Vol. 22, Noiembrie-Decembrie 2014, Nr. 1
RESPONSABILITATEA NOII CREATURI FAȚĂ DE LEGEA DIVINĂ
PARTEA A II-A EXPERIENȚA EDUCATIVĂ A NOII CREATURI
R 5101 W. T. 15 septembrie 1912 (pag. 291-293)
Noua Creatură este reprezentată de voință, minte; dar nu poate exista o Nouă Creatură fără un corp. Dumnezeu nu-i dă Noii Creaturi corpul ei propriu în viața prezentă, dar îi permite să practice în corpul vechi. Și conform credincioșiei Noii Creaturi în corpul vechi va fi și răsplata ei fie ca membru al Turmei Mici, fie al Marii Mulțimi, sau pentru necredincioșie, pedeapsa ei, Moartea a Doua.
Noua Creatură are corpul muritor, posedă acel corp. Corpul acela nu este corpul Noii Creaturi, decât în sensul posedării lui. Dacă cineva ar locui temporar într-o cabană în timp ce casa lui ar fi în construcție și cineva ar întreba: „Aceasta este casa ta?” el ar spune: „Nu; stau aici numai până când se construiește casa mea”. Tot așa Noua Creatură ocupă corpul vechi. Acest corp este mort deoarece a fost dedicat lui Dumnezeu în vederea Jertfei pentru păcat. Col. 3:3; Gal. 2:20.
Domnul cunoaște structura noastră. El știe că suntem cu toții căzuți, imperfecți mintal, moral, fizic. Mesajul Lui către Noua Creatură este: „Fiți deci desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru Cel ceresc este desăvârșit” (Matei 5:48). Aceasta înseamnă perfecțiunea voinței, a intenției, a străduinței. Dar Dumnezeu știe că noi avem această comoară a noii voințe într-un corp muritor, care este imperfect. Prin Cristos El a făcut prevederea ca oricare imperfecțiune a cărnii noastre să poată fi iertată, cu condiția să venim la El pentru acea iertare în numele Avocatului nostru, Isus. Acest aranjament este în avantajul nostru fiindcă ne conduce să veghem mai atent în ceea ce privește greșelile noastre, și să remarcăm mai atent că ele nu pot fi iertate decât prin meritul Răscumpărătorului nostru.
TREI BINECUVÂNTĂRI CARE REZULTĂ
DIN ASCULTAREA CREDINCIOASĂ
Experiența Noii Creaturi în venirea la Tronul Harului pentru ajutor este deci educativă. Ea se va strădui mai sârguincios, mai serios, mai perseverent să trăiască potrivit voinței lui Dumnezeu, nu numai în minte, ci și în corp. Rezultatul urmării credincioase a acestui curs de cercetare zilnică a gândurilor, cuvintelor și faptelor noastre trebuie să fie întărirea, fortificarea Noii Creaturi împotriva uneltirilor lumii, ale cărnii și ale Adversarului.
În plus, acest curs trebuie să însemne nu numai o viață pământească mai bună și mai nobilă, chiar dacă încă imperfectă, ci o mare compătimire pentru ceilalți din familia umană și pentru Biserică, cei care în mod asemănător se străduiesc împotriva slăbiciunilor moștenite în carne, și de asemenea o iluminare generală a inimii, în compătimire față de membrii familiei umane născută în păcat, „concepută în nelegiuire”. Trebuie să însemne așa de mult în pregătirea pentru Împărăția viitoare pentru a ajuta biata omenire să se ridice din degradarea păcatului și a morții.
CAUZELE DECĂDERII SPIRITUALE
Deși Noua Creatură nu poate consimți la păcat, nu poate păcătui cu voia, nu poate păcătui deliberat și totuși să fie o minte sfântă, ea poate deveni delăsătoare, neglijentă, neatentă, supraîncărcată cu grijile acestei vieți nu suficient de loială și vigilentă pentru a lupta împotriva marelui dușman. În această stare ea poate deveni mai mult sau mai puțin buimacă, în timp ce voința cărnii poate câștiga ascendență în unele aspecte. Carnea are dorințele, cererile ei; și are un mod plauzibil de a cere ceea ce gândește că ar fi drepturile și privilegiile ei. Uneori carnea este foarte stăruitoare pe această linie.
Dacă Noua Creatură devine supraîncărcată, devine slabă prin faptul că nu mânâncă hrana întăritoare pe care Tatăl a prevăzut-o, poate să fie neajutorată pentru un timp, până când în cele din urmă devine neîmpotrivitoare la păcat. În măsura în care Noua Creatură este de vină pentru această stare, ea va primi lovituri, nu numai ca o chestiune de dreptate, ci și ca o chestiune de corectare, căci dacă n-ar fi corectată, ar putea continua într-o neglijență și mai mare în privința responsabilităților ei.
Noi toți avem nevoie să fim disciplinați pentru a putea sta fermi în principiile dreptății. În măsura în care Noua Creatură nu se împotrivește cărnii, vor fi lovituri, pedepse de vreun fel, răsplătire. Dar chiar și când vin acele pedepse, vor fi și manifestări ale favorii Domnului.
Experiențele profetului David n-au fost în totul asemenea celor ale sfinților, căci el a fost pe un plan diferit de al nostru. Dar noi putem aplica principiile generale deduse din experiențele lui. David a păcătuit și Domnul a permis anumite pedepse să vină asupra lui. David a avut remușcări și a cerut iertare pentru acele păcate. Deși el a avut lumina favorii Domnului, totuși Domnul a declarat că trebuia pedepsit pentru că a făcut lucrurile care știa că erau greșite, chiar dacă tot timpul inima lui se sprijinea pe Domnul. Experiențele de după aceea ale acestui om au dovedit remușcarea lui. El a comis păcat; s-a căit; a fost iertat; a fost restabilit în favoarea Domnului. Totuși, la timpul cuvenit a primit pedepse chiar pentru acele păcate; și când a primit acele corectări, el a recunoscut că erau o răsplătire de pedeapsă dreaptă asupra lui.
STADII ÎN DEZVOLTAREA PĂCATULUI CU VOIA
Neatenția sau neglijența din partea Noii Creaturi nu înseamnă neapărat Moartea a Doua, numai dacă neatenția a mers până la gradul alegerii cu bună știință a păcatului a păcatului cu voia. Cel care păcătuiește cu voia se separă singur în întregime de favoarea divină și cade în starea condamnării la moarte, din care fusese ridicat. Despre aceasta vorbește apostolul, spunând: „Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi spre pierzare”, distrugere Moartea a Doua. Mai mult, trebuie remarcat că nimeni nu trece vreodată brusc de la loialitate la neloialitate față de Dumnezeu și de dreptate.
Păcatul cu voia venind asupra Noii Creaturi, o distruge atât de treptat încât pare că persoana nu este conștientă de dezvoltarea lui la acel timp. În primul rând se dezvoltă voința, dorința, mândria și ambiția; persoana nu este supusă voinței divine. Mai târziu se face o încercare de a câștiga satisfacerea mândriei vieții, a poftei ochiului și a cărnii, și o neglijare corespunzătoare a lucrurilor cerești a speranței puse înaintea noastră în Scripturi și a Legământului de sacrificiu pe care l-am făcut.
O dezvoltare ulterioară a acestui spirit greșit își găsește curând ocazie, sub un pretext sau altul, de a pune persoana în opoziție cu Domnul, cu adevărul și cu frații. Aceasta trece astfel treptat de la a fi un soldat sub steagul lui Cristos la a deveni un colaborator al Adversarului prin împotrivire la lucrurile lui Dumnezeu.
După cum spune apostolul: „Iată, un foc mic, ce pădure mare aprinde!” (Iacov 3:5). Iată ce mare distrugere a întregii lucrări a harului poate fi împlinită repede prin puțină mândrie sau dorință sau mulțumire a eului! nu că începuturile mici înseamnă Moartea a Doua, ci că ele vor duce în mod sigur spre ea dacă individul nu este recuperat. Sf. Iacov accentuează această idee spunând: „Apoi pofta îdorințaș, când a conceput, dă naștere păcatului; și păcatul, odată făptuit îcompletatș, aduce moartea”. Iacov 1:15.
TREI METODE DE MUSTRARE FOLOSITE
DE DOMNUL
Între timp, când o oaie a Domnului s-ar rătăci astfel, Marele Păstor ar fi oare neatent și i-ar permite să rătăcească fără avertizare? Sigur că nu! Prin ceva providență divină, cum ar fi o boală sau aducerea în atenție a unui mesaj din Cuvântul lui Dumnezeu, direct sau indirect, sau prin mărturisirea și mărturia credincioasă a fraților, Domnul le va vorbi tuturor acestor oi rătăcite, arătându-le pericolul căii pe care au apucat-o. Dacă vor lua aminte bine, ei vor fi recuperați pe deplin și în cele din urmă vor ajunge la cea mai înaltă stare ca învingători. Dar Domnul nu-i va sili.
La început Domnul a apelat la voința noastră și continuă să facă astfel. Domnul nu va folosi forța în alegerea din timpul prezent; căci El caută numai pe aceia care I se închină în duh și în adevăr pentru a-L servi. Aceeași voință pe care El a acceptat-o și care nouă ne-a adus această mare binecuvântare, poate respinge favorurile lui Dumnezeu poate primi harul lui Dumnezeu în zadar și treptat să se retragă din părtășia cu Domnul și cu spiritul Legământului, și să se îndrepte spre Moartea a Doua.
Dacă mustrările providențelor Domnului, inclusiv sfatul fraților etc., nu reușesc, și dacă există o măsură de ignoranță legată de cursul stricat, Domnul ar putea da corecții severe pentru a trezi complet o astfel de persoană, pentru ca spiritul să poată fi salvat în ziua Domnului Isus prin acele corecții (1 Cor. 5:5). Mulți ca aceștia, ne asigură Scripturile, vor ieși din marea strâmtorare, spălându-și hainele și albindu-le în sângele Mielului (Apoc. 7:14). Dar deși pot atinge o poziție bună pe plan spiritual, ei au pierdut marele, întâiul premiu al comoștenirii cu Domnul în Împărăția Mesianică, la care au fost chemați.
ÎNGĂDUINȚĂ FĂCUTĂ PENTRU
IMATURITATEA CARACTERULUI
Pare a fi un principiu corect, totuși, că asupra unei persoane concepute de Spirit sfânt, care încă nu a dezvoltat o tărie de caracter suficientă pentru a-l califica să fie un copil al lui Dumnezeu pe planul ceresc, nu se va da judecata până când s-a bucurat de ocazia de a ajunge la o cunoștință a Adevărului Prezent și a-și demonstra loialitatea.
Acest gând pare a fi prezentat de apostol în Evrei 6:4-6. Acolo unde el zice în esență: Dacă acei care au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și au fost făcuți părtași ai Spiritului sfânt vor cădea, va fi imposibil să fie reînnoiți, el sugerează că acei care n-au avut această ocazie de dezvoltare nu sunt răspunzători în așa măsură și n-ar fi pasibili de Moartea a Doua. Dacă un copil ar face ceva vrednic de lovituri, el ar fi tratat potrivit stării lui de copil. Apostolul Petru spune: „Ca niște prunci născuți de curând, să doriți din tot sufletul laptele duhovnicesc și curat, pentru ca prin el să creșteți spre mântuire”. 1 Petru 2:2.
Aceste texte par să sugereze un proces de dezvoltare. Dacă cineva ar face consacrare astăzi, n-ar fi socotit vrednic de Împărăție astăzi; căci numai prin încercări și necazuri va deveni vrednic. Lui i-ar fi acordată o anumită perioadă de probare, o ocazie de a-și îndeplini legământul de sacrificiu. Apoi, dacă n-ar reuși să-și ducă la sfârșit acel legământ de sacrificiu, ar fi răspunzător într-unul din cele două moduri, după cum am văzut; fie va primi corecții de la Domnul, care să-l aducă la conștientizarea privilegiilor sale, fie, dacă este total nevrednic de Dumnezeu, va merge în Moartea a Doua. Oricine devine creștin va avea o perioadă suficient de lungă în care să-și asigure chemarea și alegerea, dacă el aleargă în alegare așa încât s-o obțină.
DISCIPLINA AUTOIMPUSĂ ESTE
RECOMANDATĂ
Uneori poporul lui Dumnezeu, recunoscându-și slăbiciunile, lipsurile cărnii lor, în mod cuvenit se simt nevrednici de lucrurile glorioase pe care Dumnezeu le are în păstrare pentru cei Aleși. Este de datoria lor să facă tot ce le stă în putere, dar să nu încerce să judece, să-și hotărască propriile cazuri. Este Unul care-i judecă, însuși Dumnezeu. Oricare ar fi păcatul, oricare ar fi circumstanțele, trebuie să meargă imediat la Tronul Harului ceresc în numele lui Isus, pentru a obține mila lui Dumnezeu prevăzută astfel, și să găsească ajutor crescând pentru timpuri de nevoie viitoare.
Noi nu trebuie să devenim descurajați și să ne pierdem credința și speranța, chiar dacă suntem obligați să venim la acel Tron, în căință, de șaptezeci de ori câte șapte. Totuși, în măsura în care ar fi repetat păcatul ca rezultat al slăbiciunilor pământești moștenite, în acea măsură există iertare, în aranjamentul divin. Dar în măsura în care păcatul conține o măsură de voință, sau în măsura în care nu ne folosim cunoștința și capacitatea de a-i rezista, în acea măsură Noua Creatură va fi făcută răspunzătoare și i se vor impune anumite corecții. Fericiți sunt acei oameni care caută să se pedepsească pe ei înșiși prin ceva disciplinare, cum ar fi postul. Apostolul spune: „Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecați” (corectați de Domnul). 1 Cor. 11:31, 32.
Toți ar trebui să reținem totuși faptul că Dumnezeu așteaptă de la noi o demonstrare a loialității față de El și față de principiile Adevărului și Dreptății într-un grad copleșitor. Nu va fi de ajuns doar să stăm liniștiți săptămână după săptămână și an după an și să spunem: „Acestea sunt slăbiciunile mele și le duc la Isus”. Biruință înseamnă a câștiga anumite victorii de către Noua Creatură asupra slăbiciunilor care ne înconjoară precum și asupra încălcărilor. Numai cei care se străduiesc vor fi încununați și recunoscuți de Domnul ca biruitori. Și biruința lor va fi, nu a lor, ci a harului lui Dumnezeu și a ajutorului Marelui Avocat. 1 Ioan 5:4.
DREPTUL NOII CREATURI LA VIAȚĂ
De când devenim Noi Creaturi în Cristos, ni se dă un drept de viață pe plan spiritual, așa cum lui Adam când a fost creat i s-a dat un drept de viață pe plan uman. Dar așa cum el și-a pierdut acel drept de viață prin neascultare de Dumnezeu, tot așa noi, ca Noi Creaturi, dacă păcătuim cu voia, vom pierde acel drept de a trăi și nu mai putem fi răscumpărați din nou, căci „Hristos ... nu mai moare” (Rom. 6:9). Cei care cu adevărat acceptă propunerea lui Dumnezeu așa cum este arătată, se consacră din inimă, aceia au trecut de la moarte la viață și apostolul spune că sunt vii.
Acel drept de viață, conform mărturiei divine, este o chestiune foarte diferită de orice am avut înainte. Înainte am avut un drept de a muri. De când am devenit Noi Creaturi avem un drept de a trăi, dacă nu facem vreun pas potrivnic. Prin urmare, cu Biserica este un lucru foarte diferit de cel care este cu omenirea. Lumea va câștiga dreptul la viață sub ocaziile oferite în timpul domniei de o mie de ani a lui Cristos. Noi avem acel drept de a trăi acum. „Viața noastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu” (Col. 3:3). Oamenii pot ucide corpul, dar nici un om nu ne poate lua dreptul de a trăi. Viața noastră veșnică a început deja într-un sens. Noi suntem în încercare acum, și dacă trecem prin încercare cu succes, vom poseda pentru totdeauna dreptul la viață.
Cu lumea nu este așa. Nu există nici o prevedere prin care lumea să aibă dreptul la viață. „Ceilalți morți n-au înviat până nu s-au sfârșit cei o mie de ani” (Apoc. 20:5). Prin urmare, Biserica primește viață veșnică cel puțin cu o mie de ani înainte ca lumii să i se dea dreptul la viață veșnică; este a noastră acum și pentru totdeauna dacă continuăm credincioși până la moarte. Toată omenirea va fi trezită din mormânt, dar noi nu știm ce proporție din ea va primi viață veșnică. Sperăm că mulți vor obține. Dar există o diferență între a avea și a spera. Noi avem drept la viață pentru că suntem în Cristos; pentru că Tatăl așa a decretat pentru noi.
MOARTEA VOINȚEI UMANE LA CONSACRARE
La consacrarea noastră, vechea natură moare în sensul că voința veche moare. Voința veche, în Scripturi numită „omul cel vechi” (Col. 3:9, 10), este socotită moartă la consacrarea noastră. Dar aceasta nu este moartea reală; și prin urmare există o continuă omorâre până la moartea reală. Apostolul spune: „În fiecare zi sunt în primejdie de moarte” (1 Cor. 15:31). El a renunțat la vechea voință. Corpul de carne care aparținea vechii creaturi și care fusese socotit mort de la consacrare, n-a fost mort în realitate. El nu numai că a fost socotit viu ca Nouă Creatură, dar corpul de carne a fost socotit a fi corpul său până când în providența lui Dumnezeu, prin puterea Primei Învieri, va fi îmbrăcat cu noul său corp. Prin urmare, carnea sa este carnea Noii Creaturi și corpul său aparține Noii Creaturi.
Noua Creatură este răspunzătoare pentru corpul de carne, iar slăbiciunile vechii creaturi sunt puse pe seama Noii Creaturi. Există un aranjament însă, prin care Noua Creatură poate avea atribuirea meritului lui Cristos pentru slăbiciunile moștenite. Astfel sf. Pavel îndeamnă Biserica să meargă cu îndrăzneală la Tronul Harului, ca să obțină milă acolo pentru neajunsurile vieții zilnice. Evrei 4:16.
MOARTEA CORPULUI UMAN
Noua Creatură nu moare niciodată, numai dacă aceasta își pierde dreptul la viață și merge în Moartea a Doua. Ceea ce moare este corpul uman care a fost consacrat spre moarte, dar care i-a fost împrumutat Noii Creaturi pentru a fi folosit, să zicem așa. Dumnezeu le dă Noilor Creaturi corpuri noi la Prima Înviere.
Vorbind despre Întâia Înviere, sf. Ioan spune: „Și ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar știm că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea așa cum este” (1 Ioan 3:2). Această declarație este satisfăcătoare pentru poporul Domnului, pentru că deși ar putea fi curioși, și nu în mod nepotrivit, să cunoască pe deplin amănuntele cu privire la corpurile spirituale formă, mărime, elemente etc., ei își pot foarte bine imagina că noile condiții vor fi atât de diferite de condițiile prezente, încât este peste puterea minții umane să înțeleagă, indiferent cât de amănunțită ar fi descrierea făcută. Dar toată chestiunea este rezolvată cu asigurarea că Biserica va fi asemenea Domnului ei, și Îl va vedea nu cum a fost El în zilele umilirii Sale, Omul Isus Cristos, nici cum S-a arătat ucenicilor după înviere, îmbrăcat în carne sub diferite forme, cu diferite veșminte ci Îl va vedea „așa cum este”, Îi va vedea slava și va fi ca El, împărtășindu-I slava.