilor. Pentru el aceste lucruri erau semne ale iubirii şi favorii divine, şi de asemenea purtau mărturie că el era iubitor de Domnul şi de dreptatea Sa, şi că fusese dispus să sufere pentru Domnul, pentru Adevăr.

Astfel văzută această lecţie, ea este o parte foarte valoroasă a cuvântului lui Dumnezeu. Ea ne dă informaţii pe care nu le găsim nicăieri în altă parte. Ea ne înfăţişează în mod clar o imagine a unui soldat al crucii şi a ceea ce a îndurat el. Ea ne spune: „Fii credincios până la moarte” — urmează în urmele lui Isus şi ale acestui nobil urmaş al Lui — nu te lăuda în tine însuţi, ci în Domnul şi în privilegiile tale de serviciu în legătură cu Adevărul Său.

SECRETUL SUCCESULUI SĂU

Curând va veni timpul când nobilul Sf. Pavel şi cei mai puţin proeminenţi dintre urmaşii Domnului vor fi cu toţii primiţi de El în glorie eternă şi vor fi prezentaţi înaintea Tatălui fără pată sau defect (Ef. 5:25-30). Dar putem fi siguri că fiecare din acea companie glorioasă va fi fost un soldat credincios, nu un dezertor, nu unul care s-a ruşinat de Domnul, nu unul care s-a ruşinat de Adevărul Său. Învăţătorul spune despre aceştia că nici El nu se va ruşina de ei, ci le va mărturisi numele înaintea Tatălui şi a sfinţilor Săi îngeri. Mat 10:32, 33.

Secretul îndurării de către apostol a unor privaţiuni aşa de mari— bătăi cu nuiele, închisoare, necazuri de diferite feluri — ne este prezentat în cuvintele textului nostru de bază. Harul Domnului i-a fost de ajuns. Puterea Domnului s-a desăvârşit în slăbiciunea lui. Şi nu este oare acesta secretul oricărei vieţi creştine reuşite? N-a fost oare chiar aşa la Învăţătorul nostru — spiritul Tatălui în El, sprijinirea Lui pe Tatăl şi căutarea luminii de la faţa Tatălui au fost într-adevăr puterea lui Dumnezeu care a lucrat în Mântuitorul nostru să vrea şi să facă buna plăcere a Tatălui?

Acelaşi lucru este adevărat despre fiecare urmaş al Domnului din zilele Lui încoace. De fapt Învăţătorul a spus urmaşilor Săi: „Fără Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15:5). Aceasta este puterea divină care lucrează prin Domnul nostru Isus, prin Cuvântul Adevărului, prin urmaşii lui Isus; şi această putere poate lucra în cei mai slabi membri ai corpului lui Cristos ca şi în cei mai tari. Harul Domnului este suficient pentru toţi şi pentru orice timp de lipsă. Noi nu trebuie să uităm totuşi că această mare îndestulare nu este turnată peste poporul Domnului necondiţionat, ci drept răspuns la evaluarea nevoilor lor şi la cererea lor în rugăciune a harului divin în orice timp de lipsă.